Informatii Document
Emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 4 octombrie 2024
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
| Nu exista actiuni suferite de acest act | |
| Nu exista actiuni induse de acest act | |
| Acte referite de acest act: | |
| Nu exista acte care fac referire la acest act | |
Având în vedere prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.774/2002 (Regulament privind subprodusele de origine animală), precum și prevederile părții a II-a, capitolul 1, secțiunea 1.2.1.4 „Ajutoare pentru animale moarte“ din Comunicarea Comisiei – Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale (2022/C485/01),<!–>în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 5 alin. (2), (6) și (7) din Ordonanța Guvernului nr. 24/2016 privind organizarea și desfășurarea activității de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 55/2017, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2024 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 24/2016 privind organizarea și desfășurarea activității de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, precum și pentru aprobarea unor măsuri de aplicare a acesteia,–>Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
ARTICOL UNICSe aprobă Normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 24/2016 privind organizarea și desfășurarea activității de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 55/2017, cu modificările și completările ulterioare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.<!–>
PRIM-MINISTRU –>
ION-MARCEL CIOLACU<!–>
Contrasemnează:–>
Viceprim-ministru,<!–>
Marian Neacșu–>
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,<!–>
Florin-Ionuț Barbu–>
p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,<!–>
Marin Țole,–>
secretar de stat<!–>
p. Ministrul mediului, apelor și pădurilor,–>
Ionuț Sorin Banciu,<!–>
secretar de stat–>
Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor,<!–>
Alexandru Nicolae Bociu–>
Ministrul finanțelor,<!–>
Marcel-Ioan Boloș–>
p. Ministrul afacerilor externe,<!–>
Luca-Alexandru Niculescu,–>
secretar de stat<!–>București, 2 octombrie 2024.–>Nr. 1.218. +
ANEXĂ<!–>NORME METODOLOGICEde aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 24/2016 –>privind organizarea și desfășurarea activității de neutralizare <!–>a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate–>consumului uman<!–>–><!–>–>