DECIZIE nr. 474 din 8 iunie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal şi ale art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal şi ale art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Sorin Muller în Dosarul nr. 890/P/2005 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie şi apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate în motivarea excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 23 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 890/P/2005, Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal şi ale art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Sorin Muller în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se invocă prevederile constituţionale cuprinse în art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, în art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, în art. 45 privind libertatea economică şi în art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la libertatea comerţului. Se invocă, de asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea privării de libertate pentru datorii. Se susţine, în esenţă, că textele de lege criticate sunt neconstituţionale deoarece "nesocotesc libertatea comerţului, libertatea contractuală şi, în acelaşi timp, statuează o sancţiune penală în condiţiile în care eroarea contractuală sau neîndeplinirea unei obligaţii contractuale nu pot fi sancţionate decât prin aplicarea de sancţiuni civile".Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că excepţia este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Din actul de sesizare a Curţii Constituţionale rezultă că excepţia de neconstituţionalitate ar privi dispoziţiile art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal şi ale art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990. În realitate, astfel cum rezultă din dosarului instanţei de judecată, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal şi ale art. 266 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale (devenit art. 272 pct. 3 în urma republicării legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004), prevederi care au următorul cuprins:– Art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal: "Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. 2.";– Art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990: „Se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societăţii, care: […] 3. se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o administrează sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii;”.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 45 privind libertatea economică şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la libertatea comerţului. Se invocă, de asemenea, încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea privării de libertate pentru datorii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal, sub aspectul aceloraşi critici de neconstituţionalitate ca şi în prezenta cauză, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 173 din 4 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie 1999, şi, mai recent, prin Decizia nr. 215 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iunie 2005, în sensul respingerii acesteia. Cu acel prilej Curtea a reţinut că atât alin. 3, cât şi alin. 4 ale art. 215 din Codul penal incriminează înşelăciunea ca o gravă faptă antisocială contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. De altfel, în toate sistemele de drept înşelăciunea ori escrocheria este o faptă incriminată şi sever sancţionată.Cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 45 referitoare la Libertatea economică şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la asigurarea de către statul român a libertăţii comerţului, s-a reţinut că, aşa cum rezultă chiar din conţinutul textului criticat, elementul material al infracţiunii de înşelăciune are drept premisă o acţiune şi, respectiv, o omisiune care induce cocontractantul într-o eroare determinantă la încheierea ori executarea actului. Dacă eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor constituţionale menţionate, precum şi a celor ale art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitoare la interzicerea privării de libertate pentru datorii, este nepertinentă.Cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea, întrucât în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi, care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii.În ceea ce priveşte critica art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990, Curtea constată că acesta nu conţine nici o dispoziţie de natură să aducă atingere liberului acces al persoanelor la o activitate economică. Altfel, potrivit dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, atât accesul liber al persoanei la o activitate economică, cât şi exercitarea acestuia se desfăşoară „în condiţiile legii”. De asemenea, nu se poate reţine nici încălcarea prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, întrucât stabilirea unei fapte ce constituie infracţiune reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului, care dă expresie preocupării statului pentru a asigura libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale. Drept urmare, limitarea posibilităţii administratorului societăţii de a se împrumuta, sub orice formă, de la societatea pe care o administrează are ca scop atât protejarea patrimoniului societăţii comerciale, cât şi a celorlalte societăţi comerciale cu care aceasta intră în raporturi comerciale.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal şi ale art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Sorin Muller în Dosarul nr. 890/P/2005 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iunie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește