Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 133 din 3 martie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^2 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^2 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie invocată de Ioan Horhat în Dosarul nr. 912/191/2007 al Judecătoriei Blaj.La apelul nominal este prezent autorul excepţiei, asistat de avocat, precum şi reprezentantul părţii Ministerul Finanţelor Publice – Oficiul de Plăţi şi Contracte PHARE, avocat cu delegaţie la dosar.Având cuvântul, autorul excepţiei, prin avocat, solicită admiterea excepţiei astfel cum a fost formulată, arătând că textul de lege criticat este ambiguu şi neclar, încălcând principiul legalităţii incriminării prin aceea că nu întruneşte cerinţele de accesibilitate şi previzibilitate cerute normelor juridice, ceea ce determină în practică interpretări abuzive ale acestuia.Ministerul Finanţelor Publice – Oficiul de Plăţi şi Contracte PHARE, prin avocat, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Depune la dosar concluzii scrise în acest sens.Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 25 septembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 912/191/2007, Judecătoria Blaj a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^2 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie invocată de Ioan Horhat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, deoarece se ajunge ca anumite dispoziţii civile sau contractuale din contractele de asociere cu autoritatea contractantă să fie considerate temei pentru tragerea la răspunderea penală, în condiţiile în care acestea nu sunt prevăzute de legea penală ca infracţiuni. Se transformă astfel încălcarea oricărei dispoziţii legale, indiferent de ce natură, într-o faptă penală, fără însă ca aceste încălcări să fie prevăzute într-o lege penală ca fiind infracţiuni. Menţionarea "fără respectarea prevederilor legale", fără a preciza care sunt aceste prevederi, face ca răspunderea penală să fie antrenată pentru fapte neincriminate penal.Judecătoria Blaj apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că dispoziţiile criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, invocând şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.În ceea ce priveşte obiectul excepţiei se constată că, deşi în dispozitivul încheierii de sesizare se menţionează că acesta îl constituie alin. (2) al art. 18^2 din Legea nr. 78/2000, din examinarea considerentelor încheierii de sesizare, precum şi a concluziilor scrise formulate de autorul excepţiei rezultă că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile alin. (1) al art. 18^2 din Legea nr. 78/2000.Aşa fiind, Curtea urmează să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 18^2 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul conţinut: „(1) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.”În susţinerea excepţiei se invocă art. 15 alin. (2) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie care consacră principiul neretroactivităţii legii şi, respectiv, dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunţat, în jurisprudenţa sa, asupra constituţionalităţii art. 18^2 din Legea nr. 78/2000 în raport de critici similare, reţinând că acest text de lege răspunde exigenţelor de previzibilitate şi precizie impuse de principiul legalităţii incriminării şi nu aduce nicio atingere dreptului la un proces echitabil. În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 552 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 10 iunie 2008, a cărei soluţie de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi considerentele de principiu care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile", invocate, de asemenea, de autorul excepţiei în motivarea acesteia, se constată că nu au incidenţă în cauză.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^2 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie invocată de Ioan Horhat în Dosarul nr. 912/191/2007 al Judecătoriei Blaj.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2009.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta–––-