DECIZIE nr. 211 din 10 iulie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului



Nicolae Popa – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorLaurentiu Cristescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de: Societatea Comercială „Reconversie şi Valorificare Active” – S.A. şi de Societatea Comercială „Pricewaterhousecoopers Management Consultants” – S.R.L., lichidatori, pentru Bankcoop BGCP – S.A. – Agenţia Ialomita în Dosarul nr. 1.645/2000 al Tribunalului Ialomita – judecătorul-sindic; Societatea Comercială „Reconversie şi Valorificare Active” – S.A. pentru Societatea Comercială „Republica” – S.A. în Dosarul nr. 1.819/2001 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială – judecătorul-sindic; Societatea Comercială „Aldera” – S.A. pentru Societatea Comercială „Agricolă” – S.A. Dabuleni, de Societatea Comercială „Duvitur Prodcom Impex” – S.R.L. şi de Societatea Comercială „Agrosun” – S.A. din Craiova în dosarele nr. 16/F/2001, nr. 19/F/1999, nr. 29/F/1999 ale Tribunalului Dolj – Secţia comercială şi de contencios administrativ – judecătorul-sindic.Dezbaterile din şedinţa publică au fost consemnate în Încheierea din 9 iulie 2002, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 10 iulie 2002.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin încheierile pronunţate la 12 aprilie 2002 în Dosarul nr. 1.645/2000 al Tribunalului Ialomita – judecătorul-sindic, la 8 aprilie 2002 în Dosarul nr. 1.819/2001 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială – judecătorul-sindic, la 18 aprilie 2002 în dosarele nr. 16/F/2001, nr. 19/F/1999 şi nr. 29/F/1999 ale Tribunalului Dolj – Secţia comercială şi de contencios administrativ – judecătorul-sindic, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Bankcoop BGCP – S.A., banca în faliment, prin lichidatorii: Societatea Comercială „Reconversie şi Valorificare Active” -S.A. şi Societatea Comercială „Pricewaterhousecoopers Management Consultants” – S.R.L. Bucureşti, de Societatea Comercială „Aldera” – S.A. pentru Societatea Comercială „Agricolă” – S.A. Dabuleni, de Societatea Comercială „Duvitur Prodcom Impex” – S.R.L. şi de Societatea Comercială „Agrosun” – S.A.În motivarea excepţiei autorii acesteia susţin, în esenta, ca dispoziţiile art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 sunt contrare prevederilor art. 21, 49, precum şi ale art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, deoarece prin aceste dispoziţii legale se paralizeaza posibilitatea creditorilor de a-şi exercită drepturile procesuale şi de a-şi recupera creanţele de la debitori, ingradindu-li-se accesul liber la justiţie. Prin dispoziţiile legale criticate se creează un regim preferenţial instituţiilor publice şi, implicit, se defavorizeaza toate celelalte categorii de creditori, care se vad în imposibilitatea realizării creanţelor lor, deşi sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru aplicarea şi efectuarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995. De asemenea, autorii excepţiilor susţin ca suspendarea recuperării creanţelor este o acţiune îndreptată împotriva intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară.Tribunalul Ialomita – judecătorul-sindic apreciază ca excepţia ridicată este admisibilă şi este intemeiata, întrucât prin dispoziţiile legale criticate "se paralizeaza posibilitatea creditorilor de a-şi exercită drepturile procesuale şi de a-şi recupera creanţele". Aceste dispoziţii legale contravin şi prevederilor art. 49 alin. (2) din Constituţie, restrangand exerciţiul unor drepturi neproportional cu situaţia care a impus restrangerea. Prin încheierea procedurii în baza contractului de vânzare a acţiunilor, le este îngrădit accesul la justiţie tuturor creditorilor debitoarei, deoarece, în conformitate cu dispoziţiile art. 123 din Legea nr. 64/1995, prin închiderea procedurii debitorul va fi descărcat de obligaţiile pe care le avea înainte de deschiderea procedurii. Judecătorul-sindic considera, de asemenea, ca dispoziţiile legale criticate creează „un regim preferenţial instituţiilor publice, defavorizand celelalte categorii de creditori”, contravenind astfel obligaţiei constituţionale a statului de a asigura libertatea comerţului şi protecţia concurentei loiale.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a comercială – judecătorul-sindic apreciază ca textul de lege criticat este neconstitutional, accesul la justiţie fiind îngrădit, deoarece prin deschiderea procedurii de reorganizare şi lichidare judiciară împotriva debitoarei "se suspenda toate celelalte acţiuni judiciare şi extrajudiciare îndreptate împotriva debitorului sau a averii sale, urmând ca recuperarea creanţelor să se facă exclusiv în cadrul acestei proceduri". Prin dispoziţiile legale criticate se intervine doar în favoarea acelor societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar, iar un acţionar privat nu poate exercita aceleaşi drepturi, neindeplinindu-se astfel obligaţia statului de a asigura "libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie".Tribunalul Dolj – Secţia comercială şi de contencios administrativ – judecătorul-sindic apreciază ca excepţia ridicată este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate "nu intră în contradictie cu nici unul din articolele invocate în cerere, respectiv art. 21, art. 41 alin. (1) şi (2) şi art. 49 din Constituţie". De asemenea, arata ca art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 „este în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţia României, potrivit căruia, statul român trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară”.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul considera ca excepţia ridicată este neîntemeiată. Suspendarea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului "este temporară, fiind luată până la privatizarea societăţii sau pentru o perioadă de cel mult un an, cu posibilitatea de a fi prelungită cu încă un an numai în cazuri temeinic justificate", astfel ca restrangerea pe o perioadă limitată a exerciţiului unor drepturi "nu poate duce la stingerea dreptului însuşi". În ceea ce priveşte măsura închiderii procedurii în cazul privatizării societăţii comerciale, aceasta "are, într-adevăr, efectele arătate de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv descărcarea debitorului de obligaţiile pe care le avea înainte de deschiderea acesteia", fiind însă condiţionată de prevederile contractului de privatizare care va trebui sa cuprindă clauze cu privire la modul de satisfacere a creditorilor societăţii comerciale privatizate, mai ales a creditorilor privati. Excepţia este nefondata şi prin raportare la prevederile art. 134 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie, deoarece prin "suspendarea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, se urmăreşte tocmai protejarea intereselor naţionale, respectiv valorificarea tuturor factorilor de producţie – prin privatizarea societăţii comerciale".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002, dispoziţii care au următoarea redactare: „(1) Exerciţiul acţiunilor sau, după caz, efectuarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995 se suspenda, la cererea instituţiei publice implicate, faţă de societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale deţine cel puţin 50% + 1 din capitalul social, ce înregistrează obligaţii bugetare de peste 50% din totalul datoriilor înscrise în evidenţa contabilă, aflate în proces de privatizare, cuprinse în programe speciale care să conducă la creşterea atractivităţii acestora pentru privatizare ori pentru care s-au înregistrat scrisori de intenţie pentru achiziţionarea pachetului de acţiuni.(2) Suspendarea va fi pronunţată de instanţa competenţa pentru o perioadă de un an, care va putea fi prelungită, în cazuri temeinic justificate, cu maximum un an. … (3) În termen de 15 zile de la pronunţarea hotărârii de suspendare, administratorul sau, după caz, lichidatorul va fi obligat să prezinte instituţiei publice implicate un raport cu privire la ansamblul operaţiunilor efectuate în cursul procedurii de lichidare judiciară. … (4) În urma privatizării societăţii prin vânzarea pachetului majoritar de acţiuni, judecătorul-sindic va pronunţa, la cererea instituţiei publice implicate, o încheiere prin care va dispune închiderea procedurii în temeiul prevederilor contractului de vânzare a acţiunilor." … Prevederile constituţionale pe care autorii excepţiei le considera ca fiind incalcate prin dispoziţiile legale criticate sunt:– Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; … – Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii."; … – Art. 134 alin. (2): "Statul trebuie să asigure:a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; … b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constata ca dispoziţiile art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 nu contravin principiului liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie. Liberul acces la justiţie include dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţei judecătoreşti competente „pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime”, precum şi dreptul de a stărui în continuarea procesului judiciar declansat până la soluţionarea definitivă a acestuia printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, inclusiv exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, drept care, în speta, este numai suspendat, nu suprimat.Suspendarea exercitării acţiunilor sau, după caz, a procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995 nu încalcă principiul liberului acces la justiţie dat fiind ca, prin însăşi natura ei, această măsură constituie un act judiciar de decizie, adoptat de instanţa competenţa, pe o perioadă limitată, potrivit art. III alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, după constatarea de către judecător a îndeplinirii condiţiilor prevăzute în alin. (1) al aceluiaşi articol, şi anume: să fie vorba de o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale deţine cel puţin 50% + 1 din capitalul social; societatea comercială în cauza să aibă obligaţii bugetare de peste 50% din totalul datoriilor înscrise în evidenţa contabilă; societatea să se afle în proces de privatizare, cuprinsă într-un program special menit sa ducă la creşterea atractivităţii acesteia pentru privatizare sau să se fi înregistrat scrisori de intenţie pentru achiziţionarea pachetului de acţiuni ale acesteia.În condiţiile în care măsura suspendării nu operează de drept, ci, asa cum s-a arătat, în cadrul unei proceduri judiciare, creditorii şi toate celelalte persoane interesate au posibilitatea sa înfăţişeze instanţei punctul lor de vedere cu privire la existenta tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea acţiunilor sau, după caz, a procedurilor prevăzute de lege.În acelaşi sens este de observat ca procedura suspendată pe cale judiciară urmează să se inchida tot pe cale judiciară, fie în condiţiile prevăzute de art. 117 şi următoarele din Legea nr. 64/1995 – dacă nu s-a realizat privatizarea -, fie în condiţiile prevăzute de art. III alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, în urma privatizării prin vânzarea pachetului majoritar de acţiuni.De asemenea, Curtea retine ca titularii drepturilor de creanta care au solicitat deschiderea procedurii faţă de societatea comercială ajunsă în incapacitate de plată au posibilitatea ca, la închiderea procedurii speciale prevăzute de art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, să îşi recupereze creanţele pe baza prevederilor contractului de privatizare sau, în condiţiile dreptului comun, de la succesorii societăţii privatizate.Asadar, atât măsura suspendării, cat şi închiderea procedurii prevăzute de lege au loc în cadru judiciar, în faţa instanţei competente, neputându-se retine, în consecinţa, ca prin textul de lege care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate s-ar restrânge exerciţiul dreptului sau însuşi dreptul de liber acces la justiţie.Pentru aceleaşi considerente, Curtea Constituţională nu poate primi nici susţinerea ca dispoziţiile art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 ar fi contrare prevederilor art. 49 din Constituţie prin aceea ca s-ar restrânge dreptul creditorilor de a-şi realiza creanţele ce le au asupra societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat. În plus, Curtea retine ca textul criticat este un text de procedura – deci fără efect cu privire la dreptul substanţial al creditorilor -, iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, reglementarea procedurilor judiciare este de competenţa legiuitorului.Este, în sfârşit, neîntemeiată susţinerea autorilor excepţiei de neconstituţionalitate ca dispoziţiile art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 contravin prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie.Art. 134 din Constituţie stabileşte obligaţiile care revin statului în asigurarea funcţionarii economiei de piaţa.Examinând conţinutul dispoziţiilor legale criticate, Curtea constata ca acestea nu contravin cu nimic obligaţiei statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie – prevăzută în art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, invocat de autorii excepţiei -, deoarece măsura suspendării, criticata de aceştia, răspunde tocmai exigenţei formulate de Legea fundamentală, fiind menita sa salveze societăţile comerciale în dificultate şi capitalurile acestora, pentru a-şi putea îndeplini în continuare funcţiile economice pentru care au fost create – deci, pentru a asigura libertatea comerţului -, precum şi toate obligaţiile ce decurg din aceste funcţii, inclusiv aceea de a-şi achită obligaţiile faţă de creditori.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de: Societatea Comercială „Reconversie şi Valorificare Active” – S.A. şi de Societatea Comercială „Pricewaterhousecoopers Management Consultants” – S.R.L., lichidatori, pentru Bankcoop BGCP – S.A. – Agenţia Ialomita în Dosarul nr. 1.645/2000 al Tribunalului Ialomita – judecătorul-sindic; Societatea Comercială „Reconversie şi Valorificare Active” – S.A. pentru Societatea Comercială „Republica” – S.A. în Dosarul nr. 1.819/2001 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială – judecătorul-sindic; Societatea Comercială „Aldera” – S.A. pentru Societatea Comercială „Agricolă” – S.A. Dabuleni, de Societatea Comercială „Duvitur Prodcom Impex” – S.R.L. şi de Societatea Comercială „Agrosun” – S.A. din Craiova în dosarele nr. 16/F/2001, nr. 19/F/1999, nr. 29/F/1999 ale Tribunalului Dolj – Secţia comercială şi de contencios administrativ – judecătorul-sindic.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 iulie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Laurentiu CristescuÎntrucât domnul Laurentiu Cristescu se afla înconcediu de odihnă, în locul sau semnează, în temeiulart. 261 alin. 4 din Codul de procedură civilă,Magistrat-asistent şef,Claudia MiuOPINIE SEPARATĂApreciem ca soluţia adoptată cu votul majorităţii membrilor Curţii este gresita, întrucât, în cauza, se impunea admiterea excepţiei şi constatarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002.Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 a fost emisă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. Toate modificările şi completările sunt cuprinse în art. I din ordonanţa. Dispoziţiile art. III din aceeaşi ordonanţa nu au urmărit modificarea sau completarea normelor juridice impersonale şi general obligatorii ale Legii nr. 64/1995, ci instituirea unor reguli speciale, derogatorii, dar şi discriminatorii, în acelaşi timp, în privilegiul unei anumite categorii de societăţi comerciale supuse procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, în favoarea unui singur creditor privilegiat şi în detrimentul tuturor celorlalţi creditori.Sub acest aspect, este interesant a se observa ca, potrivit art. II din ordonanţa, aceasta "intră în vigoare după 180 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. III, care intră în vigoare la data publicării", iar conform art. IV, procedurile deschise anterior datei intrării în vigoare a ordonanţei vor fi administrate şi lichidate conform dispoziţiilor legale anterioare, cu excepţia procedurilor "pentru care operează suspendarea solicitată de instituţia publică implicata, în conformitate cu prevederile art. III".Art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 prevede suspendarea de drept a exercitării acţiunilor sau, după caz, a efectuării procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995 pentru o cauza diferita de cele arătate la art. 243 din Codul de procedură civilă. Conform prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie „Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege”, dar aceasta nu înseamnă ca legiuitorul poate institui şi reguli de procedura contrare unor dispoziţii sau principii constituţionale.Analizând dispoziţiile art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, în raport şi cu consecinţele directe pe care le produc, observam ca acestea contravin principiului liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie. Liberul acces la justiţie include dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţei judecătoreşti competente „pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime”, precum şi dreptul de a stărui în continuarea procesului judiciar declansat până la soluţionarea definitivă a acestuia printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, inclusiv exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.Suspendarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului la cererea unei terţe persoane, respectiv a instituţiei publice implicate care deţine majoritatea acţiunilor societăţii comerciale supuse acestei proceduri, astfel cum dispune textul de lege examinat, goleste de conţinut şi de eficienta dreptul de a se adresa justiţiei, de vreme ce creditorii care au solicitat deschiderea procedurii faţă de societatea comercială ajunsă în incapacitate de plată, independent de voinţa şi de vina lor, nu mai pot stărui în continuarea şi finalizarea procedurii în vederea recuperării, integrale sau, cel puţin, parţiale, a creanţelor lor. Suspendarea dispunandu-se pe o perioadă de un an, cu posibilitatea prelungirii acesteia cu încă un an, lipseşte creditorii timp îndelungat de orice posibilitate pentru valorificarea drepturilor lor legitime prin recuperarea creanţelor, eventual prin lichidarea activelor sau a întregului patrimoniu al societăţii debitoare.Restrangerea, prin suspendare, a exerciţiului dreptului de acces liber la justiţie, chiar prin lege, nu este justificată de nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 49 din Constituţie. Se poate retine şi faptul ca suspendarea pe o perioadă îndelungată a procedurii şi, mai ales, închiderea acesteia în urma privatizării societăţii comerciale debitoare, determina, poate în multe cazuri, imposibilitatea celorlalţi creditori de a-şi mai recupera creanţele, consecinţe datorită cărora dispoziţiile legale criticate aduc atingere dreptului însuşi, iar nu numai restrangerea vremelnică a exerciţiului acestuia.Dispoziţiile art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 favorizează şi apara de consecinţele procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului societăţile comerciale cu capital majoritar de stat care au mari datorii faţă de bugetul de stat (peste 50% din totalul datoriilor înregistrate) în dezavantajul celorlalte societăţi comerciale creditoare, care neputându-şi recupera creanţele ajung în situaţia de a nu-şi mai putea continua activitatea ori ca nici acestea sa nu-şi mai poată plati datoriile către bugetul de stat. Astfel nu se asigura nici libertatea comerţului şi nici concurenta loiala. Credem ca un asemenea tratament juridic diferenţiat nu se justifica nici prin dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, care printre obligaţiile statului înscrie şi „protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară”. Apărarea intereselor naţionale în domeniul economiei presupune asigurarea cadrului legal corespunzător pentru buna funcţionare şi pentru desfăşurarea unei activităţi eficiente de către toţi agenţii economici.Încasarea într-o măsura cat mai mare şi cat mai operativă a datoriilor către bugetul de stat şi către bugetele locale reprezintă, într-adevăr, un interes naţional deosebit de important. Aceasta însă este reglementată prin alte dispoziţii legale speciale. Observam ca, potrivit dispoziţiilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, în procedura reorganizării judiciare şi a falimentului nu intervine titularul creanţelor bugetare alături de ceilalţi creditori, ci instituţia publică implicata în privatizarea societăţii comerciale debitoare, care este doar deţinătorul pachetului majoritar de acţiuni la aceasta societate.Având în vedere interesul naţional, legea poate califica creanţele bugetare drept creanţe preferenţiale şi sa prevadă prioritatea lor la recuperare faţă de creanţele celorlalţi creditori chirografari, dar aceasta numai în cadrul procedurii falimentului şi nu prin excluderea tuturor celorlalţi creditori.Înfăptuirea reformei economice şi, în acest cadru, privatizarea societăţilor comerciale se încadrează în măsurile menite sa protejeze ori sa promoveze "interesul naţional", dar nu în condiţiile prevăzute de art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, prin încălcarea drepturilor şi intereselor legitime ale altora. Prin suspendarea efectuării procedurilor legate de reorganizarea judiciară sau de faliment, o societate comercială nu devine mai atractiva pentru privatizare ca în cazul continuării procedurii în condiţii rezonabile şi de echitate. Falimentul şi lichidarea unei societăţi comerciale pe acţiuni determina devalorizarea totală a acţiunilor acesteia şi, prin urmare, pierderi materiale tuturor acţionarilor la societatea respectiva. Suspendarea procedurii falimentului se face în scopul unui acţionar, statul ori autoritatea administraţiei publice locale, respectiv pentru crearea posibilităţii vânzării pachetului majoritar de acţiuni, deţinut de acest acţionar. Statul sau autoritatea administraţiei publice locale, vanzandu-şi acţiunile, îşi protejeaza proprietatea, recuperand valoarea acesteia, în timp ce toţi ceilalţi acţionari la aceeaşi societate comercială suferă o pierdere însemnată ori, poate, chiar totală. În condiţiile procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, statul îşi putea recupera, eventual, total sau parţial, creanţele bugetare, iar, în situaţia reglementată de art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, vinde acţiuni din proprietatea sa privată, renunţând la creanţe ori acceptând reesalonarea plăţii creanţelor izvorâte din datorii restante către bugetul de stat sau bugetul local. Credem ca, în aceste condiţii, nu poate fi negata încălcarea principiului ocrotirii în mod egal de lege a proprietăţii private, indiferent de titular, consacrat de art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituţie.Privatizarea societăţilor comerciale debitoare se poate realiza şi prin procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, având în vedere dispoziţiile art. 100 alin. (2) teza a doua din această lege, potrivit cărora „Bunurile vor putea fi vândute în bloc – ca un ansamblu în stare de funcţionare – sau individual”. Investitorul interesat în achiziţionarea societăţii comerciale va putea cumpara integral în cadrul procedurii de lichidare, situaţie în care preţul plătit se distribuie între toţi creditorii în ordinea priorităţii creanţelor lor şi în mod proporţional. Din vânzarea pachetului majoritar de acţiuni beneficiază doar statul sau autoritatea administraţiei publice locale, iar ceilalţi creditori, precum şi ceilalţi acţionari rămân în imposibilitatea de a-şi recupera creanţele, respectiv, cu acţiunile lor devalorizate.Apreciem, de asemenea, ca prin caracterul obligatoriu al suspendării procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, iar apoi al închiderii procedurii, prin dispoziţiile legale criticate, legislativul intervine în mod neconstitutional în înfăptuirea actului de justiţie.Potrivit prevederilor art. 119 din Legea nr. 64/1995 „Judecătorul-sindic va pronunţa o sentinta de închidere a procedurii chiar înainte ca bunurile din averea debitorului sa fi fost lichidate în întregime, dacă creanţele au fost complet acoperite prin distribuirile făcute”, deci se are în vedere realizarea intereselor legitime ale tuturor creditorilor, respectiv, finalizarea procedurii.Conform prevederilor art. III alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, procedura se închide, în mod obligatoriu, printr-o încheiere „În urma privatizării societăţii prin vânzarea pachetului majoritar de acţiuni […] în temeiul prevederilor contractului de vânzare a acţiunilor”. Asadar, judecătorul-sindic, prezentându-i-se contractul din care rezultă ca pachetul majoritar de acţiuni, deţinut de stat sau de o autoritate a administraţiei publice locale, a fost vândut, nu va avea alta posibilitate decât sa dispună închiderea procedurii. Textul de lege nu cere ca prin convenţia de vânzare-cumpărare a acţiunilor să se rezolve situaţia tuturor debitelor societăţii comerciale, iar judecătorul-sindic nu va examina aceasta problema, ci doar realitatea vânzării pachetului majoritar de acţiuni. Astfel, demersurile creditorilor pentru recuperarea creanţelor lor rămân nefinalizate sau, mai exact, zadarnicite.Retinem în prezenta opinie separată şi contrarietatea soluţiei adoptate cu jurisprudenta anterioară a Curţii Constituţionale. Astfel, de exemplu, Curtea a statuat încă prin Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, în sensul că "o dispoziţie legală prin care se suspenda cursul judecaţii sau executarea hotărârilor judecătoreşti definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstitutionala". Aceasta constatare a fost reiterata şi în Decizia nr. 50 din 21 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 20 iunie 2000.JudecătorKozsokar Gabor–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește