Informatii Document
Emitent: PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1131 din 24 noiembrie 2022
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
În temeiul prevederilor art. 13 pct. 23 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat,<!–>Parlamentul României adoptă prezenta declarație.–>Având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană,<!–>având în vedere Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,–>având în vedere Declarația comună din cadrul celei de a 58-a ședințe plenare a Adunării Generale a ONU cu privire la a 70-a comemorare a Holodomorului din Ucraina, declarație la care au subscris 63 de state, printre care și toate cele 25 (la acea vreme) de state membre ale UE,<!–>având în vedere legea ucraineană privind „Holodomorul din 1932-1933 din Ucraina“, adoptată la 28 noiembrie 2006,–>având în vedere declarația președintelui Parlamentului European din 21 noiembrie 2007, prin care s-a marcat începerea celei de-a 75-a comemorări a foametei Holodomor din Ucraina,<!–>având în vedere declarația finală și recomandările adoptate la 27 februarie 2008, în urma celei de-a zecea reuniuni a Comisiei parlamentare de cooperare UE-Ucraina,–>având în vedere Rezoluția Parlamentului European din 23 octombrie 2008 referitoare la comemorarea foametei deliberate – Holodomor din Ucraina (1932-1933),<!–>având în vedere Rezoluția 1.096(1996) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei „Măsuri privind destructurarea moștenirii fostelor regimuri comuniste totalitare“,A.–>întrucât respectul pentru drepturile omului și libertățile fundamentale reprezintă principiile de bază ale României, precum și ale Uniunii Europene în ansamblul său; … B.<!–>întrucât foametea deliberată – Holodomor din anii 1932-1933, care a cauzat moartea a milioane de ucraineni, a fost în mod cinic și crud plănuită de către regimul stalinist cu scopul de a impune prin forță politicile Uniunii Sovietice de colectivizare a agriculturii împotriva voinței populației rurale din Ucraina; … C.–>ținând cont de necesitatea de a aduce laolaltă poporul român cu cel ucrainean în demersul de comemorare a atrocităților suferite atât de poporul ucrainean, cât și de românii din Basarabia în prima parte a secolului XX; … D.<!–>întrucât comemorarea tragediilor din istoria Europei ar trebui să ajute la prevenirea apariției unor circumstanțe sau evenimente similare în viitor; … E.–>întrucât integrarea europeană s-a bazat pe disponibilitatea reconcilierii și asumării tragicelor momente din istoria secolului XX, precum și pe recunoașterea faptului că reconcilierea cu un trecut dificil nu echivalează cu o vină colectivă, ci formează o bază stabilă pentru construcția unui viitor european comun, fondat pe valori și principii larg împărtășite, … <!–>Parlamentul României adoptă următoarea declarație cu privire la foametea deliberată – Holodomor din anii 1932-1933:a)–>recunoaște Holodomorul (foametea deliberată, artificială, din anii 1932-1933 din Ucraina) drept crimă comisă împotriva poporului ucrainean și a umanității; … b)<!–>condamnă ferm acest act îndreptat împotriva poporului ucrainean, soldat cu milioane de victime, marcat de masive încălcări ale celor mai elementare drepturi și libertăți cetățenești, precum și de o imensă suferință; … c)–>exprimă solidaritatea cu poporul ucrainean, care a suferit în această tragedie, aducând un omagiu milioanelor de victime ale foametei artificiale din anii 1932-1933; … d)<!–>condamnă ferm modalitatea criminală similară prin care românii din Basarabia au fost supuși unei foamete deliberate, artificiale, pentru forțarea colectivizării din anii 1946-1947; … e)–>exprimă sprijinul ferm pentru protejarea și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. … <!–>Această declarație a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 23 noiembrie 2022, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.–>
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,<!–>
VASILE-DANIEL SUCIU–>
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,<!–>
ALINA-ȘTEFANIA GORGHIU–>București, 23 noiembrie 2022.<!–>Nr. 3.–>––<!–>–>