DECIZIE nr. 308 din 12 noiembrie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1998



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorAurelia Popa – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1998, excepţie ridicată de Fundaţia „Casa Copilului” – Filiala Braşov – Complexul educaţional Poiana Soarelui Braşov în Dosarul nr. 4.834/2001 al Tribunalului Braşov – Secţia civilă.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 5 noiembrie 2002 în prezenta autorului excepţiei şi a reprezentantului Ministerului Public şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 12 noiembrie 2002.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 4 aprilie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 4.834/2001, Tribunalul Braşov – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1998, excepţie ridicată de Fundaţia „Casa Copilului” Filiala Braşov – Complexul educaţional Poiana Soarelui Braşov.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei susţine ca textul de lege criticat contravine art. 45 alin. (1) din Constituţie, deoarece "nu prevede situaţia în care minorul a fost încredinţat unei instituţii private de ocrotire legal constituită, respectiv situaţia în care printr-o sentinta judecătorească, pronunţată anterior modificării legii, s-a delegat exerciţiul drepturilor părinteşti unei instituţii private autorizate, consimţământul acesteia la încuviinţarea adopţiei fiind necesar a fi exprimat". De asemenea, se arata ca necesitatea exprimarii consimţământului la adopţie de către persoana sau organismul care a fost abilitat sa exercite drepturile părinteşti se regaseste şi în art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967, la care România a aderat prin Legea nr. 15/1993.Tribunalul Braşov – Secţia civilă considera ca excepţia este neîntemeiată, deoarece, în fapt, partea invoca o lacuna legislativă, "ceea ce nu se confunda cu neconstituţionalitatea textului de lege", iar principiul înscris în art. 45 alin. (1) din Constituţie "îşi găseşte expresia, în materia adopţiei, prin eliberarea atestatului şi a avizului favorabil la adopţie, eliberate de organele de stat competente, acte care constituie, totodată, modalităţi de verificare a legalităţii procedurilor de adopţie şi garanţii în vederea realizării scopului de protecţie prevăzut în Constituţie".Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1998, nu contravin prevederilor art. 45 alin. (1) din Constituţie, deoarece consimţământul instituţiei private autorizate nu este trecut pe acelaşi plan cu cel al părinţilor, dat fiind faptul ca dreptul de a-şi da consimţământul la încuviinţarea adopţiei copilului este un drept intuitu personae, fiind indisolubil legat de calitatea de părinte a persoanei care îşi da consimţământul la adoptia copilului de o altă persoană sau familie propusă de Comisia pentru protecţia copilului. Ca atare, faptul ca instanţa deleagă exerciţiul drepturilor părinteşti instituţiei de ocrotire socială ori medicală de stat sau instituţiei private legal constituite ori, după caz, altei persoane, în condiţiile legii, nu impune recunoaşterea, şi în ceea ce le priveşte, a dreptului de a-şi da consimţământul la încuviinţarea adopţiei copilului. Sub acest aspect legiuitorul a avut în vedere doar filiaţia dintre copil şi părinţii săi naturali, data fiind finalitatea reglementării în cauza, potrivit căreia adoptia se face numai pentru protejarea intereselor superioare ale copilului.Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1998, este inadmisibila. În argumentarea acestui punct de vedere se arata ca, în raport cu susţinerile formulate în motivarea excepţiei, critica de neconstituţionalitate priveşte lipsa de reglementare într-un anumit domeniu, ceea ce excede competentei Curţii Constituţionale, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 12 iunie 1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 29 aprilie 1998. Aceste dispoziţii au următorul conţinut: „(1) Pentru încuviinţarea adopţiei sunt necesare:a) consimţământul, exprimat în forma autentică, al părinţilor sau, după caz, al părintelui la adoptia copilului de către o persoană sau familie propusă de Comisia pentru protecţia copilului. […] … (2) Dacă părinţii copilului sunt decăzuţi din drepturile părinteşti, decedati, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi, necunoscuţi sau se afla în orice situaţie care determina imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa, precum şi în cazul în care copilul este declarat judecătoreşte abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, consimţământul prevăzut la alin. (1) lit. a) nu este necesar." … Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 45 alin. (1), privind protecţia copiilor şi a tinerilor, potrivit cărora "Copiii şi ţinerii se bucura de un regim special de protecţie şi de asistenţa în realizarea drepturilor lor". Totodată, autorul excepţiei susţine ca prin dispoziţiile de lege criticate sunt incalcate şi prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967, la care România a aderat prin Legea nr. 15/1993.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională retine cele ce urmează:În legătură cu susţinerea potrivit căreia textul de lege criticat infrange dispoziţiile constituţionale referitoare la protecţia copiilor şi a tinerilor, prin Decizia nr. 277 din 9 octombrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 10 ianuarie 2002, Curtea Constituţională a statuat ca "dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 nu contravin în nici un mod prevederilor art. 45 din Constituţie, ci, dimpotriva, constituie o expresie a aplicării acestora. Reglementarea regimului juridic al adopţiei se înscrie, în general, în măsurile speciale de protecţie a copiilor şi tinerilor”. Împrejurarea ca prin decizia menţionată a fost constatată neconstituţionalitatea aceluiaşi text, în raport cu prevederile art. 26 alin. (2) şi art. 49 alin. (1) din Constituţie, exclusiv „în ceea ce priveşte cerinţa exprimarii consimţământului părinţilor fireşti pentru încuviinţarea adopţiei persoanei care a dobândit capacitate deplina de exerciţiu”, nu lipseşte de eficienta textul în ansamblu, ci doar îi limitează incidenţa la adoptia minorilor lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.Din punctul de vedere care interesează aici, şi anume al contrarietatii dintre textul dedus controlului şi art. 45 din Legea fundamentală, atât motivarea, cat şi soluţia adoptată de Curte îşi menţin actualitatea, critica de neconstituţionalitate fiind, sub acest aspect, neîntemeiată.În condiţiile în care însă autorul excepţiei a invocat şi încălcarea, prin textele legale deduse controlului Curţii, a unor dispoziţii ale Convenţiei europene în materia adopţiei de copii, mai sus menţionată, se impune examinarea susţinerilor sale şi sub acest aspect.Art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţia europeană în materia adopţiei de copii prevede că "[…] adoptia nu este pronunţată decât dacă cel puţin consimtamintele următoare au fost acordate şi nu au fost retrase:a) consimţământul mamei şi, în cazul în care copilul este legitim, cel al tatălui sau, dacă nu exista nici tata, nici mama care să poată consimţi, consimţământul oricărei persoane sau al oricărui organism care ar fi abilitat sa exercite drepturile părinteşti în aceste condiţii". … Asadar, textul reprodus impune, ca o alternativa pentru situaţia în care consimţământul la adopţie al părinţilor nu poate fi obţinut, luarea consimţământului persoanei sau organismului care li se substituie, exercitând drepturile părinteşti în locul lor. Obţinerea acestui consimţământ dobândeşte astfel în economia textului din convenţie o semnificaţie juridică similară celei conferite consimţământului părinţilor, aceea de exigenta indispensabila pentru încuviinţarea adopţiei.Or, art. 7 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1998, prevăzând obligativitatea consimţământului părinţilor la adopţie, se limitează, pentru situaţiile enumerate acolo, în care acesta nu poate fi obţinut, sa precizeze doar că nu este necesar, omitand sa prevadă obligativitatea substituirii sale prin consimţământul persoanei sau organismului abilitat în lipsa părinţilor sa exercite ocrotirea părintească.Omisiunea, din cuprinsul prevederilor legale deduse controlului, a acestei exigente expres prevăzute de textele de referinţa din convenţie constituie o "neconcordanta", în accepţiunea art. 20 alin. (2) din Constituţie, între legea interna şi un tratat privitor la drepturile fundamentale ale omului, situaţie în care textul constituţional consacra prioritatea reglementării internaţionale.Curtea observa ca instituirea priorităţii reglementării internaţionale faţă de o reglementare interna care îi contravine, prin alin. (2) al art. 20 din Constituţie, este o consecinţa logica a celor prevăzute în alin. (1) al aceluiaşi articol, potrivit căruia "dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte". Rezultă de aici ca reglementările internaţionale privitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, la care România a aderat şi care, pe aceasta cale, au fost integrate dreptului intern, sunt asimilate normelor constituţionale, numai astfel fiind posibile interpretarea şi aplicarea acestora din urma, în concordanta cu ele.Asa fiind, neconcordanta dintre prevederile deduse controlului din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 şi cele din Convenţia europeană în materia adopţiei constituie o problemă de constituţionalitate.Critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din ordonanţa este cu atât mai pertinenta cu cat aceasta a fost adoptată ulterior ratificării convenţiei.Faţa de cele de mai sus, Curtea constata ca dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1998, sunt neconstituţionale în măsura în care nu prevăd luarea consimţământului oricărei persoane sau al oricărui organism care ar fi abilitat sa exercite drepturile părinteşti.Pentru considerentele arătate urmează ca excepţia de neconstituţionalitate să fie admisă.În temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 2 alin. (2), art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Admite excepţia de neconstituţionalitate şi constata ca dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1998, sunt neconstituţionale în măsura în care nu prevăd luarea consimţământului oricărei persoane sau al oricărui organism care ar fi abilitat sa exercite drepturile părinteşti, conform art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967, la care România a aderat prin Legea nr. 15/1993, excepţie ridicată de Fundaţia „Casa Copilului” – Filiala Braşov – Complexul educaţional Poiana Soarelui Braşov în Dosarul nr. 4.834/2001 al Tribunalului Braşov – Secţia civilă.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Florentina GeanguOPINIE SEPARATĂContrar soluţiei adoptate cu votul majorităţii membrilor Curţii Constituţionale, apreciem ca dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 nu sunt neconstituţionale în sensul definitiei date în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, întrucât nu încalcă nici dispoziţiile şi nici principiile Constituţiei.Art. 7 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 condiţioneaza încuviinţarea adopţiei de existenta consimţământului părinţilor sau, după caz, al părintelui copilului, exprimat în forma autentică. În alin. (2) al aceluiaşi articol sunt prevăzute situaţiile în care nu este necesar consimţământul părinţilor (sau al părintelui), situaţii în care, din motive obiective, nici nu s-ar putea obţine un asemenea consimţământ: părinţi decăzuţi din drepturile părinteşti, decedati, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi, necunoscuţi sau aflaţi în orice situaţie care determina imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa, precum şi cazul în care copilul este declarat judecătoreşte abandonat.S-a considerat ca acest text de lege încalcă dispoziţiile art. 45 alin. (1) din Constituţie, referitoare la regimul special de protecţie şi de asistenţa în realizarea drepturilor de care trebuie să se bucure copiii şi ţinerii. Observam ca textul de lege examinat nu conţine nici o dispoziţie care să fie contrară prevederilor constituţionale. I se poate imputa, eventual, faptul că nu reglementează asistenţa copilului şi nu impune necesitatea consimţământului instituţiei în a carei ocrotire se afla copilul, pentru cazul în care este imposibila obţinerea consimţământului părinţilor. Aceasta lipsa de reglementare ar putea fi considerată ca o omisiune a legiuitorului, omisiune care nu poate fi suplinita de Curtea Constituţională.Consideram ca nici omisiunea de reglementare nu poate fi susţinută fără rezerve, având în vedere ca, potrivit alin. (1) lit. b) al art. 7 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, pentru încuviinţarea adopţiei este necesar în toate cazurile „avizul favorabil al Comisiei pentru protecţia copilului de la domiciliul copilului”. Acest aviz este unul conform, iar nu doar consultativ, echivaland consimţământul.Nu se poate retine existenta vidului legislativ nici dacă se apreciază ca prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, potrivit cărora "dacă nu exista nici tata, nici mama care să poată consimţi" este necesar "consimţământul oricărei persoane sau al oricărui organism care ar fi abilitat sa exercite drepturile părinteşti în aceasta privinta", impun mai mult decât ce este prevăzut în art. 7 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997.Convenţia europeană fiind ratificată de Parlament, potrivit art. 11 alin. (2) din Constituţie, face parte din dreptul intern şi, ca atare, completează legislaţia existenta. Nu s-ar putea retine neconstituţionalitatea dispoziţiei din legislaţia naţionala nici în cazul în care aceasta ar fi în neconcordanta cu reglementările internaţionale, întrucât, potrivit prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituţie, în asemenea cazuri, referitor la drepturile fundamentale ale omului, "au prioritate reglementările internaţionale". Asadar, în ambele ipoteze (lipsa reglementării în legislaţia naţionala sau neconcordanta dispoziţiilor legislaţiei naţionale cu reglementările internaţionale) se ridica doar probleme de interpretare şi de aplicare a legislaţiei, activităţi ce intră în atribuţiile exclusive ale instanţelor judecătoreşti.Neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale legislaţiei interne se poate retine, prin corecta aplicare a prevederilor art. 20 alin. (1) din Constituţie, numai în situaţia în care acele dispoziţii legale sunt contrare unor norme constituţionale, referitoare la drepturile şi libertăţile cetăţenilor "interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte".Judecător,Kozsokar Gabor──────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește