DECIZIE nr. 87 din 7 februarie 2006

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 20/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 206 din 6 martie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 470 04/12/2003
ActulREFERIRE LADECIZIE 332 11/09/2003
ActulREFERIRE LAOG 5 19/07/2001
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOG 5 19/07/2001 ART. 6
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Sybcomet” – S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 722/COM/2005 al Tribunalului Galaţi – Secţia comercială, maritimă, fluvială şi de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât autorul nu a motivat critica formulată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 2 septembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 722/COM/2005, Tribunalul Galaţi – Secţia comercială, maritimă, fluvială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Sybcomet” – S.R.L. din Galaţi.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că, în temeiul art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, instanţa care soluţionează o cerere privind somaţia de plată, deşi obligă la efectuarea plăţii în termenul prevăzut de lege, sentinţa nu poate fi executată decât cu consimţământul debitorului, învestirea cu formulă executorie şi, deci, executarea silită fiind condiţionate de neintroducerea cererii în anulare de către debitor sau de respingerea acesteia.Tribunalul Galaţi – Secţia comercială, maritimă, fluvială şi de contencios administrativ şi fiscal apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul consideră neîntemeiată critica de neconstitu-ţionalitate, invocând jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale. Ca exemplu sunt menţionate deciziile nr. 332/2003 şi nr. 470/2003, prin care s-au respins excepţiile având ca obiect prevederile art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001.Avocatul Poporului apreciază că, întrucât autorul excepţiei nu indică textul din Constituţie pretins a fi încălcat, critica astfel formulată nu este motivată, deci nu respectă dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, dispoziţii care au următorul conţinut: „Termenul de plată nu va fi mai mic de 10 zile şi nici nu va depăşi 30 de zile. Judecătorul va putea stabili alt termen potrivit înţelegerii părţilor.”Autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat este neconstituţional prin raportare la dispoziţii legale cuprinse în acelaşi act normativ, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, fără a indica vreun articol din Constituţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia se limitează la a menţiona anumite necorelări ale unor prevederi cuprinse în acelaşi act normativ, fără a preciza dispoziţiile constituţionale încălcate, deci fără a evidenţia pretinsa relaţie de contrarietate ce ar fi de natură să confere caracter neconstituţional textului de lege criticat.Într-o atare situaţie, critica nu este motivată şi, prin urmare, excepţia nu satisface exigenţa prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căreia „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate”, ceea ce o califică drept inadmisibilă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Sybcomet” – S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 722/COM/2005 al Tribunalului Galaţi – Secţia comercială, maritimă, fluvială şi de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 februarie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters