Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 1 iulie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (4) şi art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (4) şi art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Gheorghe Falcă în Dosarul nr. 4.015/108/2007 al Tribunalului Arad – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile din Legea fundamentală invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 6 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 4.015/108/2007, Tribunalul Arad – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (4) şi art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Gheorghe Falcă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie sunt neconstituţionale, deoarece prin conţinutul lor se atribuie organelor de poliţie judiciară competenţa de a efectua acte de urmărire penală „în numele procurorului”, fără o limitare a categoriei actelor procedurale ce ar putea fi întocmite în acest mod, ceea ce permite o delegare generală a acestuia, în flagrantă contradicţie cu dispoziţiile Legii fundamentale. Se permite astfel eludarea normelor procedurale privitoare la competenţa materială funcţională, de cele mai multe ori aproape toate actele procedurale fiind întocmite de ofiţeri de poliţie judiciară, procurorul mărginindu-se doar la a audia inculpaţi şi a le prezenta materialul de urmărire penală.În ceea ce priveşte art. 11 alin. (3) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă a Guvernului, se susţine că încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, deoarece determină eludarea procedurii expertizei care instituie pentru fiecare dintre părţi dreptul de a cere ca un expert recomandat de ea să participe la efectuarea expertizei.Tribunalul Arad – Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale, invocând şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (4) şi art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, având următorul cuprins:– art. 10 alin. (4): „Dispoziţiile procurorilor din Direcţia Naţională Anticorupţie sunt obligatorii pentru ofiţerii de poliţie judiciară prevăzuţi la alin. (1). Actele întocmite de ofiţerii de poliţie judiciară din dispoziţia scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia.”;– Art. 11 alin. (3): „Constatarea tehnico-ştiinţifică efectuată din dispoziţia scrisă a procurorului de specialiştii prevăzuţi la alin. (1) constituie mijloc de probă, în condiţiile legii.”Se susţine că aceste dispoziţii legale încalcă art. 11, art. 20, art. 21 alin. (3) şi art. 124 din Constituţie, privind Dreptul internaţional şi dreptul intern, Tratatele internaţionale privind drepturile omului, dreptul la un proces echitabil şi Înfăptuirea justiţiei, cu raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că a mai examinat constituţionalitatea aceloraşi texte de lege, în raport cu aceleaşi texte din Legea fundamentală.Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 968 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 12 decembrie 2007, şi Decizia nr. 915 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie. Cu acel prilej, Curtea a statuat că efectuarea de acte de cercetare penală de către ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu echivalează cu o încălcare a garanţiilor dreptului la un proces echitabil, prevăzut de dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală, întrucât, pe de-o parte, această poliţie judiciară a fost creată în scopul efectuării cu celeritate şi în mod temeinic a activităţilor de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor de corupţie, iar pe de altă parte, actele de cercetare ale acestor ofiţeri se efectuează în numele procurorului şi numai după dispoziţia scrisă a acestuia. Totodată, Curtea a reţinut că ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control al procurorului, ceea ce dă expresie prevederilor art. 131 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora parchetele conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii. Având în vedere toate aceste argumente, Curtea a constatat că dispoziţiile criticate nu contravin nici prevederilor constituţionale ale art. 124 alin. (2), potrivit cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.De asemenea, prin Decizia nr. 805 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 5 august 2008, Curtea a respins, pentru considerentele acolo reţinute, excepţia de neconstituţionalitate a art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie.Considerentele care fundamentează această jurisprudenţă sunt valabile şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (4) şi art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Gheorghe Falcă în Dosarul nr. 4.015/108/2007 al Tribunalului Arad – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 mai 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta––-