DECIZIE nr. 388 din 13 aprilie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 267 alin. 1 din Codul de procedură penală şi art. 321 din Codul penal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 267 alin. 1 din Codul de procedură penală şi art. 321 din Codul penal, excepţie ridicată de Omer Beldis, Ruxandra Iulian şi Cam Tarak (Tarîk) în Dosarul nr. 1.027/256/2009 al Judecătoriei Medgidia.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 30 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.027/256/2009, Judecătoria Medgidia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 267 alin. 1 din Codul de procedură penală şi art. 321 din Codul penal, excepţie ridicată de Omer Beldis, Ruxandra Iulian şi Cam Tarak (Tarîk) în dosarul de mai sus.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 57 referitoare la Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie şi ale art. 124 referitoare la Înfăptuirea justiţiei, deoarece luarea măsurii arestării preventive cu ocazia emiterii rechizitoriului echivalează cu o îngrădire a drepturilor procesuale, de vreme ce măsura nu s-a impus pe toată perioada instrumentării primei faze a procesului. Se creează astfel o reglementare diferită pentru arestarea preventivă în cadrul urmăririi penale, întrucât în această situaţie măsura nu mai este limitată în timp, fiind dispusă pe toată durata procesului. Se mai apreciază că această măsură trebuie luată pentru prima dată, cu titlu de excepţie, doar în cazul infracţiunilor flagrante. Altfel, se creează arbitrariul procurorului care supraveghează urmărirea penală.Dispoziţiile art. 321 din Codul penal contravin aceloraşi prevederi constituţionale, deoarece această infracţiune este sancţionată mai aspru faţă de alte infracţiuni mai grave. Judecătoria Medgidia opinează că excepţia de neconstituţionalitate este vădit nefondată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 267 alin. 1 cu denumirea marginală Dispoziţiile privitoare la măsurile preventive, de siguranţă sau asigurătorii din Codul de procedură penală şi ale art. 321 cu denumirea marginală Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice din Codul penal, care au următorul conţinut:– Art. 267 alin. 1 din Codul de procedură penală: "În cazul în care procurorul, la întocmirea rechizitoriului potrivit art. 262 pct. 1, consideră că este necesară arestarea inculpatului, fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege, înaintează instanţei, în termen de 24 de ore, rechizitoriul şi propunerea de arestare a inculpatului. În acelaşi mod procedează procurorul şi în cazul în care este necesară luarea măsurilor de siguranţă prevăzute în art. 113 şi 114 din Codul penal. În cazul în care procurorul consideră că se impune luarea măsurilor preventive prevăzute în art. 145 şi 145^1, dispune aceasta prin rechizitoriu.";– Art. 321 din Codul penal: "Fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea şi ordinea publică, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.Dacă prin fapta prevăzută la alin. 1 s-au tulburat grav liniştea şi ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 321 din Codul penal au mai făcut obiect al controlului său prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 541 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 7 mai 2009, Curtea Constituţională a respins ca nefondată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 321 alin. 1 din Codul penal, reţinând în esenţă că dispoziţiile de lege criticate reglementează obligaţia fiecărui cetăţean de a adopta un anumit comportament, stabilind şi caracteristicile acestuia, şi anume să se abţină de la săvârşirea în public a unor acte sau gesturi menite să aducă atingere bunelor moravuri, să producă scandal public sau să tulbure în alt mod liniştea şi ordinea publică.Această exigenţă este în spiritul legilor ţării şi al normelor de convieţuire socială şi, din perspectiva unui viciu de constituţionalitate, este lipsit de relevanţă faptul că legiuitorul face sau nu o distincţie clară între dispoziţiile art. 321 alin. 1 din Codul penal şi altele.Sub acest aspect, Curtea a constatat că, deşi apără aceleaşi valori, o seamă de infracţiuni nu sunt similare, iar diferenţierea variatelor forme ale ilicitului, determinată de intensitatea şi gravitatea atingerii aduse valorii sociale ocrotite, este atributul exclusiv al legiuitorului.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Cât priveşte dispoziţiile art. 267 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea reglementează posibilitatea formulării unei propuneri de arestare preventivă cu ocazia emiterii actului de inculpare. Aceasta nu echivalează însă cu îngrădirea dreptului persoanei de a se adresa justiţiei sau cu restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, deoarece, potrivit art. 23 alin. (4) şi (5) din Legea fundamentală, privarea de libertate se dispune numai în cursul procesului penal, ceea ce implică atât faza de urmărire penală, cât şi faza de judecată, cu singura deosebire că în cursul primei faze a procesului penal arestarea preventivă se poate dispune pe o perioadă de maximum 180 de zile.În plus, autorul porneşte de la o premisă eronată ce fundamentează o atitudine arbitrară a procurorului. Aceasta nu poate fi primită, deoarece procurorul, în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale, poate propune luarea măsurii arestării preventive numai într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 148 lit. a)-f) din Codul de procedură penală, iar judecătorul, potrivit art. 124 din Legea fundamentală, poate dispune ori nu o astfel de măsură. De altfel, şi în situaţia în care cu prilejul emiterii actului de sesizare a instanţei se dispune totodată propunerea pentru privarea de libertate sunt respectate toate drepturile părţilor la un proces echitabil, întrucât, după ce potrivit art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, judecătorul poate respinge o astfel de solicitare, iar când o admite echivalează cu un act de arestare preventivă, în cursul judecăţii fiind aplicabile dispoziţiile art. 160^a din Codul de procedură penală. De aici decurge, în acord cu art. 23 alin. (6) din Constituţie, obligaţia instanţei de judecată ca, în condiţiile legii, "să verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate".Din cele de mai sus rezultă că textele legale conţin suficiente garanţii menite să dea expresie şi consistenţă accesului liber la justiţie şi actului de înfăptuire a justiţiei în numele legii.Curtea mai constată că prevederile art. 57 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 267 alin. 1 din Codul de procedură penală şi art. 321 din Codul penal, excepţie ridicată de Omer Beldis, Ruxandra Iulian şi Cam Tarak (Tarîk) în Dosarul nr. 1.027/256/2009 al Judecătoriei Medgidia.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 aprilie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește