DECIZIE nr. 82 din 27 ianuarie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 2 şi art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală



Ion Predescu – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 2 şi art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Ciulin în Dosarul nr. 5.465./99/2007 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 8 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.465./99/2007, Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 67 alin. 2 şi art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Ciulin în dosarul de mai sus având ca obiect judecarea unui apel în materie penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 67 alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, precum şi ale art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la drepturile acuzatului de a solicita audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării, deoarece, prin aşa-zisa apreciere a utilităţii probei, instanţa de judecată se antepronunţă cu privire la valoarea acesteia, motiv pentru care admiterea sau respingerea probatoriului devine o simplă formalitate, pe baza căreia judecătorul, în lipsa unor argumente solide, dispune aleatoriu.Totodată, art. 67 alin. 2 din Codul de procedură penală intră în contradicţie şi cu art. 378 alin. 1^1 din acelaşi cod referitor la judecarea apelului, în sensul că prin împiedicarea în acest mod a probaţiunii penale se încalcă şi dreptul la exercitarea unei căi de atac, prin reducerea acestei etape procesuale la o simplă formalitate, în care instanţa de apel se limitează doar la a aviza soluţia instanţei de fond.Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 67 alin. 2 cu denumirea marginală Concludenţa şi utilitatea probei şi art. 378 alin. 1^1 cu denumirea marginală Judecarea apelului, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:– Art. 67 alin. 2: "Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludentă şi utilă.";– Art. 378 alin. 1^1: "Cu ocazia judecării apelului, instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, precum şi ale art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la drepturile acuzatului de a solicita audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 1.046 din 13 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 29 noiembrie 2007, şi prin Decizia nr. 311 din 14 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 17 august 2005, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, statuând că prin sintagma „părţile pot propune probe şi cere administrarea lor” legiuitorul a înţeles „dreptul” acestora de a propune probe, dar nu şi obligaţia instanţei de a admite toate probele, deoarece în alin. 2 al aceluiaşi articol se prevede: „Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludentă şi utilă.”Administrarea de către instanţă numai a acelor probe care sunt concludente şi utile rezolvării procesului penal nu reprezintă şi nici nu poate fi considerată o încălcare a dreptului la apărare. Este obligaţia constituţională a instanţelor judecătoreşti de a realiza justiţia, obligaţie prevăzută la art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, în cadrul căreia se situează administrarea numai a acelor probe care sunt de natură să ducă la descoperirea adevărului.Faptul că instanţa este cea care apreciază cu privire la concludenţa şi utilitatea probelor propuse de părţi, inclusiv cu privire la prezentarea mijloacelor materiale de probă, nu aduce nicio atingere dreptului la un proces echitabil, câtă vreme instanţa are obligaţia, impusă chiar prin dispoziţiile art. 67 alin. 3 din Codul de procedură penală, de a motiva admiterea sau respingerea cererii pentru administrarea unei probe. Obligaţia impusă de legiuitor constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, permiţând părţii ca, în cunoştinţă de cauză, să îşi exercite drepturile procesuale şi, eventual, să promoveze căile de atac prevăzute de lege, atunci când apreciază că respingerea sau admiterea unei probe s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale.De asemenea, prin Decizia nr. 1.126 din 10 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 6 octombrie 2009, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, statuând că textul de lege criticat satisface „pe deplin exigenţele constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi nici nu se aplică discriminatoriu, deoarece toţi inculpaţii aflaţi în cel puţin una dintre cele două situaţii juridice circumscrise de text beneficiază de acelaşi tratament, neputând fi pus semnul egalităţii între inculpaţii neaudiaţi sau achitaţi de instanţa de fond, pe de o parte, şi cei audiaţi sau condamnaţi de prima instanţă, pe de altă parte. În plus, potrivit art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală, în cadrul limitelor sale referitoare la efectele devolutiv şi extensiv guvernate de principiul non reformatio în pejus, instanţa de apel este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, asigurând astfel părţilor suficiente garanţii procesuale în deplin acord cu dreptul la un proces echitabil”.Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 2 şi art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Ciulin în Dosarul nr. 5.465./99/2007 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2011.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește