Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 21 iunie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31-36 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor
Acsinte Gaspar – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorMarieta Safta – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31-36 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Elena Palici în Dosarul nr. 1.130/220/2008 al Tribunalului Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 3 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.130/220/2008, Tribunalul Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31-36 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Elena Palici.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că modul de reglementare a procedurii de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de contravenţie încalcă prezumţia de nevinovăţie, deoarece organul constatator este liber să constate contravenţiile, să stabilească vinovăţia şi să aplice sancţiunile, fiind scutit apoi de orice sarcină a probării acuzaţiilor şi sancţiunilor îndreptate împotriva contravenientului. Prin urmare, "în virtutea aplicării prezumţiei de nevinovăţie, se impune ca autoritatea emitentă a actului constatator al contravenţiei să facă dovada temeiniciei celor constatate în cuprinsul acestuia", întrucât, dacă actul de sancţionare nu este susţinut de nicio probă, iar făptuitorul nu a recunoscut săvârşirea faptei, simpla constatare a agentului constatator, reprezentând cuvântul său împotriva cuvântului persoanei supuse represiunii este insuficientă pentru aplicarea sancţiunii, în caz contrar producându-se riscul condamnării statului pentru neconvenţionalitatea procedurii judiciare contravenţionale. Se invocă şi hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Anghel împotriva României.Tribunalul Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 31-36 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare. Textele legale criticate alcătuiesc Capitolul IV al ordonanţei – Căi de atac şi reglementează procedura plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale.Se susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (11), precum şi cele ale art. 20, cu raportare la art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră prezumţia de nevinovăţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 care reglementează procedura de contestare a procesului-verbal de contravenţie, în raport de dispoziţiile constituţionale care reglementează prezumţia de nevinovăţie şi faţă de critici similare. Prin numeroase decizii (de exemplu, Decizia nr. 961 din 25 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 30 octombrie 2008, Decizia nr. 259 din 20 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 26 aprilie 2007, Decizia nr. 490 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 28 mai 2008, şi Decizia nr. 621 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 29 august 2007), Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate invocate. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea acestei jurisprudenţe, considerentele care o fundamentează sunt valabile şi în prezenta cauză.Curtea constată, totodată, că sunt incidente în cauză, având în vedere esenţa criticilor autoarei excepţiei, şi considerentele care au fundamentat Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, prin care a statuat că „procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului, [… ] instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei.”Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31-36 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Elena Palici în Dosarul nr. 1.130/220/2008 al Tribunalului Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 mai 2010.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent-şef,Marieta Safta________