Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 18 mai 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
| Nu exista actiuni suferite de acest act | |
| Nu exista actiuni induse de acest act | |
| Acte referite de acest act: | |
| Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20, art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20, 21 şi 22 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Avirad” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 32.022/2/2005 (nr. vechi 3.097/2005) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin administrator şi asistat de avocatul Camelia Leceanu, precum şi consilierul juridic Carmen-Elena Tatu pentru partea Serviciul Român de Informaţii. Lipseşte partea Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia poliţie de ordine publică, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Având cuvântul, avocatul autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei, sens în care arată că textele de lege criticate nu prevăd obligaţia ca Serviciul Român de Informaţii să motiveze refuzul acordării avizului necesar fiecăruia dintre conducătorii societăţii pentru eliberarea licenţei de funcţionare a societăţilor specializate de pază şi protecţie şi nici nu prevede anumite criterii pentru emiterea acestui aviz care să poată fi verificate de instanţa de judecată. Astfel, se aduce atingere dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare ale celui care contestă pe calea justiţiei acest refuz şi îi sunt restrânse, fără justificare constituţională, drepturi fundamentale. De asemenea, susţine că este încălcat şi dreptul la muncă al celorlalţi asociaţi ai societăţii de pază şi protecţie care au obţinut avizul şi este îngrădită libertatea comerţului, întrucât societatea nu îşi poate desfăşura activitatea în lipsa acestui aviz. Conchide arătând că nu există stat de drept atât timp cât o instituţie a statului poate face ceea ce doreşte fără posibilitatea de a fi controlată de instanţa de judecată.Administratorul Societăţii Comerciale "Avirad" – S.A. din Bucureşti solicită, de asemenea, admiterea excepţiei, arătând că textele de lege criticate produc efecte neconstituţionale.Reprezentantul Serviciului Român de Informaţii solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile privind nemotivarea refuzului de eliberare a avizului de către Serviciul Român de Informaţii sunt prevăzute de Normele metodologice din 25 iunie 2004 privind eliberarea, reînnoirea, suspendarea şi anularea licenţelor de funcţionare pentru societăţile specializate de pază şi protecţie, avizarea conducătorilor şi atestarea agenţilor de pază, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.010/2004, astfel că autorul excepţiei fie solicită controlul acestei hotărâri a Guvernului, fie completarea prevederilor Legii nr. 333/2003, ceea ce este, în ambele cazuri, inadmisibil. Mai arată că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.În replică, avocatul autorului excepţiei arată că Legea nr. 333/2003 creează posibilitatea ca prin normele de aplicare să fie dată o asemenea interpretare textelor de lege criticate, întrucât nu are prevederi exprese în ceea ce priveşte obligaţia motivării refuzului de a elibera avizul şi nici nu prevede criteriile pe baza cărora se emite acest aviz.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, sens în care arată că prevederile exprese privind nemotivarea refuzului de emitere a avizului sunt cuprinse în normele de aplicare a Legii nr. 333/2003, iar nu în însuşi cuprinsul legii. Astfel, consideră că în realitate autorul excepţiei critică o omisiune legislativă, aspect ce nu cade însă în competenţa instanţei de contencios constituţional.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 13 decembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 32.022/2/2005 (nr. vechi 3.097/2005), Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20, 21 şi 22 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Avirad” – S.A. din Bucureşti în cadrul acţiunii în contencios administrativ în care a solicitat constatarea nelegalităţii refuzului de emitere a avizului Serviciului Român de Informaţii, necesar pentru emiterea licenţei de funcţionare a societăţii.În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine, în esenţă, că art. 20 din Legea nr. 333/2003, coroborat cu prevederile normelor metodologice de aplicare a legii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.010/2004, sunt neconstituţionale, întrucât prevăd că Serviciul Român de Informaţii nu va motiva refuzul de acordare a avizului necesar conducătorilor societăţilor de pază şi protecţie sau reprezentanţilor persoanelor juridice în vederea obţinerii licenţei de funcţionare, în situaţia în care acest refuz este fundamentat pe date şi informaţii ce privesc siguranţa naţională a României. Astfel, persoanele interesate şi instanţa judecătorească nu vor putea să cunoască motivele pentru care nu se acordă avizul şi temeinicia acestora. De asemenea, consideră că refuzul de acordare a avizului împiedică dreptul asociaţilor de a desfăşura liber o activitate comercială şi aduce atingere dreptului la muncă al acestora, precum şi al angajaţilor societăţii. În consecinţă, apreciază că dispoziţiile de lege criticate aduc o restrângere nejustificată a drepturilor fundamentale, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 53 din Constituţie.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia ridicată nu este întemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. Mai arată că posibilitatea nemotivării de către Serviciul Român de Informaţii a refuzului de a-şi acorda avizul nu este prevăzută de Legea nr. 333/2003, ci de normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.010/2004, însă acest act normativ nu poate constitui obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, astfel că a respins excepţia de neconstituţionalitate cu privire la acesta ca fiind inadmisibilă.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatul Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că soluţia legislativă criticată, referitoare la nemotivarea refuzului de acordare a avizului de către Serviciul Român de Informaţii, nu este prevăzută de Legea nr. 333/2003, ci de normele de aplicare a acestei legi, aprobate printr-o hotărâre a Guvernului ce nu poate constitui obiect al controlului de constituţionalitate. În ceea ce priveşte art. 20, 21 şi 22 din Legea nr. 333/2003, arată că acestea nu conţin prevederi de natură să încalce dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.Avocatul Poporului consideră că niciuna dintre criticile formulate de autorul excepţiei nu este întemeiată. Astfel, arată că dispoziţiile de lege criticate nu îngrădesc în niciun fel dreptul oricărei persoane de a se adresa justiţiei şi de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă într-un termen rezonabil. De asemenea, arată că libertatea comerţului nu poate fi asigurată decât prin impunerea unui climat de disciplină economică la care agenţii economici trebuie să se conformeze şi, în consecinţă, legiuitorul are competenţa de a stabili condiţiile şi regulile necesare asigurării libertăţii comerţului. În sfârşit, consideră că nu este restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 20, 21 şi 22 din Legea nr. 333/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 22 iulie 2003, cu modificările aduse prin art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2005 pentru modificarea lit. h) a art. 17 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 10 martie 2005, ordonanţă aprobată prin Legea nr. 151/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 25 mai 2005.Dispoziţiile de lege criticate au următoarea redactare:– Art. 20: "(1) Societăţile specializate de pază şi protecţie sunt societăţi comerciale private care se constituie şi funcţionează potrivit legislaţiei comerciale şi prevederilor prezentei legi, având ca obiect de activitate paza obiectivelor, bunurilor sau valorilor, paza transporturilor de bunuri şi valori importante, în condiţii de maximă siguranţă a acestora, precum şi protecţia persoanelor.(2) Societăţile specializate de pază şi protecţie funcţionează în baza licenţei eliberate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu avizul prealabil al Serviciului Român de Informaţii, pentru cel puţin unul dintre obiectele de activitate prevăzute la alin. (4), care poate fi reînnoită la fiecare 3 ani. Retragerea avizului prealabil al Serviciului Român de Informaţii poate constitui temei pentru anularea licenţei de funcţionare. … (3) Pentru obţinerea licenţei de funcţionare este necesară întrunirea următoarelor condiţii: … a) prezentarea regulamentului de organizare şi funcţionare a societăţii; … b) prezentarea listei cu mijloacele materiale, tehnice, de transport, de comunicaţii, cu mijloacele audio-video, aparatura de recunoaştere şi identificare, sistemele de alarmă împotriva efracţiei, sistemele de cronometrare şi numărare, cu centrele de supraveghere şi dispeceratele, tehnica de calcul şi softul utilizat, cu armamentul şi alte mijloace tehnice care vor face parte din dotarea societăţii, în funcţie de obiectul de activitate; … c) prezentarea dovezilor de înregistrare cu denumirea societăţii şi a însemnelor distinctive înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci; … d) prezentarea notificării prin care se încunoştinţează consiliul judeţean sau, după caz, Consiliul General al Municipiului Bucureşti despre faptul că societatea va avea sediul social în zona de responsabilitate a acestora; … e) prezentarea dovezii de achitare a taxei pentru obţinerea licenţei de funcţionare; … f) prezentarea atestatului profesional pentru persoanele care execută activităţi de pază şi protecţie. … (4) Societăţile specializate de pază şi protecţie pot avea unul sau mai multe dintre următoarele obiecte de activitate: … a) servicii de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor, precum şi servicii de consultanţă în domeniu; … b) servicii de pază a transporturilor de bunuri şi valori importante, precum şi servicii de consultanţă în domeniu; … c) servicii de protecţie personală specializată, denumită gardă de corp, şi servicii de consultanţă în domeniu. … (5) Prin servicii de pază se înţelege: … a) paza proprietăţii împotriva accesului neautorizat sau a ocupării abuzive; … b) paza proprietăţii împotriva furturilor, a distrugerilor, incendiilor, precum şi a altor acţiuni producătoare de pagube materiale; … c) detectarea substanţelor, armelor, explozibililor sau a materialelor de orice natură care pot provoca o pagubă; … d) paza proprietăţii intelectuale; … e) paza mediului înconjurător; … f) furnizarea către autorităţile competente a informaţiilor legate de incidentele apărute în timpul activităţii de pază. … (6) Prin servicii de pază a transporturilor de bunuri şi valori importante se înţelege: … a) organizarea şi asigurarea pazei transportului terestru, pe apă sau aerian al unor bunuri de importanţă deosebită, valori sau al oricărui alt obiect pe care beneficiarul serviciului îl denumeşte astfel; … b) organizarea şi asigurarea pazei transportului unor date şi informaţii, indiferent de suportul pe care acestea se află şi de modalitatea aleasă pentru transmitere; … c) organizarea şi asigurarea, potrivit legislaţiei în vigoare, a protejării mijloacelor de comunicaţii; … d) organizarea şi asigurarea transportului pentru persoanele care solicită să fie transportate în condiţii de maximă siguranţă; … e) furnizarea către autorităţile competente a datelor despre incidentele apărute în timpul activităţii de transport. … (7) Prin serviciu de protecţie specializată a persoanei – gardă de corp – se înţelege: … a) protejarea vieţii şi integrităţii corporale a persoanei aflate sub protecţie; … b) protejarea persoanei aflate sub protecţie împotriva hărţuirii, pedepsită de lege; … c) protejarea persoanei aflate sub protecţie în timpul transportului; … d) furnizarea către autorităţile competente a informaţiilor legate de incidentele apărute în timpul activităţii de protecţie. … (8) Prin serviciu de consultanţă se înţelege: … a) asistenţă cu privire la activităţile care fac obiectul prevederilor alin. (5)-(7); … b) întocmirea de analize, evaluări şi rapoarte asupra riscurilor la adresa securităţii persoanei, proprietăţii sau mediului. … (9) Conducătorul societăţii specializate de pază şi protecţie trebuie să obţină avizul inspectoratului de poliţie judeţean sau al Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti, după caz, în a cărei rază teritorială îşi are sediul societatea respectivă. … (10) Unitatea de poliţie competentă poate acorda avizul persoanei prevăzute la alin. (9), care are cetăţenie română sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European, a împlinit vârsta de 21 de ani, posedă pregătire corespunzătoare atribuţiilor ce îi revin, este cunoscută ca având o bună conduită cetăţenească şi nu a suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie."; … – Art. 21: "(1) Personalului din societăţile specializate de pază şi protecţie îi este interzis să culeagă date şi informaţii.(2) În situaţia în care intră în posesia unor date şi informaţii care vizează siguranţa naţională, personalul menţionat la alin. (1) are obligaţia să informeze, de îndată, autorităţile competente cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale."; … – Art. 22: "(1) Conducătorii societăţilor specializate de pază şi protecţie sunt obligaţi să asigure respectarea prevederilor legale şi a regulamentelor proprii în organizarea şi funcţionarea acestei forme de pază, în angajarea, pregătirea şi controlul personalului, portul uniformei şi al însemnelor distinctive, precum şi în dotarea cu mijloace de intervenţie şi apărare individuală, conform legii.(2) Plata serviciilor de pază şi protecţie prestate de către societăţile specializate se face pe baza contractelor încheiate cu beneficiarii. … (3) Societăţile specializate de pază şi protecţie au obligaţia de a păstra evidenţa contractelor în registre speciale. … (4) Societăţile specializate de pază şi protecţie nu pot adopta însemne, uniforme, legitimaţii, accesorii de echipament sau denumiri identice, asemănătoare sau de natură să conducă la confuzii între acestea, precum şi cu cele ale autorităţilor publice ori ale organismelor internaţionale la care România este parte. … (5) Modelul echipamentului personalului de pază şi protecţie se stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi se inscripţionează cu denumirea şi sigla societăţii, aprobate cu ocazia acordării licenţei. Pe autovehiculele din dotarea societăţilor specializate se inscripţionează numai denumirea, sigla, obiectul de activitate pentru care s-a emis licenţă de către poliţie şi numerele de telefon ale societăţii. Montarea şi folosirea de mijloace de semnalizare luminoasă sau acustică pe autovehiculele societăţilor de pază şi protecţie sunt interzise. … (6) Societăţile specializate de pază şi protecţie se pot asocia cu societăţi sau firme străine de profil, cu respectarea prevederilor legii." … În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituţionale: art. 21 privind accesul liber la justiţie; art. 24 privind dreptul la apărare; art. 41 privind dreptul de muncă şi la protecţia socială a muncii; art. 45 privind libertatea economică; art. 51 privind dreptul de petiţionare; art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică; art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 135 privind economia, precum şi art. 20 din Constituţie, cu raportare la art. 2, 7 şi 11 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; art. 14 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 12 la Convenţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că necesitatea avizului Serviciului Român de Informaţii la care se referă în exclusivitate obiecţia de neconstituţionalitate este prevăzută numai în alin. (2) al art. 20 din Legea nr. 333/2003. În acest text de lege se prevede că societăţile specializate de pază şi protecţie pot funcţiona pe baza licenţei eliberate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu avizul prealabil al Serviciului Român de Informaţii. Teza a doua a acestui alineat prevede posibilitatea anulării licenţei de funcţionare în cazul retragerii avizului Serviciului Român de Informaţii.Curtea constată că acest text de lege nu prevede nicio situaţie în care neacordarea sau retragerea avizului Serviciului Român de Informaţii nu ar trebui motivată, iar motivele nu ar putea fi aduse la cunoştinţa părţii interesate ori instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea unui eventual litigiu. O asemenea prevedere există doar în Normele metodologice privind eliberarea, reînnoirea, suspendarea şi anularea licenţelor de funcţionare pentru societăţile specializate de pază şi protecţie, avizarea conducătorilor şi atestarea agenţilor de pază, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.010 din 25 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 10 august 2004, act normativ cu privire la care Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, a respins excepţia de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă.Art. 21 şi 22 din Legea nr. 333/2003 prevăd obligaţiile personalului şi ale conducătorului societăţii specializate de pază şi protecţie, plata serviciilor, evidenţa contractelor, însemnele şi uniformele, modelul echipamentului şi dreptul de asociere cu societăţi străine de profil, fără nicio referire la Serviciul Român de Informaţii şi la acordarea avizului acestuia.În concluzie, Curtea reţine că art. 20, 21 şi 22 din Legea nr. 333/2003 nu contravin dispoziţiilor constituţionale ori reglementărilor internaţionale invocate, întrucât nu conţin acele prevederi considerate a fi neconstituţionale. Faptul că aceste texte de lege nu fac anumite precizări, aşa cum şi-ar dori autorul excepţiei, astfel încât să nu mai fie posibile interpretări precum cele cuprinse în normele metodologice de aplicare a legii, reprezintă un aspect ce nu poate fi soluţionat de către Curtea Constituţională, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu poate modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituţionalitate.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20, art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Avirad” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 32.022/2/2005 (nr. vechi 3.097/2005) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 aprilie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea–––