DECIZIE nr. 998 din 7 octombrie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 358^11 alin. 2, art. 364 şi art. 368 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 358^11 alin. 2, art. 364 şi art. 368 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Diav Serv" – S.R.L. din Orşova în Dosarul nr. 97/30/2008 al Tribunalului Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 11 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 97/30/2008, Tribunalul Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 358^11 alin. 2, art. 364 şi art. 368 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Diav Serv" – S.R.L. din Orşova.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul consideră că judecarea acţiunii arbitrale de către o instanţă nespecializată sau ascultarea martorilor fără prestare de jurământ nu pot fi garanţii care să reflecte condiţiile şi premisele unui proces echitabil, just şi imparţial, ci numai a unui proces de principiu. Mai mult, art. 364 din Codul de procedură civilă, care reglementează motivele acţiunii în anulare, este mai restrictiv sub aspectul admisibilităţii decât calea de atac la care este supusă hotărârea pronunţată în procedura acţiunii în anulare, cu consecinţa ilogică de a nu permite nici măcar instanţei de recurs să îşi exercite funcţia de control judiciar.Tribunalul Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că textele criticate nu contravin prevederilor Constituţiei, întrucât instanţa arbitrală reprezintă o alternativă oferită părţilor la procedura dreptului comun, la care părţile au apelat de comun acord, încheind în acest sens un contract cu clauză compromisorie cu privire la modalitatea de soluţionare a litigiului.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază critica de neconstitu ţionalitate ca fiind neîntemeiată. Textele de lege criticate nu împiedică părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a beneficia de toate garanţiile procesuale care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 358^11 alin. 2, art. 364 şi 368 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conţinut:– Art. 358^11 alin. 2: "Ascultarea martorilor şi a experţilor se face fără prestare de jurământ.";– Art. 364: "Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul din următoarele motive:a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului; … b) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule sau inoperante; … c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală; … d) partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită; … e) hotărârea a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 353^3; … f) tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; … g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării, nu este semnată de arbitri; … h) dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire; … i) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii."; … – Art. 368: "Hotărârea arbitrală învestită cu formulă executorie constituie titlu executoriu şi se execută silit întocmai ca şi o hotărâre judecătorească."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2).Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a analizat în mai multe rânduri constituţionalitatea prevederilor din Codul de procedură civilă referitoare la acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 8/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 31 ianuarie 2007, Curtea a reţinut că „arbitrajul constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, aşa cum prevede art. 341 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului. În cazul în care părţile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura ce urmează să fie aplicată.Aşa fiind, Curtea observă că incidenţa dispoziţiilor legale criticate este subsecventă acordului de voinţă intervenit între părţile care au încheiat convenţia arbitrală şi care au optat pentru soluţionarea litigiului de către un tribunal arbitral. Împrejurarea că autorul excepţiei a achiesat la soluţionarea litigiului pe această cale, deşi cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască dispoziţiile legale referitoare la judecarea litigiului de o asemenea instituţie, precum şi consecinţele juridice ale aplicării lor, nu îl îndreptăţeşte să se prevaleze de necunoaşterea legii şi deci lipseşte de temei critica reglementării în cauză".În ceea ce priveşte critica referitoare la caracterul devolutiv pe care ar trebui să îl aibă acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale, Curtea reţine că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun. Împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun, inclusiv sub aspectul admisibilităţii acesteia, nu relevă niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 129 din Constituţie. Într-adevăr, în măsura în care textul constituţional de referinţă foloseşte termenul generic de "căi de atac", fără a le identifica şi a le caracteriza, respectiv fără a se referi in terminis la apel şi recurs, ipoteză în care respectarea acestor date de identificare ar fi fost convertită într-un criteriu de constituţionalitate, legiuitorul ordinar este deplin îndreptăţit ca, în considerarea anumitor particularităţi, să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun. De altfel, Curtea constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 366 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în cazul în care a admis acţiunea în anulare, instanţa se va pronunţa pe fondul litigiului, în limitele convenţiei arbitrale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 358^11 alin. 2, art. 364 şi art. 368 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Diav Serv" – S.R.L. din Orşova în Dosarul nr. 97/30/2008 al Tribunalului Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 octombrie 2008.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește