DECIZIE nr. 297 din 9 iunie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi 278 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească



Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorNicoleta Grigorescu – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi 278 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 1.786/P/2004 al Tribunalului Galaţi – Secţia penală.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a excepţiei, apreciind că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi nici celor din actele internaţionale invocate ca fiind încălcate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 18 noiembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.786/P/2004, Tribunalul Galaţi – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi 278 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, ridicată de Marin Frunză în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în ceea ce priveşte art. 27 din Codul de procedură penală şi art. 23 din Legea nr. 92/1992, că acestea „sunt discriminatorii, totalitare, inchizitoriale”, drepturile şi principiile invocate nemaifiind garantate „în situaţia în care justiţiabilul nu poate exercita un recurs efectiv la o instanţă naţională.”În ceea ce priveşte art. 278 din Codul de procedură penală, se susţine că este neconstituţional, deoarece "prevede expres şi limitativ posibilitatea de a fi controlată soluţia dată de procuror doar de către primul procuror al Parchetului din cadrul căruia face parte procurorul care a dat soluţia", nu şi de "Parchetul ierarhic superior şi de către conducătorul Ministerului Public", ceea ce face ca aceste prevederi legale să încalce "principiul controlului ierarhic, dreptul privind interzicerea discriminării, principiul universalităţii, principiul statului de drept […], principiul disponibilităţii".Tribunalul Galaţi – Secţia penală, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciază că aceasta este neîntemeiată. Astfel, se arată că nu poate fi reţinută critica art. 27 din Codul de procedură penală în raport de dispoziţiile art. 21 din Constituţie, respectiv faţă de cele ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece aceste prevederi nu trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să fie soluţionate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca unică instanţă de competenţă la nivelul întregii ţări. În opinia instanţei, tribunalele se încadrează în categoria autorităţilor la care se referă art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât aceste instanţe judecătoreşti pot să decidă dacă drepturile recurentului, apărate prin Convenţie, au fost sau nu încălcate şi să stabilească reparaţii adecvate.În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 278 din Codul de procedură penală în raport de prevederile art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arată că este neîntemeiată, întrucât aceste dispoziţii legale nu creează posibilitatea statului, a vreunui grup ori a vreunui individ de a abuza de anumite drepturi sau libertăţi recunoscute de Convenţie. Totodată se arată că dispoziţiile art. 278 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 11, 15, 20, 131 şi 132 şi nici pe cele ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În ceea ce priveşte art. 23 din Legea nr. 92/1992, se constată că acesta era abrogat la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, apreciindu-se că dispoziţiile sale au fost preluate de art. 40 din Legea nr. 304/2004, potrivit căruia „Competenţa judecătoriilor, a tribunalelor şi a curţilor de apel este stabilită în Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în legi speciale”. Aceste prevederi legale sunt considerate de instanţă ca fiind în concordanţă cu dispoziţiile Legii fundamentale.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acord cu opinia exprimată de instanţa de judecată, se arată că dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 47/1992, abrogate la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, au fost preluate de art. 40 din Legea nr. 304/2004. Aceste prevederi legale sunt în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale, întrucât stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti, precum şi a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti aparţin legiuitorului, în baza unei politici legislative în domeniu.Se apreciază că este neîntemeiată şi critica dispoziţiilor art. 278 din Codul de procedură penală, întrucât este de competenţa legiuitorului instituirea unor măsuri şi reguli procesuale necesare unei bune administrări a justiţiei. Totodată se arată că, în exercitarea căilor de atac prevăzute de Codul de procedură penală împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, legea nu face nici o discriminare, iar împrejurarea că actele procurorului sunt supuse controlului ierarhic superior acestuia, dar nu şi organelor superioare din ierarhia Ministerului Public, nu poate fi considerată o încălcare a Constituţiei, persoana în cauză având la îndemână posibilitatea de a ataca în instanţă actul de care se simte nemulţumită.În aceeaşi opinie, dispoziţiile art. 27 şi ale art. 278 din Codul de procedură penală respectă şi dreptul la un proces echitabil, fără nici o discriminare şi cu excluderea abuzului de drept, în acord cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale, respectiv celor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate de autorul excepţiei. Se precizează că dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 92/1992, abrogate la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, au fost preluate de art. 40 din Legea nr. 304/2004. Aceste prevederi legale, precum şi cele ale art. 27 din Codul de procedură penală sunt în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale, stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti constituind obligaţia constituţională a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Legea fundamentală. Se arată că dreptul petentului la un recurs efectiv nu este încălcat prin faptul că această cale de atac este de competenţa unei instanţe de grad inferior, iar nu a instanţei supreme, întrucât, potrivit Constituţiei, justiţia se realizează inclusiv prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Prin noţiunea de instanţă naţională, la care se referă art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se înţelege o autoritate competentă să decidă atât asupra fondului plângerii privind un drept din convenţie, cât şi să acorde reparaţiile adecvate, tribunalele încadrându-se în categoria acestor autorităţi.Referitor la textele constituţionale ale art. 4, 11, 15, 16, 21, 31, 53 şi 124, invocate, de asemenea, în motivarea excepţiei, se apreciază că "nu fac obiectul motivelor de fapt" invocate de autorul excepţiei.În ceea ce priveşte art. 278 din Codul de procedură penală, acesta nu încalcă, în opinia Guvernului, liberul acces la justiţie, atâta timp cât, potrivit art. 278^1 din Codul de procedură penală, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate se poate adresa instanţelor pe calea plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Totodată se arată că textul criticat se adresează în mod egal tuturor persoanelor, fără privilegii şi discriminări, neputând fi reţinută critica formulată sub acest aspect. Referitor la textele constituţionale ale art. 1, 3, 11, 15, 20, 131 şi 132, invocate, de asemenea, în motivarea excepţiei, se apreciază că "nu au legătură cu motivarea în fapt a petentului."Avocatul Poporului consideră că art. 27 din Codul de procedură penală şi art. 40 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară nu încalcă prevederile art. 20 şi 21 din Constituţie, respectiv pe cele ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu opresc părţile interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime, acestea beneficiind de toate garanţiile procesuale.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278 din Codul de procedură penală faţă de art. 11 şi 20 din Constituţie, cu raportare la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arată că nu poate fi reţinută, întrucât instituirea unor reguli speciale referitoare la plângerea împotriva actelor procurorului nu constituie o discriminare, atâta timp cât este asigurată egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Referitor la critica aceluiaşi text de lege faţă de art. 131 din Constituţie, se consideră că este neîntemeiată, întrucât acordarea de către legiuitor a posibilităţii de a face plângere împotriva actelor procurorului reprezintă tocmai o expresie a rolului Ministerului Public, stabilit de Legea fundamentală.Cu privire la textele constituţionale ale art. 1, 3, 11, 15, 20, 131 şi 132, invocate, de asemenea, în motivarea excepţiei, se apreciază că nu au relevanţă în cauză.În concluzie, Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultă din actul de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie art. 27 şi 278 din Codul de procedură penală, care reglementează competenţa tribunalului, respectiv posibilitatea atacării pe cale ierarhică a măsurilor şi actelor procurorului, precum şi dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, privind competenţa tribunalului. Deşi în concluziile scrise, depuse la dosarul cauzei, autorul excepţiei face referire, în ceea ce priveşte dispoziţiile Legii nr. 92/1992 criticate, la art. 25 din acest act normativ, privind competenţa curţilor de apel, în realitate, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei, prin criticile formulate sunt vizate normele ce reglementează competenţa tribunalului, cuprinse în art. 23 din Legea nr. 92/1992, astfel cum s-a reţinut de către instanţa de judecată. Aşa fiind, Curtea urmează să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 şi 278 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească.Textele din Codul de procedură penală criticate ca neconstituţionale au următorul conţinut:– Art. 27: "Tribunalul:1. judecă în primă instanţă:a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 174-177, 179, art. 189 alin. 3, art. 190, art. 197 alin. 3, art. 209 alin. 3 şi 4, art. 211 alin. 2, 2^1 şi 3, art. 212, art. 215 alin. 5, art. 215^1 alin. 2, art. 252, 254, 255, 257, 266-270, 273-276 când s-a produs o catastrofă de cale ferată, art. 279^1, 298, 312 şi 317, precum şi infracţiunea de contrabandă, dacă a avut ca obiect arme, muniţii sau materii explozive ori radioactive; … b) infracţiunile săvârşite cu intenţie, care au avut ca urmare moartea unei persoane; … c) infracţiunile privind siguranţa naţională a României prevăzute în legi speciale; … d) infracţiunea de spălare a banilor; … e) infracţiunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta priveşte sistemul bancar; … f) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa; … 2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor privind infracţiunile menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a);3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii, în cazul infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a), precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între judecătoriile din circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.";– Art. 278: "Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.În cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanţei ori, după caz, al rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă sau rezoluţie, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 şi art. 249 alin. 2.Rezoluţiile sau ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.Dispoziţiile art. 275-277 se aplică în mod corespunzător."Art. 23 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, abrogat la data sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, avea următorul cuprins:"Tribunalele judecă, în primă instanţă, procesele şi cererile date prin lege în competenţa lor.Tribunalele, ca instanţe de apel, judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.Tribunalele, ca instanţe de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului."Dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură penală şi cele ale art. 23 din Legea nr. 92/1992 sunt criticate faţă de prevederile constituţionale ale art. 1, referitoare la statul român, ale art. 11, privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 15, privind universalitatea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ale art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 124, privind înfăptuirea justiţiei, şi ale art. 126, privind instanţele judecătoreşti, cu raportare la prevederile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 6, care reglementează dreptul la un proces echitabil, în art. 13, privind dreptul la un recurs efectiv, în art. 14, privind interzicerea discriminării, şi în art. 17, referitoare la interzicerea abuzului de drept.Dispoziţiile art. 278 din Codul de procedură penală sunt considerate contrare prevederilor constituţionale ale art. 1, referitoare la statul român, ale art. 11, privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 15, privind universalitatea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ale art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 131, referitoare la rolul Ministerului Public, şi ale art. 132, privind statutul procurorilor, cu raportare la prevederile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 14, privind interzicerea discriminării, şi în art. 17, referitoare la interzicerea abuzului de drept.Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea constată următoarele:I. În ceea ce priveşte critica art. 27 din Codul de procedură penală, privind competenţa tribunalului, Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în contextul în care autorul acesteia contestă competenţa tribunalului de a soluţiona recursul împotriva hotărârii pronunţate de instanţă în soluţionarea plângerii întemeiate pe dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală. În opinia autorului excepţiei competenţa de soluţionare a recursului în această situaţie aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ca urmare, criticile sale urmează a fi analizate în acest context, care explică şi interesul promovării excepţiei de neconstituţionalitate, autorul excepţiei fiind nemulţumit de soluţia legislativă consacrată de textul criticat.Curtea reţine că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată "sunt prevăzute numai de lege", iar reglementarea de către legiuitor, în temeiul prerogativelor sale constituţionale, a competenţei tribunalelor nu aduce nici o atingere dispoziţiilor constituţionale şi documentelor internaţionale invocate de autorul excepţiei.Astfel, nu poate fi reţinută nici o contradicţie între art. 27 din Codul de procedură penală şi dispoziţiile constituţionale ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, respectiv cele ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti, în contextul general al principiilor statului de drept, consfinţite de art. 1 din Legea fundamentală. Aceasta întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", tribunalul fiind una dintre aceste instanţe judecătoreşti, respectiv o "instanţă naţională", în sensul art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Textul de lege criticat nu încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi nici dreptul la un recurs efectiv, prevăzut de art. 13 din aceeaşi convenţie, întrucât nu înlătură posibilitatea inculpaţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecării cauzelor, respectiv a recursurilor, de către tribunale, potrivit competenţei lor, stabilite prin lege.De asemenea, dispoziţiile criticate nu conţin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalităţii în drepturi înscrise în art. 4 din Constituţie, astfel încât nu poate fi reţinută nici critica formulată în raport de art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea discriminării.În sfârşit, câtă vreme art. 27 din Codul de procedură penală nu contravine normelor internaţionale invocate, nu poate fi primită nici susţinerea privind încălcarea prevederilor cuprinse în art. 11 şi 20 din Constituţie, referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, respectiv la tratatele internaţionale privind drepturile omului.În ceea ce priveşte art. 15 din Constituţie, precum şi art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea abuzului de drept, invocate de asemenea în motivarea criticii art. 27 din Codul de procedură penală, acestea nu au incidenţă în cauză, autorul excepţiei mărginindu-se de altfel să invoce dispoziţiile constituţionale menţionate fără a arăta în ce constă încălcarea acestora.II. Criticile referitoare la art. 278 din Codul de procedură penală nu pot fi reţinute, întrucât acest text legal care reglementează plângerea contra actelor procurorului nu numai că nu aduce atingere prevederilor constituţionale referitoare la rolul Ministerului Public şi la statutul procurorilor, ci constituie o concretizare a acestora, dând expresie chiar principiului controlului ierarhic ce guvernează activitatea procurorilor, reglementat de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală. Faptul că legiuitorul nu a reglementat în textul criticat posibilitatea persoanei interesate de a sesiza organele superioare din ierarhia Ministerului Public, după soluţionarea nefavorabilă a plângerii sale de către procurorul ierarhic superior celui care a emis actul atacat, nu este de natură să aducă atingere nici dispoziţiilor constituţionale privind statul de drept, câtă vreme legiuitorul a asigurat posibilitatea cenzurării actelor procurorului de către instanţele judecătoreşti. În acest sens, art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală reglementează tocmai posibilitatea formulării plângerii la instanţa de judecată împotriva acelor acte prin care procurorul soluţionează cauza penală fără ca aceasta să mai ajungă în faţa instanţei, respectiv împotriva "rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror", asigurând astfel deplinul acces la justiţie al persoanei interesate, aşadar realizarea unui drept al cetăţeanului, ce reprezintă o valoare supremă, garantată în statul de drept, în conformitate cu art. 1 din Constituţie.Se constată, de asemenea, că art. 278 din Codul de procedură penală nu conţine privilegii sau discriminări în raport de criteriile egalităţii în drepturi prevăzute de art. 4 din Legea fundamentală, în exercitarea căilor de atac prevăzute de aceste dispoziţii legale legea nefăcând nici o discriminare, orice persoană vătămată în drepturile sale prin măsuri sau acte ale procurorului având posibilitatea să le atace în condiţiile legii. Aşa fiind, nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea discriminării şi, prin urmare, nici a celor cuprinse în art. 11 şi 20 din Constituţie, referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, respectiv la tratatele internaţionale privind drepturile omului.Prevederile art. 15 din Constituţie, precum şi cele ale art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea abuzului de drept, nu au incidenţă în cauză.III. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 92/1992, Curtea constată că la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate acestea erau abrogate prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004. Aşa fiind, şi întrucât, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, […]”, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, în temeiul alin. (6) al art. 29 din Legea nr. 47/1992.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi 278 din Codul de procedură penală, ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 1.786/P/2004 al Tribunalului Galaţi – Secţia penală.2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, ridicată de acelaşi autor în aceeaşi cauză.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 iunie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta__________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește