Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 383 din 5 iunie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
| Nu exista actiuni suferite de acest act | |
| Nu exista actiuni induse de acest act | |
| Acte referite de acest act: | |
| Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (5) şi art. 11 din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (5) şi art. 11 din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, excepţie ridicată de Petre Căpraru în Dosarul nr. 1.893/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Autorul excepţiei solicită admiterea excepţiei. Consideră că acordarea prin textele legale criticate a atribuţiei de implicare în actele administrative ale Guvernului dovedeşte încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece Curtea nu poate modifica legislaţia existentă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 30 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1.893/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 341/2004, excepţie ridicată de Petre Căpraru în cauza ce are ca obiect judecarea cererii referitoare la obligaţia de a face, formulată de autorul excepţiei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 5 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 341/2004 sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 61 alin. (1), art. 64 alin. (1) şi (4), art. 67 şi art. 126 alin. (1) din Constituţie, deoarece, în baza prevederilor legale, a fost înfiinţată Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989. Se mai arată că Legea fundamentală nu a stabilit un rol aparte unei anumite categorii de cetăţeni, fie ei şi revoluţionari, astfel că nici legea nu o poate adăuga la Constituţie.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatul Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (5) şi art. 11 din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut:– Art. 5: "Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, cu avizul comisiei parlamentare pentru controlul aplicării prevederilor prezentei legi, face propuneri Preşedintelui României pentru acordarea ordinului prevăzut la art. 3 alin. (3).";– Art. 11: "Comisia parlamentară pentru controlul aplicării Legii nr. 42/1990 îşi continuă activitatea, în condiţiile prezentei legi, sub denumirea „Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989″, care va aviza propunerile Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 privind preschimbarea certificatelor, va soluţiona contestaţiile prevăzute la art. 9 alin. (5) şi va aviza iniţiativele legislative cu referire la Revoluţia română din decembrie 1989. Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989 va avea în componenţă, cu prioritate, parlamentari care au dobândit una dintre calităţile prevăzute la art. 3 alin. (1).”Autorul excepţiei susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale în raport cu următoarele texte din Constituţie: art. 61 alin. (1) referitor la rolul Parlamentului, art. 64 alin. (1) şi (4) privind organizarea internă a Parlamentului, art. 67 privind actele juridice şi cvorumul legal şi art. 126 alin. (1) referitor la statutul judecătorilor.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu fac referire la înfiinţarea Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989, cum susţine autorul excepţiei, ci la menţinerea Comisiei parlamentare pentru controlul aplicării Legii nr. 42/1990, sub denumirea „Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989”. Or, textele constituţionale invocate de autorul excepţiei nu interzic legiuitorului o asemenea modalitate de reglementare. Dimpotrivă, art. 61 alin. (1) din Constituţie, invocat în susţinerea excepţiei, permite Parlamentului, în calitate de unică autoritate legiuitoare, să reglementeze, în considerarea evoluţiilor relaţiilor sociale şi economice, a resurselor financiare ce pot fi alocate în diferite perioade de timp, să modifice sau să completeze legislaţia existentă, fără ca în acest mod să se încalce dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.Prevederile art. 126 alin. (1) referitor la statutul judecătorilor nu sunt incidente în cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (5) şi art. 11 din Legea recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, excepţie ridicată de Petre Căpraru în Dosarul nr. 1.893/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta_________