DECIZIE nr. 804 din 21 iunie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 384^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 384^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Florin Buzescu şi Luciana Buzescu în Dosarul nr. 1.560/260/2010 al Judecătoriei Moineşti. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.149D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat reglementează o procedură necontencioasă care nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.560/260/2010, Judecătoria Moineşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 384^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Florin Buzescu şi Luciana Buzescu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că textul criticat, permiţând ca autorizarea intrării în încăperile ce reprezintă domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane să se facă în camera de consiliu, fără citarea părţilor, contravine prevederilor art. 44 din Legea fundamentală, precum şi art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Judecătoria Moineşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 384^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, cu următorul conţinut:"În cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătoreşti, la cererea executorului judecătoresc, instanţa de executare va autoriza, prin hotărâre, intrarea în locurile menţionate la alin.1. Instanţa se pronunţă de urgenţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor, prin hotărâre irevocabilă şi executorie."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată. De asemenea, sunt invocate prevederile art.1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 384^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă reglementează posibilitatea executorului judecătoresc, în cazul executării altor titluri decât hotărârile judecătoreşti, de a solicita instanţei de executare pronunţarea unei hotărâri care să-i permită intrarea în încăperile ce reprezintă domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane, precum şi în orice alte locuri.Curtea reţine că, dispoziţiile criticate trebuie coroborate cu cele ale art. 384^1 alin. 1, care condiţionează admiterea cererii de autorizare formulate de către executorul judecătoresc, de refuzul debitorului de a-i permite accesul în încăperile ce reprezintă domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane, precum şi în orice alte locuri. Astfel, simpla susţinere a executorului judecătoresc în sensul că nu i-a fost permisă intrarea în spaţiile prevăzute de textul criticat nu este suficientă, executorul judecătoresc trebuind să facă dovada refuzului debitorului de a-i permite accesul în aceste spaţii.Totodată, Curtea constată că obţinerea unei hotărâri a instanţei de judecată ce priveşte autorizarea executorului judecătoresc de a intră în locurile menţionate la art. 384^1 alin. 1 reprezintă o garanţie a debitorului ce urmează a fi executat silit împotriva abuzului sau a relei-credinţe ale executorului judecătoresc.De altfel, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 399 alin. 1 din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar potrivit art. 399 alin. 3 din acelaşi cod, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.Referitor la principiul publicităţii şedinţei de judecată, Curtea constată că instanţa de la Strasbourg a statuat în sensul că publicitatea procedurii de judecată prevăzută de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale protejează cetăţenii împotriva unor şedinţe secrete care scapă cenzurii publicului, fiind de asemenea un mijloc de menţinere a încrederii în justiţie (Hotărârea din 14 februarie 2001 pronunţată în Cauza Riepan împotriva Austriei). Cu toate acestea, art. 6 paragraful 1 din Convenţie nu exclude posibilitatea instanţelor, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, de a deroga de la acest principiu. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că circumstanţele excepţionale care ţin de natura soluţionării cauzei pot justifica lipsa dezbaterilor publice, […], din imperative de eficacitate şi economie (Hotărârea din 12 aprilie 2006 pronunţată în Cauza Martinie împotriva Franţei şi Hotărârea din 18 august 2010 pronunţată în Cauza Udorovic împotriva Italiei).De asemenea, Curtea observă că dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti dispun că „executarea silită a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii se efectuează de către executorii judecătoreşti, dacă legea nu prevede altfel”, iar dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege dispun că „executorul judecătoresc are următoarele atribuţii: .a) punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii”. Totodată, Curtea constată, în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că activitatea executorilor judecătoreşti constituie „un element esenţial al statului de drept”, iar, întrucât aceştia nu deţin forţa publică coercitivă, „statului îi revine obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru ca ei să poată duce la îndeplinire sarcina cu care au fost învestiţi […].” (Hotărârea din 22 iunie 2004 pronunţată în Cauza Pini şi Bertani şi Manera şi Atripaldi împotriva României).Prin urmare, Curtea constată că textul criticat reprezintă o dispoziţie necesară pentru realizarea executării silite, precum şi un mijloc necesar pe care executorul judecătoresc îl poate uzita pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, astfel cum acestea sunt prevăzute prin lege.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 384^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Florin Buzescu şi Luciana Buzescu în Dosarul nr. 1.560/260/2010 al Judecătoriei Moineşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 iunie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu__________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește