DECIZIE nr. 246 din 10 mai 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1718 din Codul civil, ale art. 376, ale art. 488 şi ale art. 494 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorIngrid Alina Tudora – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1718 din Codul civil, ale art. 376, ale art. 488 şi ale art. 494 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, excepţie ridicată de Ionel Bancu, Anastasia Bancu, Gheorghe Şuşoi, Mariana Şuşoi, Marian Tărăbăşanu şi Cornelia Tărăbăşanu în dosarele nr. 1.537/2004, nr. 1.538/2004 şi nr. 1.539/2004 ale Tribunalului Călăraşi.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în Dosarele nr. 22D/2005, nr. 23D/2005 şi nr. 24D/2005 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarelor nr. 23D/2005 şi nr. 24D/2005 la Dosarul nr. 22D/2005, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că legiuitorul are legitimarea constituţională să adopte o astfel de reglementare în domeniul dreptului de proprietate, în temeiul dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin încheierile din 29 noiembrie 2004, pronunţate în dosarele nr. 1.537/2004, nr. 1.538/2004 şi nr. 1.539/2004, Tribunalul Călăraşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1718 din Codul civil, ale art. 376, ale art. 488 şi ale art. 494 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 56 alin. 2 din Legea bancară nr. 58/1998, excepţie ridicată de Ionel Bancu, Anastasia Bancu, Gheorghe Şuşoi, Mariana Şuşoi, Marian Tărăbăşanu şi Cornelia Tărăbăşanu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 1718 din Codul civil, precum şi cele ale art. 488 şi ale art. 494 din Codul de procedură civilă, contravin prevederilor constituţionale ale art. 44, ale art. 53 şi ale art. 136, întrucât, prin reglementarea unei posibilităţi de trecere a bunurilor imobile din patrimoniul unei persoane fizice în patrimoniul altei persoane fizice sau juridice, fără a fi în discuţie vreun caz de excepţie care să impună restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, se anulează pur şi simplu dreptul de proprietate privată, ocrotit prin Constituţie. De asemenea, autorii excepţiei apreciază că textele criticate sunt neconstituţionale şi datorită faptului că sunt adoptate prin legi ordinare, deşi, pentru situaţiile în care sunt reglementate excepţii de la principiul inviolabilităţii dreptului de proprietate privată, Constituţia instituie obligaţia adoptării unei legi organice. Totodată, autorii excepţiei arată că dispoziţiile art. 56 alin. 2 din Legea bancară nr. 58/1998, precum şi cele ale art. 376 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale şi contravin art. 124 şi 126 din Constituţie, deoarece acordă băncilor posibilitatea de a executa silit, chiar în mod arbitrar, obligaţiile de restituire a unor sume de bani înscrise în contractele de credit şi garanţie, fără ca aceste obligaţii de plată să fie stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.Tribunalul Călăraşi apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, deoarece "normele civile şi procesual civile criticate nu pot fi în raport de conformitate" cu prevederile constituţionale invocate, "atâta timp cât acestea sancţionează comportamentul ilicit al debitorului". Instanţa arată că textele de lege criticate privesc executarea silită, instituţie procedurală al cărui scop final este acela de realizare definitivă şi practică a drepturilor care au fost recunoscute printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu prevăzut de lege. Ca atare, apreciază că nu poate fi reţinută susţinerea autorilor excepţiei, referitoare la anularea, prin dispoziţiile legale criticate, a dreptului de proprietate al acestora, deoarece garantarea dreptului de proprietate al unei persoane fizice ori juridice este limitată de drepturile altor asemenea persoane.În final, instanţa consideră că nu poate fi reţinută nici contrarietatea dispoziţiilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 cu prevederile art. 124 şi ale art. 126 din Constituţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că susţinerile autorilor excepţiei vizează aspecte referitoare la obiectul şi finalitatea procedurii executării silite în ansamblul său. Astfel, textele criticate nu pot fi analizate decât în contextul reglementării unitare din care fac parte, în cadrul căreia stabilirea obiectului şi modalităţile executării silite, precum şi a sferei titlurilor executorii, departe de a leza principiile constituţionale invocate, constituie expresia aplicării lor. De altfel, procedura de judecată în ansamblul ei, incluzând, în sens larg, şi întreaga procedură de executare silită, deci şi prevederile legale criticate, se întemeiază pe dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, care prevăd în mod expres că reglementarea procedurii de judecată se face "prin lege", dând astfel libertate legiuitorului să statueze în aceste domenii. Aşa fiind, prevederile criticate contribuie la determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor legitime ale creditorilor şi debitorilor în cadrul executării silite, instituţie procedurală al cărei scop este reprezentat de realizarea definitivă şi practică a unor drepturi recunoscute printr-o hotărâre judecătorească sau un alt titlu executoriu. Invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Guvernul arată că asupra dispoziţiilor art. 376 şi ale art. 488 din Codul de procedură civilă Curtea s-a mai pronunţat, în sensul constituţionalităţii acestora, prin Deciziile nr. 134/2002 şi nr. 303/2002, respectiv prin Decizia nr. 333/2004.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1718 din Codul civil, ale art. 376, ale art. 488 şi ale art. 494 din Codul de procedură civilă, precum şi a celor ale art. 56 alin. 2 din Legea bancară nr. 58/1998, faţă de art. 44 şi 53 din Constituţie, întrucât, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Astfel, arată că dispoziţiile legale criticate au ca scop asigurarea executării prestaţiei la care debitorul este obligat, fără a aduce atingere dreptului de proprietate al acestuia. De asemenea, apreciază că obligaţia de natură patrimonială stabilită în sarcina debitorului este o consecinţă a angajării răspunderii juridice contractuale sau delictuale a acestuia, iar la procedura executării silite se recurge numai în situaţia în care debitorul obligaţiei stabilite prin hotărâre sau titlu executoriu nu execută de bunăvoie prestaţia la care este obligat. În susţinerea acestui punct de vedere, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 217/2001. Totodată, Avocatul Poporului arată că textele criticate instituie o restrângere legală a exercitării dreptului de proprietate al debitorului, în deplină conformitate cu prevederile art. 53 din Constituţie. În ceea ce priveşte contrarietatea dispoziţiilor legale criticate cu prevederile art. 124, ale art. 126 şi ale art. 136 alin. (4) din Constituţie, consideră că textele constituţionale invocate nu au relevanţă în cauza de faţă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1718 din Codul civil, ale art. 376, ale art. 488 şi ale art. 494 din Codul de procedură civilă, precum şi cele ale art. 56 alin. 2 din Legea bancară nr. 58/1998, dispoziţii care au următorul conţinut:Art. 1718 din Codul civil: "Oricine este obligat personal este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile şi imobile, prezente şi viitoare."Art. 376, art. 488 şi art. 494 din Codul de procedură civilă:– Art. 376: "Se învestesc cu formula executorie hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, înscrisurile autentice, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.Actele autentificate de o reprezentanţă diplomatică sau consulară a României se vor putea învesti cu formula executorie de judecătoria domiciliului uneia din părţile părtaşe la actul autentic.Dacă nici una din părţi nu are domiciliul cunoscut în ţară, învestirea cu formula executorie se face de judecătoria sectorului III din Capitala României.";– Art. 488: "Sunt supuse urmăririi silite imobiliare bunurile imobile.Pot forma obiectul urmăririi silite imobiliare şi dreptul de uzufruct asupra unui bun imobil, precum şi dreptul de superficie.Dreptul de servitute poate fi urmărit silit numai o dată cu fondul dominant căruia îi profită.";– Art. 494: "Imobilele urmărite silit se valorifică prin vânzare la licitaţie publică, vânzare directă şi prin alte modalităţi admise de lege. Dispoziţiile art. 431 sunt aplicabile."În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 56 alin. 2 din Legea bancară nr. 58/1988, ulterior sesizării Curţii Constituţionale acest act normativ a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 24 ianuarie 2005, cu un nou titlu, şi anume Legea privind activitatea bancară, iar ca urmare a renumerotării textelor, art. 56 alin. 2 a devenit art. 79 alin. 2, având acelaşi conţinut. Ca atare, Curtea urmează a se pronunţa asupra acestor din urmă dispoziţii legale, potrivit cărora "Contractele de credit bancar, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri executorii".Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 44, 53, 124, 126, respectiv ale art. 136 alin. (4), cu următorul conţinut:– Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. … (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. … (4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietatea publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor. … (5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii. … (6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie. … (7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. … (8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. … (9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii."; … – Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."; … – Art. 124: "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. … (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii."; … – Art. 126: "(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. … (3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale. … (4) Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică. … (5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii. … (6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale."; … – Art. 136 alin. (4): "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică."Examinând excepţia, Curtea constată că, în argumentarea criticii de neconstituţionalitate potrivit căreia textele deduse controlului reglementează posibilităţi de trecere a bunurilor imobile din patrimoniul unei persoane fizice în acela al alteia, iar prin aceasta "se anulează pur şi simplu dreptul de proprietate privată, ocrotit de Constituţie", autorii excepţiei utilizează o premisă greşită, rezultat al absolutizării exerciţiului dreptului de proprietate.În acest sens, se face abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Curtea reţine că finalitatea acestor prevederi constituţionale constă în asigurarea realizării dreptului de proprietate, ca drept subiectiv fundamental, într-o dimensiune rezonabilă, de natură să asigure respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale altor subiecte de drept cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire.În condiţiile în care participarea la circuitul civil, componentă esenţială a vieţii sociale, cu corolarul său – dobândirea de drepturi şi asumarea de obligaţii -, constituie însăşi raţiunea de a fi a oricărui subiect de drept, Curtea apreciază că ar fi fost un nonsens ca din acest circuit să fie exclus dreptul de proprietate, în maniera preconizată de autorul excepţiei. A accepta un atare punct de vedere ar însemna a institui o clauză de nerăspundere pentru titularul obligaţiei asumate (debitor), pus astfel la adăpost împotriva valorificării silite a creanţei de către creditorul său. Realizarea dreptului acestuia din urmă ar deveni dependentă exclusiv de bunul plac al debitorului, ceea ce ar afecta esenţial securitatea circuitului civil. Aşa fiind, Curtea constată că, examinate în contextul acestor consideraţii principiale, reglementările legale deduse controlului îşi relevă utilitatea şi perenitatea, ele constituindu-se în limitări necesare ale dreptului de proprietate, impuse de raţiuni sociale majore şi instituite de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale.De altfel, Curtea constată că o parte din dispoziţiile legale criticate prin excepţia de neconstituţionalitate ce formează obiectul dosarelor de faţă, şi anume art. 376 şi 488 din Codul de procedură civilă, a mai fost supusă controlului de constituţionalitate.Astfel, prin Decizia nr. 45 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 8 martie 2005, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 376 alin. 1 din Codul de procedură civilă, iar în ceea ce priveşte art. 488 din acelaşi act normativ, Curtea s-a mai pronunţat prin decizii precum Decizia nr. 217 din 3 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 4 septembrie 2001, şi Decizia nr. 333 din 16 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 12 octombrie 2004, statuând că aceste dispoziţii de lege sunt constituţionale.Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1718 din Codul civil, ale art. 376, ale art. 488 şi ale art. 494 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, excepţie ridicată de Ionel Bancu, Anastasia Bancu, Gheorghe Şuşoi, Mariana Şuşoi, Marian Tărăbăşanu şi Cornelia Tărăbăşanu în dosarele nr. 1.537/2004, nr. 1.538/2004 şi nr. 1.539/2004 ale Tribunalului Călăraşi.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește