Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 668 din 1 octombrie 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Brăila în Dosarul său nr. 658/196/2007.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că textul de lege criticat nu încalcă prevederile convenţiei invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 23 februarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 658/196/2007, Judecătoria Brăila a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, excepţie ridicată din oficiu cu prilejul soluţionării unei plângeri împotriva unui proces-verbal de contravenţie întocmit de agenţi constatatori ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Judecătoria Brăila susţine că textul de lege criticat contravine Convenţiei nr. 29 din 28 iunie 1930 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind munca forţată sau obligatorie. În acest sens, precizează că, în opinia sa, dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, potrivit cărora în localităţile rurale se organizează paza comunală, statuează, sub sancţiunea amenzii contravenţionale, norme obligatorii, fără ca populaţiei sau reprezentanţilor acesteia „să li se confere dreptul de a se pronunţa asupra justeţei pazei comunale”.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că efectuarea pazei comunale nu constituie muncă forţată în sensul în care acest termen este definit de Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, invocată de instanţa de judecată. Arată că "activitatea de pază comunală are un pronunţat caracter civic, normal pentru o comunitate restrânsă", iar faptul că, potrivit art. 18 alin. (4) din Legea nr. 333/2003, stabilirea modalităţilor de efectuare se face cu consultarea prealabilă a locuitorilor este în acord cu cerinţele impuse de Convenţia nr. 29 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind munca forţată sau obligatorie.Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. e) din Convenţia nr. 29 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, întrucât organizarea şi modalităţile de efectuare a pazei în mediul rural se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, după consultarea prealabilă a locuitorilor, în formele prevăzute de lege. Mai mult, arată că prevederile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 333/2003 stabilesc că persoanele care desfăşoară o asemenea activitate sunt plătite pentru munca prestată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 22 iulie 2003, potrivit cărora „În localităţile rurale se organizează paza comunală”.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine prevederilor art. 2 alin. 1 şi alin. 2 lit. e) din Convenţia nr. 29 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind munca forţată sau obligatorie, adoptată la 28 iunie 1930 şi ratificată de România prin Decretul nr. 213/1957, publicat în Buletinul Oficial nr. 4 din 18 ianuarie 1958. Conţinutul acestora este următorul:– Art. 2 alin. 1 şi alin. 2 lit. e): "1. În sensul prezentei Convenţii, termenul "muncă forţată sau obligatorie" va însemna orice muncă sau serviciu pretins unui individ sub ameninţarea unei pedepse oarecare şi pentru care numitul individ nu s-a oferit de bună voie.2. Totuşi, termenul "muncă forţată sau obligatorie" nu va cuprinde, în sensul prezentei Convenţii: […]e) muncile mărunte de la sat, adică muncile executate în interesul direct al colectivităţii de către membrii acesteia, munci care, deci, pot fi considerate ca obligaţii civice normale ce revin membrilor colectivităţii, cu condiţia ca populaţia însăşi sau reprezentanţii săi direcţi să aibă dreptul să se pronunţe asupra justeţei acestor munci." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:Excepţia a fost ridicată din oficiu de către Judecătoria Brăila, care consideră că dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 contravin dispoziţiilor art. 2 din Convenţia nr. 29 privind munca forţată sau obligatorie, adoptată de Organizaţia Internaţională a Muncii la data de 28 iunie 1930 şi ratificată de către România prin Decretul nr. 213/1957, deoarece instituie norme obligatorii, sub sancţiunea amenzii contravenţionale, fără ca populaţiei, direct sau prin reprezentanţii săi, să i se confere dreptul de a se pronunţa asupra justeţei pazei comunale.Conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, „în localităţile rurale se organizează paza comunală”. Curtea observă că textul de lege criticat stabileşte doar obligaţia organizării pazei comunale. În ceea ce priveşte modalităţile de efectuare a pazei în mediul rural, acestea sunt reglementate în alin. (4) al art. 18, care prevede că ele se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, după consultarea prealabilă a locuitorilor, în formele prevăzute de lege. Textul de lege criticat este în concordanţă cu prevederile art. 2 alin. 2 lit. e) din Convenţia nr. 29/1930 privind munca forţată sau obligatorie, potrivit căruia termenul de „muncă forţată sau obligatorie” nu cuprinde, în sensul convenţiei, „muncile mărunte de la sat, adică muncile executate în interesul direct al colectivităţii de către membrii acesteia, munci care, deci, pot fi considerate ca obligaţii civice normale ce revin membrilor colectivităţii, cu condiţia ca populaţia însăşi sau reprezentanţii săi direcţi să aibă dreptul să se pronunţe asupra justeţei acestei munci”. Aceste dispoziţii ale Convenţiei şi-au găsit consacrarea la nivel constituţional în art. 42, care la alin. (1) prevede că „munca forţată este interzisă”, iar la alin. (2) statuează că nu constituie muncă forţată „prestaţiile (_) care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege”. Aşadar, activitatea de pază comunală, organizată în localităţile rurale, indiferent de modalităţile concrete în care se efectuează, cu consultarea prealabilă a locuitorilor, se încadrează în categoria obligaţiilor civice şi nu constituie muncă forţată în sensul în care Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii a definit acest termen.De altfel, în alin. (5) al art. 18 din Legea nr. 333/2003 se prevede că pentru serviciile de pază efectuate se asigură, din bugetul local, plata acestora.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Brăila în Dosarul său nr. 658/196/2007.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 septembrie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu––––