DECIZIE nr. 426 din 7 aprilie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorMarieta Safta – prim-magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Dumitru Atănăsoaie în Dosarul nr. 264/33/2010 al Curţii de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Prim-magistratul-asistent învederează că autorul excepţiei a depus la dosarul cauzei un memoriu prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate invocate.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 3 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 264/33/2010, Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Dumitru Atănăsoaie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei, care are calitatea de ofiţer de poliţie judiciară, este, în considerarea acestei calităţi, victima unei inegalităţi de tratament juridic care nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă. Se arată în acest sens că orice persoană care a comis, în aceleaşi împrejurări, o faptă similară, însă nu avea calitatea de ofiţer de poliţie judiciară la data săvârşirii acesteia, va fi supus regulilor de judecată obişnuite, beneficiind, printre altele, de trei grade de jurisdicţie. Privarea de o cale de atac, cea a apelului, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, într-o societate democratică, este contrară dreptului la un proces echitabil şi liberului acces la justiţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 criticate, se susţine că acestea „suprimă o componentă foarte importantă a Ministerului Public, şi anume Parchetul Naţional Anticorupţie, ca instituţie de sine stătătoare”. În acelaşi timp, se modifică în mod fundamental modul de organizare, funcţionare şi competenţa celei mai importante componente a acestui minister (Parchetul Naţional Anticorupţie), prin crearea în structura acestuia a unei entităţi autonome, cu personalitate juridică, având o componentă proprie foarte importantă. Se mai arată că aceleaşi dispoziţii legale contravin şi prevederilor constituţionale referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, întrucât, „deşi se dă satisfacţie art. 72 alin. (2) din Constituţie şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 235/2005, în realitate nu este vorba decât despre o fraudă la lege, care, în mod formal, permite înfiinţarea unui parchet distinct, mascat sub forma unei structuri interne a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”. În sfârşit, se mai susţine şi că nu sunt întrunite condiţiile constituţionale care justifică adoptarea unei ordonanţe de urgenţă de către executiv, respectiv situaţia extraordinară, imposibilitatea de amânare a reglementării şi motivarea urgenţei. Guvernul ar fi avut şi alte posibilităţi de reglementare în acest domeniu, având în vedere că şi-ar fi putut angaja răspunderea în faţa Parlamentului.Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Curtea de Apel:1. judecă în primă instanţă:[…] b) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi.", precum şi ale art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, modificat prin articolul unic pct. 1 al Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006, potrivit căruia „Prin prezenta ordonanţă de urgenţă se înfiinţează Direcţia Naţională Anticorupţie, ca structură cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie.”Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 16, art. 21 şi art. 124 din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie şi înfăptuirea justiţiei, iar cele ale art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 încalcă prevederile art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, ale art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativă şi ale art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale. Se invocă, de asemenea, dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea generală a discriminării.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea constată următoarele:I. Dispoziţiile art. 28^1 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală nu aduc atingere prevederilor art. 16 din Legea fundamentală, respectiv celor ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, câtă vreme ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. De asemenea, textul de lege criticat nu contravine liberului acces la justiţie, dreptului la un proces echitabil sau regulilor care guvernează înfăptuirea justiţiei. Aceasta, întrucât instituirea unor reguli de competenţă după calitatea persoanei nu îngrădeşte dreptul persoanelor de a se adresa instanţelor judecătoreşti şi de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecării cauzelor în primă instanţă de către curţile de apel. Totodată, acest text de lege asigură dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acelaşi sens Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 138 din 21 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 19 martie 2008, şi prin Decizia nr. 637 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii legale, criticate în raport cu aceleaşi prevederi constituţionale, cu argumente similare. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.II. Dispoziţiile art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie au fost, de asemenea, supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare.Astfel, prin Decizia nr. 297 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, reţinând că actuala Direcţie Naţională Anticorupţie a fost înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, şi care a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 503/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002, aşadar sub auspiciile Constituţiei din anul 1991, care nu condiţiona emiterea unei ordonanţe de urgenţă de îndeplinirea exigenţelor prevăzute în prezent în alin. (4) şi (6) din art. 115, astfel încât Guvernul a adoptat, în temeiul art. 114 alin. (4) din Legea fundamentală, nerevizuită, actul de înfiinţare a instituţiei în cauză. Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 235 din 5 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 31 mai 2005, prin care s-au declarat neconstituţionale prevederile prin care Parchetul Naţional Anticorupţie era competent cu investigarea infracţiunilor comise de către deputaţi şi senatori, segmentându-se astfel major investigarea corupţiei la nivel înalt şi influenţându-se negativ eficienţa activităţii de luptă împotriva acestui fenomen, cu implicaţii majore asupra procesului de integrare a României în Uniunea Europeană, datorită neadaptării la cerinţele europene referitoare la justiţie şi combaterea corupţiei şi având în vedere cerinţa restrângerii competenţei organismului specializat în combaterea corupţiei la cazurile de mare corupţie definite prin calitatea făptuitorului şi prin valoarea prejudiciilor, precum şi a eficientizării acestuia, Guvernul a emis Ordonanţa de urgenţă nr. 134/2005. Or, ţinând seama de raţiunea edictării actului normativ, aşa cum a fost arătată în preambulul său, Curtea, prin mai sus menţionată Decizie nr. 297 din 23 martie 2010, a constatat că nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (4) din Constituţie, legiuitorul delegat fiind pe deplin legitimat în acest sens.Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6), prin aceeaşi decizie anterior menţionată, Curtea a reţinut că, potrivit acestora, "ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică". Cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, Curtea Constituţională a statuat că din interpretarea textului constituţional se poate deduce că interdicţia adoptării de ordonanţe de urgenţă este totală şi necondiţionată atunci când menţionează că nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale şi că nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. În celelalte domenii prevăzute de text, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă „afectează”, dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin. Prin urmare, a afecta presupune „a suprima”, „a aduce atingere”, „a prejudicia”, „a vătăma”, „a leza”, „a antrena consecinţe negative”.Ca urmare, referitor la interdicţia Guvernului de a adopta o ordonanţă de urgenţă în domeniul instituţiilor fundamentale ale statului, în speţă, Ministerul Public, Curtea, prin aceeaşi Decizie nr. 297 din 23 martie 2010, a reţinut că fondul reglementării constituit de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 nu afectează, în sensul arătat mai sus, instituţia Ministerului Public. Transformarea Parchetului Naţional Anticorupţie în Direcţia Naţională Anticorupţie a fost un imperativ desprins, pe de o parte, din raţiuni de conformitate cu Legea fundamentală, impuse la rândul lor de Decizia Curţii Constituţionale nr. 235 din 5 mai 2005, definitivă şi general obligatorie şi, pe de altă parte, din necesitatea îmbunătăţirii activităţii acestei structuri specializate.Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Dumitru Atănăsoaie în Dosarul nr. 264/33/2010 al Curţii de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 aprilie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANPrim-magistrat-asistent,Marieta Safta––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește