pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003
În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul INormele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2003, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La punctul 32.7 – "Măsuri instituţionale şi procedurile pentru acordarea acţiunilor", după subpunctul 3 se introduce subpunctul 3^1 cu următorul cuprins:"3^1. a) În cadrul acţiunilor de privatizare prin restituire, acţiunile se vor acorda la preţul minim, care este valoarea nominală a unei acţiuni. În cazul în care valoarea unei acţiuni pe piaţa de capital a societăţii comerciale propuse pentru privatizare prin restituire de acţiuni este mai mare decât valoarea nominală a aceleiaşi acţiuni, restituirea se va face la preţul de la ultima tranzacţionare pe piaţa de capital.b) O societate comercială poate fi trecută de cel mult două ori în lista cu societăţile comerciale la care există cote de capital disponibil pentru privatizare prin restituire în condiţiile de preţ prevăzute la lit. a). … c) Instituţiile publice implicate în procesul de privatizare îşi vor elabora propriul regulament de restituire şi atribuire de acţiuni în cadrul metodei de privatizare prin restituire, care se aprobă prin ordin al conducătorului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I." … 2. Subpunctul 9 al punctului 32.7 va avea următorul cuprins:"9. După expirarea termenului prevăzut la pct. 8 titularul deciziei/dispoziţiei de restituire prin acordarea de acţiuni sau reprezentantul acestuia desemnat prin procură specială ori, după caz, moştenitorii acestuia, pe baza certificatului de moştenitor, va/vor depune o cerere privind atribuirea de acţiuni la una sau mai multe dintre societăţile comerciale prevăzute pentru oferta iniţială de restituire, la care va anexa în copie legalizată decizia/dispoziţia emisă de entitatea învestită cu soluţionarea şi o declaraţie autentică din care să rezulte dacă a mai solicitat sau nu acordarea de acţiuni la o altă instituţie."3. Subpunctul 14 al punctului 32.7 va avea următorul cuprins:"14. După atribuirea sau, după caz, alocarea acţiunilor, ofertantul va elibera persoanei îndreptăţite o adeverinţă/un certificat de acţionar care va indica titularul acestora, numărul acţiunilor şi datele de identificare a societăţii comerciale."4. La punctul 32.7, după subpunctul 14 se introduce subpunctul 14^1 cu următorul cuprins:"14^1. a) Adeverinţa/certificatul emisă/emis de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului va fi eliberată/eliberat petentului în termen de 30 de zile de la momentul încheierii negocierilor conform prevederilor pct. 12 şi va fi comunicată/comunicat oficiului registrului comerţului şi Registrului independent la care societatea comercială care a făcut obiectul atribuirii de acţiuni prin metoda de privatizare prin restituire îşi ţine registrul acţionarilor.b) În termen de 30 de zile de la primirea adeverinţei/certificatului, petentul are obligaţia să solicite înscrierea sa ca acţionar la oficiul registrului comerţului şi Registrul independent la care societatea comercială care a făcut obiectul atribuirii de acţiuni prin metoda de privatizare prin restituire îşi ţine registrul acţionarilor." … 5. La punctul 34.3 – "Procedura de emitere, înregistrare şi utilizare a titlurilor de valoare nominală", după subpunctul 15 se introduc subpunctele 15^1 şi 15^2 cu următorul cuprins:"15^1. Titlurile de valoare nominală pot fi folosite în procesul de privatizare prin restituire numai la societăţile comerciale aflate în curs de privatizare, conform legislaţiei de privatizare în domeniu, cu excepţia pachetelor de acţiuni pe care instituţia publică implicată le vinde pe piaţa de capital.15^2. În cazul societăţilor comerciale aflate în curs de privatizare, preţul de vânzare al unei acţiuni se va stabili după cum urmează:a) pentru societăţile comerciale la care se acceptă la plată titluri de valoare, preţul unei acţiuni ce face obiectul acestor vânzări va fi egal cu valoarea nominală a acesteia; … b) pentru societăţile comerciale la care se prezintă mai mulţi ofertanţi care oferă un preţ pe acţiune mai mare decât valoarea nominală a acesteia, instituţia publică implicată va acorda acţiunile la preţul cel mai bun obţinut peste valoarea nominală; … c) pentru societăţile comerciale la care preţul pe acţiune se plăteşte prin titluri de valoare, titularul acestora va trebui să îndeplinească toate celelalte condiţii prevăzute de legislaţia privatizării şi cerute de instituţia publică implicată." … + Articolul IIHotărârea Guvernului nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2003, cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:–––––Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului,Mircea UrsachePreşedintele Autorităţiipentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001,Adrian MărăşoiuMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TănăsescuBucureşti, 2 septembrie 2004.Nr. 1.385.–––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.