DECIZIE nr. 509 din 6 octombrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorMădălina Ştefania Diaconu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Mărginean în Dosarul nr. 9.587/2004 al Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia civilă.La apelul nominal se prezintă partea Ana Mărginean, lipsind autorul excepţiei şi partea Ovidiu Moldovan, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Partea Ana Mărginean solicită amânarea judecării cauzei, pentru motive medicale care îl privesc pe soţul său, Gheorghe Mărginean, şi depune un certificat medical, în sprijinul cererii sale.Având cuvântul asupra acestei cereri, reprezentantul Ministerului Public arată că lasă la aprecierea Curţii acordarea unui nou termen pentru judecarea cauzei.Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare formulată de partea Ana Mărginean.Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 379D/2005 şi nr. 547D/2005. La apelul nominal se prezintă unul dintre autorii excepţiei, Titu Stoenescu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea celor trei dosare, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.Părţile prezente şi reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea cauzelor.În temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 379D/2005 şi nr. 547D/2005 la Dosarul nr. 242D/2005, care este primul înregistrat.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 547D/2005, Titu Stoenescu, solicită admiterea excepţiei, astfel cum a fost formulată în faţa Curţii de Apel Craiova – Secţia civilă.Partea Ana Mărginean arată că lasă soluţionarea excepţiei la aprecierea Curţii.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile criticate reglementează anumite situaţii procesuale tranzitorii, fără a îngrădi accesul liber la justiţie. Astfel, deşi, în fapt, căile de atac se judecă de aceeaşi instanţă cu cea care a pronunţat hotărârea atacată, acestea se soluţionează de complete diferite, asigurându-se astfel respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 9.587/2004, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de către Gheorghe Mărginean cu prilejul soluţionării unui recurs împotriva unei decizii civile pronunţate de aceeaşi curte de apel.Prin Încheierea din 15 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 20/M+FAM/2005, Curtea de Apel Galaţi – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Dumitru Trifan.Prin Încheierea din 7 iunie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.278/CIV/2005, Curtea de Apel Craiova – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Titu Stoenescu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 15, art. 21 alin. (1) şi (2), art. 126 alin. (1) şi (3) şi art. 129 din Constituţie. Astfel, "de esenţa principiului neretroactivităţii este faptul că toate raporturile juridice create înainte de intrarea în vigoare a legii rămân supuse condiţiilor de validitate prevăzute de legea în vigoare la data formării acestora. Or, prin dispoziţiile de lege criticate, întreaga tehnică legislativă anterioară a fost înlăturată, dispunându-se ca toate procesele aflate în faza exercitării căilor de atac şi care se găsesc pe rolul instanţelor competente să le soluţioneze la data exercitării căii de atac, vor fi trimise, pe cale de declinare de competenţă, instanţelor competente să le soluţioneze potrivit noii competenţe stabilite de legiuitor". În acest mod, se ajunge ca o instanţă să soluţioneze calea de atac de reformare a propriei hotărâri. Prin judecarea, de către aceeaşi instanţă, şi a apelului şi a recursului se încalcă dreptul fundamental de acces liber la justiţie, prin aceea că, "acordând competenţă aceleiaşi instanţe pentru judecarea apelului şi recursului, se vatămă dreptul fundamental al persoanei de a avea acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil […]. Acordarea în competenţa aceleiaşi instanţe a soluţionării cauzei în două grade de jurisdicţie distincte este de natură a înlătura eficienţa controlului judiciar specific instanţei ierarhic superioare asupra hotărârilor pronunţate de instanţele care au judecat cauza anterior, pierzându-se obiectivitatea în soluţionarea cauzei, precum şi finalitatea gradelor de jurisdicţie distincte". În sfârşit, autorii excepţiei arată că dispoziţiile de lege criticate vin în contradicţie cu prevederile art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. Se arată că, din interpretarea dispoziţiilor art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie, se desprinde ideea că legiuitorul constituant a dorit ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fie instanţa competentă să judece recursurile, deci calea extraordinară de atac prin care se realizează controlul judiciar asupra judecăţii din primă instanţă şi din apel.Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată şi ar trebui admisă. În acest sens arată că modificarea competenţei de soluţionare a căilor de atac, prevăzând trimiterea la tribunale, pe cale administrativă, a apelurilor aflate pe rolul curţilor de apel, respectiv trimiterea la curţile de apel a recursurilor aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, "încalcă principiul democraţiei constituţionale instituit de art. 1 alin. (4) din Constituţie, în virtutea căruia principiul separaţiei puterilor în stat nu este impus doar între puterile statului, ci şi în interiorul acestora, pe orizontală. Dacă nu ar avea acest scop, nu ar fi necesare mai multe grade de jurisdicţie. De asemenea, se încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, prin aceea că nu se asigură un acces real la justiţie, permiţându-se ca aceeaşi curte de apel care s-a pronunţat în calea de atac a apelului să se pronunţe şi asupra motivelor de nelegalitate a hotărârii curţii de apel supuse controlului judiciar". Mai mult, consideră că textul criticat nu asigură nici echitatea procesului şi încalcă şi prevederile art. 124 alin. (2) din Constituţie, care acordă justiţiei un caracter de unicitate, imparţialitate şi egalitate pentru toţi.Curtea de Apel Galaţi – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că prevederea în dispoziţiile de lege criticate a instanţelor competente din punct de vedere material să judece căile de atac şi, implicit, a modalităţii de sesizare a acestor instanţe prin intermediul declinării de competenţă, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu şi fără citarea părţilor, nu este de natură a aduce atingere principiului neretroactivităţii legii şi nici liberului acces la justiţie. Dispoziţiile de lege criticate privesc norme cu caracter procedural, referitoare la competenţa materială ce revine instanţelor de control judiciar şi care au valoare imperativă şi de ordine publică. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care prevăd că dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub legea veche. Se arată că, în aceste condiţii, posibilitatea concretă şi efectivă de susţinere a căilor de atac deja exercitate de părţi s-a păstrat, iar reglementarea adusă competenţei materiale aparţinând instanţelor de control judiciar nu justifică citarea părţilor în scopul punerii în discuţie a unor norme cu caracter imperativ şi de ordine publică. Împrejurarea că aceeaşi instanţă judecă şi calea de atac îndreptată împotriva propriei hotărâri nu constituie un impediment în realizarea unei judecăţi echitabile, pe baza garanţiilor de imparţialitate prevăzute în titlurile IV şi V ale Codului de procedură civilă.Curtea de Apel Craiova – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile de lege criticate au caracter tranzitoriu şi se referă numai la cauze aflate pe rolul curţilor de apel sau pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea unor căi de atac la data adoptării legii. Dispoziţiile de lege criticate au fost introduse de legiuitor pentru a asigura egalitatea în faţa legii şi egalitatea de tratament a părţilor, deoarece competenţa de soluţionare a apelului, în cauzele expres prevăzute de lege, cum ar fi partajele şi litigiile în materia fondului funciar, aparţine tribunalelor, iar competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine curţilor de apel. De asemenea, se arată că dispoziţia de lege criticată reprezintă o aplicare a art. 126 din Constituţie, care dispune în alin. (2): "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar în alin. (3) prevede că "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale". Textul constituţional nu dă în competenţa expresă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţionarea tuturor recursurilor, ci dă posibilitatea stabilirii competenţei instanţei supreme şi a modalităţilor de a asigura aplicarea unitară a legii, ceea ce se poate realiza nu numai prin soluţionarea recursurilor, ci şi prin alte mijloace procesuale, cum ar fi recursul în interesul legii.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens arată că situaţia la care fac referire autorii excepţiei constituie un caz de aplicare de îndată a noilor reguli de competenţă, astfel cum se statuează în art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2004. În continuare se arată că, dacă în materia aplicării în timp a normelor de competenţă, principiul este acela al ultraactivităţii legii vechi, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2004 adoptă o soluţie diferită, constând în aplicarea imediată a legii noi. O asemenea derogare este, de altfel, de competenţa legiuitorului şi nu contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Modificarea competenţei, aplicarea de îndată a noilor norme şi stabilirea normelor tranzitorii nu constituie o încălcare a principiilor constituţionale, întrucât, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute „numai prin lege”. În acest context, textul art. 129 din Constituţie consacră dreptul la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, însă numai „în condiţiile legii”. Astfel, din dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie rezultă că Legea fundamentală a lăsat la latitudinea legiuitorului reglementarea competenţei, procedurii, precum şi a căilor de atac. În continuare se arată că situaţiile tranzitorii decurgând din aplicarea imediată a normelor de competenţă nu aduc atingere exercitării drepturilor procesuale ale părţilor în conformitate cu principiile fundamentale invocate, întrucât căile de atac se soluţionează de complete diferite, într-o altă compunere a instanţei. Aşadar, textele de lege criticate asigură cadrul legal pentru desfăşurarea judecăţii căilor de atac cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale celor îndreptăţiţi să participe la această judecată.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Astfel, stabilirea prin dispoziţiile de lege criticate a unor reguli privind competenţa materială a instanţelor judecătoreşti nu contravine principiului liberului acces la justiţie, Curtea Constituţională reţinând, în jurisprudenţa sa, că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2004, faţă de prevederile art. 129 din Constituţie, arată că aceasta nu poate fi reţinută, exercitarea căilor de atac având loc în condiţiile legii, de unde rezultă libertatea legiuitorului de a institui şi de a reveni asupra reglementării unor căi de atac, cu respectarea celorlalte norme şi principii ale Legii fundamentale. De altfel, dispoziţiile de lege criticate reprezintă norme de procedură, a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 14 septembrie 2004, ordonanţă aprobată cu modificări prin Legea nr. 493/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.071 din 18 noiembrie 2004. Textele de lege criticate au următorul conţinut:"(2) Căile de atac se judecă de instanţele competente, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă.(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă se trimit la tribunale, iar recursurile aflate pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se trimit la curţile de apel. Trimiterea dosarelor se va face prin declinarea competenţei, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor." … În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 15, art. 21 alin. (1) şi (2), art. 126 alin. (1) şi (3) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cărora:– Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";– Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; … – Art. 126 alin. (1) şi (3): "(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.…………………………………………………………..(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale."; … – Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate reglementează modificarea competenţei de soluţionare a căilor de atac, prevăzând trimiterea la tribunale, pe cale administrativă, a apelurilor aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă criticate, respectiv trimiterea la curţile de apel a recursurilor aflate, la acelaşi moment, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Curtea reţine că stabilirea, prin dispoziţiile criticate, a unor noi reguli de competenţă a instanţelor judecătoreşti a fost determinată de necesitatea deblocării activităţii de soluţionare a căilor de atac, pentru a asigura soluţionarea acestora în termenul rezonabil impus de art. 21 alin. (3) din Constituţie.Soluţia criticată de autorii excepţiei a mai fost, de altfel, examinată, în esenţă, de Curtea Constituţională, care a statuat, prin Decizia nr. 361 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 22 august 2005, că „dispoziţiile legale criticate constituie norme de procedură, iar, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, este la latitudinea legiuitorului reglementarea competenţei, a procedurii şi a căilor de atac”. De asemenea, Curtea a constatat că normele criticate urmăresc reglementarea unor situaţii tranzitorii, fără a îngrădi accesul liber la justiţie al persoanelor, întrucât căile de atac respective – apelul şi recursul – se soluţionează de complete diferite de cele care au pronunţat hotărârea atacată, asigurându-se astfel respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în decizia de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Mărginean în Dosarul nr. 9.587/2004 al Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia civilă, de Dumitru Trifan în Dosarul nr. 20/M+FAM/2005 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, respectiv de Titu Stoenescu în Dosarul nr. 1.278/CIV/2005 al Curţii de Apel Craiova – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 octombrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mădălina Ştefania Diaconu––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește