DECIZIE nr. 916 din 14 decembrie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3, ale art. 173 şi ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorMarinela Mincă – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3, ale art. 173 şi ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Niculae Dercaci în Dosarul nr. 6.600/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.La apelul nominal este prezentă partea Andi Cristian Mihai, asistată de avocat Dumitru Rădescu, care reprezintă şi partea Dumitru Mihai. Răspunde, de asemenea, reprezentantul părţii Nelu Mihai, avocat Ioana Munteanu. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă Curţii că Niculae Dercaci a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Având cuvântul, reprezentanţii părţilor prezente solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate. Avocatul Dumitru Rădescu depune şi concluzii scrise.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 30 mai 2006, pronunţată în Dosarul nr. 6.600/1/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3, ale art. 173 şi ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Niculae Dercaci în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 173 din acelaşi cod sunt neconstituţionale, deoarece "partea vătămată, victima unei infracţiuni, este neprotejată în raport cu autorul faptei care are dreptul la apărare obligatoriu, deşi toţi cetăţenii sunt egali, iar dreptul la apărare este garantat." În ceea ce priveşte art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, se susţine că este neconstituţional, întrucât reglementează numai calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de instanţă la soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Se arată că aceasta "reprezintă o îngrădire a accesului liber la justiţie, a dreptului la apărare a părţii vătămate care este astfel pusă în imposibilitatea de a beneficia de un proces echitabil şi de a dovedi vinovăţia învinuitului sau inculpatului, fiind discriminată în raport cu învinuitul sau inculpatul căruia legea îi oferă o cale suplimentară de atac (apelul) şi deci o nouă posibilitate de a se apăra." În concluzie, se solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate "în sensul că să se prevadă în norma legală apărarea obligatorie şi pentru partea vătămată, iar împotriva hotărârii pronunţate privind plângerea formulată în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală să se poată declara apel şi apoi recurs, pentru a exista astfel o egalitate de tratament juridic."Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate nu aduc atingere egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi, de asemenea, nu încalcă liberul acces la justiţie şi dreptul la apărare al persoanei.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul, referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 171 alin. 3, art. 173 şi 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prin Încheierea din 30 mai 2006, dispoziţiile art. 173 alin. 1 şi 3, precum şi cele ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, fiind păstrată soluţia legislativă de principiu criticată de autorul excepţiei. Aşa fiind, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate, în actuala redactare.Prevederile legale ce fac obiectul excepţiei au următorul cuprins:– art. 171 alin. 3: "În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.";– art. 173: "Apărătorul părţii vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care implică audierea sau prezenţa părţii căreia îi asigură apărarea şi poate formula cereri şi depune memorii.În cursul judecăţii, apărătorul exercită drepturile părţii pe care o asistă.Când organul judiciar apreciază că din anumite motive partea vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente nu şi-ar putea face singură apărarea, dispune din oficiu sau la cerere luarea măsurilor pentru desemnarea unui apărător."– Art. 278^1 alin. 10: "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate."Dispoziţiile constituţionale invocate ca fiind încălcate sunt cuprinse în art. 16 privind "Egalitatea în drepturi", în art. 21 privind "Accesul liber la justiţie", respectiv dreptul la un proces echitabil, şi în art. 24 privind "Dreptul la apărare".Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă.I. Astfel, critica potrivit căreia art. 171 alin. 3 şi art. 173 din Codul de procedură penală nu prevăd asistenţa juridică obligatorie şi pentru partea vătămată, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi şi dreptul la apărare, nu poate fi reţinută. Aceasta întrucât, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, dreptul la asistenţă juridică nu presupune, în mod automat, dreptul la asistenţă juridică obligatorie. În acest sens, prin Decizia nr. 365 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 12 august 2005, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, criticate în raport de art. 16 şi art. 24 din Constituţie, Curtea a reţinut că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie, primul fiind garantat de Legea fundamentală în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi situaţiile în care consideră că este necesar. În concluzie, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt constituţionale chiar dacă nu prevăd că asistenţa juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistenţă juridică este garantată.Argumentele care au fundamentat respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt valabile şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 173 din acelaşi cod, întrucât în legătură cu acest text de lege nu au fost formulate critici distincte.II. În ceea ce priveşte critica art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, Curtea constată că s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra constituţionalităţii acestui text de lege, în raport de aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de motivări similare. Astfel, prin Decizia nr. 294 din 28 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 20 aprilie 2006, Curtea a statuat, pentru considerentele acolo reţinute, că art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la „Egalitatea în drepturi”, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi ale art. 24 privind „Dreptul la apărare”.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia pronunţată prin decizia menţionată, cât şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză.De altfel, Curtea constată că, în realitate, autorul excepţiei solicită completarea textelor de lege criticate "în sensul că să se prevadă în norma legală apărarea obligatorie şi pentru partea vătămată, iar împotriva hotărârii pronunţate privind plângerea formulată în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală să se poată declara apel şi apoi recurs, pentru a exista astfel o egalitate de tratament juridic." Asemenea critici nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, analizează constituţionalitatea actelor cu privire la care a fost sesizată în raport de normele şi principiile Constituţiei.Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art 1.-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3, ale art. 173 şi ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Niculae Dercaci în Dosarul nr. 6.600/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 decembrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește