DECIZIE nr. 265 din 19 decembrie 2000

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261, ale art. 284 alin. 1 şi ale art. 288^1 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordonanţa Guvernului nr. 13/1998



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261, ale art. 284 şi ale art. 288^1 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordonanţa Guvernului nr. 13/1998, excepţie ridicată de Claudia Dumitriu în Dosarul nr. 1.510/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă.La apelul nominal este prezent Cristian Ghirca. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Partea prezenta solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, considerând ca prin textele de lege criticate nu se încalcă principiul liberului acces la justiţie şi cel al egalităţii în drepturi, consfinţite prin art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie, cum de altfel nici una dintre dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998 nu aduce atingere acestui principiu fundamental. Se mai arata ca aceasta ordonanţa a mai fost supusă criticilor de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională stabilind prin deciziile sale ca dispoziţiile criticate sunt conforme prevederilor constituţionale. Se considera în final ca, neinvocandu-se elemente noi de natura să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, excepţia este neîntemeiată şi de aceea se solicita respingerea acesteia.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 10 aprilie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 1.510/2000, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261, 284 şi 288^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Claudia Dumitriu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât "este tulburat echilibrul procesual care constituie regula procedurala de baza a procesului civil, creandu-se avantaje pentru o parte, în timp ce cealaltă are paralizata orice posibilitate de acţiune, fiind infranta egalitatea în faţa legii". Se mai susţine ca sunt incalcate dispoziţiile art. 21 din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin instituirea a "doua condiţii simultane pentru exercitarea unei cai de atac unice".Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă, exprimandu-şi opinia, arata ca dispoziţiile art. 261, 284 şi 288^1 din Codul de procedură civilă, modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 13/1998, pe de o parte, încalcă echilibrul procesual – regula de baza a procesului civil -, iar pe de altă parte, dubla condiţie a termenului pentru exercitarea unei cai de atac constituie un obstacol artificial în ceea ce priveşte cenzurarea hotărârilor judecătoreşti de către instanţa de control judiciar, o limitare a posibilităţii de examinare a criticilor îndreptate împotriva acestor hotărâri.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază excepţia ca fiind neîntemeiată, arătând ca reglementarea adoptată prin Ordonanţa nr. 13/1998 conţine dispoziţii procedurale ce asigura exercitarea în mod egal şi în acord cu prevederile Constituţiei nu numai a căilor de atac, dar şi „traducerea în fapt, cat mai grabnic, a drepturilor recunoscute prin hotărârea instanţei judecătoreşti, nesupuse nici unei cai de atac”. Se mai arata ca aceste dispoziţii nu încalcă principiile constituţionale, ci reprezintă tocmai realizarea unui echilibru între drepturile şi interesele legitime ale ambelor părţi în procesul civil. Împrejurările invocate de autorul excepţiei constituie probleme de aplicare a legii şi nu de constituţionalitate, conchide Guvernul.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, susţinerile părţii prezente, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Curtea observa ca, deşi autorul excepţiei critica întregul text al art. 284 din Codul de procedură civilă, din examinarea cererii prin care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate rezultă ca în realitate au fost avute în vedere numai prevederile alin. 1 al acestui articol, care au fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 13/1998. Asa fiind, Curtea urmează să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 261, ale art. 284 alin. 1 şi ale art. 288^1 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordonanţa Guvernului nr. 13/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 30 ianuarie 1998, texte al căror conţinut este următorul:– Art. 261: "Hotărârea se da în numele legii şi va cuprinde:1. arătarea instanţei care a pronunţat-o şi numele judecătorilor care au luat parte la judecata;2. numele, domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, denumirea şi sediul părţilor, calitatea în care s-au judecat; numele mandatarilor sau al reprezentanţilor legali şi al avocaţilor;3. obiectul cererii;4. dispozitivul;5. calea de atac şi termenul în care se poate exercita;6. arătarea ca pronunţarea s-a făcut în şedinţa publică, precum şi semnăturile judecătorilor şi ale grefierului. Lipsa semnaturilor poate fi complinita oricând.Părerea judecătorilor rămaşi în minoritate se va consemna în josul hotărârii.Hotărârea se va comunică părţilor, în copie, în cazul în care aceasta este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a unei cai ordinare de atac. Comunicarea se va face în termen de 7 zile de la pronunţarea hotărârii.În cazul în care împotriva hotărârii se declara una dintre căile de atac prevăzute de lege, se vor redacta, sub semnatura judecătorilor, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, care vor face corp comun cu hotărârea. Părerea motivată a judecătorilor rămaşi în minoritate va trebui redactată în acelaşi timp cu motivarea hotărârii.Hotărârile pronunţate de instanţa de recurs vor cuprinde, în toate cazurile, atât menţiunile prevăzute la alin. 1, cat şi motivarea instanţei. Redactarea hotărârii se va face în termen de 20 de zile de la pronunţare.Dacă instanţa a fost alcătuită din mai mulţi judecători, preşedintele va putea insarcina pe unul dintre ei cu redactarea hotărârii şi, dacă este cazul, a motivarii.În cazul în care, după pronunţare, unul dintre judecători este în imposibilitate de a semna hotărârea sau motivarea, preşedintele instanţei o va semna în locul sau, iar dacă cel în imposibilitate să semneze este grefierul, hotărârea va fi semnată de grefierul-şef, făcându-se menţiune despre cauza care l-a împiedicat pe judecător sau pe grefier să semneze hotărârea ori, dacă este cazul, motivarea.Dacă partea prezenta la pronunţarea hotărârii în şedinţa publică solicita motivarea acesteia, dispoziţiile alin. 5 se aplică în mod corespunzător. Despre toate acestea se va lua act prin încheiere.";– Art. 284 alin. 1: "Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii redactate, după caz, potrivit art. 261 alin. 1 şi 2 sau alineatul ultim al aceluiaşi articol, dacă legea nu dispune altfel.";– Art. 288^1: "După comunicarea motivarii hotărârii potrivit art. 288, părţile vor motiva apelul în fapt şi în drept, prezentând şi dovezile invocate în susţinerea apelului, într-un termen de 15 zile de la comunicare. În cazul prevăzut de art. 261 alineatul ultim, termenul pentru motivarea apelului se socoteşte de la comunicarea hotărârii.Când dovezile propuse sunt martori sau înscrisuri nearătate la prima instanţa, se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 112 pct. 5.Preşedintele va inainta instanţei de apel dosarul, împreună cu apelurile făcute, numai după împlinirea termenului de motivare a apelului pentru toate părţile.Cu toate acestea, apelul va fi trimis de îndată, dacă s-a făcut cerere pentru suspendarea executării hotărârii primei instanţe."Autorul excepţiei considera ca aceste texte de lege încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 din Constituţie, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât este tulburat echilibrul procesual, fiind totodată instituite doua condiţii simultane pentru exercitarea unei cai de atac unice.Cu privire la constituţionalitatea Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998 în ansamblul ei, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin numeroase decizii, cum sunt, de exemplu, Decizia nr. 61 din 20 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999, şi Decizia nr. 63 din 11 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 14 iulie 2000. Prin aceste decizii Curtea Constituţională a statuat ca dispoziţiile din Ordonanţa Guvernului nr. 13/1998, referitoare la necomunicarea motivarii hotărârilor neatacate cu apel sau recurs, nu ingradesc accesul liber la justiţie şi nu contravin prevederilor art. 21 din Constituţie, potrivit cărora: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept." … Aceasta pentru ca toate părţile procesului iau cunoştinţa de modul de soluţionare a acestuia şi îşi pot exprima nemultumirea faţă de soluţia instanţei de judecată prin exercitarea căilor de atac. Cu acelaşi prilej s-a arătat ca dispoziţiile ordonanţei nu contravin nici prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Sub acest aspect Curtea a reţinut ca ordonanţa cuprinde unele norme de modificare şi completare a Codului de procedura civilă, referitoare la motivarea hotărârilor judecătoreşti, la cererea şi termenul de apel, la motivarea şi comunicarea apelului ori recursului, care nu ingradesc dreptul persoanei de a se adresa instanţelor de judecată competente în cazul în care le sunt incalcate drepturile. Potrivit dispoziţiilor acestei ordonanţe, părţile din proces nemultumite de soluţia instanţei de judecată pot exercita căile de atac, motivele apelului sau ale recursului urmând să fie redactate după motivarea sentinţei.Considerentele care au stat la baza deciziilor menţionate mai sus sunt valabile şi în speta de faţa, neintervenind elemente noi care să determine modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.În ceea ce priveşte critica privind pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, nici aceasta nu poate fi primită. Curtea Constituţională a decis în mod constant că nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale pentru anumite categorii de litigii, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atâta timp cat ele asigura egalitatea de tratament juridic a cetăţenilor aflaţi în aceeaşi situaţie. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, şi Decizia nr. 85 din 27 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 11 august 1994.De altfel, împrejurarea invocată de autorul excepţiei privind ipoteza declarării unui apel tardiv nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii, care excede competentei Curţii Constituţionale, în lumina prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261, ale art. 284 alin. 1 şi ale art. 288^1 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordonanţa Guvernului nr. 13/1998, excepţie ridicată de Claudia Dumitriu în Dosarul nr. 1.510/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 decembrie 2000.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Maria Bratu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește