Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 25 iunie 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (7), art. 31 alin. (1), art. 42 şi art. 47 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (7), art. 31, 42 şi 47 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Vinuri Nicoreşti” – S.R.L. din Dobrineşti, judeţul Galaţi, în Dosarul nr. 3.659/121/2006 al Tribunalului Galaţi – Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ – Judecătorul-sindic.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public, considerând că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 22 februarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.659/121/2006, Tribunalul Galaţi – Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ – Judecătorul-sindic a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (7), art. 31, art. 42 şi art. 47 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Vinuri Nicoreşti” – S.R.L. din Dobrineşti, judeţul Galaţi, într-o cauză ce are ca obiect procedura insolvenţei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 31 alin. (1), art. 42 şi art. 47 din Legea nr. 85/2006 sunt contrare dispoziţiilor art. 44 alin. (1), (2) (3) şi (4) şi art. 136 alin. (1) şi (5) din Constituţie, întrucât limitează dreptul de administrare şi dreptul de vot al acţionarilor societăţii împotriva căreia s-a pornit procedura insolvenţei în cadrul adunărilor generale, drepturi ce reprezintă de fapt manifestări ale atributelor dreptului de proprietate asupra acţiunilor deţinute. De asemenea, consideră că art. 31 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 dă dreptul unui creditor fraudulos şi de rea-credinţă ca, fără limitări legale efective şi serioase, să blocheze activitatea unei societăţi comerciale viabile, chiar şi pentru o creanţă nesemnificativă, fără teama de a suferi o pierdere financiară în urma introducerii abuzive a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei. În sfârşit, arată că art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, care prevede dreptul judecătorului-sindic de a nu suspenda judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, contravine principiului potrivit căruia Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.Tribunalul Galaţi – Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ – Judecătorul-sindic apreciază că excepţia ridicată nu este întemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 sunt justificate de necesitatea satisfacerii drepturilor creditorilor în cel mai scurt timp. În ceea ce priveşte art. 31 din aceeaşi lege, arată că debitorul are posibilitatea de a împiedica procedura insolvenţei, achitând datoria. În sfârşit, arată că dispoziţiile art. 42 şi art. 47 din Legea nr. 85/2006 au ca scop protejarea activelor debitoarei, iar ridicarea dreptului de administrare al acesteia este prevăzută tocmai pentru a proteja creditorii în vederea recuperării creanţelor.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatul Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că toate dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, arată că măsura dispusă de art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, care derogă de la dreptul comun, a fost instituită de legiuitor ţinând cont de scopul legii, şi anume îndestularea creditorilor într-un termen cât mai scurt posibil şi soluţionarea cu celeritate a cauzelor comerciale. În ceea ce priveşte celelalte prevederi de lege criticate, arată că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. În acest sens, arată că legiuitorul este competent să stabilească condiţiile şi limitele exercitării dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (7), art. 31, art. 42 şi art. 47 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006.Curtea constată că, în ceea ce priveşte art. 31, autorul excepţiei critică doar prevederile alin. (1).Textele de lege criticate au următoarea redactare:– Art. 8 alin. (7): "Prin derogare de la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, judecătorul-sindic va putea să nu dispună suspendarea cauzei, în situaţia în care dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă au făcut obiectul cel puţin al unei decizii pronunţate de Curtea Constituţională.”;– Art. 31 alin. (1): "Orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza:a) cuantumul şi temeiul creanţei; … b) existenţa unei garanţii reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii; … c) existenţa unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului; … d) declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puţin la nivel de principiu, modalitatea în care înţelege să participe la reorganizare."; … – Art. 42 : "(1) După ce s-a dispus deschiderea procedurii potrivit art. 33, este interzis administratorilor debitorilor, persoane juridice, sub sancţiunea nulităţii, să înstrăineze, fără acordul judecătorului-sindic, acţiunile ori părţile lor sociale sau de interes deţinute de debitorul care face obiectul acestei proceduri.(2) Judecătorul-sindic va dispune indisponibilizarea acţiunilor ori a părţilor sociale sau de interes, potrivit alin. (1), în registrele speciale de evidenţă ori în conturile înregistrate electronic."; … – Art. 47: "(1) Deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare – constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea -, dacă acesta nu şi-a declarat, în condiţiile art. 28 alin. (1) lit. h) sau, după caz, art. 33 alin. (6), intenţia de reorganizare.(2) Cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege, prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi bunurilor pe care debitorul le-ar dobândi ulterior deschiderii procedurii. … (3) Judecătorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului odată cu desemnarea unui administrator judiciar, indicând totodată şi condiţia de exercitare a conducerii debitorului de către acesta. … (4) Dreptul de administrare al debitorului încetează de drept la data la care se dispune începerea falimentului. … (5) Creditorii, comitetul creditorilor ori administratorul judiciar pot oricând adresa judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, având ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilităţii de realizare a unui plan raţional de activitate. … (6) Judecătorul-sindic va examina, în termen de 15 zile, cererea prevăzută la alin. (5), într-o şedinţă la care vor fi citaţi administratorul judiciar, comitetul creditorilor şi administratorul special. … (7) De la data intrării în faliment, debitorul va putea desfăşura doar activităţile ce sunt necesare derulării operaţiunilor lichidării." … În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin următoarelor prevederi constituţionale: art. 44 alin. (1), (2), (3) şi (4) referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a proprietăţii private, la condiţiile exproprierii şi la interzicerea naţionalizării; art. 136 alin. (1) şi (5) privind clasificarea proprietăţii ca fiind publică şi privată şi la inviolabilitatea proprietăţii private; art. 142 alin. (1) privind rolul Curţii Constituţionale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu aceleaşi dispoziţii constituţionale şi aceleaşi critici. Astfel, prin Decizia nr. 293 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 3 mai 2007, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a art. 8 alin. (7), art. 31 alin. (1), art. 42 şi art. 47 din Legea nr. 85/2006.În considerentele deciziei amintite, instanţa de contencios constituţional, justificând constituţionalitatea prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, a statuat că „procedura prevăzută de textul de lege criticat a fost instituită de legiuitor ca un mijloc de constrângere a debitorului care nu şi-a executat voluntar obligaţia de plată, modalitate prin care nu a fost încălcat dreptul de proprietate, în condiţiile în care, în ceea ce-l priveşte, era ţinut de existenţa unor creanţe certe, lichide şi exigibile, ci s-a asigurat protecţia dreptului de proprietate al titularilor unor asemenea creanţe, încălcat prin refuzul de executare din partea debitorilor rău-platnici”.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 42 şi art. 47 din Legea nr. 85/2006, Curtea a arătat că „acestea prevăd indisponibilizarea acţiunilor societăţii comerciale debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului în scopul protejării patrimoniului, a activelor debitorului, al prevenirii gospodăririi nechibzuite a acestora, ce ar putea cauza noi pierderi şi împiedicarea satisfacerii creditorilor.Încredinţarea dreptului de administrare al debitorului unor persoane calificate şi responsabile nu încalcă dreptul de proprietate al acţionarilor şi este conformă cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora condiţiile şi limitele exercitării dreptului de proprietate sunt prevăzute de lege".În sfârşit, referindu-se la art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, Curtea a reţinut că, „prin derogare de la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, această reglementare corespunde scopului şi caracterului special al procedurii insolvenţei, asigurând celeritatea necesară acestei proceduri, fără a leza în niciun fel rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi de unică autoritate de jurisdicţie constituţională în România”.Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură a justifica reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în materie, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (7), art. 31 alin. (1), art. 42 şi art. 47 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Vinuri Nicoreşti” – S.R.L. din Dobrineşti, judeţul Galaţi, în Dosarul nr. 3.659/121/2006 al Tribunalului Galaţi – Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ – Judecătorul-sindic.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 mai 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea––