DECIZIE nr. 674 din 10 octombrie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (1) şi (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (1) şi (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Iosif Puiu şi Constanţa Puiu în Dosarul nr. 3.130/CIV/2005 (nr. unic 28.743/2/2005) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei Constanţa Puiu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, partea prezentă solicită admiterea excepţiei, reiterând succint argumentele prezentate în motivarea scrisă a excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 7 martie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 3.130/CIV/2005 (nr. unic 28.743/2/2005), Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă, modificat prin Legea nr. 219/2005„. Excepţia a fost ridicată de Iosif Puiu şi Constanţa Puiu într-un recurs civil având ca obiect o acţiune în constatare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 126 alin. (1), (2) şi (3) din Legea fundamentală, dar intră în contradicţie şi cu cele ale art. 4 pct. 1 şi ale art. 299 din Codul de procedură civilă, întrucât, potrivit textului de lege criticat, instanţa competentă a soluţiona recursul împotriva unei decizii pronunţate de curtea de apel este tot curtea de apel, şi nu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate vizează în realitate dispoziţiile art. II alin. (1) şi (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă. Consideră că excepţia invocată este întemeiată, întrucât „prin reglementarea competenţei materiale a soluţionării recursului de către instanţa care a judecat apelul se încalcă dreptul părţilor de a se adresa instanţei superioare şi implicit garanţia părţilor de a avea parte de o judecată dreaptă”, în condiţiile în care Curtea de Apel Bucureşti şi-a exprimat punctul de vedere prin hotărârea recurată. De asemenea, este încălcat şi dreptul părţilor la înfăptuirea justiţiei prin intermediul instanţelor judecătoreşti competente potrivit legii, în speţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, drept prevăzut de art. 126 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată. Arătând că ceea ce excepţia de neconstituţionalitate vizează în fapt sunt dispoziţiile art. II alin. (1) şi (3) din Legea nr. 219/2005, consideră că acestea nu încalcă însă prevederile constituţionale invocate. Căile de atac, respectiv apelul şi recursul, se soluţionează de complete diferite, cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. Totodată, dispoziţiile Legii nr. 219/2005 au avut în vedere o serie de recomandări ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei (de exemplu, Recomandarea Consiliului Europei nr. 5/1984 privind principiile procedurii civile, recomandări destinate ameliorării funcţionării justiţiei). Astfel, potrivit abilitărilor constituţionale conferite de art. 126 alin. (2) şi în acord cu cele ale art. 129, legiuitorul a considerat că trimiterea dosarelor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la curţile de apel s-a impus pentru a evita pe cât posibil tergiversarea soluţionării cauzelor şi nu reprezintă o activitate jurisdicţională, ci una administrativă, fără ca prin aceasta să fie încălcate drepturi şi garanţii procesuale ale părţilor.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale. Critica de neconstituţionalitate faţă de dispoziţiile art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie nu poate fi reţinută, deoarece textele de lege criticate urmăresc o mai bună administrare a justiţiei şi o deplină realizare a accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil. Mai mult, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condiţiile legii şi, ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, respectând evident şi celelalte principii şi dispoziţii constituţionale.De asemenea, apreciază că dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, pretins a fi încălcate, nu au incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat atât de autorii excepţiei, cât şi în dispozitivul încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile "art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă". Examinând însă motivarea scrisă a autorilor, rezultă că în realitate obiectul excepţiei îl formează dispoziţiile art. II alin. (1) şi (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005. De altfel, asupra acestor texte de lege şi-a exprimat opinia şi instanţa de judecată. Art. II alin. (1) şi (3) din Legea nr. 219/2005 prevede următoarele:"(1) Procesele în curs de judecată în primă instanţă la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite, precum şi căile de atac se judecă de instanţele competente, potrivit legii. […](3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel." … Autorii excepţiei consideră că textele de lege menţionate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la instanţele judecătoreşti.Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constată că, prin decizii anterioare, aceasta a mai soluţionat excepţii de neconstituţionalitate cu acelaşi obiect şi prin raportare la aceleaşi temeiuri constituţionale. De exemplu, prin Decizia nr. 439 din 30 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 23 iunie 2006, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 219/2005, ale art. 3 pct. 3 şi ale art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă, arătând, pentru argumentele acolo reţinute, că textele de lege criticate nu contravin art. 126 din Constituţie invocat şi în prezenta cauză.Întrucât faţă de cele statuate de Curtea Constituţională prin decizia menţionată nu au intervenit elemente noi, care să justifice modificarea jurisprudenţei, considerentele ce au stat la baza soluţiei indicate îşi păstrează valabilitatea şi în acest dosar.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (1) şi (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Iosif Puiu şi Constanţa Puiu în Dosarul nr. 3.130/CIV/2005 (nr. unic 28.743/2/2005) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 octombrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește