DECIZIE nr. 433 din 15 aprilie 2008

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 23/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 363 din 12 mai 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 881 16/10/2007
ActulREFERIRE LADECIZIE 820 02/10/2007
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE (R) 50 29/07/1991 ART. 32
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 1608 26/11/2009
ActulREFERIT DEDECIZIE 1113 16/10/2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Florin Liţoiu în Dosarul nr. 18.076/300/2006 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti – Secţia civilă.La apelul nominal se prezintă, pentru părţile Daniela Benzal şi Andrei Lucian Benzal, doamna Amelia Cristina Tudor, avocat membru al Baroului Bucureşti, în calitate de apărător ales, cu delegaţie la dosar. De asemenea, doamna Daniela Benzal răspunde şi personal. Se constată lipsa autorului excepţiei şi a părţii Primăria Sectorului 2 Bucureşti, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţilor. Apărătorul ales solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Arată că nu se pune problema nesocotirii textelor constituţionale care garantează dreptul de proprietate, de vreme ce autorul excepţiei nu are un asemenea drept legal. Consideră că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată cu unicul scop de a tergiversa soluţionarea cauzei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 23 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 18.076/300/2006, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Florin Liţoiu într-o cauză civilă având ca obiect obligarea acestuia la desfiinţarea unor lucrări executate fără autorizaţie de construcţie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că măsura desfiinţării unei construcţii edificate pe terenul proprietate privată a constructorului, în condiţiile existenţei unui certificat de urbanism, aduce atingere dreptului de proprietate privată.Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti – Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, iar ocrotirea acestuia se face în condiţiile stabilite de lege, astfel că se pot institui limitări, care să păstreze un echilibru între interesul general şi cel privat.Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional. Precizează că sancţiunea desfiinţări construcţiilor realizate fără respectarea condiţiilor prevăzute de lege nu contravine normelor constituţionale care garantează dreptul de proprietate privată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 32 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, care au următorul cuprins:– Art. 32 alin. (1) lit. b): "(1) În cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz:a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei;b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.(2) În cazul admiterii cererii, instanţa va stabili termenele limită de executare a măsurilor prevăzute la alin. (1)."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat este contrar prevederilor art. 44 din Constituţie privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege ce formează obiectul acesteia a mai fost supus controlului de constituţionalitate, sub aspectul aceloraşi critici ca şi cele formulate în cauza de faţă şi prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentală. Spre exemplificare, enunţăm deciziile nr. 820 din 2 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 13 noiembrie 2007, şi nr. 881 din 16 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 5 noiembrie 2007, prin care Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a art. 32 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991.Întrucât nu au intervenit elemente de noutate care să justifice modificarea acestei jurisprudenţe, soluţiile pronunţate în deciziile amintite şi considerentele pe care acestea s-au bazat îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Florin Liţoiu în Dosarul nr. 18.076/300/2006 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 aprilie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters