DECIZIE nr. 65 din 11 februarie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. 4 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865



Augustin Zegrean – preşedinteValer Dorneanu – judecătorToni Greblă – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorDaniel Marius Morar – judecătorMona-Maria Pivniceru – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIrina Loredana Gulie – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Jăniţa Ioniţă în Dosarul nr. 1.541/1/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 505D/2013.La apelul nominal lipsesc părţile.Procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea nr. 3.425 din 18 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.541/1/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Jăniţa Ioniţă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de strămutare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul de lege criticat, potrivit căruia hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi nu este supusă niciunei căi de atac, încalcă dreptul constituţional la informaţie şi dreptul convenţional la un recurs efectiv, fără a arăta în ce constă pretinsa contrarietate între textul de lege criticat şi dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate, deoarece, analizând cererea de strămutare, instanţa de judecată nu se pronunţă asupra fondului procesului judiciar, ci asupra unei cereri lăsate la dispoziţia părţilor în privinţa invocării acesteia, potrivit cu dispoziţiile art. 37 şi ale art. 38 din Codul de procedură civilă din 1865. Mai mult, exercitarea unei căi de atac în această materie ar prelungi în mod nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenând cheltuieli materiale suplimentare pentru justiţiabili.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit căreia hotărârea de strămutare a pricinii nu este supusă niciunei căi de atac, în considerarea faptului că prin aceasta instanţa nu se pronunţă asupra fondului, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenând, totodată, cheltuieli materiale suplimentare pentru justiţiabili. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 79 din 8 februarie 2007.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865.Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate invocă neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 40 alin. 4 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865, astfel încât, în acord cu motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă aceste din urmă prevederi legale, potrivit cărora:"4. Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi nu este supusă niciunei căi de atac. Ea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare urmează să fie păstrate."Deşi prevederile art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 nu mai sunt în vigoare, dat fiind faptul că acestea continuă să îşi producă efectele juridice în cauza dedusă judecăţii, astfel încât, în acord cu jurisprudenţa Curţii (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare”, Curtea urmează a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată.În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 alin. (2) referitor la prioritatea tratatelor fundamentale privind drepturile omului faţă de Constituţie şi legile interne, cu excepţia cazului în care Constituţia şi legile interne conţin dispoziţii mai favorabile, art. 31 alin. (1) privind dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public şi alin. (2) referitor la obligaţia autorităţilor publice de a asigura informarea asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 13 – Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate critică dispoziţiile art. 40 alin. 4 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865, arătând că hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi nu este supusă niciunei căi de atac, ceea ce, în opinia sa, încalcă dreptul constituţional la informaţie şi dreptul convenţional la un recurs efectiv, fără a arăta în ce constă pretinsa contrarietate între textul de lege criticat şi dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate.Având în vedere aceste susţineri ale autoarei excepţiei de neconstituţionalitate şi reţinând o legătură implicită între textul de lege criticat şi dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate, în acord cu jurisprudenţa în acest sens a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012), Curtea va proceda la analiza pe fond a prezentei excepţii de neconstituţionalitate.Astfel, Curtea reţine că strămutarea este un incident procedural cu privire la instanţa sesizată, care urmăreşte asigurarea unor condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii de judecată, înlăturând orice suspiciune legată de nepărtinirea şi obiectivitatea în soluţionarea cauzelor deduse judecăţii. Ca atare, pronunţarea asupra cererii de strămutare nu implică judecarea aspectelor ce privesc fondul cauzei, astfel încât, în vederea împiedicării tergiversării soluţionării aspectelor ce privesc drepturile şi obligaţiile ce rezultă din raporturile juridice deduse judecăţii, legiuitorul a instituit o procedură simplificată de judecată, ce implică judecarea cererii de strămutare în camera de consiliu, cu citarea părţilor, dând expresie în acest fel principiului contradictorialităţii şi al respectării dreptului la apărare.În ceea ce priveşte faptul că hotărârea ce se dă asupra strămutării nu este motivată şi nu este supusă niciunei căi de atac, Curtea reţine că, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.", este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili mijloacele prin care se asigură o bună administrare a justiţiei, prin instituirea unor reglementări care să prevină abuzurile în exercitarea drepturilor procesuale, în vederea asigurării judecării procesului în mod echitabil şi într-un termen rezonabil.Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) privind dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public, Curtea reţine că dreptul constituţional la informaţie nu se referă la necesitatea motivării hotărârilor judecătoreşti.În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 – Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că acestea nu sunt incidente în cauză, având în vedere că aceste dispoziţii convenţionale coroborate se referă la apărarea unor drepturi cu caracter civil prevăzute de Convenţie, nefiind aplicabile procedurii de judecare a cererii de strămutare a cauzei.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Jăniţa Ioniţă în Dosarul nr. 1.541/1/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 40 alin. 4 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 11 februarie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Irina Loredana Gulie_______

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește