HOTĂRÂRE nr. 1.168 din 22 noiembrie 2010

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 12/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 798 din 29 noiembrie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PEHG 1168 22/11/2010
 Nu exista acte care fac referire la acest act





În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și al Legii bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010, cu modificările și completările ulterioare,<!–>Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.–> +
Articolul 1Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2010 cu suma de 24.380 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2010, pentru finanțarea unor obiective de investiții ale unor unități administrativ-teritoriale, potrivit anexei nr. 1.(la 28-12-2010,
Articolul 1 a fost modificat de Punctul 1, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.374 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 28 decembrie 2010
)
+
Articolul 2Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2010 cu suma de 45.300 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2010, pentru finanțarea unor cheltuieli curente și de capital ale unor unități administrativ-teritoriale, potrivit anexei nr. 2.(la 28-12-2010,
Articolul 2 a fost modificat de Punctul 2, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.374 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 28 decembrie 2010
)
+
Articolul 3Ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumelor alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
+
Articolul 4Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, modificările corespunzătoare în volumul și în structura bugetului de stat pe anul 2010.
+
Articolul 5Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.<!–>

PRIM-MINISTRU–>
EMIL BOC<!–>
Contrasemnează:–>
Ministrul administrației și internelor,<!–>
Constantin-Traian Igaș–>
Ministrul finanțelor publice,<!–>
Gheorghe Ialomițianu–>
București, 22 noiembrie 2010.<!–>Nr. 1.168.–> +
Anexa nr. 1<!–>
Finanțarea unor obiective de investiții–>
ale unor unități administrativ-teritoriale<!–>–>

Nr. crt.<!–> Obiectivul de investiții–> Județul/București<!–> Suma –>– mii lei -<!–>
0–> 1<!–> 2–> 3<!–>
1–> Reparații curente, Cămin cultural, Comuna Cenade<!–> Alba–> 55<!–>
2–> Reparații curente, Cămin cultural, Comuna Cergău<!–> Alba–> 25<!–>
3–> Reparații curente, Cămin cultural Vingard, Comuna Șpring<!–> Alba–> 25<!–>
4–> Reabilitare clădire Cămin cultural, sat Lancrăm, Municipiul Sebeș<!–> Alba–> 35<!–>
5–> Refacere pod, sat Hopârta, Comuna Hopârta<!–> Alba–> 70<!–>
6–> Reparații drumuri, sat Boz, Comuna Dostat<!–> Alba–> 15<!–>
7–> Refacere pod, sat Câlnic, Comuna Câlnic<!–> Alba–> 15<!–>
8–> Lucrări de reparație lift, Spitalul Municipal Blaj<!–> Alba–> 15<!–>
9–> Reabilitare Cămin cultural comuna Secusigiu<!–> Arad–> 100<!–>
10–> Reabilitare Cămin cultural, Comuna Bughea de Jos<!–> Argeș–> 50<!–>
11–> Reabilitare Muzeul Etnografic, Comuna Berevoești<!–> Argeș–> 50<!–>
12–> Reabilitare DC 795, Comuna Filipeni<!–> Bacău–> 50<!–>
13–> Reabilitare DC 26 C, sat Valea Caselor – Valea Moșneagului, Comuna Lipova<!–> Bacău–> 50<!–>
14–> Reabilitare DC 47, sat Crăiești, Comuna Stănișești<!–> Bacău–> 50<!–>
15–> Reabilitare DC 66, sat Ghilăvești, Comuna Vultureni<!–> Bacău–> 50<!–>
16–> Refacere drumuri calamitate, Comuna Poduri<!–> Bacău–> 50<!–>
17–> Reabilitare drum comunal, sat Gârlenii de Sus, Comuna Gârleni<!–> Bacău–> 200<!–>
18–> Reparații sediu primărie, Comuna Gura Văii<!–> Bacău–> 50<!–>
19–> Reabilitare Cămin cultural, Sat Gura Văii, Comuna Gura Văii<!–> Bacău–> 200<!–>
20–> Alimentare cu apă, Comuna Abrămuț<!–> Bihor–> 221<!–>
21–> Canalizare zonală, Comuna Sălard<!–> Bihor–> 100<!–>
22–> Reabilitare, pietruire, asfaltare drumuri interne, sat Valea Cerului – Popuri, Comuna Suplacu de Barcău<!–> Bihor–> 100<!–>
23–> Reabilitare străzi și drumuri comunale, Comuna Buntești<!–> Bihor–> 200<!–>
24–> Modernizare drum Vașcău – Vărzarii de Jos, Orașul Vașcău<!–> Bihor–> 100<!–>
25–> Modernizare drum Vașcău – Vărzarii de Sus, Orașul Vașcău<!–> Bihor–> 100<!–>
26–> Reabilitare și modernizare Casa de Cultură, Orașul Nucet<!–> Bihor–> 100<!–>
27–> Utilități sala de sport, Orașul Nucet<!–> Bihor–> 100<!–>
28–> Reabilitare drumuri comunale, comuna Borod<!–> Bihor–> 100<!–>
29–> Asfaltare străzi comuna Sânmărtin<!–> Bihor–> 100<!–>
30–> Reabilitare drum de interes local Stejea, Comuna Bistrița Bârgăului<!–> Bistrița-Năsăud–> 100<!–>
31–> Reabilitare drum de interes local Repedea, Comuna Bistrița Bârgăului<!–> Bistrița-Năsăud–> 100<!–>
32–> Pietruire drumuri comunale, Comuna Stăuceni<!–> Botoșani–> 263<!–>
33–> Pietruire drum sătesc, Comuna Havârna<!–> Botoșani–> 50<!–>
34–> Pietruire drum sătesc, Comuna Păltiniș<!–> Botoșani–> 50<!–>
35–> Pietruire drum sătesc, Comuna Viișoara<!–> Botoșani–> 50<!–>
36–> Pietruire drum sătesc, Comuna Rădăuți-Prut<!–> Botoșani–> 50<!–>
37–> Pietruire drum sătesc, Comuna Mileanca<!–> Botoșani–> 50<!–>
38–> Pietruire drum sătesc, Comuna Cordăreni<!–> Botoșani–> 50<!–>
39–> Pietruire drum sătesc, Comuna Drăgușeni<!–> Botoșani–> 50<!–>
40–> Pietruire drum sătesc, Comuna Avrămeni<!–> Botoșani–> 50<!–>
41–> Reabilitare drumuri, Orașul Darabani<!–> Botoșani–> 50<!–>
42–> Pietruire drum sătesc, Comuna Concești<!–> Botoșani–> 50<!–>
43–> Pietruire drum sătesc, Comuna Hudești<!–> Botoșani–> 50<!–>
44–> Pietruire drum sătesc, Comuna Suharău<!–> Botoșani–> 50<!–>
45–> Reabilitare Centrul Cultural Intercomunitar, str. Vasile Alecsandri nr. 1, Municipiul Botoșani<!–> Botoșani–> 250<!–>
46–> Construire pod Chitoveni, Orașul Flămânzi<!–> Botoșani–> 100<!–>
47–> Reabilitare drumuri comunale, Comuna Smeeni<!–> Buzău–> 35<!–>
48–> Reabilitare drumuri comunale, Comuna Gherăseni<!–> Buzău–> 35<!–>
49–> Reabilitare drumuri comunale, Comuna Luciu<!–> Buzău–> 35<!–>
50–> Reabilitare drumuri comunale, Comuna Largu<!–> Buzău–> 35<!–>
51–> Reabilitare drumuri comunale, Comuna Movila Banului<!–> Buzău–> 35<!–>
52–> Reabilitare drumuri comunale, Comuna Ziduri<!–> Buzău–> 25<!–>
53–> Reabilitare DC 50, Comuna Vernești<!–> Buzău–> 50<!–>
54–> Reabilitarea DJ 608 A, Caransebeș – telescaun, bugetul propriu al județului<!–> Caraș-Severin–> 400<!–>
55–> Pietruire drumuri comunale, Comuna Berzovia<!–> Caraș-Severin–> 50<!–>
56–> Pietruire drumuri comunale, Comuna Vermeș<!–> Caraș-Severin–> 50<!–>
57–> Pietruire drumuri comunale, Comuna Brebu<!–> Caraș-Severin–> 50<!–>
58–> Achiziționare echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Județean Reșița<!–> Caraș-Severin–> 100<!–>
59–> Lucrări de reparații Spitalul Județean de Urgență Călărași<!–> Călărași–> 300<!–>
60–> Reabilitare drumuri comunale, Comuna Tămădău Mare<!–> Călărași–> 200<!–>
61–> Amenajare bază sportivă comuna Dor Mărunt<!–> Călărași–> 100<!–>
62–> Modernizare și reabilitare drumuri comunale, comuna Călărași<!–> Cluj–> 40<!–>
63–> Asfaltare drum comunal DC137 Ticu Colonie-Arghișu, comuna Aghireșu<!–> Cluj–> 50<!–>
64–> Asfaltare drum comunal Jichișu de Jos-Jichișu de Sus<!–> Cluj–> 30<!–>
65–> Modernizare și reabilitare drumuri comunale, comuna Ciurila<!–> Cluj–> 30<!–>
66–> Lucrări la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, Secția Obstetrică-Ginecologie I<!–> Cluj–> 120<!–>
67–> Lucrări la Spitalul Municipal "Clujana", Municipiul Cluj-Napoca<!–> Cluj–> 120<!–>
68–> Lucrări de reparații și întreținere, achiziționare de aparatură de specialitate Spitalul Clinic de Urgență "Octavian Fodor", Clinica de Ortopedie "Alexandru Rădulescu", Municipiul Cluj-Napoca<!–> Cluj–> 40<!–>
69–> Lucrări de reparații și întreținere, achiziționare de aparatură medicală de specialitate Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie "Leon Daniello", Municipiul Cluj-Napoca<!–> Cluj–> 40<!–>
70–> Lucrări de reparații și întreținere, achiziționare de aparatură medicală de specialitate Institutul Inimii de Urgență, Boli Cardiovasculare "Nicolae Stăncioiu", Municipiul Cluj-Napoca<!–> Cluj–> 40<!–>
71–> Lucrări de reparații și întreținere, achiziționare de aparatură medicală de specialitate, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, Secția Chirurgie maxilo-facială II<!–> Cluj–> 50<!–>
72–> Lucrări de reparații și întreținere, achiziționare de aparatură medicală de specialitate, Spitalul Clinic de Recuperare, Secția de Recuperare Cardiovasculară, Municipiul Cluj-Napoca<!–> Cluj–> 50<!–>
73–> Lucrări de reabilitare Spitalul Municipal Gherla, Municipiul Gherla<!–> Cluj–> 60<!–>
74–> Achiziționare de aparatură și instrumentar medical și amenajarea secției de chirurgie, Spitalul Clinic de Urgență "Octavian Fodor", secția Chirurgie II, Municipiul Cluj-Napoca<!–> Cluj–> 50<!–>
75–> Lucrări de reparații și întreținere Spitalul Militar de Urgență Constantin Papilian, municipiul Cluj-Napoca<!–> Cluj–> 40<!–>
76–> Achiziționare de aparatură și instrumentar medical pentru amenajarea secției de chirurgie Spitalul Clinic de Copii-Clinica Pediatrie III, Municipiul Cluj-Napoca<!–> Cluj–> 50<!–>
77–> Achiziționarea de aparatură și instrumentar medical pentru dotarea blocului operator la Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, Secția Chirurgie Vasculară II<!–> Cluj–> 120<!–>
78–> Lucrări de reparații și întreținere Spitalul Clinic de Urgențe Cluj, Clinica de Neurologie, Secția neurologie II, Municipiul Cluj-Napoca<!–> Cluj–> 40<!–>
79–> Reabilitare Centrul de Recuperare și Refacere Sportivă CS Universitatea Cluj, Municipiul Cluj-Napoca<!–> Cluj–> 40<!–>
80–> Reparații drum – Str. Grădinilor, Comuna Poarta Albă<!–> Constanța–> 40<!–>
81–> Reabilitare drum local, Orașul Techirghiol<!–> Constanța–> 50<!–>
82–> Lucrări de infrastructură (apă, canalizare, curent electric, alei) la noul Cimitir Musulman, Municipiul Medgidia<!–> Constanța–> 150<!–>
83–> Alimentarea cu apă, Sat Fântâna Mare, Comuna Independența<!–> Constanța–> 200<!–>
84–> Alimentare cu apă, Comuna Ghindărești<!–> Constanța–> 50<!–>
85–> Canalizare menajeră, Comuna Bixad<!–> Covasna–> 50<!–>
86–> Construcție și modernizare sistem de alimentare cu apă potabilă, Comuna Vârghiș<!–> Covasna–> 50<!–>
87–> Continuare lucrări la sistemele clasice de încălzire care utilizează energia geotermală, Comuna Ocnița<!–> Dâmbovița–> 100<!–>
88–> Reabilitare străzi, Municipiul Târgoviște<!–> Dâmbovița–> 200<!–>
89–> Modernizare drumuri de acces la exploatațiile agricole, Comuna Băleni<!–> Dâmbovița–> 100<!–>
90–> Modernizare DJ 643 A, de la km 23,825 la km 25,716, bugetul propriu al județului<!–> Dolj–> 400<!–>
91–> Pietruire drumuri comunale, Comuna Drănic<!–> Dolj–> 40<!–>
92–> Pietruire drumuri comunale, Comuna Întorsura<!–> Dolj–> 40<!–>
93–> Pietruire drumuri comunale, Comuna Afumați<!–> Dolj–> 40<!–>
94–> Reabilitare străzi, alei, trotuare și parcări din cartierul Craiovița Nouă, perimetru cuprins între Bd. Dacia, Aleea I Castanilor, Aleea II Castanilor și Școala nr. 32, Municipiul Craiova<!–> Dolj–> 200<!–>
95–> Înființare rețele canalizare, Comuna Urzicuța<!–> Dolj–> 190<!–>
96–> Regularizare curs pârâul Ieruga, Comuna Urzicuța<!–> Dolj–> 60<!–>
97–> Pietruire drumuri comunale, Comuna Desa<!–> Dolj–> 10<!–>
98–> Amenajare alei între blocuri, municipiul Galați<!–> Galați–> 50<!–>
99–> Balastare DC 74, Sat Tecucelu Sec, Comuna Buciumeni<!–> Galați–> 50<!–>
100–> Balastare drum, sat Cosmești Deal, Comuna Cosmești<!–> Galați–> 50<!–>
101–> Reparații drumuri comunale, Comuna Grivița<!–> Galați–> 110<!–>
102–> Reparații alei Parc Central, Municipiul Tecuci<!–> Galați–> 60<!–>
103–> Reabilitare drumuri comunale, Comuna Barcea<!–> Galați–> 70<!–>
104–> Reabilitare drumuri comunale, Comuna Umbrărești<!–> Galați–> 70<!–>
105–> Reabilitare drumuri comunale, Comuna Șendreni<!–> Galați–> 125<!–>
106–> Asfaltare Strada Diaconeștilor, Sat Petrești, Comuna Bărbătești<!–> Gorj–> 200<!–>
107–> Reabilitare DC 5 Voiteștii din Deal, Comuna Bălănești<!–> Gorj–> 160<!–>
108–> Reabilitare Cămin Cultural, comuna Polovragi<!–> Gorj–> 200<!–>
109–> Finalizarea lucrărilor de extindere a rețelei de canalizare, Comuna Joseni<!–> Harghita–> 40<!–>
110–> Construire capelă mortuară, comuna Dănești<!–> Harghita–> 138<!–>
111–> Obiectiv de investiții, Municipiul Gheorgheni, Programul de înlocuire sau de completare a sistemelor clasice de încălzire<!–> Harghita–> 85<!–>
112–> Modernizare drumuri vicinale în interiorul localităților, Comuna Turdaș<!–> Hunedoara–> 50<!–>
113–> Reabilitare drum, Vulcan-Dealul Babi, Municipiul Vulcan<!–> Hunedoara–> 80<!–>
114–> Reabilitare Strada Libertății, Orașul Aninoasa<!–> Hunedoara–> 60<!–>
115–> Reabilitare DC 21 A, Răchițaua – Fața Roșie, Comuna Bătrâna<!–> Hunedoara–> 25<!–>
116–> Pietruire drum forestier Dobrișoara, Comuna Bătrâna<!–> Hunedoara–> 15<!–>
117–> Modernizare drumuri comunale din localitățile Săulești și Grohot, Comuna Bulzeștii de Sus<!–> Hunedoara–> 40<!–>
118–> Modernizare drum comunal Panc – Panc Săliște, Comuna Dobra<!–> Hunedoara–> 50<!–>
119–> Reparații și modernizare Strada Libertății, Comuna Ilia<!–> Hunedoara–> 155<!–>
120–> Modernizare drum comunal Lunca Cernii de Jos – Meria, Comuna Lunca Cernii de Jos<!–> Hunedoara–> 40<!–>
121–> Modernizare DC 52 A, Sat Dâncu Mare, Comuna Mărtinești<!–> Hunedoara–> 50<!–>
122–> Modernizare stradă interioară, Comuna Rapoltu Mare<!–> Hunedoara–> 105<!–>
123–> Îmbrăcăminți bituminoase ușoare – DC 9 Ribița, Uibărești, Comuna Ribița<!–> Hunedoara–> 20<!–>
124–> Reabilitare DC 48, Comuna Romos<!–> Hunedoara–> 30<!–>
125–> Modernizare drum vicinal – (DN 7 – Turdaș Pădure, 1 km), Comuna Turdaș<!–> Hunedoara–> 50<!–>
126–> Reparații DC 173 Vața de Jos – Ciungani, Comuna Vața de Jos<!–> Hunedoara–> 50<!–>
127–> Pavaj Strada Pricazului, Municipiul Orăștie<!–> Hunedoara–> 80<!–>
128–> Alimentare cu apă – Școala Primară Vălioara, Comuna Răchitova<!–> Hunedoara–> 25<!–>
129–> Achiziționare sediu primărie, comuna Balș<!–> Iași–> 250<!–>
130–> Pod peste râul Someș pe DJ 182 B, bugetul propriu al județului<!–> Maramureș–> 400<!–>
131–> Reabilitare Centrul medico-social Moisei, Comuna Moisei<!–> Maramureș–> 80<!–>
132–> Reabilitare centru medico-social Dragomirești, Orașul Dragomirești<!–> Maramureș–> 140<!–>
133–> Reabilitare strada Doinei – 1,5 km, Orașul Târgu Lăpuș<!–> Maramureș–> 120<!–>
134–> Amenajarea râului Cvasnița, Comuna Poienile de sub Munte<!–> Maramureș–> 200<!–>
135–> Extindere canalizare, Comuna Coltău<!–> Maramureș–> 100<!–>
136–> Reabilitare Cămin Cultural Lăpuș, Comuna Lăpuș<!–> Maramureș–> 20<!–>
137–> Finalizare lucrări sediu primărie, Comuna Coroieni<!–> Maramureș–> 200<!–>
138–> Finalizare lucrări la Centrul Social pentru Vârstnici, Orașul Târgu Lăpuș<!–> Maramureș–> 200<!–>
139–> Lucrări de reabilitare a dispensarului uman, Orașul Ulmeni<!–> Maramureș–> 100<!–>
140–> Lucrări de reabilitare a dispensarului uman, Comuna Mireșu Mare<!–> Maramureș–> 50<!–>
141–> Lucrări de reabilitare a dispensarului uman, Comuna Coroieni<!–> Maramureș–> 100<!–>
142–> Reparații Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie, Municipiul Baia Mare<!–> Maramureș–> 200<!–>
143–> Reabilitare și modernizare rețea de străzi urbane, Orașul Baia de Aramă<!–> Mehedinți–> 200<!–>
144–> Reabilitare DC 57, Comuna Ponoarele<!–> Mehedinți–> 25<!–>
145–> Reabilitare drum comunal, Sat Petriș, Comuna Livezile<!–> Mehedinți–> 25<!–>
146–> Reabilitare DC 102, de la DN 56 C până în centrul Satului Cozia, Comuna Pristol<!–> Mehedinți–> 25<!–>
147–> Reabilitare drum comunal, Comuna Punghina<!–> Mehedinți–> 25<!–>
148–> Reabilitare DC 86 A, Sat Valea Ursului, Comuna Tâmna<!–> Mehedinți–> 25<!–>
149–> Reabilitare DC 10, sat Păunești, Comuna Godeanu<!–> Mehedinți–> 25<!–>
150–> Reabilitare drum comunal, Comuna Ilovăț<!–> Mehedinți–> 25<!–>
151–> Reabilitare drumuri comunale, Comuna Svinița<!–> Mehedinți–> 25<!–>
152–> Reabilitare DC 83, sat Seliștiuța, Comuna Bâcleș<!–> Mehedinți–> 25<!–>
153–> Reabilitare drumuri comunale, sat Aurora, Comuna Cujmir<!–> Mehedinți–> 25<!–>
154–> Reabilitare DC 33, 35, 40, Comuna Gârla Mare<!–> Mehedinți–> 25<!–>
155–> Reabilitare DC 15, sat Priboiești, Comuna Husnicioara<!–> Mehedinți–> 25<!–>
156–> Reabilitare DC 53 de la DC 50 la limita cu Comuna Obârșia-Cloșani – proiect tehnic, Comuna Isverna<!–> Mehedinți–> 25<!–>
157–> Reabilitare DC 45, Comuna Șovarna<!–> Mehedinți–> 25<!–>
158–> Reabilitare Spitalul Orășenesc Baia de Aramă, Secția Pediatrie, Orașul Baia de Aramă<!–> Mehedinți–> 50<!–>
159–> Construire Bază Sportivă, Comuna Burila Mare<!–> Mehedinți–> 40<!–>
160–> Reabilitare străzi, Comuna Albești<!–> Mureș–> 30<!–>
161–> Reabilitare străzi, Comuna Daneș<!–> Mureș–> 30<!–>
162–> Lucrări de împietruire a 1.425 ml în rețeaua stradală comuna Solovăstru<!–> Mureș–> 50<!–>
163–> Lucrări de împietruire drumuri comunale comuna Miheșu de Câmpie<!–> Mureș–> 50<!–>
164–> Reabilitare drumuri comunale, Comuna Rușii-Munți<!–> Mureș–> 100<!–>
165–> Reabilitare străzi, Comuna Saschiz<!–> Mureș–> 30<!–>
166–> Reabilitare străzi, Comuna Zagăr<!–> Mureș–> 20<!–>
167–> Reabilitare străzi, Comuna Coroisânmărtin<!–> Mureș–> 15<!–>
168–> Reabilitare străzi, Comuna Băgaciu<!–> Mureș–> 15<!–>
169–> Reabilitare străzi, Comuna Bahnea<!–> Mureș–> 20<!–>
170–> Construire teren de fotbal și vestiar, Comuna Sânpaul<!–> Mureș–> 200<!–>
171–> Canalizare și epurarea apelor menajere, sat Dumbrăvioara, Comuna Ernei<!–> Mureș–> 200<!–>
172–> Pietruire drum de legătură Pănet-Mădăraș, Comuna Pănet<!–> Mureș–> 50<!–>
173–> Reabilitare Primăria Beica de Jos, Comuna Beica de Jos<!–> Mureș–> 100<!–>
174–> Construcție sediu primărie, Comuna Drăgănești<!–> Neamț–> 100<!–>
175–> Lucrări de reabilitate termică a Spitalului Municipal Roman, Municipiul Roman<!–> Neamț–> 200<!–>
176–> Reabilitarea Parcului din zona centrală a Orașului Balș<!–> Olt–> 290<!–>
177–> Amenajare teren sport comuna Ianca<!–> Olt–> 230<!–>
178–> Reabilitare sistem de alimentare cu apă, Comuna Coteana<!–> Olt–> 50<!–>
179–> Reabilitare DC 22, Comuna Cârlogani<!–> Olt–> 50<!–>
180–> Reabilitare drum sătesc, Sat Valea Fetei, Comuna Verguleasa<!–> Olt–> 30<!–>
181–> Reabilitare poduri, podețe, punți pietonale, Comuna Colonești<!–> Olt–> 350<!–>
182–> Amenajare teren sport comuna Slătioara<!–> Olt–> 220<!–>
183–> Achiziționarea de aparatură medicală pentru dotarea Spitalului Orășenesc Vălenii de Munte, Orașul Vălenii de Munte<!–> Prahova–> 50<!–>
184–> Reabilitare Str. Păcii, Str. Rozelor, Str. Tineretului, Comuna Târgșoru Vechi<!–> Prahova–> 200<!–>
185–> Achiziție Clubul Copiilor, orașul Comarnic <!–> Prahova –> 200 <!–>
186–> Reparații curente străzi, Orașul Sinaia<!–> Prahova–> 250<!–>
187–> Finalizare lucrări de modernizare și extindere sediu primărie, Comuna Secăria<!–> Prahova–> 200<!–>
188–> Sistem de alimentare cu apă, 27,4 km, Comuna Păcureți<!–> Prahova–> 200<!–>
189–> Înființare rețea distribuție apă potabilă, 30,175 km, Comuna Șoimari<!–> Prahova–> 200<!–>
190–> Rețea distribuție a apei potabile, 22 km, Comuna Surani<!–> Prahova–> 200<!–>
191–> Realizare Pod Gara în comuna Lipănești <!–> Prahova –> 200 <!–>
192–> Alimentație cu apă și canalizare, Comuna Tiream<!–> Satu Mare–> 50<!–>
193–> Reabilitare drum comunal, comuna Valea Vinului – Mănăstirea Marius<!–> Satu Mare–> 140<!–>
194–> Reabilitare sediu primărie, Comuna Valcău de Jos<!–> Sălaj–> 30<!–>
195–> Reabilitare sediu primărie, Comuna Plopiș<!–> Sălaj–> 20<!–>
196–> Reabilitare sediu primărie, Comuna Treznea<!–> Sălaj–> 15<!–>
197–> Lucrări de amenajare a Văii Sagului, Comuna Bănișor<!–> Sălaj–> 15<!–>
198–> Reabilitare Cămin cultural, Comuna Sâg<!–> Sălaj–> 20<!–>
199–> Reabilitare Cămin cultural, Comuna Halmașd<!–> Sălaj–> 15<!–>
200–> Reabilitare drumuri vicinale, Comuna Românași<!–> Sălaj–> 60<!–>
201–> Reabilitare drumuri vicinale, Comuna Agrij<!–> Sălaj–> 20<!–>
202–> Reabilitare DC 70 Buciumi-Răstolț, Comuna Buciumi<!–> Sălaj–> 15<!–>
203–> Reabilitare DC 72 Agrij-Răstolț, Comuna Agrij<!–> Sălaj–> 15<!–>
204–> Reabilitare DC 66 Mesteacănu-Cutiș, Comuna Almașu<!–> Sălaj–> 15<!–>
205–> Reparație pod peste Valea Ruginoasei, Comuna Cuzăplac<!–> Sălaj–> 10<!–>
206–> Lucrări de reabilitare la Spitalul Orășenesc Șimleu Silvaniei, Orașul Șimleu Silvaniei<!–> Sălaj–> 30<!–>
207–> Lucrări de reparații și pietruire drumuri în localitatea Vălișoara, comuna Letca<!–> Sălaj–> 250<!–>
208–> Reabilitare Cămin Cultural, sat Sighetu Silvaniei, comuna Chiejd<!–> Sălaj–> 150<!–>
209–> Reabilitare drum comunal, sat Aghireș, comuna Meseșenii de Jos<!–> Sălaj–> 100<!–>
210–> Reparații drumuri comunale, Comuna Șeica Mare<!–> Sibiu–> 200<!–>
211–> Construcție podețe, Comuna Bazna<!–> Sibiu–> 70<!–>
212–> Reabilitare instalații termice la cămine culturale, Comuna Bazna<!–> Sibiu–> 70<!–>
213–> Reabilitare iluminat public, Comuna Bazna<!–> Sibiu–> 60<!–>
214–> Extindere rețea de apă în Cisnădioara, oraș Cisnădie<!–> Sibiu–> 100<!–>
215–> Alimentare cu apă sat Bradu, oraș Avrig<!–> Sibiu–> 100<!–>
216–> Reabilitare tronson de 870 m al DC 70 (str. Ștefan cel Mare), Comuna Ipotești<!–> Suceava–> 200<!–>
217–> Finalizare canal colector pe sistemul de canalizare al Municipiului Câmpulung Moldovenesc pe tronsonul str. S.Fl. Marian, Calea Bucovinei, Str. Păunașul Codrilor, Municipiul Câmpulung Moldovenesc<!–> Suceava–> 70<!–>
218–> Reabilitare drumuri comunale, Comuna Todirești<!–> Suceava–> 200<!–>
219–> Pietruire DC 33 pe o lungime de 6,8 km, sat Deia, Comuna Frumosu<!–> Suceava–> 40<!–>
220–> Reabilitare drum vicinal (din DN 17A Neslec M., sat Ciumârna), Comuna Vatra Moldoviței<!–> Suceava–> 40<!–>
221–> Reparații drumuri comunale, Comuna Moldovița<!–> Suceava–> 50<!–>
222–> Reparații pod peste pârâul Valea Pojorâtei, Comuna Pojorâta<!–> Suceava–> 50<!–>
223–> Reabilitare drum pietruit, sat Soloneț, Comuna Todirești<!–> Suceava–> 180<!–>
224–> Reabilitare DJ 209B, Văleni-Stânișoara-Lesle – limită județul Neamț, km 19+000-33+600, bugetul propriu al județului<!–> Suceava–> 200<!–>
225–> Achiziționare centrală termică și instalații de încălzire aferente, instalare și montaj, la Dispensarul medical uman, Comuna Vama<!–> Suceava–> 30<!–>
226–> Construire podeț, cătun Măgureni, Comuna Măldăeni<!–> Teleorman–> 10<!–>
227–> Construire 26 de podețe pe DJ 679 B în satele Stejaru, Gresia, Socetu, Comuna Stejaru<!–> Teleorman–> 35<!–>
228–> Podeț peste pârâul Glavacioc, care face legătura între DC 2 – Drăcești – Albeni – Cătunu și DJ 503, Comuna Poeni<!–> Teleorman–> 30<!–>
229–> Reabilitare parc, Comuna Brânceni<!–> Teleorman–> 38<!–>
230–> Realizare bază sportivă cu teren de fotbal omologabil tip 1 – stadion comunal, Comuna Brânceni<!–> Teleorman–> 177<!–>
231–> Reabilitare Cămin cultural, Comuna Cenei<!–> Timiș–> 100<!–>
232–> Reabilitare Cămin cultural, Comuna Tomnatic<!–> Timiș–> 35<!–>
233–> Reabilitare sediu primărie, Orașul Ciacova<!–> Timiș–> 50<!–>
234–> Alimentare cu apă a satelor Izvin, Bazoș, Petrovaselo, Orașul Recaș<!–> Timiș–> 50<!–>
235–> Asfaltare DC 566, Comuna Gavojdia<!–> Timiș–> 40<!–>
236–> Pietruire drumuri comunale, Comuna Ghizela<!–> Timiș–> 40<!–>
237–> Pietruire drumuri comunale, Comuna Topolovățu Mare<!–> Timiș–> 30<!–>
238–> Construcție Așezământ Cultural tip III – Casă de Cultură, Orașul Deta<!–> Timiș–> 50<!–>
239–> Reamenajare Parcul Lotusului, Municipiul Timișoara<!–> Timiș–> 200<!–>
240–> Reabilitare drumuri comunale, Comuna Denta<!–> Timiș–> 50<!–>
241–> Pietruire drumuri comunale, Comuna Dudeștii Vechi<!–> Timiș–> 15<!–>
242–> Pietruire drumuri comunale, Comuna Peciu Nou<!–> Timiș–> 50<!–>
243–> Pietruire drumuri comunale, Comuna Giulvăz<!–> Timiș–> 50<!–>
244–> Reabilitare DC 182 Stamora Germană – Gaiu Mic, Comuna Moravița<!–> Timiș–> 100<!–>
245–> Reabilitare DC 187 Voiteg-Ciacova, Comuna Voiteg<!–> Timiș–> 100<!–>
246–> Reabilitare DC 184 Banloc-Ofsenița, Comuna Banloc<!–> Timiș–> 80<!–>
247–> Pietruire drumuri comunale, Comuna Pișchia<!–> Timiș–> 50<!–>
248–> Pietruire drumuri comunale, Comuna Vălcani<!–> Timiș–> 15<!–>
249–> Achiziționarea unei Stații de Monitorizare Hemodinamică la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș, Facultatea de Medicină, Disciplina Anestezie și Terapie Intensivă, Municipiul Timișoara<!–> Timiș–> 200<!–>
250–> Reabilitare și dotare suplimentară a spațiului în care se desfășoară pregătirea personalul UPU-SMURD, Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara<!–> Timiș–> 25<!–>
251–> Amenajare parcare centrală, Comuna Dudeștii Vechi<!–> Timiș–> 50<!–>
252–> Abrogat.<!–>
253–> Amenajare gospodărie "Casă tipic sârbească din Banat", în cadrul Muzeului satului bănățean Timișoara, Consiliul Județean Timiș <!–> Timiș –> 15 <!–>
254–> Achiziție containere locuințe pentru romi, Comuna Satchinez<!–> Timiș–> 50<!–>
255–> Reabilitare drumuri comunale, Comuna Nufăru<!–> Tulcea–> 100<!–>
256–> Reparații străzi, Comuna Mihail Kogălniceanu<!–> Tulcea–> 200<!–>
257–> Modernizare stradă secundară, Comuna Turcoaia<!–> Tulcea–> 100<!–>
258–> Reamenajare bază sportivă, Comuna Horia<!–> Tulcea–> 150<!–>
259–> Reabilitare – modernizare sediu primărie, Comuna Popești<!–> Vâlcea–> 103<!–>
260–> Reparații și modernizare alee pietonală de acces Capela, Municipiul Râmnicu Vâlcea<!–> Vâlcea–> 100<!–>
261–> Reparații și modernizare Strada Epurești, Orașul Băile Olănești<!–> Vâlcea–> 50<!–>
262–> Reparații și modernizare rigolă colectoare pentru ape pluviale și alee pietonală Căciulata-Călimănești, Orașul Călimănești<!–> Vâlcea–> 50<!–>
263–> Reabilitare DC 124 Băcești-Păltiniș, Comuna Băcești<!–> Vaslui–> 61<!–>
264–> Reabilitare DC 125 Băcești-Băbușa, Comuna Băcești<!–> Vaslui–> 66<!–>
265–> Reabilitare drumuri comunale, Comuna Bălteni<!–> Vaslui–> 26<!–>
266–> Reabilitare drumuri comunale, Comuna Zăpodeni<!–> Vaslui–> 22<!–>
267–> Modernizarea drumurilor sătești, Comuna Voinești<!–> Vaslui–> 175<!–>
268–> Reabilitarea scurgerii și evacuării de ape, sat Satu Nou, Comuna Muntenii de Sus<!–> Vaslui–> 25<!–>
269–> Reabilitare stradă principală din DJ 284 pe tronsonul Sala de sport – sat Ghermănești și a drumului sătesc pe tronsonul Cimitir – Centrul de Asistență Socială Râșești, Comuna Drânceni<!–> Vaslui–> 20<!–>
270–> Continuarea lucrărilor de consolidare și restaurare la imobilul "Prefectura Județului Putna", situat în str. Republicii nr. 78, Municipiul Focșani<!–> Vrancea–> 70<!–>
271–> Modernizare cămin cultural comuna Păunești<!–> Vrancea–> 40<!–>
272–> Modernizare cămin cultural comuna Țifești<!–> Vrancea–> 40<!–>
273–> Modernizare sistem rutier pe străzile Gura Putnei și Gura Caliței, Sectorul 3, Municipiul București<!–> Municipiul București–> 600<!–>
274–> Sistematizare pe verticală, Sectorul 3, Municipiul București<!–> Municipiul București–> 400<!–>
275–> Achiziționare echipamente pentru sala de terapie intensivă a Spitalului "Sf. Maria", Sectorul 1, Municipiul București<!–> Municipiul București–> 85<!–>
TOTAL–> 24.400

(la 17-01-2011,
Anexa nr. 1 a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 1.168 din 22 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 40 din 17 ianuarie 2011
)
+
Anexa nr. 2<!–>
Finanțarea unor cheltuieli curente și de–>
capital ale unor unități administrativ-teritoriale<!–>–>

Nr. crt. <!–> Unitatea administrativ- teritorială –> Județul/ București <!–> Suma –>– mii lei – <!–>
0 –> 1 <!–> 2 –> 3 <!–>
1 –> Alba Iulia <!–> Alba –> 120 <!–>
2 –> Bucium <!–> Alba –> 25 <!–>
3 –> Ciuruleasa <!–> Alba –> 10 <!–>
4 –> Dostat <!–> Alba –> 75 <!–>
5 –> Întregalde <!–> Alba –> 10 <!–>
6 –> Stremț <!–> Alba –> 10 <!–>
7 –> Vadu Moților <!–> Alba –> 20 <!–>
8 –> Albac <!–> Alba –> 15 <!–>
9 –> Almașu Mare <!–> Alba –> 25 <!–>
10 –> Avram Iancu <!–> Alba –> 32 <!–>
11 –> Berghin <!–> Alba –> 15 <!–>
12 –> Blandiana <!–> Alba –> 25 <!–>
13 –> Cenade <!–> Alba –> 35 <!–>
14 –> Ceru-Băcăinți <!–> Alba –> 18 <!–>
15 –> Cetatea de Baltă <!–> Alba –> 25 <!–>
16 –> Câlnic <!–> Alba –> 25 <!–>
17 –> Crăciunel de Jos <!–> Alba –> 15 <!–>
18 –> Fărău <!–> Alba –> 28 <!–>
19 –> Gârbova <!–> Alba –> 20 <!–>
20 –> Gârda de Sus <!–> Alba –> 20 <!–>
21 –> Hopârta <!–> Alba –> 25 <!–>
22 –> Ighiu <!–> Alba –> 50 <!–>
23 –> Lopadea Nouă <!–> Alba –> 20 <!–>
24 –> Lunca Mureșului <!–> Alba –> 30 <!–>
25 –> Lupșa <!–> Alba –> 10 <!–>
26 –> Meteș <!–> Alba –> 20 <!–>
27 –> Mirăslău <!–> Alba –> 30 <!–>
28 –> Mogoș <!–> Alba –> 15 <!–>
29 –> Noșlac <!–> Alba –> 20 <!–>
30 –> Ocoliș <!–> Alba –> 30 <!–>
31 –> Ohaba <!–> Alba –> 20 <!–>
32 –> Poiana Vadului <!–> Alba –> 25 <!–>
33 –> Ponor <!–> Alba –> 40 <!–>
34 –> Rădești <!–> Alba –> 30 <!–>
35 –> Rimetea <!–> Alba –> 26 <!–>
36 –> Râmeț <!–> Alba –> 20 <!–>
37 –> Sohodol <!–> Alba –> 15 <!–>
38 –> Șibot <!–> Alba –> 30 <!–>
39 –> Șpring <!–> Alba –> 20 <!–>
40 –> Șona <!–> Alba –> 20 <!–>
41 –> Valea Lungă <!–> Alba –> 15 <!–>
42 –> Vidra <!–> Alba –> 15 <!–>
43 –> Săliștea <!–> Alba –> 50 <!–>
44 –> Bucerdea Grânoasă <!–> Alba –> 3 <!–>
45 –> Aiud <!–> Alba –> 3 <!–>
46 –> Unirea <!–> Alba –> 3 <!–>
47 –> Socodor <!–> Arad –> 10 <!–>
48 –> Grăniceri <!–> Arad –> 10 <!–>
49 –> Zimandu Nou <!–> Arad –> 30 <!–>
50 –> Craiva <!–> Arad –> 10 <!–>
51 –> Seleuș <!–> Arad –> 10 <!–>
52 –> Pecica <!–> Arad –> 50 <!–>
53 –> Hălmagiu <!–> Arad –> 50 <!–>
54 –> Macea <!–> Arad –> 50 <!–>
55 –> Zădăreni <!–> Arad –> 50 <!–>
56 –> Iratoșu <!–> Arad –> 50 <!–>
57 –> Bârzava <!–> Arad –> 10 <!–>
58 –> Bârsa <!–> Arad –> 50 <!–>
59 –> Săvârșin <!–> Arad –> 20 <!–>
60 –> Olari <!–> Arad –> 20 <!–>
61 –> Abrogat.<!–>
62 –> Șofronea <!–> Arad –> 20 <!–>
63 –> Dorobanți <!–> Arad –> 24 <!–>
64 –> Peregu Mare <!–> Arad –> 24 <!–>
65 –> Mișca <!–> Arad –> 24 <!–>
66 –> Sebiș <!–> Arad –> 80 <!–>
67 –> Buteni <!–> Arad –> 20 <!–>
68 –> Ususău <!–> Arad –> 80 <!–>
69 –> Ineu <!–> Arad –> 50 <!–>
70 –> Lipova <!–> Arad –> 50 <!–>
71 –> Vărădia de Mureș <!–> Arad –> 100 <!–>
72 –> Petriș <!–> Arad –> 100 <!–>
73 –> Ghiorog <!–> Arad –> 80 <!–>
74 –> Șicula <!–> Arad –> 20 <!–>
75 –> Birchiș <!–> Arad –> 10 <!–>
76 –> Păuliș <!–> Arad –> 10 <!–>
77 –> Semlac <!–> Arad –> 10 <!–>
78 –> Șeitin <!–> Arad –> 10 <!–>
79 –> Hălmăgel <!–> Arad –> 10 <!–>
80 –> Almaș <!–> Arad –> 10 <!–>
81 –> Bata <!–> Arad –> 20 <!–>
82 –> Secusigiu <!–> Arad –> 20 <!–>
83 –> Frumușeni <!–> Arad –> 20 <!–>
84 –> Tauț <!–> Arad –> 10 <!–>
85 –> Chisindia <!–> Arad –> 20 <!–>
86 –> Curtici <!–> Arad –> 50 <!–>
87 –> Moneasa <!–> Arad –> 50 <!–>
88 –> Pitești <!–> Argeș –> 50 <!–>
89 –> Mioveni <!–> Argeș –> 20 <!–>
90 –> Ștefănești <!–> Argeș –> 20 <!–>
91 –> Izvoru <!–> Argeș –> 20 <!–>
92 –> Recea <!–> Argeș –> 30 <!–>
93 –> Rucăr <!–> Argeș –> 70 <!–>
94 –> Mușătești <!–> Argeș –> 20 <!–>
95 –> Priboieni <!–> Argeș –> 10 <!–>
96 –> Mozăceni <!–> Argeș –> 10 <!–>
97 –> Costești <!–> Argeș –> 30 <!–>
98 –> Albeștii de Argeș <!–> Argeș –> 20 <!–>
99 –> Albeștii de Muscel <!–> Argeș –> 30 <!–>
100 –> Albota <!–> Argeș –> 20 <!–>
101 –> Băiculești <!–> Argeș –> 10 <!–>
102 –> Brăduleț <!–> Argeș –> 20 <!–>
103 –> Hârsești <!–> Argeș –> 20 <!–>
104 –> Lerești <!–> Argeș –> 20 <!–>
105 –> Lunca Corbului <!–> Argeș –> 30 <!–>
106 –> Moșoaia <!–> Argeș –> 20 <!–>
107 –> Nucșoara <!–> Argeș –> 20 <!–>
108 –> Oarja <!–> Argeș –> 20 <!–>
109 –> Pietroșani <!–> Argeș –> 30 <!–>
110 –> Poiana Lacului <!–> Argeș –> 20 <!–>
111 –> Suseni <!–> Argeș –> 15 <!–>
112 –> Ungheni <!–> Argeș –> 30 <!–>
113 –> Vedea <!–> Argeș –> 20 <!–>
114 –> Vulturești <!–> Argeș –> 30 <!–>
115 –> Babana <!–> Argeș –> 15 <!–>
116 –> Palanca <!–> Bacău –> 20 <!–>
117 –> Mărgineni <!–> Bacău –> 40 <!–>
118 –> Asău <!–> Bacău –> 40 <!–>
119 –> Buhoci <!–> Bacău –> 40 <!–>
120 –> Lipova <!–> Bacău –> 50 <!–>
121 –> Stănișești <!–> Bacău –> 80 <!–>
122 –> Livezi <!–> Bacău –> 25 <!–>
123 –> Helegiu <!–> Bacău –> 30 <!–>
124 –> Poduri <!–> Bacău –> 50 <!–>
125 –> Berești-Bistrița <!–> Bacău –> 11 <!–>
126 –> Oncești <!–> Bacău –> 11 <!–>
127 –> Glăvănești <!–> Bacău –> 11 <!–>
128 –> Măgirești <!–> Bacău –> 11 <!–>
129 –> Letea Veche <!–> Bacău –> 11 <!–>
130 –> Iitești <!–> Bacău –> 11 <!–>
131 –> Pârjol <!–> Bacău –> 60 <!–>
132 –> Scorțeni <!–> Bacău –> 11 <!–>
133 –> Răcăciuni <!–> Bacău –> 11 <!–>
134 –> Gârleni <!–> Bacău –> 50 <!–>
135 –> Urechești <!–> Bacău –> 50 <!–>
136 –> Gioseni <!–> Bacău –> 50 <!–>
137 –> Copăcel <!–> Bihor –> 50 <!–>
138 –> Beiuș <!–> Bihor –> 50 <!–>
139 –> Vârciorog <!–> Bihor –> 50 <!–>
140 –> Țețchea <!–> Bihor –> 80 <!–>
141 –> Popești <!–> Bihor –> 40 <!–>
142 –> Drăgănești <!–> Bihor –> 20 <!–>
143 –> Remetea <!–> Bihor –> 30 <!–>
144 –> Spinuș <!–> Bihor –> 30 <!–>
145 –> Lugașu de Jos <!–> Bihor –> 10 <!–>
146 –> Ciuhoi <!–> Bihor –> 40 <!–>
147 –> Diosig <!–> Bihor –> 20 <!–>
148 –> Roșiori <!–> Bihor –> 25 <!–>
149 –> Valea lui Mihai <!–> Bihor –> 30 <!–>
150 –> Șimian <!–> Bihor –> 40 <!–>
151 –> Viișoara <!–> Bihor –> 25 <!–>
152 –> Paleu <!–> Bihor –> 40 <!–>
153 –> Cherechiu <!–> Bihor –> 20 <!–>
154 –> Salonta <!–> Bihor –> 30 <!–>
155 –> Sălard <!–> Bihor –> 40 <!–>
156 –> Tămășeu <!–> Bihor –> 40 <!–>
157 –> Săcueni <!–> Bihor –> 30 <!–>
158 –> Tăuteu <!–> Bihor –> 20 <!–>
159 –> Chișlaz <!–> Bihor –> 10 <!–>
160 –> Balc <!–> Bihor –> 30 <!–>
161 –> Căbești <!–> Bihor –> 30 <!–>
162 –> Cărpinet <!–> Bihor –> 30 <!–>
163 –> Cociuba Mare <!–> Bihor –> 30 <!–>
164 –> Criștioru de Jos <!–> Bihor –> 30 <!–>
165 –> Curățele <!–> Bihor –> 30 <!–>
166 –> Dobrești <!–> Bihor –> 30 <!–>
167 –> Drăgești <!–> Bihor –> 30 <!–>
168 –> Husasău de Tinca <!–> Bihor –> 30 <!–>
169 –> Lunca <!–> Bihor –> 30 <!–>
170 –> Măgești <!–> Bihor –> 30 <!–>
171 –> Sântandrei <!–> Bihor –> 30 <!–>
172 –> Tărcaia <!–> Bihor –> 30 <!–>
173 –> Uileacu de Beiuș <!–> Bihor –> 30 <!–>
174 –> Năsăud <!–> Bistrița- Năsăud –> 80 <!–>
175 –> Sângeorz-Băi <!–> Bistrița- Năsăud –> 40 <!–>
176 –> Teaca <!–> Bistrița- Năsăud –> 20 <!–>
177 –> Târlișua <!–> Bistrița- Năsăud –> 20 <!–>
178 –> Josenii Bârgăului <!–> Bistrița- Năsăud –> 70 <!–>
179 –> Budești <!–> Bistrița- Năsăud –> 20 <!–>
180 –> Feldru <!–> Bistrița- Năsăud –> 30 <!–>
181 –> Parva <!–> Bistrița- Năsăud –> 20 <!–>
182 –> Milaș <!–> Bistrița- Năsăud –> 30 <!–>
183 –> Galații Bistriței <!–> Bistrița- Năsăud –> 20 <!–>
184 –> Ciceu-Giurgești <!–> Bistrița- Năsăud –> 20 <!–>
185 –> Livezile <!–> Bistrița- Năsăud –> 30 <!–>
186 –> Ciceu-Mihăiești <!–> Bistrița- Năsăud –> 35 <!–>
187 –> Telciu <!–> Bistrița- Năsăud –> 35 <!–>
188 –> Rebra <!–> Bistrița- Năsăud –> 30 <!–>
189 –> Ilva Mică <!–> Bistrița- Năsăud –> 30 <!–>
190 –> Maieru <!–> Bistrița- Năsăud –> 30 <!–>
191 –> Rodna <!–> Bistrița- Năsăud –> 30 <!–>
192 –> Măgura Ilvei <!–> Bistrița- Năsăud –> 30 <!–>
193 –> Ilva Mare <!–> Bistrița- Năsăud –> 30 <!–>
194 –> Lunca Ilvei <!–> Bistrița- Năsăud –> 30 <!–>
195 –> Dumitra <!–> Bistrița- Năsăud –> 30 <!–>
196 –> Uriu <!–> Bistrița- Năsăud –> 30 <!–>
197 –> Zagra <!–> Bistrița- Năsăud –> 35 <!–>
198 –> Nușeni <!–> Bistrița- Năsăud –> 35 <!–>
199 –> Chiochiș <!–> Bistrița- Năsăud –> 40 <!–>
200 –> Șintereag <!–> Bistrița- Năsăud –> 35 <!–>
201 –> Șieu-Măgheruș <!–> Bistrița- Năsăud –> 40 <!–>
202 –> Mărișelu <!–> Bistrița- Năsăud –> 30 <!–>
203 –> Bistrița Bârgăului <!–> Bistrița- Năsăud –> 30 <!–>
204 –> Tiha Bârgăului <!–> Bistrița- Năsăud –> 30 <!–>
205 –> Budacu de Jos <!–> Bistrița- Năsăud –> 30 <!–>
206 –> Dumitrița <!–> Bistrița- Năsăud –> 30 <!–>
207 –> Cetate <!–> Bistrița- Năsăud –> 30 <!–>
208 –> Matei <!–> Bistrița- Năsăud –> 30 <!–>
209 –> Sânmihaiu de Câmpie <!–> Bistrița- Năsăud –> 30 <!–>
210 –> Runcu Salvei <!–> Bistrița- Năsăud –> 30 <!–>
211 –> Păltiniș <!–> Botoșani –> 100 <!–>
212 –> Călărași <!–> Botoșani –> 50 <!–>
213 –> Mihăileni <!–> Botoșani –> 20 <!–>
214 –> Bălușeni <!–> Botoșani –> 30 <!–>
215 –> Vlădeni <!–> Botoșani –> 30 <!–>
216 –> Vârfu Câmpului <!–> Botoșani –> 50 <!–>
217 –> Darabani <!–> Botoșani –> 70 <!–>
218 –> Mihălășeni <!–> Botoșani –> 50 <!–>
219 –> Românești <!–> Botoșani –> 50 <!–>
220 –> Dobârceni <!–> Botoșani –> 50 <!–>
221 –> Coșula <!–> Botoșani –> 50 <!–>
222 –> Șendriceni <!–> Botoșani –> 80 <!–>
223 –> Dimacheni <!–> Botoșani –> 25 <!–>
224 –> Dângeni <!–> Botoșani –> 40 <!–>
225 –> Lunca <!–> Botoșani –> 50 <!–>
226 –> Manoleasa <!–> Botoșani –> 40 <!–>
227 –> Pomârla <!–> Botoșani –> 50 <!–>
228 –> Roma <!–> Botoșani –> 20 <!–>
229 –> Stăuceni <!–> Botoșani –> 20 <!–>
230 –> Sulița <!–> Botoșani –> 50 <!–>
231 –> Văculești <!–> Botoșani –> 50 <!–>
232 –> Vlăsinești <!–> Botoșani –> 20 <!–>
233 –> Rădăuți Prut <!–> Botoșani –> 30 <!–>
234 –> Trușești <!–> Botoșani –> 30 <!–>
235 –> Mileanca <!–> Botoșani –> 30 <!–>
236 –> Hilișeu-Horia <!–> Botoșani –> 30 <!–>
237 –> Mitoc <!–> Botoșani –> 30 <!–>
238 –> Ibănești <!–> Botoșani –> 30 <!–>
239 –> Săveni <!–> Botoșani –> 100 <!–>
240 –> Brașov <!–> Brașov –> 440 <!–>
241 –> Hoghiz <!–> Brașov –> 25 <!–>
242 –> Mândra <!–> Brașov –> 25 <!–>
243 –> Crizbav <!–> Brașov –> 140 <!–>
244 –> Homorod <!–> Brașov –> 20 <!–>
245 –> Jibert <!–> Brașov –> 20 <!–>
246 –> Augustin <!–> Brașov –> 20 <!–>
247 –> Cristian <!–> Brașov –> 50 <!–>
248 –> Râșnov <!–> Brașov –> 100 <!–>
249 –> Tărlungeni <!–> Brașov –> 70 <!–>
250 –> Hârseni <!–> Brașov –> 20 <!–>
251 –> Sâmbăta de Sus <!–> Brașov –> 20 <!–>
252 –> Poiana Mărului <!–> Brașov –> 20 <!–>
253 –> Vulcan <!–> Brașov –> 20 <!–>
254 –> Părău <!–> Brașov –> 20 <!–>
255 –> Șinca <!–> Brașov –> 20 <!–>
256 –> Ticușu <!–> Brașov –> 20 <!–>
257 –> Șoarș <!–> Brașov –> 20 <!–>
258 –> Viștea <!–> Brașov –> 20 <!–>
259 –> Dragus <!–> Brașov –> 20 <!–>
260 –> Recea <!–> Brașov –> 20 <!–>
261 –> Bunești <!–> Brașov –> 400 <!–>
262 –> Grădiștea <!–> Brăila –> 50 <!–>
263 –> Berteștii de Jos <!–> Brăila –> 20 <!–>
264 –> Chișcani <!–> Brăila –> 20 <!–>
265 –> Galbenu <!–> Brăila –> 10 <!–>
266 –> Victoria <!–> Brăila –> 50 <!–>
267 –> Vădeni <!–> Brăila –> 50 <!–>
268 –> Gropeni <!–> Brăila –> 56 <!–>
269 –> Mărașu <!–> Brăila –> 56 <!–>
270 –> Jirlău <!–> Brăila –> 56 <!–>
271 –> Surdila-Greci <!–> Brăila –> 56 <!–>
272 –> Unirea <!–> Brăila –> 56 <!–>
273 –> Brădeanu <!–> Buzău –> 5 <!–>
274 –> Gălbinași <!–> Buzău –> 10 <!–>
275 –> Chiliile <!–> Buzău –> 20 <!–>
276 –> Glodeanu Sărat <!–> Buzău –> 30 <!–>
277 –> Luciu <!–> Buzău –> 60 <!–>
278 –> Largu <!–> Buzău –> 250 <!–>
279 –> Grebănu <!–> Buzău –> 130 <!–>
280 –> Vernești <!–> Buzău –> 70 <!–>
281 –> Smeeni <!–> Buzău –> 400 <!–>
282 –> Ziduri <!–> Buzău –> 30 <!–>
283 –> Ulmeni <!–> Buzău –> 35 <!–>
284 –> Bozioru <!–> Buzău –> 30 <!–>
285 –> Vintilă Vodă <!–> Buzău –> 40 <!–>
286 –> Gherăseni <!–> Buzău –> 35 <!–>
287 –> Movila Banului <!–> Buzău –> 30 <!–>
288 –> Mărăcineni <!–> Buzău –> 60 <!–>
289 –> Cozieni <!–> Buzău –> 50 <!–>
290 –> Odăile <!–> Buzău –> 20 <!–>
291 –> Vadu Pașii <!–> Buzău –> 60 <!–>
292 –> Mânzălești <!–> Buzău –> 30 <!–>
293 –> Pardoși <!–> Buzău –> 20 <!–>
294 –> Podgoria <!–> Buzău –> 40 <!–>
295 –> Consiliul Județean Caraș-Severin, bugetul propriu al județului <!–> Caraș- Severin –> 700 <!–>
296 –> Bocșa <!–> Caraș- Severin –> 300 <!–>
297 –> Bucoșnița <!–> Caraș- Severin –> 30 <!–>
298 –> Vrani <!–> Caraș- Severin –> 50 <!–>
299 –> Dalboșeț <!–> Caraș- Severin –> 50 <!–>
300 –> Mânăstirea <!–> Călărași –> 10 <!–>
301 –> Ulmeni <!–> Călărași –> 10 <!–>
302 –> Ciocănești <!–> Călărași –> 10 <!–>
303 –> Vlad Țepeș <!–> Călărași –> 10 <!–>
304 –> Chiselet <!–> Călărași –> 10 <!–>
305 –> Alexandru Odobescu <!–> Călărași –> 10 <!–>
306 –> Vâlcelele <!–> Călărași –> 80 <!–>
307 –> Belciugatele <!–> Călărași –> 20 <!–>
308 –> Șoldanu <!–> Călărași –> 10 <!–>
309 –> Oltenița <!–> Călărași –> 30 <!–>
310 –> Lehliu-Gară <!–> Călărași –> 25 <!–>
311 –> Căscioarele <!–> Călărași –> 20 <!–>
312 –> Chirnogi <!–> Călărași –> 25 <!–>
313 –> Dichiseni <!–> Călărași –> 20 <!–>
314 –> Dragoș Vodă <!–> Călărași –> 25 <!–>
315 –> Frumușani <!–> Călărași –> 20 <!–>
316 –> Fundeni <!–> Călărași –> 20 <!–>
317 –> Lupșanu <!–> Călărași –> 20 <!–>
318 –> Mitreni <!–> Călărași –> 20 <!–>
319 –> Nana <!–> Călărași –> 20 <!–>
320 –> Plătărești <!–> Călărași –> 20 <!–>
321 –> Radovanu <!–> Călărași –> 25 <!–>
322 –> Spanțov <!–> Călărași –> 25 <!–>
323 –> Ștefan Vodă <!–> Călărași –> 25 <!–>
324 –> Tămădău Mare <!–> Călărași –> 25 <!–>
325 –> Valea Argovei <!–> Călărași –> 25 <!–>
326 –> Turda <!–> Cluj –> 40 <!–>
327 –> Câmpia Turzii <!–> Cluj –> 40 <!–>
328 –> Gherla <!–> Cluj –> 40 <!–>
329 –> Huedin <!–> Cluj –> 40 <!–>
330 –> Tureni <!–> Cluj –> 20 <!–>
331 –> Sânmărtin <!–> Cluj –> 20 <!–>
332 –> Călățele <!–> Cluj –> 70 <!–>
333 –> Frata <!–> Cluj –> 25 <!–>
334 –> Tritenii de Jos <!–> Cluj –> 25 <!–>
335 –> Negreni <!–> Cluj –> 25 <!–>
336 –> Aghireșu <!–> Cluj –> 35 <!–>
337 –> Baciu <!–> Cluj –> 25 <!–>
338 –> Băișoara <!–> Cluj –> 30 <!–>
339 –> Bobâlna <!–> Cluj –> 25 <!–>
340 –> Ciurila <!–> Cluj –> 35 <!–>
341 –> Cojocna <!–> Cluj –> 25 <!–>
342 –> Feleacu <!–> Cluj –> 25 <!–>
343 –> Florești <!–> Cluj –> 30 <!–>
344 –> Iara <!–> Cluj –> 200 <!–>
345 –> Iclod <!–> Cluj –> 20 <!–>
346 –> Jichișu de Jos <!–> Cluj –> 30 <!–>
347 –> Măguri-Răcătău <!–> Cluj –> 25 <!–>
348 –> Mănăstireni <!–> Cluj –> 30 <!–>
349 –> Pălatca <!–> Cluj –> 30 <!–>
350 –> Petreștii de Jos <!–> Cluj –> 35 <!–>
351 –> Rișca <!–> Cluj –> 30 <!–>
352 –> Săndulești <!–> Cluj –> 20 <!–>
353 –> Poieni <!–> Cluj –> 20 <!–>
354 –> Valea Ierii <!–> Cluj –> 20 <!–>
355 –> Aiton <!–> Cluj –> 20 <!–>
356 –> Cornești <!–> Cluj –> 20 <!–>
357 –> Săcuieu <!–> Cluj –> 20 <!–>
358 –> Mărișel <!–> Cluj –> 100 <!–>
359 –> Borșa <!–> Cluj –> 50 <!–>
360 –> Călărași <!–> Cluj –> 30 <!–>
361 –> Așchileu <!–> Cluj –> 30 <!–>
362 –> Jucu <!–> Cluj –> 25 <!–>
363 –> Ceanu Mare <!–> Cluj –> 30 <!–>
364 –> Luna <!–> Cluj –> 35 <!–>
365 –> Unguraș <!–> Cluj –> 40 <!–>
366 –> Mihai Viteazu <!–> Cluj –> 20 <!–>
367 –> Mociu <!–> Cluj –> 20 <!–>
368 –> Sâncraiu <!–> Cluj –> 40 <!–>
369 –> Izvoru Crișului <!–> Cluj –> 20 <!–>
370 –> Suatu <!–> Cluj –> 20 <!–>
371 –> Pecineaga <!–> Constanța –> 50 <!–>
372 –> Săcele <!–> Constanța –> 100 <!–>
373 –> 23 August <!–> Constanța –> 200 <!–>
374 –> Albești <!–> Constanța –> 200 <!–>
375 –> Peștera <!–> Constanța –> 100 <!–>
376 –> Adamclisi <!–> Constanța –> 100 <!–>
377 –> Medgidia <!–> Constanța –> 100 <!–>
378 –> Siliștea <!–> Constanța –> 50 <!–>
379 –> Rasova <!–> Constanța –> 50 <!–>
380 –> Ghindărești <!–> Constanța –> 50 <!–>
381 –> Horea <!–> Constanța –> 50 <!–>
382 –> Brețcu <!–> Covasna –> 100 <!–>
383 –> Belin <!–> Covasna –> 50 <!–>
384 –> Chichiș <!–> Covasna –> 100 <!–>
385 –> Malnaș <!–> Covasna –> 100 <!–>
386 –> Bodoc <!–> Covasna –> 50 <!–>
387 –> Sfântu Gheorghe <!–> Covasna –> 100 <!–>
388 –> Turia <!–> Covasna –> 50 <!–>
389 –> Borosneu Mare <!–> Covasna –> 20 <!–>
390 –> Dărmănești <!–> Dâmbovița –> 60 <!–>
391 –> Poiana <!–> Dâmbovița –> 46 <!–>
392 –> Odobești <!–> Dâmbovița –> 36 <!–>
393 –> Costeștii din Vale <!–> Dâmbovița –> 36 <!–>
394 –> Brezoaele <!–> Dâmbovița –> 99 <!–>
395 –> Slobozia Moară <!–> Dâmbovița –> 36 <!–>
396 –> Braniștea <!–> Dâmbovița –> 20 <!–>
397 –> Cornești <!–> Dâmbovița –> 20 <!–>
398 –> Finta <!–> Dâmbovița –> 20 <!–>
399 –> Cojasca <!–> Dâmbovița –> 20 <!–>
400 –> Sălcioara <!–> Dâmbovița –> 10 <!–>
401 –> Văcărești <!–> Dâmbovița –> 10 <!–>
402 –> Lungulețu <!–> Dâmbovița –> 10 <!–>
403 –> Produlești <!–> Dâmbovița –> 10 <!–>
404 –> I.L. Caragiale <!–> Dâmbovița –> 50 <!–>
405 –> Nucet <!–> Dâmbovița –> 22 <!–>
406 –> Potlogi <!–> Dâmbovița –> 35 <!–>
407 –> Ulmi <!–> Dâmbovița –> 20 <!–>
408 –> Pietrari <!–> Dâmbovița –> 50 <!–>
409 –> Bezdead <!–> Dâmbovița –> 30 <!–>
410 –> Bărbulețu <!–> Dâmbovița –> 30 <!–>
411 –> Brănești <!–> Dâmbovița –> 35 <!–>
412 –> Buciumeni <!–> Dâmbovița –> 5 <!–>
413 –> Bucșani <!–> Dâmbovița –> 10 <!–>
414 –> Ciocănești <!–> Dâmbovița –> 5 <!–>
415 –> Cândești <!–> Dâmbovița –> 80 <!–>
416 –> Băleni <!–> Dâmbovița –> 20 <!–>
417 –> Valea Mare <!–> Dâmbovița –> 20 <!–>
418 –> Cobia <!–> Dâmbovița –> 4 <!–>
419 –> Comișani <!–> Dâmbovița –> 20 <!–>
420 –> Cornățelu <!–> Dâmbovița –> 35 <!–>
421 –> Corbii Mari <!–> Dâmbovița –> 45 <!–>
422 –> Crângurile <!–> Dâmbovița –> 6 <!–>
423 –> Dobra <!–> Dâmbovița –> 10 <!–>
424 –> Dragodana <!–> Dâmbovița –> 40 <!–>
425 –> Dragomirești <!–> Dâmbovița –> 10 <!–>
426 –> Glodeni <!–> Dâmbovița –> 50 <!–>
427 –> Gura Foii <!–> Dâmbovița –> 50 <!–>
428 –> Gura Ocniței <!–> Dâmbovița –> 20 <!–>
429 –> Gura Șuții <!–> Dâmbovița –> 5 <!–>
430 –> Hulubești <!–> Dâmbovița –> 40 <!–>
431 –> Ludești <!–> Dâmbovița –> 80 <!–>
432 –> Malu cu Flori <!–> Dâmbovița –> 30 <!–>
433 –> Mănești <!–> Dâmbovița –> 5 <!–>
434 –> Mogoșani <!–> Dâmbovița –> 5 <!–>
435 –> Moțăieni <!–> Dâmbovița –> 5 <!–>
436 –> Niculești <!–> Dâmbovița –> 5 <!–>
437 –> Ocnița <!–> Dâmbovița –> 10 <!–>
438 –> Petrești <!–> Dâmbovița –> 35 <!–>
439 –> Perșinari <!–> Dâmbovița –> 5 <!–>
440 –> Pietroșița <!–> Dâmbovița –> 5 <!–>
441 –> Pucheni <!–> Dâmbovița –> 5 <!–>
442 –> Raciu <!–> Dâmbovița –> 5 <!–>
443 –> Râu Alb <!–> Dâmbovița –> 30 <!–>
444 –> Răscăeți <!–> Dâmbovița –> 35 <!–>
445 –> Răzvad <!–> Dâmbovița –> 50 <!–>
446 –> Runcu <!–> Dâmbovița –> 5 <!–>
447 –> Șelaru <!–> Dâmbovița –> 30 <!–>
448 –> Șotânga <!–> Dâmbovița –> 5 <!–>
449 –> Tătărani <!–> Dâmbovița –> 50 <!–>
450 –> Uliești <!–> Dâmbovița –> 5 <!–>
451 –> Valea Lungă <!–> Dâmbovița –> 20 <!–>
452 –> Vârfuri <!–> Dâmbovița –> 30 <!–>
453 –> Vișina <!–> Dâmbovița –> 5 <!–>
454 –> Vișinești <!–> Dâmbovița –> 20 <!–>
455 –> Voinești <!–> Dâmbovița –> 5 <!–>
456 –> Vulcana-Pandele <!–> Dâmbovița –> 5 <!–>
457 –> Iedera <!–> Dâmbovița –> 35 <!–>
458 –> Moroeni <!–> Dâmbovița –> 40 <!–>
459 –> Morteni <!–> Dâmbovița –> 30 <!–>
460 –> Vulcana-Băi <!–> Dâmbovița –> 30 <!–>
461 –> Ișalnița <!–> Dolj –> 30 <!–>
462 –> Urzicuța <!–> Dolj –> 30 <!–>
463 –> Gogoșu <!–> Dolj –> 25 <!–>
464 –> Fărcaș <!–> Dolj –> 30 <!–>
465 –> Tălpaș <!–> Dolj –> 25 <!–>
466 –> Cârcea <!–> Dolj –> 30 <!–>
467 –> Cetate <!–> Dolj –> 70 <!–>
468 –> Măceșu de Sus <!–> Dolj –> 40 <!–>
469 –> Lipovu <!–> Dolj –> 40 <!–>
470 –> Brădești <!–> Dolj –> 60 <!–>
471 –> Bratovoești <!–> Dolj –> 30 <!–>
472 –> Cârna <!–> Dolj –> 20 <!–>
473 –> Vârvoru de Jos <!–> Dolj –> 50 <!–>
474 –> Radovan <!–> Dolj –> 10 <!–>
475 –> Perișor <!–> Dolj –> 10 <!–>
476 –> Giubega <!–> Dolj –> 10 <!–>
477 –> Izvoare <!–> Dolj –> 10 <!–>
478 –> Galicea Mare <!–> Dolj –> 10 <!–>
479 –> Cerăt <!–> Dolj –> 10 <!–>
480 –> Giurgița <!–> Dolj –> 10 <!–>
481 –> Goicea <!–> Dolj –> 10 <!–>
482 –> Coțofenii din Față <!–> Dolj –> 10 <!–>
483 –> Caraula <!–> Dolj –> 10 <!–>
484 –> Cernătești <!–> Dolj –> 10 <!–>
485 –> Plenița <!–> Dolj –> 10 <!–>
486 –> Scăești <!–> Dolj –> 10 <!–>
487 –> Seaca de Pădure <!–> Dolj –> 10 <!–>
488 –> Calafat <!–> Dolj –> 10 <!–>
489 –> Bistreț <!–> Dolj –> 10 <!–>
490 –> Ciupercenii Noi <!–> Dolj –> 10 <!–>
491 –> Pielești <!–> Dolj –> 10 <!–>
492 –> Poiana Mare <!–> Dolj –> 10 <!–>
493 –> Botoșești-Paia <!–> Dolj –> 18 <!–>
494 –> Braloștița <!–> Dolj –> 13 <!–>
495 –> Catane <!–> Dolj –> 41 <!–>
496 –> Cioroiași <!–> Dolj –> 23 <!–>
497 –> Dobrești <!–> Dolj –> 12 <!–>
498 –> Drănic <!–> Dolj –> 30 <!–>
499 –> Ghindeni <!–> Dolj –> 10 <!–>
500 –> Gângiova <!–> Dolj –> 30 <!–>
501 –> Măceșu de Jos <!–> Dolj –> 17 <!–>
502 –> Negoi <!–> Dolj –> 49 <!–>
503 –> Predești <!–> Dolj –> 44 <!–>
504 –> Secu <!–> Dolj –> 10 <!–>
505 –> Siliștea Crucii <!–> Dolj –> 11 <!–>
506 –> Teasc <!–> Dolj –> 33 <!–>
507 –> Verbița <!–> Dolj –> 22 <!–>
508 –> Vârtop <!–> Dolj –> 31 <!–>
509 –> Întorsura <!–> Dolj –> 20 <!–>
510 –> Bechet <!–> Dolj –> 75 <!–>
511 –> Târgu Bujor <!–> Galați –> 10 <!–>
512 –> Berești <!–> Galați –> 10 <!–>
513 –> Liești <!–> Galați –> 25 <!–>
514 –> Măstăcani <!–> Galați –> 30 <!–>
515 –> Umbrărești <!–> Galați –> 50 <!–>
516 –> Matca <!–> Galați –> 75 <!–>
517 –> Cudalbi <!–> Galați –> 45 <!–>
518 –> Movileni <!–> Galați –> 40 <!–>
519 –> Ghidigeni <!–> Galați –> 50 <!–>
520 –> Independența <!–> Galați –> 40 <!–>
521 –> Bălăbănești <!–> Galați –> 10 <!–>
522 –> Băleni <!–> Galați –> 10 <!–>
523 –> Băneasa <!–> Galați –> 10 <!–>
524 –> Berești-Meria <!–> Galați –> 10 <!–>
525 –> Cuca <!–> Galați –> 10 <!–>
526 –> Fârțănești <!–> Galați –> 10 <!–>
527 –> Frumușița <!–> Galați –> 10 <!–>
528 –> Jorăști <!–> Galați –> 10 <!–>
529 –> Rediu <!–> Galați –> 20 <!–>
530 –> Rădești <!–> Galați –> 10 <!–>
531 –> Scânteiești <!–> Galați –> 10 <!–>
532 –> Schela <!–> Galați –> 10 <!–>
533 –> Slobozia Conachi <!–> Galați –> 10 <!–>
534 –> Suceveni <!–> Galați –> 10 <!–>
535 –> Șendreni <!–> Galați –> 50 <!–>
536 –> Suhurlui <!–> Galați –> 25 <!–>
537 –> Vlădești <!–> Galați –> 25 <!–>
538 –> Țepu <!–> Galați –> 25 <!–>
539 –> Nicorești <!–> Galați –> 25 <!–>
540 –> Tecuci <!–> Galați –> 130 <!–>
541 –> Cosmești <!–> Galați –> 10 <!–>
542 –> Grivița <!–> Galați –> 20 <!–>
543 –> Bălășești <!–> Galați –> 15 <!–>
544 –> Movileni <!–> Galați –> 15 <!–>
545 –> Barcea <!–> Galați –> 15 <!–>
546 –> Drăgănești <!–> Galați –> 15 <!–>
547 –> Tulucești <!–> Galați –> 15 <!–>
548 –> Cavadinești <!–> Galați –> 15 <!–>
549 –> Cerțești <!–> Galați –> 15 <!–>
550 –> Gohor <!–> Galați –> 15 <!–>
551 –> Corni <!–> Galați –> 20 <!–>
552 –> Comana <!–> Giurgiu –> 100 <!–>
553 –> Prundu <!–> Giurgiu –> 60 <!–>
554 –> Valea Dragului <!–> Giurgiu –> 40 <!–>
555 –> Florești-Stoenești <!–> Giurgiu –> 100 <!–>
556 –> Bucșani <!–> Giurgiu –> 50 <!–>
557 –> Grădinari <!–> Giurgiu –> 50 <!–>
558 –> Singureni <!–> Giurgiu –> 50 <!–>
559 –> Roata de Jos <!–> Giurgiu –> 100 <!–>
560 –> Bolintin-Deal <!–> Giurgiu –> 50 <!–>
561 –> Greaca <!–> Giurgiu –> 50 <!–>
562 –> Polovragi <!–> Gorj –> 200 <!–>
563 –> Samarinești <!–> Gorj –> 50 <!–>
564 –> Baia de Fier <!–> Gorj –> 100 <!–>
565 –> Bengești-Ciocadia <!–> Gorj –> 50 <!–>
566 –> Hurezani <!–> Gorj –> 50 <!–>
567 –> Săulești <!–> Gorj –> 100 <!–>
568 –> Roșia de Amaradia <!–> Gorj –> 120 <!–>
569 –> Glogova <!–> Gorj –> 30 <!–>
570 –> Negomir <!–> Gorj –> 60 <!–>
571 –> Bălănești <!–> Gorj –> 40 <!–>
572 –> Bilbor <!–> Harghita –> 20 <!–>
573 –> Corbu <!–> Harghita –> 20 <!–>
574 –> Voșlăbeni <!–> Harghita –> 32 <!–>
575 –> Bălan <!–> Harghita –> 40 <!–>
576 –> Cristuru Secuiesc <!–> Harghita –> 50 <!–>
577 –> Borsec <!–> Harghita –> 30 <!–>
578 –> Vlăhița <!–> Harghita –> 50 <!–>
579 –> Sândominic <!–> Harghita –> 10 <!–>
580 –> Brădești <!–> Harghita –> 30 <!–>
581 –> Cozmeni <!–> Harghita –> 10 <!–>
582 –> Mădăraș <!–> Harghita –> 20 <!–>
583 –> Gălăuțaș <!–> Harghita –> 12 <!–>
584 –> Ciucsângeorgiu <!–> Harghita –> 20 <!–>
585 –> Sântimbru <!–> Harghita –> 20 <!–>
586 –> Sâncrăieni <!–> Harghita –> 50 <!–>
587 –> Tulgheș <!–> Harghita –> 12 <!–>
588 –> Sânmartin <!–> Harghita –> 14 <!–>
589 –> Tomești <!–> Harghita –> 20 <!–>
590 –> Frumoasa <!–> Harghita –> 20 <!–>
591 –> Feliceni <!–> Harghita –> 15 <!–>
592 –> Șimonești <!–> Harghita –> 13 <!–>
593 –> Porumbeni <!–> Harghita –> 20 <!–>
594 –> Joseni <!–> Harghita –> 30 <!–>
595 –> Ciumani <!–> Harghita –> 32 <!–>
596 –> Ditrău <!–> Harghita –> 30 <!–>
597 –> Remetea <!–> Harghita –> 30 <!–>
598 –> Lăzarea <!–> Harghita –> 30 <!–>
599 –> Lunca de Jos <!–> Harghita –> 50 <!–>
600 –> Plăieșii de Jos <!–> Harghita –> 20 <!–>
601 –> Siculeni <!–> Harghita –> 20 <!–>
602 –> Satu Mare <!–> Harghita –> 50 <!–>
603 –> Săcel <!–> Harghita –> 20 <!–>
604 –> Vărșag <!–> Harghita –> 50 <!–>
605 –> Tușnad <!–> Harghita –> 10 <!–>
606 –> Lupeni <!–> Hunedoara –> 150 <!–>
607 –> Orăștie <!–> Hunedoara –> 50 <!–>
608 –> Geoagiu <!–> Hunedoara –> 50 <!–>
609 –> Rapoltu Mare <!–> Hunedoara –> 25 <!–>
610 –> Mărtinești <!–> Hunedoara –> 25 <!–>
611 –> Beriu <!–> Hunedoara –> 25 <!–>
612 –> Turdaș <!–> Hunedoara –> 25 <!–>
613 –> Uricani <!–> Hunedoara –> 50 <!–>
614 –> Aninoasa <!–> Hunedoara –> 400 <!–>
615 –> Baru <!–> Hunedoara –> 10 <!–>
616 –> Bănița <!–> Hunedoara –> 10 <!–>
617 –> General Berthlot <!–> Hunedoara –> 10 <!–>
618 –> Sarmizegetusa <!–> Hunedoara –> 10 <!–>
619 –> Balsa <!–> Hunedoara –> 10 <!–>
620 –> Colelia <!–> Ialomița –> 100 <!–>
621 –> Munteni-Buzău <!–> Ialomița –> 50 <!–>
622 –> Gârbovi <!–> Ialomița –> 50 <!–>
623 –> Fetești <!–> Ialomița –> 50 <!–>
624 –> Cocora <!–> Ialomița –> 27 <!–>
625 –> Grivița <!–> Ialomița –> 27 <!–>
626 –> Reviga <!–> Ialomița –> 27 <!–>
627 –> Miloșești <!–> Ialomița –> 27 <!–>
628 –> Platonești <!–> Ialomița –> 27 <!–>
629 –> Bucu <!–> Ialomița –> 27 <!–>
630 –> Sărățeni <!–> Ialomița –> 27 <!–>
631 –> Mărculești <!–> Ialomița –> 27 <!–>
632 –> Ciulnița <!–> Ialomița –> 27 <!–>
633 –> Ciocârlia <!–> Ialomița –> 27 <!–>
634 –> Manasia <!–> Ialomița –> 27 <!–>
635 –> Borănești <!–> Ialomița –> 27 <!–>
636 –> Movilița <!–> Ialomița –> 27 <!–>
637 –> Maia <!–> Ialomița –> 27 <!–>
638 –> Drăgușeni <!–> Iași –> 10 <!–>
639 –> Prisăcani <!–> Iași –> 100 <!–>
640 –> Dagâța <!–> Iași –> 45 <!–>
641 –> Românești <!–> Iași –> 75 <!–>
642 –> Horlești <!–> Iași –> 60 <!–>
643 –> Moțca <!–> Iași –> 20 <!–>
644 –> Comarna <!–> Iași –> 20 <!–>
645 –> Ciurea <!–> Iași –> 100 <!–>
646 –> Bălțați <!–> Iași –> 50 <!–>
647 –> Ciohorăni <!–> Iași –> 50 <!–>
648 –> Aroneanu <!–> Iași –> 30 <!–>
649 –> Balș <!–> Iași –> 10 <!–>
650 –> Brăești <!–> Iași –> 20 <!–>
651 –> Butea <!–> Iași –> 45 <!–>
652 –> Cucuteni <!–> Iași –> 40 <!–>
653 –> Erbiceni <!–> Iași –> 15 <!–>
654 –> Golăiești <!–> Iași –> 25 <!–>
655 –> Gorban <!–> Iași –> 30 <!–>
656 –> Hălăucești <!–> Iași –> 10 <!–>
657 –> Mădârjac <!–> Iași –> 10 <!–>
658 –> Miroslava <!–> Iași –> 10 <!–>
659 –> Moșna <!–> Iași –> 25 <!–>
660 –> Popricani <!–> Iași –> 15 <!–>
661 –> Răducăneni <!–> Iași –> 20 <!–>
662 –> Ruginoasa <!–> Iași –> 20 <!–>
663 –> Stolniceni-Prăjescu <!–> Iași –> 15 <!–>
664 –> Trifești <!–> Iași –> 20 <!–>
665 –> Țibănești <!–> Iași –> 15 <!–>
666 –> Țuțora <!–> Iași –> 20 <!–>
667 –> Ungheni <!–> Iași –> 20 <!–>
668 –> Voinești <!–> Iași –> 25 <!–>
669 –> Nuci <!–> Ilfov –> 100 <!–>
670 –> Gruiu <!–> Ilfov –> 50 <!–>
671 –> Voluntari <!–> Ilfov –> 250 <!–>
672 –> Domnești <!–> Ilfov –> 100 <!–>
673 –> Brănești <!–> Ilfov –> 100 <!–>
674 –> Balotești <!–> Ilfov –> 100 <!–>
675 –> Dascălu <!–> Ilfov –> 200 <!–>
676 –> Baia Sprie <!–> Maramureș –> 200 <!–>
677 –> Șomcuta Mare <!–> Maramureș –> 60 <!–>
678 –> Fărcașa <!–> Maramureș –> 100 <!–>
679 –> Groșii Țibleșului <!–> Maramureș –> 120 <!–>
680 –> Dragomirești <!–> Maramureș –> 100 <!–>
681 –> Rozavlea <!–> Maramureș –> 100 <!–>
682 –> Moisei <!–> Maramureș –> 100 <!–>
683 –> Sarasău <!–> Maramureș –> 50 <!–>
684 –> Cicârlău <!–> Maramureș –> 50 <!–>
685 –> Săcel <!–> Maramureș –> 50 <!–>
686 –> Bistra <!–> Maramureș –> 50 <!–>
687 –> Săliștea de Sus <!–> Maramureș –> 80 <!–>
688 –> Ulmeni <!–> Maramureș –> 60 <!–>
689 –> Desești <!–> Maramureș –> 50 <!–>
690 –> Săcălășeni <!–> Maramureș –> 50 <!–>
691 –> Satulung <!–> Maramureș –> 50 <!–>
692 –> Giulești <!–> Maramureș –> 50 <!–>
693 –> Cupșeni <!–> Maramureș –> 50 <!–>
694 –> Copalnic-Mănăștur <!–> Maramureș –> 100 <!–>
695 –> Călinești <!–> Maramureș –> 50 <!–>
696 –> Coroieni <!–> Maramureș –> 50 <!–>
697 –> Valea Chioarului <!–> Maramureș –> 50 <!–>
698 –> Groși <!–> Maramureș –> 50 <!–>
699 –> Băiuț <!–> Maramureș –> 50 <!–>
700 –> Leordina <!–> Maramureș –> 50 <!–>
701 –> Cireșu <!–> Mehedinți –> 45 <!–>
702 –> Bala <!–> Mehedinți –> 25 <!–>
703 –> Căzănești <!–> Mehedinți –> 50 <!–>
704 –> Dârvari <!–> Mehedinți –> 25 <!–>
705 –> Vânători <!–> Mehedinți –> 25 <!–>
706 –> Grozești <!–> Mehedinți –> 25 <!–>
707 –> Devesel <!–> Mehedinți –> 20 <!–>
708 –> Vrata <!–> Mehedinți –> 30 <!–>
709 –> Poroina Mare <!–> Mehedinți –> 20 <!–>
710 –> Greci <!–> Mehedinți –> 20 <!–>
711 –> Tâmna <!–> Mehedinți –> 50 <!–>
712 –> Baia de Aramă <!–> Mehedinți –> 30 <!–>
713 –> Bâlvănești <!–> Mehedinți –> 30 <!–>
714 –> Butoiești <!–> Mehedinți –> 25 <!–>
715 –> Cujmir <!–> Mehedinți –> 30 <!–>
716 –> Gârla Mare <!–> Mehedinți –> 25 <!–>
717 –> Godeanu <!–> Mehedinți –> 30 <!–>
718 –> Husnicioara <!–> Mehedinți –> 25 <!–>
719 –> Ilovița <!–> Mehedinți –> 30 <!–>
720 –> Isverna <!–> Mehedinți –> 30 <!–>
721 –> Livezile <!–> Mehedinți –> 30 <!–>
722 –> Malovăț <!–> Mehedinți –> 30 <!–>
723 –> Oprișor <!–> Mehedinți –> 30 <!–>
724 –> Ponoarele <!–> Mehedinți –> 30 <!–>
725 –> Punghina <!–> Mehedinți –> 30 <!–>
726 –> Rogova <!–> Mehedinți –> 25 <!–>
727 –> Stângăceaua <!–> Mehedinți –> 10 <!–>
728 –> Șișești <!–> Mehedinți –> 30 <!–>
729 –> Șovarna <!–> Mehedinți –> 25 <!–>
730 –> Șvinița <!–> Mehedinți –> 25 <!–>
731 –> Reghin <!–> Mureș –> 100 <!–>
732 –> Rușii-Munți <!–> Mureș –> 50 <!–>
733 –> Deda <!–> Mureș –> 50 <!–>
734 –> Albești <!–> Mureș –> 50 <!–>
735 –> Ideciu de Jos <!–> Mureș –> 50 <!–>
736 –> Solovăstru <!–> Mureș –> 90 <!–>
737 –> Răstolița <!–> Mureș –> 8 <!–>
738 –> Lunca Bradului <!–> Mureș –> 8 <!–>
739 –> Breaza <!–> Mureș –> 8 <!–>
740 –> Vătava <!–> Mureș –> 8 <!–>
741 –> Cozma <!–> Mureș –> 8 <!–>
742 –> Sărmașu <!–> Mureș –> 8 <!–>
743 –> Iernut <!–> Mureș –> 8 <!–>
744 –> Cucerdea <!–> Mureș –> 8 <!–>
745 –> Band <!–> Mureș –> 8 <!–>
746 –> Bichiș <!–> Mureș –> 8 <!–>
747 –> Zau de Câmpie <!–> Mureș –> 8 <!–>
748 –> Valea Largă <!–> Mureș –> 8 <!–>
749 –> Nadeș <!–> Mureș –> 8 <!–>
750 –> Sânger <!–> Mureș –> 8 <!–>
751 –> Crăiești <!–> Mureș –> 8 <!–>
752 –> Ogra <!–> Mureș –> 8 <!–>
753 –> Gurghiu <!–> Mureș –> 8 <!–>
754 –> Sâncraiu de Mureș <!–> Mureș –> 50 <!–>
755 –> Sighișoara (pentru Fundația "Centrul Creștin Medical de Zi", Str. Târnavei nr. 45) <!–> Mureș –> 10 <!–>
756 –> Sânpaul <!–> Mureș –> 120 <!–>
757 –> Pănet <!–> Mureș –> 30 <!–>
758 –> Crăciunești <!–> Mureș –> 30 <!–>
759 –> Eremitu <!–> Mureș –> 30 <!–>
760 –> Ghindari <!–> Mureș –> 30 <!–>
761 –> Aluniș <!–> Mureș –> 100 <!–>
762 –> Papiu Ilarian <!–> Mureș –> 40 <!–>
763 –> Măgherani <!–> Mureș –> 40 <!–>
764 –> Miercurea Nirajului <!–> Mureș –> 120 <!–>
765 –> Bereni <!–> Mureș –> 30 <!–>
766 –> Hodoșa <!–> Mureș –> 30 <!–>
767 –> Voivodeni <!–> Mureș –> 30 <!–>
768 –> Fântânele <!–> Mureș –> 30 <!–>
769 –> Iclănzel <!–> Mureș –> 37 <!–>
770 –> Petelea <!–> Mureș –> 37 <!–>
771 –> Ceuașu de Câmpie <!–> Mureș –> 27 <!–>
772 –> Saschiz <!–> Mureș –> 47 <!–>
773 –> Daneș <!–> Mureș –> 47 <!–>
774 –> Zagăr <!–> Mureș –> 37 <!–>
775 –> Ațintiș <!–> Mureș –> 37 <!–>
776 –> Luduș <!–> Mureș –> 40 <!–>
777 –> Gornești <!–> Mureș –> 40 <!–>
778 –> Piatra-Neamț <!–> Neamț –> 298 <!–>
779 –> Roman <!–> Neamț –> 100 <!–>
780 –> Bălțătești <!–> Neamț –> 50 <!–>
781 –> Tazlău <!–> Neamț –> 50 <!–>
782 –> Pipirig <!–> Neamț –> 50 <!–>
783 –> Dulcești <!–> Neamț –> 55 <!–>
784 –> Slatina <!–> Olt –> 200 <!–>
785 –> Gostavățu <!–> Olt –> 200 <!–>
786 –> Dobroteasa <!–> Olt –> 50 <!–>
787 –> Dobrosloveni <!–> Olt –> 20 <!–>
788 –> Găvănești <!–> Olt –> 20 <!–>
789 –> Călui <!–> Olt –> 10 <!–>
790 –> Iancu Jianu <!–> Olt –> 10 <!–>
791 –> Bârza <!–> Olt –> 10 <!–>
792 –> Tătulești <!–> Olt –> 100 <!–>
793 –> Colonești <!–> Olt –> 100 <!–>
794 –> Sârbii-Măgura <!–> Olt –> 50 <!–>
795 –> Optași-Măgura <!–> Olt –> 50 <!–>
796 –> Bărăști <!–> Olt –> 50 <!–>
797 –> Făgețelu <!–> Olt –> 50 <!–>
798 –> Vitomirești <!–> Olt –> 50 <!–>
799 –> Osica de Sus <!–> Olt –> 50 <!–>
800 –> Scornicești <!–> Olt –> 45 <!–>
801 –> Brastavățu <!–> Olt –> 45 <!–>
802 –> Brebeni <!–> Olt –> 15 <!–>
803 –> Cezieni <!–> Olt –> 2 <!–>
804 –> Coteana <!–> Olt –> 40 <!–>
805 –> Dobrețu <!–> Olt –> 20 <!–>
806 –> Dobrun <!–> Olt –> 30 <!–>
807 –> Fălcoiu <!–> Olt –> 8 <!–>
808 –> Grădinari <!–> Olt –> 65 <!–>
809 –> Milcov <!–> Olt –> 7 <!–>
810 –> Obârșia <!–> Olt –> 25 <!–>
811 –> Oboga <!–> Olt –> 15 <!–>
812 –> Oporelu <!–> Olt –> 10 <!–>
813 –> Scărișoara <!–> Olt –> 30 <!–>
814 –> Studina <!–> Olt –> 50 <!–>
815 –> Topana <!–> Olt –> 10 <!–>
816 –> Urzica <!–> Olt –> 20 <!–>
817 –> Valea Mare <!–> Olt –> 15 <!–>
818 –> Poiana Câmpina <!–> Prahova –> 50 <!–>
819 –> Posești <!–> Prahova –> 50 <!–>
820 –> Apostolache <!–> Prahova –> 20 <!–>
821 –> Băicoi <!–> Prahova –> 45 <!–>
822 –> Bărcănești <!–> Prahova –> 25 <!–>
823 –> Bătrâni <!–> Prahova –> 45 <!–>
824 –> Boldești-Grădiștea <!–> Prahova –> 70 <!–>
825 –> Cărbunești <!–> Prahova –> 20 <!–>
826 –> Cocorăștii Colț <!–> Prahova –> 25 <!–>
827 –> Cocorăștii Mislii <!–> Prahova –> 45 <!–>
828 –> Colceag <!–> Prahova –> 45 <!–>
829 –> Comarnic <!–> Prahova –> 130 <!–>
830 –> Drăgănești <!–> Prahova –> 45 <!–>
831 –> Filipeștii de Pădure <!–> Prahova –> 25 <!–>
832 –> Florești <!–> Prahova –> 20 <!–>
833 –> Gorgota <!–> Prahova –> 25 <!–>
834 –> Gura Vitioarei <!–> Prahova –> 22 <!–>
835 –> Iordăcheanu <!–> Prahova –> 70 <!–>
836 –> Lipănești <!–> Prahova –> 26 <!–>
837 –> Măgurele <!–> Prahova –> 26 <!–>
838 –> Păcureți <!–> Prahova –> 26 <!–>
839 –> Plopeni <!–> Prahova –> 70 <!–>
840 –> Podenii Noi <!–> Prahova –> 26 <!–>
841 –> Poienarii Burchii <!–> Prahova –> 22 <!–>
842 –> Posești <!–> Prahova –> 70 <!–>
843 –> Provița de Jos <!–> Prahova –> 63 <!–>
844 –> Provița de Sus <!–> Prahova –> 35 <!–>
845 –> Puchenii Mari <!–> Prahova –> 25 <!–>
846 –> Salcia <!–> Prahova –> 20 <!–>
847 –> Sălciile <!–> Prahova –> 20 <!–>
848 –> Scorțeni <!–> Prahova –> 45 <!–>
849 –> Secăria <!–> Prahova –> 39 <!–>
850 –> Starchiojd <!–> Prahova –> 45 <!–>
851 –> Surani <!–> Prahova –> 20 <!–>
852 –> Șoimari <!–> Prahova –> 18 <!–>
853 –> Talea <!–> Prahova –> 26 <!–>
854 –> Târgșorul Vechi <!–> Prahova –> 25 <!–>
855 –> Tinosu <!–> Prahova –> 25 <!–>
856 –> Filipeștii de Târg <!–> Prahova –> 50 <!–>
857 –> Urlați <!–> Prahova –> 5 <!–>
858 –> Albești-Paleologu <!–> Prahova –> 5 <!–>
859 –> Ariceștii Zeletin <!–> Prahova –> 5 <!–>
860 –> Apa <!–> Satu Mare –> 50 <!–>
861 –> Orașu Nou <!–> Satu Mare –> 50 <!–>
862 –> Certeze <!–> Satu Mare –> 50 <!–>
863 –> Cămărzana <!–> Satu Mare –> 30 <!–>
864 –> Moftin <!–> Satu Mare –> 35 <!–>
865 –> Gherța Mică <!–> Satu Mare –> 35 <!–>
866 –> Doba <!–> Satu Mare –> 50 <!–>
867 –> Acâș <!–> Satu Mare –> 50 <!–>
868 –> Săcășeni <!–> Satu Mare –> 30 <!–>
869 –> Hodod <!–> Satu Mare –> 30 <!–>
870 –> Halmeu <!–> Satu Mare –> 30 <!–>
871 –> Porumbești <!–> Satu Mare –> 50 <!–>
872 –> Micula <!–> Satu Mare –> 30 <!–>
873 –> Dorolț <!–> Satu Mare –> 20 <!–>
874 –> Beltiug <!–> Satu Mare –> 50 <!–>
875 –> Cehal <!–> Satu Mare –> 30 <!–>
876 –> Pir <!–> Satu Mare –> 30 <!–>
877 –> Tarna Mare <!–> Satu Mare –> 30 <!–>
878 –> Turț <!–> Satu Mare –> 30 <!–>
879 –> Bixad <!–> Satu Mare –> 30 <!–>
880 –> Medieșu Aurit <!–> Satu Mare –> 25 <!–>
881 –> Botiz <!–> Satu Mare –> 20 <!–>
882 –> Socond <!–> Satu Mare –> 30 <!–>
883 –> Homoroade <!–> Satu Mare –> 40 <!–>
884 –> Berveni <!–> Satu Mare –> 25 <!–>
885 –> Pișcolt <!–> Satu Mare –> 30 <!–>
886 –> Sanislău <!–> Satu Mare –> 20 <!–>
887 –> Viile Satu Mare <!–> Satu Mare –> 20 <!–>
888 –> Zalău <!–> Sălaj –> 50 <!–>
889 –> Horoatu Crasnei <!–> Sălaj –> 30 <!–>
890 –> Șimleul Silvaniei <!–> Sălaj –> 35 <!–>
891 –> Românași <!–> Sălaj –> 20 <!–>
892 –> Cehu Silvaniei <!–> Sălaj –> 21 <!–>
893 –> Carastelec <!–> Sălaj –> 40 <!–>
894 –> Dobrin <!–> Sălaj –> 15 <!–>
895 –> Hida <!–> Sălaj –> 10 <!–>
896 –> Măeriște <!–> Sălaj –> 25 <!–>
897 –> Marca <!–> Sălaj –> 25 <!–>
898 –> Plopiș <!–> Sălaj –> 25 <!–>
899 –> Șărmășag <!–> Sălaj –> 72 <!–>
900 –> Sâg <!–> Sălaj –> 25 <!–>
901 –> Treznea <!–> Sălaj –> 22 <!–>
902 –> Valcău de Jos <!–> Sălaj –> 30 <!–>
903 –> Vârșolț <!–> Sălaj –> 50 <!–>
904 –> Cuzăplac <!–> Sălaj –> 10 <!–>
905 –> Hereclean <!–> Sălaj –> 15 <!–>
906 –> Camăr <!–> Sălaj –> 20 <!–>
907 –> Șamșud <!–> Sălaj –> 20 <!–>
908 –> Boghiș <!–> Sălaj –> 20 <!–>
909 –> Crasna <!–> Sălaj –> 72 <!–>
910 –> Pericei <!–> Sălaj –> 29 <!–>
911 –> Almașu <!–> Sălaj –> 20 <!–>
912 –> Creaca <!–> Sălaj –> 40 <!–>
913 –> Cristolț <!–> Sălaj –> 10 <!–>
914 –> Dragu <!–> Sălaj –> 18 <!–>
915 –> Gârbou <!–> Sălaj –> 6 <!–>
916 –> Letca <!–> Sălaj –> 15 <!–>
917 –> Losna <!–> Sălaj –> 20 <!–>
918 –> Meseșenii de Jos <!–> Sălaj –> 35 <!–>
919 –> Nușfalău <!–> Sălaj –> 25 <!–>
920 –> Poiana Blenchii <!–> Sălaj –> 10 <!–>
921 –> Rus <!–> Sălaj –> 15 <!–>
922 –> Șimișna <!–> Sălaj –> 15 <!–>
923 –> Zalha <!–> Sălaj –> 30 <!–>
924 –> Agrij <!–> Sălaj –> 17 <!–>
925 –> Bucium <!–> Sălaj –> 20 <!–>
926 –> Laslea (pentru Asociația Medical Creștină Lukas Spital "Centrul de recuperare și îngrijiri paleative")<!–> Sibiu–> 5<!–>
927 –> Turnu Roșu <!–> Sibiu –> 60 <!–>
928 –> Nocrich <!–> Sibiu –> 60 <!–>
929 –> Alțâna <!–> Sibiu –> 10 <!–>
930 –> Bârghiș <!–> Sibiu –> 10 <!–>
931 –> Brădeni <!–> Sibiu –> 10 <!–>
932 –> Bruiu <!–> Sibiu –> 10 <!–>
933 –> Iacobeni <!–> Sibiu –> 10 <!–>
934 –> Laslea <!–> Sibiu –> 10 <!–>
935 –> Micăsasa <!–> Sibiu –> 10 <!–>
936 –> Mihăileni <!–> Sibiu –> 10 <!–>
937 –> Moșna <!–> Sibiu –> 10 <!–>
938 –> Valea Viilor <!–> Sibiu –> 10 <!–>
939 –> Ocna Sibiului <!–> Sibiu –> 10 <!–>
940 –> Alma <!–> Sibiu –> 10 <!–>
941 –> Arpașu de Jos <!–> Sibiu –> 10 <!–>
942 –> Biertan <!–> Sibiu –> 10 <!–>
943 –> Blăjel <!–> Sibiu –> 10 <!–>
944 –> Boița <!–> Sibiu –> 10 <!–>
945 –> Tilișca <!–> Sibiu –> 10 <!–>
946 –> Loamneș <!–> Sibiu –> 10 <!–>
947 –> Ludoș <!–> Sibiu –> 10 <!–>
948 –> Porumbacu de Jos <!–> Sibiu –> 10 <!–>
949 –> Apoldu de Jos <!–> Sibiu –> 10 <!–>
950 –> Săliște <!–> Sibiu –> 10 <!–>
951 –> Jina <!–> Sibiu –> 100 <!–>
952 –> Râu Sadului <!–> Sibiu –> 10 <!–>
953 –> Poplaca <!–> Sibiu –> 10 <!–>
954 –> Agnita <!–> Sibiu –> 100 <!–>
955 –> Miercurea Sibiului <!–> Sibiu –> 100 <!–>
956 –> Șeica Mare <!–> Sibiu –> 150 <!–>
957 –> Păuca <!–> Sibiu –> 100 <!–>
958 –> Sadu <!–> Sibiu –> 50 <!–>
959 –> Poiana Sibiului <!–> Sibiu –> 50 <!–>
960 –> Cârțișoara <!–> Sibiu –> 50 <!–>
961 –> Frasin <!–> Suceava –> 17 <!–>
962 –> Bălcăuți <!–> Suceava –> 20 <!–>
963 –> Ulma <!–> Suceava –> 50 <!–>
964 –> Fundu Moldovei <!–> Suceava –> 50 <!–>
965 –> Ipotești <!–> Suceava –> 25 <!–>
966 –> Pojorâta <!–> Suceava –> 25 <!–>
967 –> Horodniceni <!–> Suceava –> 50 <!–>
968 –> Șaru Dornei <!–> Suceava –> 145 <!–>
969 –> Breaza <!–> Suceava –> 20 <!–>
970 –> Dorna-Arini <!–> Suceava –> 20 <!–>
971 –> Horodnic de Sus <!–> Suceava –> 20 <!–>
972 –> Iaslovăț <!–> Suceava –> 20 <!–>
973 –> Mănăstirea Humorului <!–> Suceava –> 20 <!–>
974 –> Poiana Stampei <!–> Suceava –> 20 <!–>
975 –> Sadova <!–> Suceava –> 20 <!–>
976 –> Solca <!–> Suceava –> 10 <!–>
977 –> Stulpicani <!–> Suceava –> 20 <!–>
978 –> Verești <!–> Suceava –> 20 <!–>
979 –> Râșca <!–> Suceava –> 50 <!–>
980 –> Baia <!–> Suceava –> 50 <!–>
981 –> Hârtop <!–> Suceava –> 40 <!–>
982 –> Preutești <!–> Suceava –> 50 <!–>
983 –> Bogdănești <!–> Suceava –> 40 <!–>
984 –> Bilca <!–> Suceava –> 30 <!–>
985 –> Frătăuții Noi <!–> Suceava –> 40 <!–>
986 –> Frătăuții Vechi <!–> Suceava –> 20 <!–>
987 –> Horodnic de Jos <!–> Suceava –> 20 <!–>
988 –> Satu Mare <!–> Suceava –> 40 <!–>
989 –> Izvoarele Sucevei <!–> Suceava –> 20 <!–>
990 –> Moldova-Sulița <!–> Suceava –> 20 <!–>
991 –> Iacobeni <!–> Suceava –> 40 <!–>
992 –> Coșna <!–> Suceava –> 40 <!–>
993 –> Cârlibaba <!–> Suceava –> 40 <!–>
994 –> Ostra <!–> Suceava –> 20 <!–>
995 –> Cacica <!–> Suceava –> 20 <!–>
996 –> Botoșana <!–> Suceava –> 30 <!–>
997 –> Frumosu <!–> Suceava –> 20 <!–>
998 –> Crucea <!–> Suceava –> 20 <!–>
999 –> Mălini <!–> Suceava –> 40 <!–>
1000 –> Putna <!–> Suceava –> 20 <!–>
1001 –> Slatina <!–> Suceava –> 40 <!–>
1002 –> Arbore <!–> Suceava –> 20 <!–>
1003 –> Mitocu Dragomirnei <!–> Suceava –> 40 <!–>
1004 –> Capu Câmpului <!–> Suceava –> 20 <!–>
1005 –> Drăgoiești <!–> Suceava –> 20 <!–>
1006 –> Ciprian Porumbescu <!–> Suceava –> 20 <!–>
1007 –> Moara <!–> Suceava –> 20 <!–>
1008 –> Calafindești <!–> Suceava –> 40 <!–>
1009 –> Marginea <!–> Suceava –> 40 <!–>
1010 –> Șerbăuți <!–> Suceava –> 30 <!–>
1011 –> Gura Humorului <!–> Suceava –> 90 <!–>
1012 –> Dărmănești <!–> Suceava –> 20 <!–>
1013 –> Broșteni <!–> Suceava –> 20 <!–>
1014 –> Straja <!–> Suceava –> 20 <!–>
1015 –> Vama <!–> Suceava –> 20 <!–>
1016 –> Vicov de Jos <!–> Suceava –> 20 <!–>
1017 –> Mușenița <!–> Suceava –> 20 <!–>
1018 –> Vicovu de Sus <!–> Suceava –> 20 <!–>
1019 –> Salcea <!–> Suceava –> 20 <!–>
1020 –> Liteni <!–> Suceava –> 20 <!–>
1021 –> Bosanci <!–> Suceava –> 17 <!–>
1022 –> Brodina <!–> Suceava –> 17 <!–>
1023 –> Volovaț <!–> Suceava –> 17 <!–>
1024 –> Pârteștii de Jos <!–> Suceava –> 17 <!–>
1025 –> Moldovița <!–> Suceava –> 17 <!–>
1026 –> Berchișești <!–> Suceava –> 15 <!–>
1027 –> Păltinoasa <!–> Suceava –> 17 <!–>
1028 –> Adâncata <!–> Suceava –> 25 <!–>
1029 –> Drăgușeni <!–> Suceava –> 20 <!–>
1030 –> Mârzănești <!–> Teleorman –> 20 <!–>
1031 –> Crângu <!–> Teleorman –> 20 <!–>
1032 –> Vedea <!–> Teleorman –> 20 <!–>
1033 –> Beuca <!–> Teleorman –> 80 <!–>
1034 –> Scurtu Mare <!–> Teleorman –> 100 <!–>
1035 –> Orbeasca <!–> Teleorman –> 20 <!–>
1036 –> Siliștea <!–> Teleorman –> 20 <!–>
1037 –> Plopii-Slăvitești <!–> Teleorman –> 20 <!–>
1038 –> Gălăteni <!–> Teleorman –> 20 <!–>
1039 –> Răsmirești <!–> Teleorman –> 15 <!–>
1040 –> Sfințești <!–> Teleorman –> 15 <!–>
1041 –> Băbăița <!–> Teleorman –> 30 <!–>
1042 –> Lisa <!–> Teleorman –> 20 <!–>
1043 –> Năsturelu <!–> Teleorman –> 100 <!–>
1044 –> Moșteni <!–> Teleorman –> 50 <!–>
1045 –> Tătărăștii de Sus <!–> Teleorman –> 50 <!–>
1046 –> Videle <!–> Teleorman –> 100 <!–>
1047 –> Cosmești <!–> Teleorman –> 14 <!–>
1048 –> Didești <!–> Teleorman –> 80 <!–>
1049 –> Sârbeni <!–> Teleorman –> 3 <!–>
1050 –> Traian <!–> Teleorman –> 4 <!–>
1051 –> Buziaș <!–> Timiș –> 25 <!–>
1052 –> Făget <!–> Timiș –> 20 <!–>
1053 –> Comloșu Mare <!–> Timiș –> 15 <!–>
1054 –> Bârna <!–> Timiș –> 15 <!–>
1055 –> Darova <!–> Timiș –> 21 <!–>
1056 –> Boldur <!–> Timiș –> 21 <!–>
1057 –> Sânpetru Mare <!–> Timiș –> 31 <!–>
1058 –> Coșteiu <!–> Timiș –> 21 <!–>
1059 –> Pesac <!–> Timiș –> 20 <!–>
1060 –> Vălcani <!–> Timiș –> 26 <!–>
1061 –> Ghilad <!–> Timiș –> 26 <!–>
1062 –> Livezile <!–> Timiș –> 31 <!–>
1063 –> Nădrag <!–> Timiș –> 550 <!–>
1064 –> Becicherecu Mic <!–> Timiș –> 30 <!–>
1065 –> Sacoșu Turcesc <!–> Timiș –> 40 <!–>
1066 –> Sânmihaiu Român <!–> Timiș –> 30 <!–>
1067 –> Pișchia <!–> Timiș –> 20 <!–>
1068 –> Secaș <!–> Timiș –> 20 <!–>
1069 –> Pădureni <!–> Timiș –> 20 <!–>
1070 –> Brestovăț <!–> Timiș –> 20 <!–>
1071 –> Fibiș <!–> Timiș –> 20 <!–>
1072 –> Pietroasa <!–> Timiș –> 10 <!–>
1073 –> Margina <!–> Timiș –> 20 <!–>
1074 –> Bara <!–> Timiș –> 5 <!–>
1075 –> Traian Vuia <!–> Timiș –> 25 <!–>
1076 –> Bucovăț <!–> Timiș –> 7 <!–>
1077 –> Checea <!–> Timiș –> 7 <!–>
1078 –> Giera <!–> Timiș –> 7 <!–>
1079 –> Liebling <!–> Timiș –> 7 <!–>
1080 –> Moravița <!–> Timiș –> 7 <!–>
1081 –> Jamu Mare <!–> Timiș –> 7 <!–>
1082 –> Știuca <!–> Timiș –> 7 <!–>
1083 –> Dudeștii Noi <!–> Timiș –> 7 <!–>
1084 –> Voiteg <!–> Timiș –> 7 <!–>
1085 –> Dumbrava <!–> Timiș –> 15 <!–>
1086 –> Dumbrăvița <!–> Timiș –> 15 <!–>
1087 –> Uivar <!–> Timiș –> 15 <!–>
1088 –> Jimbolia <!–> Timiș –> 20 <!–>
1089 –> Otelec <!–> Timiș –> 15 <!–>
1090 –> Consiliul județean Tulcea, bugetul propriu al județului <!–> Tulcea –> 600 <!–>
1091 –> Greci <!–> Tulcea –> 50 <!–>
1092 –> C.A. Rosetti <!–> Tulcea –> 50 <!–>
1093 –> Horia <!–> Tulcea –> 50 <!–>
1094 –> Chillia Veche <!–> Tulcea –> 50 <!–>
1095 –> Horezu <!–> Vâlcea –> 100 <!–>
1096 –> Mihăești <!–> Vâlcea –> 50 <!–>
1097 –> Călimănești <!–> Vâlcea –> 50 <!–>
1098 –> Bărbătești <!–> Vâlcea –> 20 <!–>
1099 –> Voineasa <!–> Vâlcea –> 20 <!–>
1100 –> Bujoreni <!–> Vâlcea –> 20 <!–>
1101 –> Stroești <!–> Vâlcea –> 20 <!–>
1102 –> Ștefănești <!–> Vâlcea –> 125 <!–>
1103 –> Galicea <!–> Vâlcea –> 100 <!–>
1104 –> Mateești <!–> Vâlcea –> 20 <!–>
1105 –> Stoilești <!–> Vâlcea –> 35 <!–>
1106 –> Laloșu <!–> Vâlcea –> 20 <!–>
1107 –> Măldărești <!–> Vâlcea –> 10 <!–>
1108 –> Pesceana <!–> Vâlcea –> 15 <!–>
1109 –> Prundeni <!–> Vâlcea –> 20 <!–>
1110 –> Slătioara <!–> Vâlcea –> 15 <!–>
1111 –> Oteșani <!–> Vâlcea –> 80 <!–>
1112 –> Lungești <!–> Vâlcea –> 75 <!–>
1113 –> Tomșani <!–> Vâlcea –> 20 <!–>
1114 –> Vaslui <!–> Vaslui –> 50 <!–>
1115 –> Negrești <!–> Vaslui –> 150 <!–>
1116 –> Huși <!–> Vaslui –> 50 <!–>
1117 –> Băcești <!–> Vaslui –> 30 <!–>
1118 –> Găgești <!–> Vaslui –> 20 <!–>
1119 –> Drânceni <!–> Vaslui –> 45 <!–>
1120 –> Stănilești <!–> Vaslui –> 45 <!–>
1121 –> Muntenii de Sus <!–> Vaslui –> 60 <!–>
1122 –> Iana <!–> Vaslui –> 35 <!–>
1123 –> Ibănești <!–> Vaslui –> 35 <!–>
1124 –> Delești <!–> Vaslui –> 100 <!–>
1125 –> Lipovăț <!–> Vaslui –> 50 <!–>
1126 –> Fălciu <!–> Vaslui –> 50 <!–>
1127 –> Ivănești <!–> Vaslui –> 50 <!–>
1128 –> Rebricea <!–> Vaslui –> 15 <!–>
1129 –> Zăpodeni <!–> Vaslui –> 15 <!–>
1130 –> Tanacu <!–> Vaslui –> 15 <!–>
1131 –> Tăcuta <!–> Vaslui –> 15 <!–>
1132 –> Murgeni <!–> Vaslui –> 40 <!–>
1133 –> Berezeni <!–> Vaslui –> 15 <!–>
1134 –> Vetrișoaia <!–> Vaslui –> 15 <!–>
1135 –> Ciocani <!–> Vaslui –> 15 <!–>
1136 –> Vutcani <!–> Vaslui –> 50 <!–>
1137 –> Dodești <!–> Vaslui –> 15 <!–>
1138 –> Pușcași <!–> Vaslui –> 7 <!–>
1139 –> Muntenii de Jos <!–> Vaslui –> 10 <!–>
1140 –> Oșești <!–> Vaslui –> 2 <!–>
1141 –> Perieni <!–> Vaslui –> 200 <!–>
1142 –> Vânători <!–> Vrancea –> 33 <!–>
1143 –> Mera <!–> Vrancea –> 34 <!–>
1144 –> Movilița <!–> Vrancea –> 33 <!–>
1145 –> Andreiașu de Jos <!–> Vrancea –> 30 <!–>
1146 –> Boghești <!–> Vrancea –> 1 <!–>
1147 –> Fitionești <!–> Vrancea –> 30 <!–>
1148 –> Garoafa <!–> Vrancea –> 20 <!–>
1149 –> Golești <!–> Vrancea –> 1 <!–>
1150 –> Homocea <!–> Vrancea –> 10 <!–>
1151 –> Negrilești <!–> Vrancea –> 15 <!–>
1152 –> Obrejița <!–> Vrancea –> 30 <!–>
1153 –> Răstoaca <!–> Vrancea –> 10 <!–>
1154 –> Reghiu <!–> Vrancea –> 27 <!–>
1155 –> Slobozia Bradului <!–> Vrancea –> 10 <!–>
1156 –> Vizantea Livezi <!–> Vrancea –> 40 <!–>
1157 –> Adjud <!–> Vrancea –> 84 <!–>
1158 –> Panciu <!–> Vrancea –> 88 <!–>
1159 –> Câmpineanca <!–> Vrancea –> 30 <!–>
1160 –> Câmpuri <!–> Vrancea –> 35 <!–>
1161 –> Dumbrăveni <!–> Vrancea –> 35 <!–>
1162 –> Păunești <!–> Vrancea –> 35 <!–>
1163 –> Poiana Cristei <!–> Vrancea –> 35 <!–>
1164 –> Soveja <!–> Vrancea –> 35 <!–>
1165 –> Suraia <!–> Vrancea –> 35 <!–>
1166 –> Țifești <!–> Vrancea –> 45 <!–>
1167 –> Valea Sării <!–> Vrancea –> 35 <!–>
1168 –> Sectorul 1 <!–> București –> 400 <!–>
1169 –> Sectorul 2 <!–> București –> 360 <!–>
1170 –> Sectorul 3 <!–> București –> 200 <!–>
1171 –> Sectorul 3 (pentru Centrul de urgență pentru persoane adulte fără adăpost CUPA) <!–> București –> 14 <!–>
1172 –> Sectorul 4 <!–> București –> 100 <!–>
1173 –> Sectorul 5 <!–> București –> 100 <!–>
1174 –> Sectorul 6 <!–> București –> 200 <!–>
TOTAL –> 45.500

(la 28-12-2010,
Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 7, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.374 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 28 decembrie 2010
)
<!–>–>

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters