DECIZIE nr. 639 din 3 octombrie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAntonia Constantin – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială „G 500 Investment” – S.A din Sânnicoară, Societatea Comercială „GD 400 Invest” – S.A. din Dezmir şi Asociaţia de cetăţeni pentru introducerea gazului metan din Apahida în Dosarul nr. 4.388/33/2005 al Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspund autorii excepţiei, prin avocat, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul autorilor excepţiei solicită admiterea acesteia, apreciind că taxarea la valoare a cererilor care au ca obiect un contract administrativ discriminează cetăţenii ale căror drepturi au fost încălcate prin încheierea unor contracte administrative. Totodată, se arată că, prin taxarea la valoare, se ajunge la o taxă de timbru exorbitantă, ceea ce împiedică liberul acces la justiţie al părţilor interesate, ducând şi la încălcarea dreptului de proprietate al acestora. Se mai apreciază că sunt încălcate prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie, întrucât repartizarea sarcinilor fiscale nu este echitabilă.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că aplicarea taxelor de timbru la valoarea contractului administrativ se justifică prin situaţia specială a acestora în raport cu celelalte acte administrative. Se arată că accesul liber la justiţie nu este încălcat, acest drept nepresupunând şi gratuitatea. Se mai apreciază că partea care cade în pretenţii va plăti cheltuielile litigiului, astfel încât nu se poate susţine încălcarea art. 44 din Constituţie. Totodată, se arată că taxa de timbru este o taxă necesară bunei administrări a actului de justiţie, aşa încât stabilirea acesteia raportat la valoarea contractului contestat nu este de natură a încălca art. 56 alin. (2) din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 15 mai 2006, pronunţată în Dosarul nr. 4.388/33/2005, Curtea de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială „G 500 Investment” – S.A din Sânnicoară, Societatea Comercială „GD 400 Invest” – S.A. din Dezmir şi Asociaţia de cetăţeni pentru introducerea gazului metan din Apahida într-un litigiu având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unui contract administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (2), ale art. 44 alin. (2) şi ale art. 56 alin. (2). Se arată că, în vreme ce cererile de anulare a unui act administrativ se taxează cu o sumă fixă de 12 RON, cele care vizează un contract administrativ se taxează la valoare, fapt care are ca finalitate discriminarea cetăţenilor ale căror drepturi au fost încălcate prin încheierea unor contracte de concesiune cu statul, aceştia fiind obligaţi la plata unor taxe judiciare de timbru prohibitorii. Se mai apreciază că plata unor asemenea taxe judiciare de timbru este de natură a îngrădi exercitarea dreptului de liber acces la justiţie. Totodată, se mai arată că sunt încălcate prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţie, întrucât niciun cetăţean nu îşi poate apăra dreptul de proprietate privată, având în vedere cuantumul taxei judiciare de timbru, atunci când statul îi încalcă acest drept prin încheierea unor contracte de concesiune cu terţi.Autorii excepţiei mai arată că dispoziţiile legale criticate nu asigură aşezarea justă a sarcinilor fiscale, încălcându-se astfel prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie.Curtea de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este întemeiată, întrucât impunerea unei taxe judiciare de timbru la valoare pentru litigiile ce au ca obiect anularea unor contracte administrative implică, de obicei, un cuantum mare al acesteia, ceea ce îngrădeşte accesul liber la justiţie şi încalcă prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la garantarea unui proces echitabil în faţa unui judecător imparţial.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se susţine că taxele judiciare de timbru reprezintă plata serviciilor prestate de instanţele de judecată, determinarea cuantumului acestora fiind o sarcină administrativă a instanţei. Se apreciază că taxa de timbru reprezintă o formă de descurajare a eventualelor abuzuri procesuale, fără a constitui o obstrucţionare a accesului liber la justiţie. Totodată, se arată că plata unei asemenea taxe nu este de natură a încălca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie.Se mai apreciază că accesul liber la justiţie nu presupune gratuitate şi că partea care cade în pretenţii va plăti cheltuielile litigiului, astfel încât sunt neîntemeiate şi criticile de neconstituţionalitate în raport cu art. 21 şi 44 din Constituţie. Guvernul consideră că textul legal criticat nu încalcă art. 56 alin. (2) din Constituţie, neprevăzând nicio diferenţiere între contribuabili cu privire la plata taxei de timbru. În sensul celor de mai sus, Guvernul invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia instituirii taxelor de timbru.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că prevederile legale criticate nu încalcă accesul liber la justiţie, întrucât acesta nu presupune, în mod obligatoriu, gratuitatea, justiţia fiind un serviciu public al statului şi este firesc ca justiţiabilii care recurg la acest serviciu să suporte o parte din costul său, prin plata taxelor de timbru. Totodată, cheltuielile efectuate de justiţiabil pot fi recuperate de la partea care cade în pretenţii, potrivit art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 17 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. Curtea observă că, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei, în realitate este contestată constituţionalitatea numai a prevederilor art. 17 alin. (2) teza finală din lege. Astfel, dispoziţiile criticate au următorul cuprins: „(2) Pentru cererile formulate în baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevăzute de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, pentru cauzele neevaluabile în bani, cu excepţia celor care au ca obiect contractele administrative, care se vor taxa la valoare.”Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (2) privind accesul liber la justiţie, ale art. 44 alin. (2) privind ocrotirea şi garantarea dreptului de proprietate privată şi ale art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:Autorii excepţiei consideră că textul criticat discriminează cetăţenii ale căror drepturi au fost încălcate prin încheierea unor contracte de concesiune cu statul, întrucât aceştia sunt obligaţi la plata unor taxe judiciare de timbru prohibitorii, în opoziţie cu cererile de anulare a actelor administrative.Curtea reţine că diferenţa de tratament juridic instituită în planul plăţii taxei judiciare de timbru în ceea ce priveşte contractele administrative în raport cu celelalte acte administrative constituie o opţiune a legiuitorului, care, în baza art. 126 alin. (2) din Constituţie, este îndreptăţit să stabilească procedura de judecată. Această opţiune a legiuitorului se justifică prin faptul că, de principiu, contractele administrative sunt evaluabile în bani, spre deosebire de celelalte acte administrative, astfel încât taxa judiciară de timbru se stabileşte în funcţie de valoarea contractului în cauză.În acest sens, prin Decizia nr. 168 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 28 aprilie 2005, Curtea a statuat că legiuitorul are opţiunea liberă în determinarea cererilor pentru care trebuie plătite taxe judiciare de timbru, a cuantumului acestora, precum şi a părţilor care au obligaţia să le plătească, cu condiţia să nu instituie un tratament juridic diferit pentru situaţii identice. În raport cu obiectul acţiunilor sau al cererilor, cuantumul taxelor judiciare de timbru este stabilit în mod diferit, prin sume fixe în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani şi prin cote procentuale aplicate la valoarea obiectului cererii, când acesta este evaluabil în bani.De altfel, Curtea reţine că autorii excepţiei critică existenţa diferenţei de tratament juridic între contractele şi actele administrative în planul plăţii taxei de timbru, şi nu modalitatea concretă de calcul al taxei raportat la valoarea litigiului, care, prin cuantumul său excesiv, eventual prohibitoriu, ar putea duce la înfrângerea accesului liber la justiţie.În ceea ce priveşte invocarea încălcării accesului liber la justiţie, Curtea, prin Decizia nr. 103 din 6 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 septembrie 2000, a statuat că accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Taxa de timbru este o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implică serviciul public al justiţiei. Totodată, cheltuielile efectuate de justiţiabil pot fi recuperate de la partea care cade în pretenţii, potrivit art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă.În consecinţă, Curtea nu poate reţine în niciun mod vreo încălcare a prevederilor art. 21 alin. (2) şi ale art. 44 alin. (2) din Constituţie.Cu privire la invocarea art. 56 alin. (2) din Constituţie în susţinerea excepţiei, Curtea constată că textul legal criticat asigură o aşezare justă a sarcinilor fiscale, întrucât taxa judiciară de timbru este de natură să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Totodată, cuantumul acestei taxe este proporţional cu valoarea contractului administrativ care se cere a fi anulat.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială „G 500 Investment” – S.A din Sânnicoară, Societatea Comercială „GD 400 Invest” – S.A. din Dezmir şi Asociaţia de cetăţeni pentru introducerea gazului metan din Apahida în Dosarul nr. 4.388/33/2005 al Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 octombrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Benke Karoly–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește