Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 317 din 14 mai 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Viodram" – S.R.L. în Dosarul nr. 4.995/285/2009 al Judecătoriei Rădăuţi.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa constantă a Curţii în această materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 3 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 4.995/285/2009, Judecătoria Rădăuţi a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Viodram" – S.R.L.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate, îngrădind apărările ce pot fi formulate împotriva titlurilor executorii şi limitându-le doar la apărări care nu pot viza fondul acestora, încalcă dreptul la apărare. Instituirea unor căi de atac speciale împotriva titlurilor executorii care nu emană de la justiţie şi interzicerea formulării apărărilor de fond în contestaţia la executare ordinară reprezintă o îngrădire a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie.Judecătoria Rădăuţi arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile de lege criticate nu îngrădesc accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, dau posibilitatea părţii interesate de a introduce, în anumite condiţii, contestaţie la executare împotriva titlului executoriu. Contestaţia la executare este destinată să înlăture neregularităţile comise cu prilejul urmăririi silite sau să ofere lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu ce urmează să fie valorificat. În cadrul soluţionării contestaţiei la executare, instanţa nu poate examina împrejurări ce vizează fondul cauzei şi care sunt de natură să repună în discuţie hotărâri ce emană de la organele cu activitate jurisdicţională, părţile având posibilitatea, cu acel prilej, de a invoca apărările de fond necesare.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Deşi instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 4 din Codul de procedură civilă, din motivarea autorului excepţiei şi din cuprinsul textului de lege criticat redat de acesta în cuprinsul motivării scrise rezultă că excepţia de neconstitu ţionalitate vizează dispoziţiile art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă.Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins: "În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi ale art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apărare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 454 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 23 decembrie 2003, s-a pronunţat în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă, în raport cu critici de neconstituţionalitate similare.Cu acel prilej Curtea a reţinut, în esenţă, că soluţionarea contestaţiei la executare este destinată să înlăture neregularităţile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze titlul executoriu ce urmează a fi valorificat. În cadrul soluţionării contestaţiei, instanţa nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei şi care sunt de natură să repună în discuţie hotărâri care emană de la organe cu activitate jurisdicţională, în faţa cărora au avut loc dezbateri contradictorii, părţile având posibilitatea, cu acel prilej, de a invoca apărările de fond necesare. O soluţie contrară, sub acest aspect, ar nesocoti principiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.Pe de altă parte, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, legea procesuală civilă prevede că debitorul are dreptul să invoce, pe calea contestaţiei, toate apărările de fond referitoare la existenţa, întinderea şi valabilitatea creanţei constatate prin respectivul titlu executoriu. Totuşi, posibilitatea utilizării apărărilor de fond este condiţionată de inexistenţa unor mijloace procedurale speciale pentru realizarea dreptului, în cadrul cărora acestea să poată fi invocate. Dacă însă legea pune la dispoziţia debitorului o cale de atac specială, aşa cum este acţiunea în anulare în materia titlurilor executorii care nu provin de la organe de jurisdicţie, acesta nu mai poate să utilizeze apărări de fond în cadrul contestaţiei la executare. O asemenea prevedere nu constituie o îngrădire a liberului acces la justiţie, de vreme ce partea interesată poate folosi apărările respective, potrivit opţiunii sale, în una sau în alta dintre căile de atac pe care le are la dispoziţie. Adoptarea acestei măsuri nu face, în realitate, decât să dea expresie preocupării legiuitorului de a preveni abuzul de drept constând în invocarea aceloraşi apărări în două căi de atac diferite, în scopul tergiversării cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.Întrucât accesul liber la justiţie, ca, de altfel, orice drept fundamental, consacrat ca atare de Constituţie, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept, Curtea consideră că stabilirea de către legiuitor a acestor limite nu aduce nicio îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanţă cu exigenţele generale proprii unui stat de drept.Neintervenind elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Viodram" – S.R.L. în Dosarul nr. 4.995/285/2009 al Judecătoriei Rădăuţi.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 martie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu––