Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 448 din 30 iunie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 4 alin. (2) teza întâi partea finală din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 4 alin. (2) teza întâi partea finală din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii, excepţie ridicată de primarul comunei Aninoasa în Dosarul nr. 2.998/120/2008 al Tribunalului Dâmboviţa – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 8 septembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 2.998/120/2008, Tribunalul Dâmboviţa – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 4 alin. (2) teza întâi partea finală din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii.Excepţia a fost ridicată de primarul comunei Aninoasa în cadrul unui proces prin care Instituţia Prefectului Judeţului Dâmboviţa a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 755/2008 emisă de primarul acestei comune, privind acordarea sporului de dificultate prevăzut de textul de lege criticat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prin dispoziţiile de lege criticate se încalcă art. 41 alin. (2) din Constituţie, deoarece limitează acordarea sporului de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare la o perioadă de 2 ani pentru salariaţii instituţiilor publice implicaţi în mod direct în aplicarea Legii nr. 10/2001 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999.Tribunalul Dâmboviţa – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază ca neconstituţionale prevederile de lege criticate, deoarece "acest text de lege este în vădită contradicţie cu natura juridică a sporului respectiv". Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Stabilirea acestor sporuri şi durata acordării lor este opţiunea legiuitorului.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. I pct. 4 alin. (2) teza întâi partea finală din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 3 iulie 2006, completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 136/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.040 din 28 decembrie 2006, prevederi care au următoarea redactare: „Salariaţii instituţiilor publice implicaţi în mod direct în aplicarea Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, republicată, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de 2 ani.[…].”Potrivit dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 136/2006 pentru completarea Legii nr. 263/2006, „Sporul de dificultate prevăzut la art. I se asigură din bugetele administraţiei publice centrale sau locale la nivelul cărora sunt numite ori alese persoanele respective şi se acordă pe o perioadă de un an, calculată cu începere de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate autorul excepţiei invocă încălcarea art. 41 alin. (2) din Constituţie, care consacră dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială, inclusiv pentru situaţia prestării unor munci în condiţii deosebite sau speciale, stabilite prin lege.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că protecţia socială a muncii reprezintă un domeniu complex. Textul constituţional invocat în motivarea excepţiei nu este încălcat, deoarece sporul reglementat prin dispoziţiile de lege criticate nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie, potrivit intenţiei legiuitorului, un spor salarial cu caracter stimulatoriu pentru exercitarea anumitor activităţi pe o perioadă determinată. Modalităţile şi condiţiile acordării unor sporuri salariale sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 4 alin. (2) teza întâi partea finală din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii, excepţie ridicată de primarul comunei Aninoasa în Dosarul nr. 2.998/120/2008 al Tribunalului Dâmboviţa Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 aprilie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu–––