DECIZIE nr. 473 din 4 noiembrie 2004

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 18/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 10 ianuarie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 569 03/05/2011
ActulREFERIT DEDECIZIE 390 13/04/2010
ActulREFERIT DEDECIZIE 1236 05/10/2010
ActulREFERIT DEDECIZIE 258 24/02/2009
ActulREFERIT DEDECIZIE 640 28/04/2009
ActulREFERIT DEDECIZIE 808 19/05/2009
ActulREFERIT DEDECIZIE 420 10/04/2008
ActulREFERIT DEDECIZIE 421 10/04/2008
ActulREFERIT DEDECIZIE 1306 02/12/2008
ActulREFERIT DEDECIZIE 155 17/03/2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Iliuţă” – S.R.L. din Gătaia în Dosarul nr. 1.542/C/2004 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile.Procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, ca nefondată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 24 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.542/C/2004, Curtea de Apel Timişoara – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Iliuţă” – S.R.L. din Gătaia.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 16, 21, 45, 47, art. 52 alin. (3), art. 53, art. 56 alin. (2), art. 124 alin. (2) şi art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie. În opinia autorului excepţiei „plata anticipată de taxe judiciare de timbru, fără garantarea dreptăţii în contextul în care există rea-credinţă din partea magistratului, chiar dacă timbrarea este onorată parţial”, este neconstituţională în raport cu textele din Legea fundamentală invocate de acesta.Instanţa de judecată opinează în sensul respingerii excepţiei, ca neîntemeiată. Astfel, se arată că dispoziţiile legale criticate au menirea de a asigura acoperirea unei părţi din cheltuielile necesare funcţionării sistemului judiciar, precum şi de a limita exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul precizează că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale, ci, dimpotrivă, reglementează modul de îndeplinire a obligaţiei constituţionale privind taxele datorate pentru serviciul public al justiţiei. În sensul celor arătate se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Avocatul Poporului consideră că textele criticate sunt constituţionale, arătând că excepţiile de la regula timbrării acţiunilor în justiţie sunt stabilite de legiuitor. Taxa de timbru este, astfel, o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implică serviciul public al justiţiei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Examinând încheierea de sesizare a instanţei, Curtea constată că deşi în cuprinsul acesteia instanţa de judecată se referă la art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, în mod greşit aceasta reţine, în dispozitivul încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate.Analizând notele scrise formulate de autorul excepţiei, rezultă că aceasta priveşte dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997. Aşadar, Curtea va analiza excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997.Curtea observă că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 146/1997 a fost modificată şi completată prin Legea nr. 195 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, dar aceste modificări nu privesc textul criticat, a cărui redactare este următoarea:– Art. 20: "(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. […](3) Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii."În susţinerea neconstituţionalităţii acestui text autorul excepţiei invocă încălcarea următoarelor texte constituţionale: art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, democratic şi social, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 45 referitor la libertatea economică, art. 47 referitor la nivelul de trai, art. 52 alin. (3) referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 56 alin. (2) referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale, art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 135 alin. (2) lit. a) referitor la obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la unele texte constituţionale invocate şi în cauza de faţă, iar acele excepţii au fost respinse ca fiind neîntemeiate. Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 65 din 11 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 13 septembrie 2000, şi prin Decizia nr. 87 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 1 aprilie 2003, făcând trimitere şi la alte decizii anterioare, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, nu înseamnă gratuitate. Nici o dispoziţie constituţională „nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor”.Atât considerentele, cât şi soluţiile acestor decizii sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 alin. (1) din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin taxe, stabilite în condiţiile legii. Atât obligaţia de plată a taxelor judiciare, cât şi excepţiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetăţenilor aflaţi în situaţii identice, precum şi tuturor litigiilor de aceeaşi natură, neexistând discriminări sau privilegii contrare prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie privind egalitatea în drepturi.Obligaţia şi modalitatea de plată a taxelor judiciare de timbru, prevăzute de dispoziţiile legale criticate, nu sunt de natură să îngrădească exerciţiul vreunui drept fundamental, astfel încât nu se impune examinarea acelor dispoziţii legale prin raportare la art. 53 din Constituţie.Plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, obligaţia la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanţa judecătorească) este justificată, ca şi sancţiunea anulării acţiunii sau a cererii, în caz de neplată a acestora.În ceea ce priveşte celelalte texte constituţionale invocate de autorul excepţiei, Curtea constată că acestea nu sunt incidente în cauză.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Iliuţă” – S.R.L. din Gătaia în Dosarul nr. 1.542/C/2004 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din 4 noiembrie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters