DECIZIE nr. 585 din 8 noiembrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă şi ale art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorFlorentina Baltă – procurorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă şi ale art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, excepţie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 263/CM/2005 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă şi ale art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, arată că acestea au fost abrogate expres prin art. I pct. 45 din Legea nr. 219/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, respectiv prin art. 133 alin. (1) lit. b) din titlul IX al Legii nr. 304/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, punând concluzii de respingere ca fiind inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 şi ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, deoarece abrogarea acestora a intervenit după sesizarea Curţii Constituţionale. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Codul de procedură civilă şi ale art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, pune concluzii de respingere a acesteia ca neîntemeiată, arătând că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat prin Decizia nr. 333 din 28 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 23 august 2005, în sensul constituţionalităţii acestora.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 30 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 263/CM/2005, Curtea de Apel Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă şi ale art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească. Excepţia a fost ridicată de Marin Frunză cu ocazia soluţionării recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 1.029 din 3 decembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 2.212/C/2003 ce are ca obiect o contestaţie în anulare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia consideră că dispoziţiile art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale art. II din Legea nr. 195/2004 şi ale art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 „sunt discriminatorii, totalitare, dictatoriale, inchizitoriale”, deoarece încalcă dreptul la un recurs efectiv la o instanţă naţională, „dreptul privind interzicerea discriminării, dreptul la un proces echitabil, principiul universalităţii, principiul statului de drept şi dreptul la apărare”. De asemenea, apreciază că dispoziţiile Legii nr. 195/2004, care scot recursurile de pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi le trimit pe cale administrativă unei instanţe inferioare în grad sau le trimit prin încheiere irevocabilă de declinare a competenţei, dată în sala de consiliu, fără citarea părţilor, încalcă, de asemenea, toate drepturile menţionate mai sus, întrucât justiţiabilul este supus unei discriminări, fiindu-i totodată nesocotit dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.Curtea de Apel Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, precum şi ale Legii nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă este neîntemeiată, deoarece prin aceste dispoziţii de lege s-a urmărit asigurarea unei mai bune administrări a justiţiei. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, arată că aceasta este inadmisibilă, dispoziţiile respective fiind abrogate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens arată că stabilirea competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti reprezintă o expresie a principiului înscris în art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Astfel, numărul gradelor de jurisdicţie, precum şi repartizarea competenţei materiale pe nivelurile de instanţe nu sunt stabilite prin norme de natură constituţională, legiuitorul constituant abilitând forul legislativ să stabilească aceste aspecte prin lege. În continuare, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, arată că accesul la justiţie nu presupune în mod necesar accesul la toate gradele de jurisdicţie şi la toate nivelurile de instanţe, cu atât mai puţin ajungerea tuturor cauzelor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motiv pentru care exercitarea controlului de legalitate, pe calea recursului, de o altă instanţă decât instanţa supremă nu contravine nici dreptului la un proces echitabil, nici dreptului la un recurs efectiv şi liberului acces la justiţie. De asemenea, se arată că prevederile legale sunt concepute astfel încât să confere aceleaşi posibilităţi şi să impună aceleaşi obligaţii celor care se află în situaţii similare, motiv pentru care prevederile legale referitoare la competenţă nu sunt nici "discriminatorii", nici "inchizitoriale".Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă şi ale Legii nr. 195/2004 faţă de prevederile art. 21 şi 126 din Constituţie, arată că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului. Astfel, prevederile legale criticate, care reglementează competenţa materială a instanţelor judecătoreşti, precum şi cele referitoare la termenul şi formele recursului nu îngrădesc sub nici un aspect accesul liber la justiţie al cetăţenilor, iar instituirea unor proceduri speciale în considerarea unor situaţii deosebite este compatibilă cu liberul acces la justiţie. De asemenea, arată că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere nici prevederilor art. 1, 11, 15, 20 şi 24 din Constituţie. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992, arată că aceasta este inadmisibilă, aceste dispoziţii fiind abrogate prin Legea nr. 304/2004, iar potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai cu privire la dispoziţiile dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie:– Dispoziţiile art. 3 din Codul de procedură civilă; aceste dispoziţii au fost modificate succesiv prin mai multe acte normative, ultimul dintre ele fiind Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005;– Art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă; aceste dispoziţii au fost abrogate expres prin art. I pct. 45 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005;– Art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997; aceste dispoziţii au fost abrogate expres prin art. 133 alin. (1) lit. b) din titlul IX al Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004;– Deşi Curtea Constituţională a fost sesizată cu dispoziţiile Legii nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se observă că, în fapt, critica autorului acesteia vizează dispoziţiile art. II din Legea nr. 195/2004. Aşadar, Curtea Constituţională urmează să se pronunţe asupra acestui din urmă text de lege. Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004.Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 3 din Codul de procedură civilă: "Curţile de apel judecă:1. în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale;2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă;3. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;4. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.";– Art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă: "În situaţiile în care, potrivit dispoziţiilor prezentului cod sau ale legii speciale, încheierile sau alte hotărâri pronunţate de instanţele judecătoreşti sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competenţa instanţei imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea în cauză sau, după caz, de competenţa instanţei expres prevăzute de lege.";– Art. II din Legea nr. 195/2004: „(1) Recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunţării lor şi aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se trimit spre judecată instanţelor imediat superioare celor care au pronunţat hotărârea în primă instanţă.(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curţilor de apel. … (3) Recursurile prevăzute la alin. (1) şi (2), a căror admisibilitate în principiu nu a fost examinată până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scot de pe rol şi se trimit, pe cale administrativă, instanţelor devenite competente să le judece, iar în cazul în care admisibilitatea în principiu a fost examinată, se trimit prin declinarea competenţei, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor."; … – Art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992: „Ca instanţe de recurs, curţile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, precum şi în alte cauze prevăzute de lege.”În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 1 referitoare la statul român, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 16 referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 20 relative la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti.De asemenea, consideră că se încalcă şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminării şi art. 17 privind interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1, 2 şi 7 privind egalitatea în drepturi, ale art. 6 referitoare la dreptul fiecărui om de a-i fi recunoscută calitatea de subiect de drept, ale art. 8 privind dreptul de a sesiza instanţele judecătoreşti, ale art. 10 privind dreptul persoanei de a fi audiată în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi imparţial, ale art. 11 referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 30 privind interpretarea Declaraţiei, din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că obiectul cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate îl constituie recursul împotriva unei decizii a Tribunalului Galaţi într-un dosar ce avea ca obiect o contestaţie în anulare, recurs a cărui soluţionare, la momentul declarării, era de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. I pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă. În urma aprobării cu modificări şi completări a acestui act normativ, prin Legea nr. 195/2004, recursurile au fost trimise pe cale administrativă instanţei devenite competente să le soluţioneze, respectiv Curţii de Apel Galaţi – Secţia civilă, în conformitate cu dispoziţiile art. II alin. (1) şi (3) teza întâi din Legea nr. 195/2004. Ulterior, având în vedere înfiinţarea secţiilor specializate în cadrul Curţii de Apel Galaţi, instanţa a invocat excepţia necompetenţei Secţiei civile şi a dispus scoaterea de pe rolul Secţiei civile a cauzei şi trecerea acesteia pe rolul Secţiei conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Curţii de Apel Galaţi.Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”. Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile art. 3 pct. 1, 2 şi 4 din Codul de procedură civilă nu au legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii, respectiv cu soluţionarea recursului împotriva deciziei Tribunalului Galaţi. Or, potrivit dispoziţiilor alin. (6) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate contrară prevederilor alin. (1) al aceluiaşi articol este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă şi art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, Curtea constată că aceste dispoziţii au fost abrogate expres prin art. I pct. 45 din Legea nr. 219/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, respectiv prin art. 133 alin. (1) lit. b) din titlul IX al Legii nr. 304/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004.În conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie, numai legile şi ordonanţele în vigoare pot forma obiect al controlului de constituţionalitate. În consecinţă, Curtea reţine că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora controlul de constituţionalitate exercitat de Curte nu poate avea ca obiect decât legi sau ordonanţe ori dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare la momentul exercitării acestuia, în caz contrar excepţia fiind inadmisibilă. Având în vedere că, în cauză, abrogarea art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă a intervenit după sesizarea Curţii Constituţionale, excepţia urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă şi art. II din Legea nr. 195/2004, prin Decizia nr. 333 din 28 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 23 august 2005, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, în considerarea celor ce urmează.Modificarea reglementării în această materie a fost realizată de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, fiind impusă de o serie de raţiuni majore, care erau afectate de reglementarea anterioară, ce instituia competenţa exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie de soluţionare a recursurilor. S-a urmărit astfel o mai bună administrare a justiţiei, o deplină realizare a accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil. După cum a decis Curtea Constituţională în Decizia nr. 523 din 25 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, dispoziţia art. II din Legea nr. 195/2004 a fost adoptată pentru a se debloca activitatea de soluţionare a recursurilor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, în aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003, avea competenţă generală în materia recursului civil, iar din această cauză, dat fiind numărul mare al cauzelor pe rol, se afla în imposibilitate de a asigura soluţionarea acestora în termenul rezonabil impus de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Noua soluţie legislativă nu instituie nici o discriminare şi, ca atare, nu contravine principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept. Consacrarea posibilităţii de a exercita o cale de atac împotriva soluţiei de trimitere a dosarului, pe cale administrativă sau prin încheiere de declinare de competenţă, la instanţa devenită competentă potrivit noii reglementări, ar fi fost nu doar neproductivă, ducând la tergiversarea soluţionării cauzei, ci, totodată, inutilă faţă de caracterul imperativ al normelor în materie de competenţă. Aşa fiind, nu se poate reţine încălcarea nici unuia dintre textele invocate de autorul excepţiei, conţinute în Constituţie, în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1, 2 şi 4 din Codul de procedură civilă şi a dispoziţiilor art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, excepţie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 263/CM/2005 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.3. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă şi art. II din Legea nr. 195/2004, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește