Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 298 din 4 mai 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, excepţie ridicată de Petru Juravle şi Gabriela Grigore în Dosarul nr. 871/30/2006 al Tribunalului Timiş – Secţia civilă.La apelul nominal răspunde partea Dumitru Ninoiu, constatându-se lipsa autorilor excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 10D/2007, nr. 11D/2007, nr. 12D/2007, nr. 15D/2007, nr. 30D/2007, nr. 32D/2007, nr. 33D/2007, nr. 34D/2007 şi nr. 35D/2007, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de Petru Juravle, Gabriela Grigore, Graţian Petlic şi Octavian Grigore în dosarele nr. 1.207/30/2006, nr. 5.082/30/2006 (6.624/2006), nr. 870/30/2006, nr. 733/30/2006, nr. 227/30/2006, nr. 1.735/30/2006, nr. 5.365/30/2006 (3.632/C/2006), nr. 5.366/30/2006 (3.630/C/2006) şi nr. 5.363/30/2006 (7.096/C/2006) ale Tribunalului Timiş – Secţia civilă.La apelul nominal răspund părţile Ioan Bratu, Dumitru Ninoiu, Virgil Pitaru şi Ioan Petrovici, constatându-se lipsa autorilor excepţiei şi a celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.Părţile prezente şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea.Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 10D/2007, nr. 11D/2007, nr. 12D/2007, nr. 15D/2007, nr. 30D/2007, nr. 32D/2007, nr. 33D/2007, nr. 34D/2007 şi nr. 35D/2007 la Dosarul nr. 9D/2007, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţilor prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei, considerând că textul de lege criticat este în deplin acord cu prevederile constituţionale la care autorii excepţiei îşi raportează critica.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 6 noiembrie 2006, 13 noiembrie 2006, 14 noiembrie 2006, 20 noiembrie 2006 şi 2 noiembrie 2006, pronunţate de Tribunalul Timiş – Secţia civilă în dosarele nr. 871/30/2006, nr. 1.207/30/2006, nr. 5.082/30/2006 (6.624/2006), nr. 870/30/2006, nr. 733/30/2006, nr. 227/30/2006, nr. 1.735/30/2006, nr. 5.365/30/2006 (3.632/C/2006), nr. 5.366/30/2006 (3.630/C/2006) şi nr. 5.363/30/2006 (7.096/C/2006), Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004. Excepţia a fost ridicată de Petru Juravle, Gabriela Grigore, Graţian Petlic şi Octavian Grigore.În motivările excepţiei de neconstituţionalitate, având un conţinut similar, se susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât, prin abrogarea Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, se face, în mod indirect, o aplicare retroactivă a Legii nr. 341/2004 şi asupra persoanelor beneficiare ale Legii nr. 42/1990. Se arată că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie, deoarece terenurile vizate de norma criticată nu pot fi folosite, fiind scoase din circuitul civil. Prin interdicţia de vânzare a acestora pe o perioadă de 10 ani, prevederile art. 5 lit. g) din Legea nr. 341/2004 îngrădesc accesul liber la justiţie, întrucât în acest interval de timp nu poate fi introdusă o acţiune în justiţie în soluţionarea căreia să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare. Se mai susţine că se instituie o discriminare între beneficiarii Legii nr. 42/1990 şi cei ai Legii nr. 341/2004, interdicţia de înstrăinare a terenului atribuit aplicându-de doar persoanelor care au obţinut titlul de proprietate după intrarea în vigoare a Legii nr. 341/2004, nu şi celor care au reuşit să obţină acest titlu în baza Legii nr. 42/1990. În fine, autorii excepţiei susţin că „normei incriminate îi lipseşte acea cerinţă de previzibilitate care ar trebui să existe în cazul normelor legale”.Tribunalul Timiş – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată nu este întemeiată, fiind respectat atât principiul constituţional al neretroactivităţii legii, cât şi dispoziţiile din Legea fundamentală, referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, accesul liber la justiţie şi protecţia dreptului de proprietate privată.Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituţionale. Precizează că acestea nu au caracter retroactiv şi nici nu aduc atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei juridice, fără privilegii şi discriminări. Apreciază că textul de lege criticat nu îngrădeşte accesul liber la justiţie şi este în deplină concordanţă cu prevederile art. 44 din Legea fundamentală, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, care au următorul cuprins:– Art. 5 alin. (1) lit. g): "(1) Persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), precum şi la art. 4 alin. (1) beneficiază, pe lângă indemnizaţia calculată conform prevederilor art. 4, şi de următoarele drepturi: […]g) atribuirea, în limita posibilităţilor, în proprietate şi cu clauză de neînstrăinare timp de 10 ani de la data dobândirii, a 10.000 mp de teren în extravilan şi 500 mp de teren în intravilan – acesta din urmă pentru destinaţia de locuinţă, dacă nu a avut sau nu are în proprietate un alt spaţiu locativ;". … În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 15 alin. (2), care instituie principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia celei penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1), care statuează că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi art. 44 alin. (2) fraza întâi, referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 341/2004 conferă persoanelor care au calitatea de luptător pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 şi urmaşilor eroilor-martiri dreptul de a obţine în proprietate anumite suprafeţe de teren. Autorii excepţiei sunt nemulţumiţi de inserarea în cuprinsul textului de lege a interdicţiei de înstrăinare pe o perioadă de 10 ani a terenurilor atribuite categoriilor de persoane menţionate mai sus.În motivarea excepţiei se face referire la faptul că o asemenea clauză de neînstrăinare nu exista în reglementarea anterioară, respectiv în Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 23 august 1996), care prevedea, la art. 10 lit. t), că „Urmaşii eroilor-martiri ai revoluţiei, răniţii, precum şi pensionarii de invaliditate care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă în lupta pentru victoria revoluţiei beneficiază şi de următoarele drepturi: […] t) acordarea unei suprafeţe de teren în condiţiile Legii fondului funciar nr. 18/1991„. Autorii excepţiei susţin că prevederile art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 341/2004 au caracter retroactiv, întemeindu-şi această critică pe afirmaţia potrivit căreia textul de lege ce formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate se aplică şi persoanelor beneficiare ale Legii nr. 42/1990.Curtea reţine că această critică nu este întemeiată, întrucât legea nouă nu afectează drepturile câştigate sub imperiul legii vechi, ci nu face altceva decât să reglementeze situaţiile ivite după momentul intrării sale în vigoare.De fapt, această critică vizează o chestiune concretă de determinare a legii aplicabile în cauză. Or, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra acestui aspect, instanţa de judecată sesizată cu soluţionarea litigiului având competenţa exclusivă de a soluţiona conflictul temporal de legi.Critica prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie reprezintă, de asemenea, o problemă de aplicare a legii. Textul de lege supus controlului de constituţionalitate nu instituie niciun fel de discriminări între cetăţenii aflaţi în ipoteza normei incriminate. Dobândirea unui drept, în cazul de faţă a dreptului de proprietate, este guvernată de principiul tempus regit actum. Acesta are semnificaţia aplicării acelor prevederi de lege aflate în vigoare la data la care persoana îndreptăţită a dorit să îşi valorifice dreptul conferit prin lege, respectiv acela de a solicita acordarea în proprietate a unei suprafeţe de teren. De aceea, instanţa de judecată are competenţa de a stabili, de la caz la caz, care dintre cele două legi succesive se aplică.În ceea ce priveşte critica referitoare la nesocotirea dreptului de proprietate privată, garantat de prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că nu poate fi reţinută. O problemă similară a fost analizată de instanţa de contencios constituţional cu referire la interdicţia înstrăinării de către chiriaşii care au cumpărat apartamentele ce nu s-au restituit în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, în condiţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului. Prin mai multe decizii, dintre care cea mai recentă este Decizia nr. 547 din 6 iulie 2006 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 24 august 2006), Curtea a statuat că „Limitarea este în deplină conformitate cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora «Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege». Aşa fiind, conform art. 61 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul, ca «unică autoritate legiuitoare a ţării», are dreptul de a decide instituirea unei asemenea interdicţii temporare de înstrăinare”.Nici critica potrivit căreia indisponibilizarea temporară a terenurilor la care se referă prevederile art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 341/2004 ar îngrădi accesul liber la justiţie nu este întemeiată. Însăşi deducerea în faţa instanţei judecătoreşti a acţiunii în cursul soluţionării căreia a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate constituie o dovadă în acest sens.De altfel, prin deciziile nr. 257 din 20 martie 2007 şi nr. 309 din 29 martie 2007, nepublicate până la data redactării prezentei decizii, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 341/2004, critica textului fiind raportată la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca şi în cazul de faţă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, excepţie ridicată de Petru Juravle, Gabriela Grigore, Graţian Petlic şi Octavian Grigore în dosarele nr. 871/30/2006, nr. 1.207/30/2006, nr. 5.082/30/2006 (6.624/2006), nr. 870/30/2006, nr. 733/30/2006, nr. 227/30/2006, nr. 1.735/30/2006, nr. 5.365/30/2006 (3.632/C/2006), nr. 5.366/30/2006 (3.630/C/2006) şi nr. 5.363/30/2006 (7.096/C/2006) ale Tribunalului Timiş – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 aprilie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu_________