Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 288 din 14 aprilie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Cristina Liliana Airabedian în Dosarul nr. 14.865/212/2007 al Judecătoriei Constanţa – Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilorκ faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, indicând, în acest sens, Decizia nr. 813/2007 a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 21 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 14.865/212/2007, Judecătoria Constanţa – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.Excepţia a fost ridicată de Cristina Liliana Airabedian într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea susţine că dispoziţiile de lege criticate prin aceea că stabilesc competenţa teritorială de judecată a plângerii contravenţionale a judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia sunt de natură a bloca accesul liber la justiţie şi dreptul la libera circulaţie ale persoanei lipsite de mijloace materiale, care nu se poate deplasa în acea localitate la fiecare termen de judecată. În plus, deoarece procesul-verbal de contravenţie este un act administrativ, ar trebui ca, potrivit dreptului comun în materia contenciosului administrativ, competenţa teritorială de soluţionare a plângerii contravenţionale să aparţină instanţei de la domiciliul reclamantului.Judecătoria Constanţa – Secţia civilă opinează în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate. Textele legale criticate reprezintă o aplicare a principiului specialia generalibus derogant, în sensul competenţei atribuite de art. 126 alin. (2) din Constituţie legiuitorului, care poate institui, pentru situaţii deosebite, reguli speciale în ceea ce priveşte stabilirea competenţelor instanţelor de judecată şi a procedurii de judecată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt constituţionale. Acestea nu sunt de natură a încălca principiul accesului liber la justiţie atâta vreme cât plângerea contravenţională se soluţionează de către o instanţă de judecată. În plus, texul legal criticat conţine norme de procedură, fiind expresia atributului exclusiv al legiuitorului, conferit de art. 126 alin. (2) din Constituţie, de a stabili competenţa instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată. Dispoziţiile art. 25 din Constituţie, invocate ca fiind încălcate, nu au incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, al căror conţinut este următorul: „Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.”Autoarea excepţiei consideră că prin dispoziţiile legale citate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 – Accesul liber la justiţie şi ale art. 25 – Libera circulaţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din prisma unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare. Prin Decizia nr. 813 din 27 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 18 octombrie 2007, Curtea, respingând excepţia, a constatat că „textul de lege criticat nu îngrădeşte dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti. Prin reglementarea criticată legiuitorul nu a înţeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării, în condiţii optime, a acestor drepturi constituţionale”.Curtea constată, aşadar, că sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 21 din Constituţie nu au intervenit elemente noi, astfel că cele reţinute de Curte în jurisprudenţa mai sus menţionată se aplică şi în prezenta cauză.În plus, autoarea excepţiei invocă neconformitatea prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor faţă de art. 25 din Constituţie referitor la libera circulaţie. Curtea constată însă că aceste norme fundamentale nu au incidenţă în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Cristina Liliana Airabedian în Dosarul nr. 14.865/212/2007 al Judecătoriei Constanţa – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi–-