DECIZIE nr. 350 din 19 decembrie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare



Costica Bulai – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorGabriela Ghita – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol se afla pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Dinu Zamfirescu în Dosarul nr. 3.311/2001 al Judecătoriei Sectorului 1, municipiul Bucureşti.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 11 decembrie 2001 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 18 decembrie 2001 şi apoi pentru data de 19 decembrie 2001.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 18 mai 2001, pronunţată în Dosarul nr. 3.311/2001 al Judecătoriei Sectorului 1, municipiul Bucureşti, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Dinu Zamfirescu într-o cauza civilă, în contradictoriu cu statul român.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca art. 33 din Legea nr. 68/1992, „care prevede că numai persoanele care au exclusiv cetăţenia română şi domiciliul în ţara pot candida la alegerile legislative, este neconstitutional”, deşi este „o simpla repetare a dispoziţiilor constituţionale” ale art. 16 alin. (3), care impun aceeaşi condiţie referitoare la cetăţenie. În consecinţa, se arata ca, în temeiul art. 20 din Constituţie, „urmează să se considere modificat implicit conţinutul dispoziţiei constituţionale din art. 16 alin. (3), deoarece restrangerea dreptului fundamental de a fi ales nu este în concordanta” cu art. 21 alin. 1 şi 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, art. 2 şi art. 5 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 5 alin. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, art. 3 din Statutul Consiliului Europei, ratificat de România prin Legea nr. 64/1993, pct. 12 şi 13 din Documentul final al Reuniunii de la Viena şi cu pct. 5.7, 5.9, 6 şi 7.5 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga al Conferintei asupra dimensiunii umane a C.S.C.E. Autorul excepţiei mai susţine ca prin ratificarea de către România a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, precum şi a celor două pacte, şi anume Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 16 alin. (3) din Constituţie, care a fost adoptat „anterior” ratificării acestor documente internaţionale, a fost modificat implicit, iar art. 33 din Legea nr. 68/1992 „a devenit neconstitutional”. În sfârşit, se apreciază ca o alta interpretare a dispoziţiilor constituţionale ar face ca art. 11 şi 20 din Constituţie sa devină „simple norme juridice cu aspect de reclama”.Judecătoria Sectorului 1, municipiul Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciază ca textul de lege criticat este "conform art. 16 alin. (3) din Constituţie" şi "constituţionalitatea dispoziţiilor legale nu priveşte concordanta dintre normele juridice şi actele internaţionale chiar ratificate de către statul român".Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca "dispoziţiile potrivit cărora persoanele care candidează pentru funcţii şi demnitati publice trebuie să aibă numai cetăţenia română şi domiciliul în ţara nu reprezintă decât preluarea prevederilor art. 16 alin. (3) din Constituţie" şi "însuşi reclamantul nu contesta faptul ca aceste dispoziţii sunt impuse de prevederile constituţionale şi sunt identice cu acestea din urma".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, asa cum rezultă din Încheierea de sesizare din 18 mai 2001 şi din motivarea formulată în scris de autorul excepţiei, dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare. În esenta, în opinia autorului excepţiei acest text este neconstitutional, deoarece prevede că „numai persoanele care au exclusiv cetăţenia română şi domiciliul în ţara pot candida la alegerile legislative”. În realitate, o asemenea reglementare este cuprinsă în art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992, cu modificările şi completările ulterioare, şi, în consecinţa, prin prezenta decizie Curtea Constituţională urmează să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea acestui text de lege, potrivit căruia „Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 35 din Constituţie pentru a fi alese”.În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate se arata ca, deşi dispoziţiile din lege criticate "sunt o simpla repetare" a art. 16 alin. (3) din Constituţie, care prevede că "Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţara", "normele constituţionale însele şi, implicit, normele legale (care trebuie să fie conforme cu Constituţia), trebuie citite şi interpretate în conformitate cu art. 20 din Constituţie, potrivit căruia: «(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.»"În acest sens sunt invocate următoarele reglementări din pactele şi tratatele internaţionale:– Art. 21 alin. 1 şi 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul sa participe la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin intermediul unor reprezentanţi liber aleşi.2. Orice persoană are dreptul de acces, în condiţii de egalitate, la funcţiile publice ale tarii sale.";– Art. 2 şi art. 5 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice:"Articolul 21. Statele părţi la prezentul Pact se angajează să respecte şi sa garanteze tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul lor şi ţin de competenţa lor drepturile recunoscute în prezentul Pact, fără nici o discriminare, în special de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine naţionala sau socială, avere, naştere sau intemeiata pe orice alta împrejurare.2. Statele părţi la prezentul Pact se angajează sa garanteze ca drepturile enunţate în el vor fi exercitate fără nici o discriminare intemeiata pe rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine naţionala sau socială, avere, naştere sau orice alta împrejurare.";"Articolul 52. Nu se poate admite nici o restrictie sau derogare de la drepturile fundamentale ale omului recunoscute sau în vigoare în orice stat parte la prezentul pact în aplicarea legilor, convenţiilor, regulamentelor sau cutumelor, sub pretextul ca prezentul Pact nu recunoaşte aceste drepturi sau le recunoaşte într-o măsura mai mica.";– Art. 5 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale: "Nu se poate admite nici o restrictie sau derogare de la drepturile fundamentale ale omului recunoscute sau în vigoare în orice ţara în virtutea unor legi, convenţii, regulamente sau cutume, sub pretextul ca prezentul Pact nu recunoaşte aceste drepturi sau le recunoaşte într-o măsura mai mica.";– Art. 3 din Statutul Consiliului Europei, ratificat de România prin Legea nr. 64/1993: „Fiecare membru al Consiliului Europei trebuie să accepte principiile statului de drept şi principiul în virtutea căruia fiecare persoana aflată sub jurisdicţia sa trebuie să se bucure de drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.Fiecare membru se angajează sa colaboreze, în mod sincer şi efectiv, la realizarea scopului consiliului conform definitiei acestuia din cap. I.";– Pct. 12 şi 13 din Documentul final al Reuniunii de la Viena şi pct. 5.7, 5.9, 6 şi 7.5 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga al Conferintei asupra dimensiunii umane a C.S.C.E., texte al căror conţinut nu este publicat în traduceri oficiale.Din analiza argumentelor formulate în susţinerea excepţiei Curtea retine ca, recunoscând concordanta deplina a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare, cu prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (3), autorul acesteia solicita exercitarea unui control de constituţionalitate întemeiat pe art. 20 din Constituţie, relativ la preeminenta reglementărilor internaţionale referitoare la drepturile omului, în caz de conflict cu dreptul intern şi „să se considere modificat implicit conţinutul dispoziţiei constituţionale din art. 16 alin. (3)”.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constata ca aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţa, urmează să fie respinsă.O prima critica a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992, cu modificările şi completările ulterioare, consta în aceea ca acestea sunt neconstituţionale, deoarece prevăd ca „numai persoanele care au exclusiv cetăţenia română şi domiciliul în ţara pot candida la alegerile legislative”, deşi ele sunt „o simpla repetare” a prevederilor art. 16 alin. (3) din Constituţie.Sub acest aspect Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 226 din 3 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 26 septembrie 2001, într-o cauza în care se invoca neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care, ca şi în speta, se regăsesc în prevederile art. 16 alin. (3) din Constituţie. Cu acel prilej Curtea a statuat ca prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (3) „[…] urmează a fi interpretate în corelatie cu cele cuprinse în art. 50 din Constituţie, potrivit cu care «(1) Fidelitatea faţă de ţara este sacră. (2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţa a obligaţiilor ce le revin […]». În aceasta lumina, fidelitatea faţă de ţara apare ca o obligaţie esenţială ce rezultă din raportul de cetăţenie, raport definitoriu în condiţionarea de către legiuitor a accesului la anumite funcţii sau demnitati publice”. Prin aceeaşi decizie s-a reţinut ca „accesul persoanei la o funcţie sau demnitate publică, în raport cu o asemenea condiţie, se regaseste şi în norme şi prevederi din documente internaţionale”, arătându-se, de exemplu, ca art. 21 alin. (2) din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, invocat ca fiind încălcat şi în prezenta cauza, „statuează ca «Orice persoană are dreptul de acces, în condiţii de egalitate, la funcţiile publice ale tarii sale»”. Tot în legătură cu invocarea încălcării art. 21 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, în decizia menţionată Curtea a observat „ca reglementarea are în vedere accesul la funcţii publice eligibile, câtă vreme sunt evocate, ca valori supreme aparate, exprimarea voinţei populare prin alegeri nefalsificate, voinţa poporului constituind baza puterii de stat, iar alegerile întemeindu-se pe proceduri care să asigure libertatea votului”.Totodată, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 226 din 3 iulie 2001 s-a constatat ca unele dispoziţii din reglementările internaţionale nu se opun unor circumstantieri şi chiar unor restrictii în exercitarea libertăţilor. Astfel, s-a reţinut ca, în virtutea prevederilor art. 19 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, "exercitarea libertăţilor poate fi supusă anumitor limitări, ce trebuie însă stabilite în mod expres prin lege şi care sunt necesare, printre altele, apărării securităţii naţionale sau ordinii publice". De asemenea, s-a reţinut ca art. 2 alin. 2 din acelaşi pact precizează ca drepturile să fie "exercitate fără restrictii nerezonabile, ceea ce implica posibilitatea existenţei unor condiţionari în exerciţiul acestor drepturi. În aceste condiţii, interdicţia oricărei discriminări nu mai apare ca fiind nelimitată, pretandu-se, în cazul reglementării ei prin lege, la o fireasca cercetare a condiţiei de rezonabilitate". S-a mai reţinut ca "pct. 5.9 şi pct. 7.5 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga din 1990, care interzic orice discriminare în exercitarea drepturilor cetăţenilor, inclusiv cele de a solicita funcţii politice sau publice", precum şi textele menţionate din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice "nu îşi găsesc aplicaţie".Cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 226 din 3 iulie 2001 îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza, deoarece nu au intervenit elemente noi care să justifice modificarea acestei jurisprudente, astfel încât criticile potrivit cărora art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992, cu modificările şi completările ulterioare, contravine art. 21 alin. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi pct. 5.9 şi 7.5 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga din 1990, prin raportare la art. 20 din Constituţie, urmează să fie respinse.Prin decizia menţionată Curtea Constituţională a mai reţinut ca, în considerarea reglementărilor internaţionale evocate, "dispoziţiile legale criticate trebuie raportate la limitele exerciţiului unor drepturi, prevăzute în art. 49 al Constituţiei". Asa fiind, şi în prezentul dosar, examinând dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 49 din Constituţie, referitoare la „Restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi”, Curtea constata ca aceste cerinţe constituţionale sunt întrunite, întrucât condiţionarea impusa de textul de lege criticat este dictata, ca şi în cauza anterioară, de „considerente privind apărarea siguranţei naţionale, cu respectarea unei condiţii de rezonabilitate” care, în speta, este îndeplinită.În plus, în acest dosar s-a mai invocat şi încălcarea următoarelor dispoziţii: art. 2 şi art. 5 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, dispoziţii în conformitate cu care statele părţi ale acestui pact se angajează să respecte şi sa garanteze tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul lor drepturile recunoscute de pact (art. 2), precum şi inadmisibilitatea vreunei restrictii sau derogări de la drepturile fundamentale ale omului recunoscute sau în vigoare în statele părţi la pact, sub pretextul ca pactul nu recunoaşte sau recunoaşte într-o măsura mai mica aceste drepturi (art. 5 pct. 2); art. 5 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, al cărui conţinut este identic cu cel redat anterior; art. 3 din Statutul Consiliului Europei, la care România a aderat prin Legea nr. 64/1993, articol potrivit căruia statele membre ale Consiliului Europei trebuie să accepte principiile statului de drept şi principiul în virtutea căruia fiecare persoana aflată sub jurisdicţia lor trebuie să se bucure de drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului; pct. 5.7 şi 6 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga al Conferintei asupra dimensiunii umane a C.S.C.E. şi pct. 12 şi 13 din Documentul final al Reuniunii de la Viena, texte care interzic orice discriminare în exercitarea drepturilor cetăţenilor, inclusiv a celor de a solicita funcţii politice sau publice.Examinând susţinerile referitoare la încălcarea dispoziţiilor menţionate din pactele privitoare la drepturile omului şi din Statutul Consiliului Europei, Curtea constata ca acele dispoziţii din documentele internaţionale nu se referă la exercitarea dreptului de a fi ales de către persoanele care au dubla cetăţenie şi, în consecinţa, nu sunt incidente în cauza. Documentul final al Reuniunii de la Viena şi Documentul Reuniunii de la Copenhaga, invocate, de asemenea, ca fiind incalcate, sunt documente politice care nu se ratifica de către România şi ca atare nu sunt relevante sub aspectul controlului de neconstituţionalitate.Autorul excepţiei mai susţine ca prin ratificarea de către România a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, precum şi a celor două pacte, şi anume Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 16 alin. (3) din Constituţie, care a fost adoptat "anterior" ratificării acestor documente internaţionale, a fost modificat "explicit, prin procedura prevăzută de art. 146 şi următoarele din Constituţie, dar şi (în subsidiar) implicit, prin mecanismul instituit de art. 11 şi art. 20 din Constituţie, norme juridice care au cel puţin forta juridică a art. 146 sau art. 16 alin. (3) din Constituţie".Examinând aceste critici, Curtea constata ca Declaraţia Universala a Drepturilor Omului reprezintă un document al Organizaţiei Naţiunilor Unite, respectiv al Adunării Generale, adoptat la 10 decembrie 1948 şi care nu este supus ratificării statelor. În România acestui document i s-a conferit forta juridică prin înscrierea sa în art. 20 alin. (1) din Constituţia României.În ceea ce priveşte cele doua pacte, acestea au fost ratificate de România prin Decretul nr. 212 din 31 decembrie 1974, publicat în Buletinul Oficial, nr. 146 din 20 noiembrie 1974. Asa fiind, Curtea observa ca ratificarea pactelor este anterioară Constituţiei şi ca atare nu a existat o modificare a textelor constituţionale şi legale în virtutea succesiunii în timp a legilor.De altfel, modificarea Constituţiei României nu se poate realiza decât la iniţiativa, cu procedura şi în limitele prevăzute de aceasta în art. 146-148 din titlul VI "Revizuirea Constituţiei", astfel ca ratificarea de către România a unui tratat internaţional, anterioară sau posterioară intrării în vigoare a Constituţiei, are relevanta doar pe planul interpretării textelor interne privitoare la drepturile omului.Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 226 din 3 iulie 2001 s-a arătat ca o asemenea sustinere ar indreptati Curtea să constate existenta unei cauze de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul faptului ca în realitate "se solicita Curţii ca, pe cale de interpretare, sa declare un text din Constituţie ca fiind în afară cadrului convenţional internaţional privind drepturile omului. Într-o atare situaţie, în condiţiile în care Curtea ar admite excepţia, ar proceda ea însăşi la revizuirea Constituţiei. Curtea şi-ar extinde, astfel, limitele propriei sale competente".Faţa de cele arătate excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare, urmează să fie respinsă pe fond.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, al art. 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Dinu Zamfirescu în Dosarul nr. 3.311/2001 al Judecătoriei Sectorului 1, municipiul Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 decembrie 2001.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Costica BulaiMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește