Informatii Document
Emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1144 din 19 decembrie 2023
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,<!–>Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.–> +
Articolul 1Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Modernizarea infrastructurii de cale ferată dintre stațiile C.F. București Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră“, lucrare de utilitate publică de interes național, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. +
Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile prin Mecanismul pentru interconectarea Europei (Connecting Europe Facility – CEF), de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, și din venituri proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.“ – S.A., precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii. +
Articolul 3Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ – S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.<!–>
PRIM-MINISTRU–>
ION-MARCEL CIOLACU<!–>
Contrasemnează:–>
Viceprim-ministru,<!–>
Marian Neacșu–>
Ministrul transporturilor și infrastructurii,<!–>
Sorin-Mihai Grindeanu–>
p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,<!–>
Marin Țole,–>
secretar de stat<!–>
Ministrul finanțelor,–>
Marcel-Ioan Boloș<!–>București, 14 decembrie 2023.–>Nr. 1.269. +
ANEXĂ<!–>
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI–>
ai obiectivului de investiții „Modernizarea infrastructurii de cale ferată dintre stațiile C.F. București Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră“<!–>–>Titular: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii<!–>Beneficiar: Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ – S.A.–>Amplasament: județele Ilfov, Giurgiu și pe raza municipiului București<!–>
Indicatorii tehnico-economici–>
+
Factori de risc<!–>Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.–> +
Finanțarea investiției<!–>Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Mecanismul pentru interconectarea Europei (Connecting Europe Facility – CEF), de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, și din venituri proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.“ – S.A., precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.–><!–>–>–-<!–>–>