DECIZIE nr. 255 din 22 februarie 2011

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 28/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 317 din 9 mai 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 169 14/07/2010
ActulREFERIRE LALEGE 169 14/07/2010 ART. 33
ActulREFERIRE LADECIZIE 484 06/05/2008
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 85 05/04/2006 ART. 5
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 85 05/04/2006 ART. 33
ActulREFERIRE LADECIZIE 126 04/07/2000
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 53
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ActulREFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 688 08/11/2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) teza a doua şi art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorFabian Niculae – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) teza a doua şi art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Esteuro Plast Group” – S.R.L. din comuna Boldeşti-Scăeni, judeţul Prahova, în Dosarul nr. 3.231/105/2009 al Tribunalului Prahova – Secţia comercială şi de contencios administrativ – Biroul faliment şi care face obiectul Dosarului nr. 1.334D/2010 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.335D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) teza a doua şi art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Cristexim Rol 2002” – S.R.L. din comuna Blejoi, judeţul Prahova, în Dosarul nr. 6.208/105/2009 al Tribunalului Prahova – Secţia comercială şi de contencios administrativ – Biroul faliment.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Având în vedere identitatea de obiect a excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 1.335D/2010 la Dosarul nr. 1.334D/2010, care este primul înregistrat.Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.335D/2010 la Dosarul nr. 1.334D/2010.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 12 martie 2010, pronunţate în dosarele nr. 3.231/105/2009 şi nr. 6.208/105/2009, Tribunalul Prahova – Secţia comercială şi de contencios administrativ – Biroul faliment a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (2) teza a doua şi art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.Excepţia a fost invocată de Societatea Comercială "Esteuro Plast Group" – S.R.L. din Boldeşti-Scăeni şi de Societatea Comercială "Cristexim Rol 2002" – S.R.L. din comuna Blejoi în cauze având ca obiect cereri privind deschiderea procedurii insolvenţei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii excepţiei consideră că dispoziţiile legale criticate stabilesc un drept discreţionar al instanţei de judecată de a proteja şi garanta doar anumite drepturi invocate de către părţi. De asemenea, dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 85/2006, dacă se interpretează în sensul că nu instituie obligativitatea cauţiunii, creează discriminări între creditori şi debitori, întrucât aceştia din urmă, în cazul în care nu au solicitat depunerea acestei cauţiuni, nu mai au posibilitatea de a se dezdăuna pentru prejudiciile provocate prin promovarea abuzivă a cererii.Tribunalul Prahova – Secţia comercială şi de contencios administrativ – Biroul faliment consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale atacate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (2) teza a doua şi art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, prevederi care au următorul cuprins:– Art. 5 alin. (2) teza a doua: "Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi operaţiunilor prevăzute de prezenta lege, precum şi realizarea în condiţiile legii a drepturilor şi obligaţiilor celorlalţi participanţi la aceste acte şi operaţiuni.";– Art. 33 alin. (3): "La cererea debitorului, judecătorul-sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea să consemneze, în termen de 15 zile, la o bancă, o cauţiune de cel mult 10% din valoarea creanţelor. Cauţiunea va fi restituită creditorilor, dacă cererea lor va fi admisă. Dacă cererea va fi respinsă, cauţiunea va fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de debitori. Dacă nu este consemnată în termen cauţiunea, cererea introductivă va fi respinsă."Dispoziţiile legale ale art. 33 alin. (3) au fost modificate prin Legea nr. 169/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010, şi au următorul conţinut: „La cererea debitorului, judecătorul-sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea să consemneze, în termen de 5 zile, la o bancă, o cauţiune de cel mult 10% din valoarea creanţelor. Cauţiunea va fi restituită creditorilor, dacă cererea lor va fi admisă. Dacă cererea va fi respinsă, cauţiunea va fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de debitori. Dacă nu este consemnată în termen cauţiunea, cererea introductivă va fi respinsă”.În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie din Constituţie, precum şi art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Curtea constată că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei au fost modificate prin Legea nr. 169/2010, însă soluţia legislativă iniţială a fost preluată în noua reglementare. În aceste condiţii, Curtea urmează a se pronunţa asupra noilor dispoziţii, cu modificările aduse prin Legea nr. 169/2010.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 prin mai multe decizii şi, răspunzând unor critici asemănătoare, a statuat constant că prevederile respective sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale.Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 484 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei permit instanţei de judecată ca, ţinând seama de circumstanţele cauzei, să aprecieze asupra caracterului eventual şicanator al cererii creditorului de deschidere a procedurii insolvenţei şi să stabilească o cauţiune de natură să descurajeze cererile nefundamentate sau exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale. Totodată, depunerea cauţiunii constituie o garanţie, în sensul că, în urma respingerii cererii, debitorul va putea cere şi obţine despăgubiri pentru pagubele suferite datorită deschiderii nejustificate a procedurii insolvenţei.De altfel, cu privire la constituţionalitatea măsurii obligării la plata unei cauţiuni, stabilită printr-un act normativ, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000. Prin acea decizie s-a statuat că stabilirea unor condiţii privind exercitarea unor drepturi de natură să împiedice abuzul de drept nu constituie o îngrădire a accesului la justiţie sau a altor drepturi constituţionale.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Curtea nu poate reţine nici critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât textul respectiv nu încălca nicio normă constituţională, el instituind obligaţia organelor care aplică procedura insolvenţei de a asigura protecţia intereselor tuturor participanţilor la numita procedură, în condiţii de celeritate, părţile interesate putând să apeleze la instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii, şi să uzeze de toate garanţiile procesuale pentru apărarea drepturilor lor.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) teza a doua şi art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Esteuro Plast Group” – S.R.L. din Boldeşti-Scăeni, judeţul Prahova, în Dosarul nr. 3.231/105/2009 al Tribunalului Prahova – Secţia comercială şi de contencios administrativ – Biroul faliment şi de Societatea Comercială „Cristexim Rol 2002” – S.R.L. din comuna Blejoi în Dosarul nr. 6.208/105/2009 al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 februarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters