DECIZIE nr. 238 din 27 decembrie 1999

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 13/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 14 februarie 2000
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 165 21/10/1999
ActulREFERIRE LADECIZIE 5 04/02/1999
ActulREFERIRE LADECIZIE 177 15/12/1998
ActulREFERIRE LACODUL PENAL (R) 16/04/1997 ART. 213
ActulREFERIRE LACODUL PENAL (R) 16/04/1997 ART. 214
ActulREFERIRE LACODUL PENAL (R) 16/04/1997 ART. 220
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 23
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 24
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 41
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 144
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea în Dosarul nr. 3.377/1999 al acelei instanţe.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 1999, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru 7 decembrie 1999 şi apoi la 20 decembrie 1999 şi la 27 decembrie 1999.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 1 septembrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 3.377/1999, Judecătoria Tulcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, excepţie ridicată de parchetul de pe lângă acea instanţa într-o cauza penală privind pe Anastase Tranulea, invinuit de săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, prevăzută la art. 220 din Codul penal. În motivarea excepţiei se arata ca aceste prevederi încalcă dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Constituţie referitoare la ocrotirea în mod egal a proprietăţii private, indiferent de titular, deoarece instituie un regim juridic de ocrotire diferit, în funcţie de titularul dreptului de proprietate.Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca excepţia este intemeiata, deoarece, pentru imobilele care sunt în întregime sau în parte ale statului, art. 220 alin. 4 din Codul penal prevede un regim juridic diferenţiat sub aspectul plângerii prealabile, incalcandu-se astfel prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia ridicată este intemeiata, deoarece exceptarea de la cerinţa plângerii prealabile a persoanei vătămate şi punerea în mişcare din oficiu a acţiunii penale în cazul în care imobilul este în întregime sau în parte al statului duc la o diferentiere neconstitutionala între protecţia proprietăţii private a statului şi protecţia proprietăţii private a altor subiecti de drept. Or, datorită acestei diferenţe, se arata în continuare, dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal "contravin prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, care asigura o ocrotire egala proprietăţii aparţinând persoanelor fizice ori persoanelor juridice de drept privat, precum şi proprietăţii private a statului". În motivarea punctului sau de vedere Guvernul face referire la jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume la deciziile nr. 177/1998 şi nr. 5/1999, prin care, în cazul infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută la art. 213 din Codul penal, respectiv al infracţiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută la art. 214 din Codul penal, s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor referitoare la punerea în mişcare a acţiunii penale din oficiu, dacă bunul care constituie obiectul material al infracţiunii aparţine în întregime sau în parte statului.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal, care au următorul cuprins: "Dacă imobilul este în posesia unei persoane private, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală."În motivarea excepţiei Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea considera ca alin. 4 al art. 220 din Codul penal contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (2) referitoare la ocrotirea în mod egal a proprietăţii private, indiferent de titular, sustinand ca, deşi prin acest text este ocrotită posesia, în realitate aceasta este vizata ca atribut al dreptului de proprietate. Se considera, de asemenea, ca prin dispoziţiile sale textul de lege criticat instituie o discriminare interzisă de Constituţie între protecţia proprietăţii private a statului, caz în care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, şi ocrotirea proprietăţii private a altor titulari ai dreptului de proprietate, caz în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata ca asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 165 din 21 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie 1999, decizie prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate, constatandu-se ca dispoziţia "cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului" din art. 220 alin. 4 din Codul penal este neconstitutionala.În motivarea acelei decizii s-a arătat ca:a) Dispoziţiile alin. 4 al art. 220 din Codul penal instituie o ocrotire juridico-penală diferita, după cum imobilul, la a cărui posesie se referă tulburarea, este ori nu este "în întregime sau în parte al statului". Astfel, textul de lege menţionat prevede că acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu atunci când "acesta este în întregime sau în parte al statului" şi, respectiv, se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în celelalte cazuri, cu posibilitatea, în aceasta din urma ipoteza, ca, prin retragerea plângerii sau prin împăcarea părţilor, să se înlăture răspunderea penală a făptuitorului.b) Valoarea socială explicit apărată prin alin. 4 al art. 220 din Codul penal este posesia paşnică şi netulburata a unui imobil aflat "în posesia unei persoane private". În consecinţa, pentru existenta ca atare a infracţiunii, nu este relevanta natura dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui posesie este tulburata (proprietate publică; proprietate privată a statului; proprietate privată particulară), ci numai calitatea de "persoana privată" a posesorului imobilului.c) Prin dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal se creează un regim juridic favorabil posesiei ce poarta asupra imobilelor aflate în proprietatea privată a statului, în comparatie cu posesia ce poarta asupra imobilelor aflate în proprietate privată particulară, ceea ce atrage, indirect, favorizarea uneia dintre formele proprietăţii private. Asa fiind, asemenea reglementări care diferentiaza apărarea, prin mijloace de drept penal, a unei valori sociale (posesia paşnică şi netulburata a unui imobil) în funcţie de titularul dreptului de proprietate asupra acelui imobil (statul sau, respectiv, altă persoană juridică ori persoana fizica) încalcă, atunci când nu este vorba despre bunuri aflate în proprietate publică, principiul consacrat în art. 41 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular…".d) Textul de lege criticat este asemănător, atât ca formulare, cat şi prin consecinţele sale, cu textele art. 213 alin. 2 şi ale art. 214 alin. 3 din Codul penal, în privinta cărora Curtea Constituţională a constatat prin Decizia nr. 177 din 15 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, şi prin Decizia nr. 5 din 4 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 5 martie 1999, ca dispoziţiile "cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului" şi, respectiv, "cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului" sunt neconstituţionale. Deoarece nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia referitoare la dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal a fost identică celor adoptate prin deciziile menţionate.Faţa de cele arătate, întrucât Curtea a constatat printr-o decizie anterioară neconstituţionalitatea dispoziţiei legale criticate, aceasta nu mai poate face din nou obiectul unei excepţii de neconstitutioanlitate, operand o cauza de inadmisibilitate, în temeiul art. 23 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată. Potrivit acestor texte legale, în situaţia în care excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibila, instanţa judecătorească trebuie să o respingă pentru acest temei printr-o încheiere motivată. Curtea constata însă ca, în speta, aceasta cauza de inadmisibilitate s-a ivit după data de 1 septembrie 1999, când s-a pronunţat de către instanţa de judecată încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale şi, prin urmare, la acea data excepţia de neconstituţionalitate era admisibilă, devenind inadmisibila ulterior.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea în Dosarul nr. 3.377/1999 al acelei instanţe, constatând ca excepţia a devenit inadmisibila.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 decembrie 1999.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters