DECIZIE nr. 47 din 23 martie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23-30 cuprinse în cap. III din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997privind protecţia copilului aflat în dificultate, republicată



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procurorClaudia Miu – magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 şi 18 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ în Dosarul nr. 461/1998 aflat pe rolul aceleiaşi instanţe.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 16 martie 1999, în prezenta Comisiei judeţene pentru protecţia copilului de pe lângă Consiliul Judeţean Ialomita, reprezentată prin Elena Grecu, consilier juridic, precum şi a lui Constantin Constantin, reprezentantul legal al minorului, fiind consemnate în încheierea din acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 23 martie 1999.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 12 mai 1998, pronunţată în Dosarul nr. 461/1998, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 şi 18 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, excepţie ridicată din oficiu de aceeaşi instanţa.În motivarea excepţiei instanţa considera, în esenta, ca dispoziţiile art. 17 şi 18 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 contravin prevederilor art. 45 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Copiii şi ţinerii se bucura de un regim special de protecţie şi de asistenţa în realizarea drepturilor lor”, deoarece faţă de copiii care au săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, dar care nu răspund penal, aceste dispoziţii prevăd aceleaşi măsuri educative ca şi cele din Codul penal, pentru minorii care răspund penal. Instanţa considera ca dispoziţiile atacate contravin şi prevederilor art. 20 din Constituţie, potrivit cărora „Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte”, iar dacă exista neconcordanta între acestea şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale. Instanţa arata ca reglementarea tratamentului minorilor care au săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, dar nu răspund penal, nu corespunde cerinţelor art. 37 lit. b) şi ale art. 40 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 şi ratificată de România prin Legea nr. 18 din 27 septembrie 1990.Autoarea excepţiei apreciază ca măsurile educative prevăzute la art. 17 şi 18 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 nu sunt măsuri specifice categoriei de minori care nu răspund penal pentru faptele lor şi deci ele nu reprezintă o protecţie reală a minorului. De asemenea, se susţine ca actul normativ nu a preluat din Codul penal prevederile care garantează dreptul copilului la apărare, ci doar prevederile referitoare la „obligaţia de a se prezenta comisiei raportul referitor la ancheta psihosociala a copilului”. Acest raport trebuie să cuprindă şi date referitoare la discernamantul copilului, însă „specialistul serviciului public specializat, care întocmeşte acest raport, nu este în măsura să se pronunţe în legătură cu acesta”. Instanţa de judecată îşi motiveaza excepţia de neconstituţionalitate arătând ca dispoziţiile legale nu au reglementat o protecţie specială a copiilor aflaţi în dificultate şi ca instituţiile de ocrotire a acestor copii nu sunt înfiinţate încă. Centrele de reeducare prevăzute în Codul penal sunt organizate şi funcţionează în conformitate cu Decretul nr. 545/1972 privind executarea măsurii educative a internării minorilor infractori într-un centru de reeducare. Internarea minorilor care nu răspund penal „în astfel de centre este exclusa”. Legislaţia în vigoare, se arata în finalul amplei şi aprofundatei motivari a instanţei, reglementează organizarea şi funcţionarea exclusiva a unor forme de învăţământ special pentru integrarea copiilor cu cerinţe educative speciale.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata pentru următoarele considerente:a) Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 a fost modificată prin Legea nr. 108 din 2 iunie 1998 pentru aprobarea respectivei ordonanţe. Astfel s-a inclus în corpul acesteia un capitol nou, intitulat „Măsuri educative faţă de copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, dar care nu răspunde penal”. De asemenea, a fost modificat atât art. 17, fiind completat cu 5 alineate noi (17^1 -17^5 ), „care, deşi reiau, în buna parte, prevederi ale Codului penal, conţin totuşi diferentieri cu privire la măsurile educative pentru cele două categorii de minori”, cat şi art. 18, prin eliminarea prevederii „Măsurile educative şi modalităţile aplicării acestora sunt cele prevăzute de legea penală”. Asadar, excepţia de neconstituţionalitate vizează „un text legislativ în prezent depăşit”. … b) Se arata ca este neîntemeiată susţinerea instanţei potrivit căreia ordonanţa de urgenţă contravine dispoziţiilor art. 40 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, întrucât nu se prevede o procedură care să asigure "dreptul la apărare" pentru minori şi pentru ca din Comisia pentru protecţia minorilor nu face parte şi un reprezentant al justiţiei. Este adevărat ca în convenţie se prevede obligaţia ca orice minor sa beneficieze de o "asistenţa juridică sau orice alta asistenţa corespunzătoare", iar cauza să fie examinata de către o "autoritate sau o instanţa judiciară corespunzătoare". Însă, se apreciază în punctul de vedere examinat, noţiunea de "copil", în sensul convenţiei, are în vedere minorul până la vârsta de 18 ani, iar garanţiile procesuale "ar urma să-şi găsească aplicare, în mod obligatoriu, numai în cadrul unui proces, în situaţia categoriei de minori infractori ce poarta răspundere pentru faptele săvârşite". În speta însă copiii aflaţi în dificultate sunt supuşi numai unor măsuri educative luate de o comisie administrativă, fără procedura specifică unui proces, care ar face necesară aplicarea "garanţiilor procesuale". … c) Cu privire la critica potrivit căreia dispoziţiile art. 17 şi 18 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 contravin prevederilor art. 45 alin. (1) din Constituţie, se susţine ca acest text constituţional are valoare de principiu şi este aplicabil pentru toate domeniile, iar adoptarea ordonanţei în discuţie, precum şi ratificarea convenţiei menţionate nu fac decât sa confirme preocuparea statului român pentru realizarea obiectivului cuprins în textul constituţional indicat. … Guvernul, în punctul sau de vedere, arata, de asemenea, ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată pentru următoarele motive:a) Cu privire la critica autoarei excepţiei, potrivit căreia dispoziţiile art. 17 şi 18 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 contravin prevederilor art. 45 alin. (1) din Constituţie, se arata ca prevederile acestor texte referitoare la măsurile educative „se înscriu în regimul de protecţie al unei categorii de copii aflaţi în dificultate”. Normele ce reglementează aceste măsuri „tind sa realizeze echilibrul între nevoile de reintegrare socială ale copilului, aflat într-o situaţie particulară întrucât a comis o faptă prevăzută de legea penală, şi nevoile fundamentale ale comunităţii de protecţie împotriva faptelor antisociale”. Deci, măsurile educative la care se referă art. 17 şi 18, deşi „se regăsesc sub aceeaşi denumire şi conţinut în Codul penal, nu au natura juridică a sancţiunilor de drept penal”. Fără a fi consecinţe ale răspunderii penale, aceste măsuri pot servi intereselor de formare şi reintegrare socială a copilului care a săvârşit fapte antisociale. Potrivit punctului de vedere al Guvernului, reglementarea măsurilor educative, ca măsuri de protecţie a copilului care nu răspunde penal, este susceptibilă de perfecţionare, în special în direcţia „măsurilor aplicate în comunitate şi crearea unor instituţii specializate în formarea şi educarea copiilor aflaţi în astfel de situaţii”. … b) Referitor la critica potrivit căreia sunt incalcate dispoziţiile art. 37 lit. b) din Convenţia cu privire la drepturile copilului, se susţine ca aceasta nu este intemeiata, pentru ca, prin hotărâri, Comisia pentru protecţia copilului poate lua "măsurile educative privative de libertate numai cu avizul procurorului, individualizandu-le în funcţie de criterii strict delimitate". Se mai susţine ca aceste hotărâri sunt supuse controlului judecătoresc potrivit art. 29 din ordonanţa. Astfel, se asigura şi "respectarea uneia dintre garanţiile prevăzute în art. 40 alin. 2 din Convenţia cu privire la drepturile copilului". Existenta "unei proceduri în faţa Comisiei pentru protecţia copilului, şi nu în faţa instanţelor judecătoreşti, este armonizata cu prevederea art. 40 alin. 3 lit. b) din convenţie. Mai mult, ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind protecţia copilului aflat în dificultate, în întregul ei, reflecta cerinţele cuprinse în art. 40 alin. 4 din convenţie". … În final se conchide ca "regimul măsurilor educative instituit prin ordonanţa este perfectibil, în sensul promovării măsurilor neprivative de libertate, ca un reflex al noii legislaţii europene în domeniu, în contraponderea măsurilor educative privitoare la internare".Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Convenţiei cu privire la drepturile copilului, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată.I. Prin Încheierea din 12 mai 1998 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 şi 18 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate. Textele atacate au următorul cuprins:– Art. 17: "(1) Faţa de copilul aflat în situaţia prevăzută la art. 16, Comisia pentru protecţia copilului este obligată sa ia o măsura educativă, la sesizarea oricărei persoane, a procurorului, a organelor de poliţie sau a părinţilor acestuia.(2) În stabilirea măsurii educative, Comisia pentru protecţia copilului va ţine seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de dezvoltarea fizica, intelectuală şi afectiva a copilului, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de orice alte elemente de natura sa caracterizeze personalitatea acestuia. … – Art. 18: (1) Măsurile educative şi modalităţile aplicării acestora sunt cele prevăzute de legea penală, care se aplică corespunzător vârstei şi gradului de maturitate a copilului, în vederea respectării interesului superior al acestuia.(2) În cazul stabilirii măsurii libertăţii supravegheate, Comisia pentru protecţia copilului poate dispune încredinţarea supravegherii copilului Serviciului public specializat pentru protecţia copilului." … Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prin Legea nr. 108 din 2 iunie 1998 s-au adus modificări şi completări Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 26/1997. Dispoziţiile art. 17 şi 18 au fost reformulate, noile texte fiind sistematizate în cadrul unui nou capitol, intitulat „Măsuri educative faţă de copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, dar care nu răspunde penal”. Art. 17 a fost completat cu cinci articole noi, care au preluat dispoziţiile cuprinse la art. 101-106 din Codul penal, cu unele modificări nesemnificative. În baza aceleiaşi legi, Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 24 iulie 1998, dându-se articolelor o noua numerotare, iar dispoziţiile modificatoare analizate sunt cuprinse la art. 23-30 din cap. III, al cărui titlu este menţionat mai sus.Aceste dispoziţii au următorul cuprins:– Art. 23: "(1) Copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, dar care nu răspunde penal, beneficiază de protecţie în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.(2) Nu răspunde penal copilul care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau care are vârsta între 14 şi 16 ani, dacă nu se dovedeşte ca a săvârşit fapta cu discernământ. … – Art. 24: (1) Faţa de copilul aflat în situaţia prevăzută la art. 23 comisia va lua una dintre următoarele măsuri educative:a) mustrarea; … b) libertatea supravegheată; … c) internarea într-un centru de reeducare; … d) internarea într-o instituţie medical-educativă. … (2) La stabilirea măsurii educative comisia va ţine seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de dezvoltarea fizica, intelectuală şi afectiva a copilului, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de orice alte elemente de natura sa caracterizeze personalitatea acestuia. … – Art. 25: Măsura educativă a mustrării consta în dojenirea copilului, în arătarea pericolului social al faptei săvârşite, în sfătuirea copilului să se poarte în asa fel încât sa dea dovadă de îndreptare, atrăgându-i-se totodată atenţia ca, dacă va săvârşi din nou o infracţiune, se va lua faţă de el o măsura mai severă sau i se va putea aplica o pedeapsă.– Art. 26: (1) Măsura educativă a libertăţii supravegheate consta în lăsarea copilului în libertate timp de un an, sub supraveghere deosebită. Supravegherea poate fi încredinţată, după caz, părinţilor, adoptatorului sau tutorelui copilului. Dacă nici unul dintre aceştia nu poate asigura supravegherea în condiţii satisfăcătoare, comisia dispune încredinţarea supravegherii copilului, pe acelaşi interval de timp, unei familii sau unei persoane de încredere, unui organism privat autorizat sau serviciului public specializat.(2) Persoana căreia i s-a încredinţat supravegherea copilului are obligaţia de a veghea îndeaproape asupra comportării acestuia, în scopul îndreptării lui, precum şi obligaţia de a înştiinţa, de îndată, comisia atunci când copilul se sustrage de la supraveghere, are purtări rele ori a săvârşit din nou o faptă prevăzută de legea penală. … (3) Comisia poate să impună copilului respectarea următoarelor obligaţii: … a) sa nu frecventeze anumite locuri stabilite; … b) sa nu între în legătură cu anumite persoane; … c) sa frecventeze cu regularitate şcoala sau un curs de calificare. … (4) Comisia atrage atenţia copilului asupra consecinţelor comportării sale. … (5) După luarea măsurii libertăţii supravegheate, comisia încunoştinţează şcoala la care copilul învaţă. … (6) Dacă înăuntrul termenului de supraveghere copilul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele ori săvârşeşte din nou o faptă prevăzută de legea penală, comisia revoca măsura libertăţii supravegheate şi ia faţă de copil măsura internării într-un centru de reeducare sau într-o instituţie medical-educativă. … – Art. 27: (1) Măsura educativă a internării copilului într-un centru de reeducare se ia în scopul reeducării copilului, căruia i se asigura posibilitatea de a dobândi învăţătura necesară şi o pregătire profesională, potrivit aptitudinilor sale.(2) Măsura internării se ia faţă de copilul în privinta căruia celelalte măsuri educative sunt neîndestulătoare. … – Art. 28: Măsura internării într-o instituţie medical-educativă se ia faţă de copilul care, din cauza stării sale fizice sau psihice, are nevoie de tratament medical şi de un regim special de educaţie.– Art. 29: (1) Măsurile prevăzute la art. 27 şi 28 se iau pe timp nedeterminat, însă nu pot dura decât până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani. Măsura prevăzută la art. 27 trebuie să fie ridicată de îndată ce a dispărut cauza care a impus luarea acesteia. Comisia, dispunând ridicarea măsurii prevăzute la art. 28, poate, dacă este cazul, sa ia faţă de copil măsura internării într-un centru de reeducare.(2) La data când copilul devine major, comisia poate dispune prelungirea internării pe o durată de cel mult 2 ani, dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului internării. … – Art. 30: (1) Măsurile educative prevăzute la art. 24 se iau la sesizarea procurorului, a organelor de poliţie, a şcolii, a părinţilor sau a oricărei persoane interesate.(2) Măsurile educative prevăzute la art. 24 lit. b)-d) se iau numai cu avizul procurorului. … (3) La luarea măsurilor educative, comisia va ţine seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de dezvoltarea fizica, intelectuală şi afectiva a copilului, de comportarea lui generală, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de orice elemente de natura sa caracterizeze personalitatea acestuia." … În practica sa jurisdicţională Curtea Constituţională a statuat în mod constant ca, atunci când, după ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţia legală a fost modificată, excepţia poate să fie examinata, dacă textul legal, în noua sa redactare, conserva reglementarea iniţială.De aceea, având în vedere şi considerentele expuse mai sus, Curtea urmează să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23-30 cuprinse în cap. III "Măsuri educative faţă de copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, dar care nu răspunde penal" din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997, republicată.II. Pentru a stabili în ce măsura excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata, Curtea urmează sa examineze prevederile legale atacate, spre a constata dacă acestea sunt în concordanta cu dispoziţiile art. 45 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Copiii şi ţinerii se bucura de un regim special de protecţie şi de asistenţa în realizarea drepturilor lor".Dispoziţiile legale analizate îşi propun sa reglementeze protecţia copilului aflat în dificultate care, deşi săvârşeşte fapte prevăzute de legea penală, nu răspunde penal.Sediul materiei este Codul penal, care la art. 99 prevede că minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal, iar minorul care are vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani răspunde penal numai atunci când se dovedeşte ca a săvârşit fapta cu discernământ. Aceste norme legale sunt în concordanta cu prevederile art. 40 pct. 3 lit. a) din Convenţia cu privire la drepturile copilului (adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 şi ratificată de România prin Legea nr. 18 din 27 septembrie 1990), prevederi care au următorul cuprins: „Statele-părţi se vor strădui sa promoveze adoptarea de legi, de proceduri, crearea de autorităţi şi instituţii special concepute pentru copiii banuiti, acuzati sau declaraţi ca ar fi comis încălcări ale legii penale, şi în special: a) sa stabilească o vârsta minima sub care copiii vor fi prezumati că nu au discernamantul de a încalcă legea penală.”Asadar, minoritatea făptuitorului, în condiţiile descrise mai sus, este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, pentru considerentul ca făptuitorul nu are capacitatea de a-şi da seama de semnificatia socială a actelor sale de conduita şi de a-şi controla comportamentul în raport cu aceste acte. Caracterul penal al faptei este înlăturat, în astfel de situaţii, ca urmare a inlaturarii vinovatiei minorului în săvârşirea faptei, iar vinovăţia minorului este înlăturată, la rândul ei, din pricina insuficienţei dezvoltări a facultăţilor psihice, care face posibil ca minorul sa nu înţeleagă caracterul şi efectul faptelor sale şi sa nu le poată stăpâni. Însă, chiar dacă fapta antisociala săvârşită de un astfel de minor nu atrage răspunderea sa penală, ea trebuie să constituie temeiul luării faţă de minor a unor măsuri de ocrotire, care au un dublu caracter: acela de protecţie socială a minorilor faţă de factori ce ar periclita dezvoltarea armonioasă a personalităţii lor, precum şi acela de apărare a societăţii faţă de pericolul proliferarii unor asemenea fapte.Este însă de reţinut, faţă de cele expuse mai sus, ca dispoziţiile legale examinate nu se integreaza în spiritul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 26/1997, republicată, şi anume de ocrotire a minorilor aflaţi în dificultate. Aceasta pentru ca reglementarea asa-numitelor măsuri educative reproduce în întregime prevederile art. 102-106 din Codul penal referitoare la: mustrare, libertatea supravegheată, internarea într-un centru de reeducare şi internarea într-un institut medical-educativ. Aceste măsuri educative aplicabile minorilor care răspund penal sunt însă sancţiuni de drept penal, la fel ca şi pedepsele, alcatuind împreună un sistem sanctionator special pentru minori, care funcţionează paralel cu sistemul sanctionator pentru majori.Având în vedere aceste considerente, Curtea constata ca dispoziţiile art. 23-30 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997, republicată, sunt neconstituţionale, întrucât prevăd, pentru ocrotirea minorului care nu răspunde penal, aceleaşi măsuri educative ca şi cele prevăzute în Codul penal, natura juridică a acestora din urma fiind aceea de sancţiuni de drept penal. Sunt incalcate astfel dispoziţiile art. 45 alin. (1) din Constituţie, în aplicarea cărora legiuitorul ar fi trebuit sa reglementeze un regim special de protecţie şi de asistenţa pentru categoria de copii aflaţi în dificultate care nu răspund penal, deosebit de regimul sanctionator al minorilor care răspund penal.Sunt relevante în acest sens dispoziţiile art. 25 din ordonanţa, în care sunt reproduse prevederile art. 102 din Codul penal, inclusiv sub aspectul referirii la săvârşirea, din nou, a unei "infracţiuni" şi la posibilitatea aplicării unei pedepse.Or, faţă de minorul care nu răspunde penal nu se poate aplica o pedeapsă, putând fi luate, în stadiul actual al legislaţiei, numai "Măsurile privind protecţia copilului aflat în dificultate", prevăzute la cap. II din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, republicată.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 2 alin. (3), al art. 12 alin. (2), al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ în Dosarul nr. 461/1998, aflat pe rolul aceleiaşi instanţe şi constata ca sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 23-30 cuprinse în cap. III din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 24 iulie 1998.Definitivă şi obligatorie.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 martie 1999.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent şef,Claudia Miu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește