Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 11 august 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 90/2007 pentru completarea art. 9 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 90/2007 pentru completarea art. 9 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, excepţie ridicată de Ion Catinca, Constantin Ion, Florin Camen, Anastase Ghiorghişor, Grigore Gheorghiţă, Ion Vochin, Ion Mureşan, Nicolae Stan, Vasile Gherasim, Eftene Şerban, Soare Oneaţă, Gelu Tătaru, Mircea Rusu, Alexandru Ştefan, Constantin Popescu, Mihai Nechita, Dumitru Mazilu, Titi Georgescu, Aurel Rusu, Marin Peta, Eugen Negru, Constantin Dobre, Constantin Enache, Mihalache Turtoi, Ion Pleşa, Ioan Tărcan, Ion Mihai, Ioan Milea şi Amilcar Bloţu în Dosarul nr. 5.838/3/2007 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că extinderea aplicării prevederilor textului de lege criticat pentru o perioadă anterioară intrării sale în vigoare, aşa cum doreşte autorul excepţiei, ar însemna o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 6 ianuarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 5.838/3/2007, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 90/2007 pentru completarea art. 9 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat. Excepţia a fost ridicată de Ion Catinca, Constantin Ion, Florin Camen, Anastase Ghiorghişor, Grigore Gheorghiţă, Ion Vochin, Ion Mureşan, Nicolae Stan, Vasile Gherasim, Eftene Şerban, Soare Oneaţă, Gelu Tătaru, Mircea Rusu, Alexandru Ştefan, Constantin Popescu, Mihai Nechita, Dumitru Mazilu, Titi Georgescu, Aurel Rusu, Marin Peta, Eugen Negru, Constantin Dobre, Constantin Enache, Mihalache Turtoi, Ion Pleşa, Ioan Tărcan, Ion Mihai, Ioan Milea şi Amilcar Bloţu cu prilejul soluţionării unei cauze civile având ca obiect obligaţia de a face.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. II din Legea nr. 90/2007 sunt contrare principiului constituţional al egalităţii în drepturi. Astfel, arată că, deşi prin Legea nr. 90/2007 s-a instituit beneficiul recalculării pensiilor cadrelor militare care aveau calitatea de pensionar militar la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001, cu luarea în calcul a prevederilor referitoare la condiţiile deosebite şi speciale de muncă, se păstrează totuşi o diferenţiere între cadrele militare ieşite la pensie înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001 şi cele ieşite la pensie ulterior, deşi munca s-a desfăşurat în aceleaşi condiţii.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că prevederile de lege criticate nu instituite discriminări, astfel că sunt conforme art. 16 alin. (1) din Constituţie.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului arată că art. II din Legea nr. 90/2007 nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât acesta nu este sinonim cu uniformitatea, iar situaţii diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferit. Faptul că drepturile de pensie recalculate conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 164/2001 se acordă şi se plătesc de la data intrării în vigoare a Legii nr. 90/2007 reprezintă o opţiune a legiuitorului, care nu contravine Legii fundamentale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctul de vedere solicitat asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II din Legea nr. 90/2007 pentru completarea art. 9 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 11 aprilie 2007, dispoziţii potrivit cărora „Drepturile de pensie recalculate conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta lege, se acordă şi se plătesc de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în termenul legal de prescripţie.”Autorii excepţiei consideră că acest text de lege este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin art. I din Legea nr. 90/2007 se introduce alin. (5) la art. 9 din Legea nr. 164/2001, prin care este extinsă incidenţa prevederilor referitoare la condiţiile de muncă, normale, deosebite sau speciale, şi pentru cadrele militare care aveau calitatea de pensionar militar la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001.Art. II din Legea nr. 90/2007, care constituie obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate, prevede că drepturile de pensie recalculate ca urmare a introducerii art. 9 alin. (5) în Legea nr. 164/2001 se vor acorda şi se vor plăti de la data intrării în vigoare a Legii nr. 90/2007. Această prevedere nu face decât să asigure o aplicare a legii în acord cu principiul neretroactivităţii legii în timp. Astfel, extinderea efectelor prevederilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 164/2001 înainte de intrarea în vigoare a acestei dispoziţii, ca urmare a introducerii sale prin Legea nr. 90/2007, ar avea semnificaţia unei aplicări retroactive a acestei prevederi de lege, contrare dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.Aşa cum s-a arătat în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, situaţia juridică diferită în care se află anumite persoane în funcţie de succesiunea legilor în timp, potrivit principiului tempus regit actum, nu are semnificaţia unei discriminări şi, în consecinţă, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 90/2007 pentru completarea art. 9 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, excepţie ridicată de Ion Catinca, Constantin Ion, Florin Camen, Anastase Ghiorghişor, Grigore Gheorghiţă, Ion Vochin, Ion Mureşan, Nicolae Stan, Vasile Gherasim, Eftene Şerban, Soare Oneaţă, Gelu Tătaru, Mircea Rusu, Alexandru Ştefan, Constantin Popescu, Mihai Nechita, Dumitru Mazilu, Titi Georgescu, Aurel Rusu, Marin Peta, Eugen Negru, Constantin Dobre, Constantin Enache, Mihalache Turtoi, Ion Pleşa, Ioan Tărcan, Ion Mihai, Ioan Milea şi Amilcar Bloţu în Dosarul nr. 5.838/3/2007 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 iunie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea___________