DECIZIE nr. 565 din 14 aprilie 2009

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 25/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 3 iunie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 848 09/10/2007
ActulREFERIRE LAOUG (R) 194 12/12/2002
ActulREFERIRE LAOUG (R) 194 12/12/2002 ART. 3
ActulREFERIRE LAOUG (R) 194 12/12/2002 ART. 4
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG (R) 194 12/12/2002 ART. 11
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG (R) 194 12/12/2002 ART. 56
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 41
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 1253 06/10/2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) şi ale art. 56 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorClaudia-MargaretaKrupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi ale art. 56 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Long Xinggui în Dosarul nr. 4.877/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii Constituţionale acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată, în acest sens, că dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi ale art. 56 alin. (3) din ordonanţa criticată conţin norme suficient de clare, care permit destinatarului lor configurarea conduitei cerute de lege, pe de o parte, şi a consecinţelor nerespectării lor, pe de altă parte. În plus, menţionează că prevederile art. 41 din Constituţie privind dreptul la muncă, invocate, nu au incidenţă în cauză.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 10 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 4.877/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi ale art. 56 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Long Xinggui într-o acţiune privind anularea unei decizii de returnare de pe teritoriul României şi obligarea Oficiului Român pentru Imigrări la prelungirea dreptului de şedere în România în scop de muncă şi la prelungirea autorizaţiei de muncă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate îngrădesc dreptul la muncă, deoarece nu îndeplinesc criteriile de claritate şi previzibilitate specifice normei juridice, iar persona interesată nu are o indicare precisă a normelor aplicabile în situaţia sa, ceea ce lasă loc arbitrariului şi abuzurilor din partea Oficiului Român pentru Imigrări. În acest sens, sunt prezentate aspecte de fapt specifice cauzei deduse judecăţii, arătându-se că împotriva beneficiarului dreptului de şedere temporară în România în scop de muncă a fost emisă o decizie de returnare, înainte ca termenul fixat pentru soluţionarea cererii de prelungire a dreptului de şedere în România în scop de muncă şi a autorizaţiei de muncă să expire, această cerere fiind respinsă ca tardiv introdusă, deşi motivele de întârziere nu sunt imputabile solicitantului dreptului. Or, în lipsa unor precizări legale, respingerea unei cereri de prelungire a dreptului de şedere în România în scop de muncă şi a autorizaţiei de muncă pe criterii aleatorii afectează grav raporturile de muncă dintre angajat (solicitant) şi angajator, implicând chiar răspunderea juridică a primului, care nu-şi mai poate îndeplini obligaţiile. Autorul excepţiei mai susţine că "din împrejurările concrete ale cauzei nu rezultă că vătămarea acestui drept fundamental respectă criteriul de proporţionalitate consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului".Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. Îndeplinirea obligaţiilor ce decurg dintr-un raport de muncă nu poate constitui temeiul rămânerii străinului în România, dacă nu sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege pentru ca acesta să beneficieze de un drept de şedere.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi ale art. 56 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România sunt constituţionale. Menţionează, în acest sens, că exercitarea dreptului la muncă al străinului este posibilă doar în situaţia în care acesta îndeplineşte anumite condiţii prevăzute în ordonanţă, având în vedere că, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie, „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”. Totodată, textele de lege criticate sunt redactate cu suficientă precizie, astfel încât să permită oricărei persoane să îşi corecteze conduita şi să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi ale art. 56 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, cu următorul conţinut:– Art. 11. – Dispoziţii generale privind şederea străinilor: "(1) Străinii aflaţi temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de şedere.";– Art. 56. – Prelungirea dreptului de şedere temporară în scop de muncă: "(3) Cererea pentru prelungirea dreptului de şedere temporară se depune de către străin cel târziu la data încetării dreptului de şedere."În opinia autorului excepţiei, textele de lege menţionate contravin prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.Autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România restrâng în mod nejustificat şi vădit disproporţionat exercitarea dreptului la muncă al străinilor, care, încetându-le dreptul de şedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de şedere, urmează să îndeplinească formalităţile şi condiţiile prevăzute de lege pentru prelungirea dreptului de şedere temporară în scop de muncă. Or, o astfel de motivare, formulată prin absolutizarea dreptului la muncă, prevăzut de art. 41 alin. (1) din Constituţie, nu poate fi reţinută. Dispoziţiile fundamentale invocate garantează exercitarea neîngrădită a dreptului la muncă, precum şi libertatea alegerii profesiei, a meseriei, a ocupaţiei sau a locului de muncă, dar nu pot avea semnificaţia exercitării acestui drept în afara cadrului legal. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 reglementează condiţiile pentru acordarea vizei de lungă şedere în funcţie de scopul invocat şi justificat de solicitant, cum ar fi desfăşurarea de activităţi economice, profesionale sau comerciale, pentru angajarea în muncă, pentru studii etc. Acordarea unei asemenea vize oferă beneficiarului său un drept de şedere temporară în România, precum şi drepturile aferente, enumerate la art. 3 din ordonanţă, dar implică şi obligaţii corelative, prevăzute de art. 4, referitoare la respectarea legislaţiei române, în general, precum şi, în special, la respectarea scopului pentru care i s-a acordat dreptul de a intra şi, după caz, de a rămâne pe teritoriul României, obligaţia de a nu rămâne pe teritoriul României peste perioada pentru care i s-a aprobat şederea, precum şi obligaţia depunerii tuturor diligenţelor necesare pentru a ieşi din România până la expirarea respectivei perioade. Prin urmare, nerespectarea acestor cerinţe, stabilite de legiuitor în considerarea situaţiei speciale a străinilor aflaţi în ţara noastră, duce la exercitarea dreptului la muncă în afara cadrului legal, ceea ce nu mai poate constitui obiectul protecţiei constituţionale.Referitor la criticile de neconstituţionalitate privind lipsa de claritate şi precizie a textelor de lege examinate, Curtea constată că nici acestea nu pot fi primite. Dispoziţiile art. 56 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 determină fără echivoc momentul depunerii cererii pentru prelungirea dreptului de şedere temporar, acest moment fiind raportat în mod firesc la data încetării dreptului de şedere acordat fiecăruia dintre solicitanţi. Faptul că, în practică, pot apărea pretinse nereguli, legate de fixarea în concret a acestui moment, astfel cum arată autorul excepţiei, nu constituie motive de neconstituţionalitate a textelor criticate, ci reprezintă aspecte privind interpretarea şi aplicarea acestora, asupra cărora instanţa de judecată are competenţă exclusivă de soluţionare.De altfel, dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România au mai fost examinate de Curtea Constituţională pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta fiind respinsă prin Decizia nr. 848 din 9 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 14 noiembrie 2007.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi ale art. 56 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Long Xinggui în Dosarul nr. 4.877/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters