DECIZIE nr. 239 din 19 februarie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAntonia Constantin – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Erich Walter Streiferth în Dosarul nr. 4.351/190/2008 al Judecătoriei Bistriţa.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 14 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 4.351/190/2008, Judecătoria Bistriţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Erich Walter Streiferth.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că reglementarea prevăzută de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 aduce atingere liberului acces la justiţie, întrucât prevede un termen insuficient pentru valorificarea dreptului de proprietate.Judecătoria Bistriţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că instituirea unui termen derogator de la dreptul comun, înăuntrul căruia o persoană are posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată, nu încalcă principiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005. Textul legal criticat are următorul conţinut: „Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”Termenul de un an prevăzut de textul de lege criticat a fost prelungit succesiv, cu câte 3 luni, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 145/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia, Curtea constată că art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 a mai fost supus controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca şi în cauza de faţă. Astfel, prin Decizia nr. 427 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, Decizia nr. 372 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 31 august 2005, şi Decizia nr. 673 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 15 noiembrie 2007, Curtea a statuat că acest text este constituţional.În considerentele acestor decizii, Curtea a reţinut că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 recunoaşte dreptul titularului la exercitarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv şi asigură posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen, impus de raţiuni sociale majore, respectiv de evitarea unor stări de incertitudine prelungite în ceea ce priveşte raporturile juridice civile, precum şi de asigurarea stabilităţii şi securităţii acestora, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate.Împrejurarea că persoana interesată, deşi cunoştea sau trebuia să cunoască termenul de introducere a acţiunii în constatarea nulităţii, precum şi consecinţele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenţei legale, lipseşte de îndreptăţire critica reglementării în cauză, potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans".Analizând compatibilitatea art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 cu dispoziţiile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 6 paragraful 1 din aceeaşi convenţie, raportate la art. 20 din Constituţie, Curtea a reţinut, în esenţă, că textul de lege criticat se armonizează cu aceste prevederi, având ca scop asigurarea stabilităţii şi securităţii raporturilor civile, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate.Soluţiile pronunţate în deciziile anterior menţionate, precum şi considerentele ce au stat la baza acestora îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au fost aduse elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Erich Walter Streiferth în Dosarul nr. 4.351/190/2008 al Judecătoriei Bistriţa.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 februarie 2009.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește