DECIZIE nr. 682 din 18 mai 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată



Acsinte Gaspar – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorMarieta Safta – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie invocată de Sorin Sabău în Dosarul nr. 329/289/2009 al Judecătoriei Reghin.La apelul nominal este prezent autorul excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea excepţiei astfel cum a fost formulată, expunând, pe larg, motivele de neconstituţionalitate invocate în faţa instanţei de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, făcând referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 26 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 329/289/2009, Judecătoria Reghin a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie invocată de Sorin Sabău, într-o cauză având ca obiect contestaţie la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional prin aceea că instanţa de executare, primind apărările de fond formulate împotriva titlului executoriu irevocabil, rejudecă pricina, ceea ce determină încălcarea autorităţii instanţei care a emis titlul. Pe de altă parte, "debitorul, invocând apărări de fond împotriva unui titlu executoriu revocabil care emană de la o instanţă superioară în grad, şi a cărui obiect are o valoare peste valoarea prevăzută de competenţa după materie, instanţa de executare nu are autonomia procedurilor şi a actelor emise, aici intervenind practic rejudecarea fondului, asupra căruia este competentă, după materie, a se pronunţa, instanţa de rang superior care a emis titlul." Se mai arată că "a judeca contestaţia la executare silită instituită prin prisma dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din legea menţionată, pe argumentele deduse din ierarhia de drept a instanţelor sau a competenţelor materiale şi funcţionale, este o concluzie nelegală, ce poate echivala cu denegarea de dreptate, ceea ce determină (…) încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil".Judecătoria Reghin apreciază că excepţia invocată este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: „Prin contestaţia la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului.”În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 126 alin. (2) şi (6) privind instanţele judecătoreşti, cu raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Se invocă, totodată, Directiva nr. 35/2000 a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii plăţilor în tranzacţiile comerciale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, prin raportare la textele din Constituţie invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 361 din 12 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 19 martie 2003, Curtea a considerat ca fiind neîntemeiată critica potrivit căreia prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 ar încălca dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Curtea a reţinut cu acel prilej că „teza întâi a art. 10 alin. (2) permite debitorului invocarea, prin contestaţia la executare, şi a unor apărări de fond împotriva titlului executoriu, iar teza a doua a aceluiaşi alineat exceptează de la exerciţiul acestui drept debitorul care a formulat o cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului. Conform prevederilor art. 8 din aceeaşi ordonanţă, împotriva ordonanţei cu somaţia de plată, emisă de judecător, debitorul poate formula cerere în anulare la instanţa competentă pentru judecarea cauzei în primă instanţă, care va putea anula ordonanţa, situaţie în care, la cererea creditorului, se va proceda la judecarea în fond a cauzei, în condiţiile dreptului comun. Din conţinutul acestor dispoziţii legale nu rezultă nicio îngrădire a accesului liber la justiţie pentru niciuna dintre părţile litigante. Debitorul nemulţumit de ordonanţa cu somaţia de plată poate formula o cerere în anulare la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. El poate, de asemenea, formula contestaţie la executare împotriva titlului executoriu, în cadrul căreia are dreptul să invoce şi apărări de fond, dacă nu şi-a exercitat dreptul de a formula cerere în anulare împotriva ordonanţei cu somaţia de plată. Excepţia prevăzută în art. 10 alin. (2) teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 este justificată, întrucât aceasta are în vedere situaţia în care, în lipsa cererii în anulare, debitorul nu a putut invoca apărările de fond.”În acelaşi sens, referindu-se la specificul căilor de atac reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, Curtea a statuat, de exemplu prin Decizia nr. 895 din 16 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 14 noiembrie 2007, că reglementarea acestora nu relevă niciun aspect de neconstituţionalitate. Legiuitorul ordinar este deplin îndreptăţit ca, în considerarea anumitor particularităţi, să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât cea de drept comun, o asemenea concluzie rezultând, de altfel, şi din redactarea adoptată de legiuitorul constituţional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuţiilor prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabileşte competenţa şi procedura de judecată, evident, cu condiţia ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziţii constituţionale.Întrucât nu au intervenit elemente noi, cele statuate de Curte în jurisprudenţa sa în materie sunt valabile şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte critica formulată în raport de Directiva nr. 35/2000 a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii plăţilor în tranzacţiile comerciale, aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci de interpretare şi aplicare a legii, care nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie invocată de Sorin Sabău în Dosarul nr. 329/289/2009 al Judecătoriei Reghin.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 mai 2010.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent-şef,Marieta Safta_________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește