DECIZIE nr. 389 din 16 octombrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, 18 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată şi modificată prin Legea nr. 323/2001, cu modificările şi completările ulterioare



Nicolae Popa – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorDoina Suliman – magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, 18 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată şi modificată prin Legea nr. 323/2001, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Mahmoud Ghassan în Dosarul nr. 15.683/2002 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public, ţinând seama de jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,Prin Încheierea din 18 noiembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 15.683/2002, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, 18 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată şi modificată prin Legea nr. 323/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Mahmoud Ghassan într-o cauza civilă al carei obiect este plângerea formulată împotriva Hotărârii nr. 83.844/h/ST a Oficiului Naţional pentru Refugiati prin care s-a respins cererea de acordare a statutului de refugiat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenta, ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 şi 20 care se referă la raporturile dintre dreptul intern şi tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, precum şi celor ale art. 51 care consacra principiului respectării Constituţiei şi a legilor. De asemenea, apreciază ca sunt incalcate dispoziţiile art. 2, 3, ale art. 6 pct. 1 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prevederile Convenţiei de la Geneva din 1951 privind Statutul refugiatilor. Astfel, autorul excepţiei considera ca procedura accelerata reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, cu modificările ulterioare, trebuie aplicată doar cererilor privind acordarea statutului de refugiat, nu şi celor prin care se solicita protecţia umanitara condiţionată. În acest sens invoca modul în care este reglementată aceasta procedura prin Rezoluţia de la Londra din 1992. Autorul excepţiei arata ca, potrivit art. 14 alin. (5) teza întâi din ordonanţa, funcţionarul Oficiului Naţional pentru Refugiati este ţinut să se pronunţe printr-o hotărâre motivată atât asupra posibilităţii acordării statutului de refugiat, cat şi asupra motivelor de acordare a protecţiei umanitare condiţionate. Asa fiind, considera ca, în cazul în care cererea soluţionată pe calea procedurii accelerate a vizat numai acordarea statutului de refugiat, solicitantul nu mai are posibilitatea de a formula un recurs separat cu privire la motivele de acordare a protecţiei umanitare condiţionate, deoarece art. 20 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, prevede că hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă. Autorul excepţiei se considera astfel lipsit de dreptul la un recurs efectiv, drept garantat de art. 6 pct. 1 şi de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, apreciază ca sunt infrante şi dispoziţiile convenţiei care ocrotesc dreptul la viaţa şi interzic tortura.Instanţa de judecată apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplina concordanta atât cu prevederile constituţionale, cat şi cu reglementările internaţionale invocate.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul apreciază ca sunt neintemeiate criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor legale ce fac obiectul excepţiei. Astfel, considera că nu pot fi reţinute susţinerile autorului excepţiei referitoare la încălcarea dreptului la apărare, atât timp cat art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, cu modificările ulterioare, reglementează posibilitatea petentului de a fi asistat sau reprezentat de un avocat, precum şi dreptul de a i se asigura în mod gratuit un interpret, de a fi consiliat şi asistat de un reprezentant al organizaţiilor neguvernamentale şi de a fi informat cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le are. În aceeaşi ordine de idei sunt invocate şi prevederile constituţionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, şi ale art. 128, care lasă libertate legiuitorului de a institui condiţiile de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti de către părţile interesate şi Ministerul Public. Guvernul observa, de asemenea, ca dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate de către Curtea Constituţională, fiind amintite, între altele, şi deciziile nr. 330/2002 şi nr. 293/2001, prin care s-a statuat ca art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu impune mai multe grade de jurisdicţie la soluţionarea cauzelor de natura civilă.Avocatul Poporului considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arata ca, deoarece între prevederile legale criticate şi cele ale Convenţiei din anul 1951, completată cu Protocolul adiţional din 1967, acte adoptate sub egida O.N.U., nu exista neconcordante, în cauza nu se justifica aplicarea cu prioritate a instrumentelor juridice internaţionale. Asa fiind, considera că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a art. 17, 18 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, în raport cu art. 11 alin. (2), respectiv art. 20 din Constituţie. În susţinerea acestui punct de vedere arata ca referirea exclusiva a art. 20 din ordonanţa la procedura de soluţionare a cererilor de acordare a statutului de refugiat, respinse ca evident nefondate, fără trimitere la procedura specifică refuzului acordării protecţiei umanitare condiţionate, se justifica prin caracterul subsidiar al acestei ultime forme de protecţie. Astfel, în timp ce acordarea statutului de refugiat se face la cererea strainului, cu condiţia îndeplinirii criteriilor prevăzute de lege, protecţia umanitara condiţionată se poate acorda strainului care nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat, dar care dovedeşte ca se afla în una dintre situaţiile expres prevăzute de lege. De altfel, în acest sens, considera ca sunt şi dispoziţiile legale care reglementează procedura accelerata şi care prevăd ca hotărârea de acordare a protecţiei umanitare condiţionate cuprinde şi motivele neacordarii statutului de refugiat. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei referitoare la imposibilitatea exercitării recursului împotriva hotărârii de respingere a cererii de recunoaştere a unei forme de protecţie, apreciază ca aceste critici trebuie raportate la prevederile constituţionale ale art. 128, din care reiese ca legiuitorul, în considerarea unor situaţii speciale, asa cum este situaţia refugiatilor în afară tarii de origine, este liber sa stabilească reguli speciale de procedura privind exercitarea căilor de atac, sens în care este amintita Decizia Curţii Constituţionale nr. 334/2001. De asemenea, considera ca, în condiţiile în care în Ordonanţa Guvernului nr. 102/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, cu modificările ulterioare, este prevăzută expres posibilitatea solicitantului de a fi asistat de un avocat sau de un reprezentant al organizaţiilor neguvernamentale în domeniul drepturilor omului, de a beneficia de interpret, precum şi de a contesta hotărârea pronunţată în faza administrativă, în faţa unei instanţe judecătoreşti independente, textele legale criticate nu pot fi considerate ca aducând atingere principiului constituţional al liberului acces la justiţie ori garanţiilor procesuale care condiţioneaza, într-o societate democratica, procesul echitabil. În sfârşit, Avocatul Poporului menţionează că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea art. 51 din Constituţie, respectiv art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, acestea nefiind incidente în cauza.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este com petenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 17, 18 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 323/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001, cu modificările şi completările ulterioare.Dispoziţiile legale criticate au următoarea redactare:Art. 17: "(1) Fac obiectul procedurii accelerate:a) cererile evident nefondate; … b) cererile persoanelor care, prin activitatea ori prin apartenenţa lor la o anumită grupare, prezintă un pericol pentru siguranţa naţionala ori pentru ordinea publică în România; … c) cererile persoanelor care provin dintr-o ţara unde, în general, nu exista risc serios de persecutie. … (2) De asemenea, pot face obiectul procedurii accelerate şi cererile persoanelor care se afla în una dintre situaţiile prevăzute la art. 4. … (3) Cererile de acordare a statutului de refugiat minorilor neinsotiti nu pot fi soluţionate în procedura accelerata."; … Art. 18: "(1) Cererea pentru acordarea statutului de refugiat este considerată evident nefondata dacă se constata:a) lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie în ţara de origine, în condiţiile art. 2 alin. (1): … b) inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea în mod abuziv, cu rea-credinţa, la procedura de acordare a statutului de refugiat. … (2) Lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie în ţara de origine exista în următoarele cazuri: … a) solicitantul nu invoca nici o temere de persecutie în sensul art. 2 alin. (1); … b) solicitantul nu oferă date sau informaţii în sensul că ar fi expus unei temeri de persecutie ori relatarile sale nu conţin detalii circumstantiale sau personale; … c) cererea este evident lipsită de credibilitate, în sensul că relatarea solicitantului este incoerenta, contradictorie sau flagrant neadevarata faţă de situaţia din ţara sa de origine; … d) solicitantul avea posibilitatea refugiatului intern, recunoscută şi de Inaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiati. … (3) Inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea abuzivă la procedura de acordare a statutului de refugiat exista în toate cazurile în care solicitantul, fără a oferi o explicaţie plauzibila, se afla în una dintre următoarele situaţii: … a) a depus cererea sub o identitate falsa sau a prezentat documente false ori falsificate, sustinand ca sunt autentice; … b) după depunerea cererii, în mod deliberat a prezentat elemente false în legătură cu aceasta; … c) cu rea-credinţa a distrus, a deteriorat, a aruncat sau a înstrăinat documentul pentru trecerea frontierei sau un document relevant pentru cererea sa, fie pentru a-şi stabili o identitate falsa în scopul solicitării şi acordării statutului de refugiat, fie pentru a ingreuna soluţionarea cererii sale; … d) în mod deliberat a ascuns faptul ca a mai depus anterior o cerere pentru acordarea statutului de refugiat în una sau mai multe tari, în special atunci când s-a folosit de o identitate falsa; … e) a depus o cerere pentru acordarea statutului de refugiat, cu scopul evident de a împiedica punerea iminenta în executare a unei măsuri dispuse de autorităţile competente, de scoatere din ţara sau de expulzare, deşi anterior dispunerii unei astfel de măsuri a avut posibilitatea să depună o asemenea cerere; … f) a încălcat în mod flagrant obligaţiile prevăzute la art. 13; … g) a depus cererea pentru acordarea statutului de refugiat după ce anterior unei examinari, care conţine garanţiile procedurale adecvate şi în conformitate cu prevederile Convenţiei privind statutul refugiatilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, i s-a respins o astfel de cerere într-o ţara terta sigura. … (4) Motivele enumerate la alin. (1) nu pot sa prevaleze temerii bine întemeiate de persecutie conform art. 2 alin. (1)."; … Art. 20: "(1) Funcţionarul prevăzut la art. 12 alin. (2), după efectuarea interviului şi analizarea motivelor invocate pentru acordarea statutului de refugiat, se pronunţa în termen de 3 zile de la primirea cererii.(2) În cazul în care a fost pronunţată o hotărâre de respingere a cererii ca evident nefondata sau în temeiul art. 4, termenul de depunere a plângerii este de 2 zile de la comunicare. … (3) Plângerea este de competenţa judecătoriei în a carei raza teritorială îşi are sediul Oficiul naţional pentru Refugiati sau în raza căreia îşi are reşedinţa contestatarul. … (4) Instanţa soluţionează plângerea, cu prezenta obligatorie a procurorului, în termen de 10 zile şi pronunţa o hotărâre motivată. … (5) Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă." … În susţinerea neconstitutionalitatii acestui text de lege, autorul invoca încălcarea următoarelor prevederi constituţionale:Art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."; … Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."; … Art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."De asemenea, mai sunt invocate următoarele prevederi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale:Art. 2: "1. Dreptul la viaţa al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intentionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu aceasta pedeapsa prin lege.2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezultă dintr-o recurgere absolut necesară la forta:a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale; … b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute; … c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violenţe sau o insurectie."; … Art. 3: "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.";Art. 6. pct. 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei.";Art. 13: "Orice persoană, ale carei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost incalcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca principala critica formulată de autorul acesteia priveşte încălcarea dreptului petentilor la un recurs efectiv. Curtea considera însă ca aceasta critica nu poate fi reţinută. Astfel, textele legale dau petentului posibilitatea de a formula plângere în faţa instanţelor judecătoreşti cu privire la hotărârea pronunţată de Oficiul Naţional pentru Refugiati şi de a beneficia pe tot parcursul acestei proceduri de toate garanţiile necesare asigurării unui proces echitabil.Mai mult, Curtea apreciază că nu poate fi reţinută nici susţinerea potrivit căreia caracterul definitiv şi irevocabil al hotărârii instanţei de judecată ar încalcă reglementările internaţionale mai sus amintite. Într-adevăr, interpretarea art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale duce la concluzia ca acesta nu consacra nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din convenţie, care se referă la dreptul la un "recurs efectiv" nu are semnificatia asigurării dreptului la un dublu grad de jurisdicţie, ci doar a posibilităţii de a supune judecaţii unei instanţe naţionale cazul violarii unui drept consacrat de convenţie. De altfel, acest aspect a fost consacrat în jurisprudenta sa şi de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996. Cu acel prilej Curtea a reţinut ca, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 125 alin. (3) şi ale art. 128, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege, iar părţile interesate şi Ministerul Public trebuie să se supună acesteia în exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.Cu referire la celelalte dispoziţii din convenţie pe care autorul excepţiei le invoca, respectiv prevederile art. 2 şi 3, Curtea apreciază ca acestea nu sunt incidente în cauza.În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei referitoare la încălcarea art. 11 şi 20 din Constituţie, Curtea observa ca acestea sunt fundamentate pe existenta unor neconcordante între conceptia legislativă română asupra procedurii accelerate de soluţionare a cererilor de acordare a protecţiei pentru străini şi reglementările internaţionale privind aceeaşi materie. Aceste chestiuni nu reprezintă însă aspecte ce pot fi supuse controlului de constituţionalitate, ci ţin de interpretarea legii, atribuţie ce revine instanţei judecătoreşti care este chemată sa dea aplicare dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 alin. (2).De asemenea, Curtea apreciază ca textele legale criticate nu conţin nici o dispoziţie care să contravină prevederilor constituţionale ale art. 51 referitoare la principiul respectării Constituţiei şi a legilor.De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra conformitatii dispoziţiilor legale criticate în raport cu prevederile constituţionale şi reglementările internaţionale invocate, retinand argumente asemănătoare. În acest sens este Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003.Curtea apreciază ca, în speta, nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei sale, astfel încât cele statuate prin decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6), precum şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, 18 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată şi modificată prin Legea nr. 323/2001, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Mahmoud Ghassan în Dosarul nr. 15.683/2002 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din 16 octombrie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent şef,Doina Suliman––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește