Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 339 din 21 mai 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 305 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorCristina Toma – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 305 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mircea Adrian Stejeran în Dosarul nr. 5.974/111/1999 al Curţii de Apel Oradea – Secţia civilă mixtă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent învederează Curţii faptul că la dosarul cauzei partea Emilia Stejeran a depus o cerere pentru amânarea judecării cauzei, în vederea pregătirii apărării, precum şi o adeverinţă medicală din care rezultă starea sănătăţii sale.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii, având în vedere perioada de timp ce a trecut de la înregistrarea dosarului la Curte.Deliberând, Curtea respinge cererea pentru amânarea judecării cauzei.Magistratul-asistent învederează Curţii faptul că la dosarul cauzei soţul părţii Simona Florina Crainic a depus o cerere de intervenţie în interes propriu.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii, întrucât cadrul procesual nu se poate extinde direct în faţa Curţii Constituţionale.Deliberând, Curtea respinge cererea de intervenţie în interes propriu a soţului părţii Simona Florina Crainic.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 24 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 5.974/111/1999, Curtea de Apel Oradea – Secţia civilă mixtă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 305 din Codul de procedură civilă.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Mircea Adrian Stejeran într-o cauză civilă având ca obiect pretenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prevederile criticate sunt neconstituţionale, întrucât îngrădesc dreptul părţilor de a administra toate probele pe care le au la dispoziţie, în situaţia în care, din diverse motive, acestea nu au fost în măsură să-şi formuleze apărări corespunzătoare sau să administreze probele necesare.Curtea de Apel Oradea – Secţia civilă mixtă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că art. 305 din Codul de procedură civilă consacră regula inadmisibilităţii probelor noi în recurs, cu excepţia înscrisurilor emanate de la părţile în proces sau de la un terţ, şi care ar fi putut avea înrâurire asupra soluţionării cauzei, dacă ar fi fost folosite de instanţa a cărei hotărâre s-a atacat. Înscrisurile noi pot fi depuse atât de către recurent, cât şi de către intimaţi, în condiţiile legii, fără nicio discriminare între părţile aflate în proces. Consideră că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi nici dreptului la apărare al acestora.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 305 din Codul de procedură civilă, având următorul conţinut: "În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor."Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi ale art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 542 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 29 aprilie 2009, şi a Deciziei nr. 130 din 3 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 28 aprilie 2009, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 din Codul de procedură civilă, arătând că reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie, şi nu încalcă drepturile fundamentale ale justiţiabililor.Instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, nu este contrară dreptului la apărare, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a părţilor. Atât în sistemul nostru procesual, cât şi în alte ţări, legea poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părţilor, cum sunt probele, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale.De altfel, potrivit art. 304^1 din Codul de procedură civilă, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 305 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mircea Adrian Stejeran în Dosarul nr. 5.974/111/1999 al Curţii de Apel Oradea – Secţia civilă mixtă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 aprilie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Toma_________