În temeiul art. 107 din Constituție, al art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, și al art. 5 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 126/2001 privind stingerea obligațiilor bugetare ale agenților economici din sectorul producției de apărare, din patrimoniul cărora se constituie parcuri industriale, aprobată prin Legea nr. 50/2002,<!–>Guvernul României adopta prezenta hotărâre.–> +
Articolul 1(1)<!–>Filiala Societatea Comercială Uzina „Mecanică Plopeni” – S.A. din cadrul Companiei Naționale „Romarm” – S.A. se divizează, potrivit legii, în două societăți comerciale, după cum urmează:a)–>Societatea Comercială „Uzina Mecanică Plopeni” S.A., care își continuă existența și își modifică în mod corespunzător capitalul social; … b)o nouă societate pe acțiuni, care se constituie în vederea administrării unui parc industrial sub autoritatea Consiliului Județean Prahova, acesta fiind acționarul unic al societății nou-înființate, și care preia activele necesare înființării acestui parc, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. … (la 26-02-2004,
Alineatul (1) din Articolul 1 a fost modificat de Articolul V din HOTĂRÂREA nr. 180 din 12 februarie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 170 din 26 februarie 2004
)
(2)Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 979/2000 privind înființarea Companiei Naționale „Romarm” – S.A. prin fuziunea Societății Naționale „Romarm” – S.A. cu Regia Autonomă „Arsenalul Armatei”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 27 octombrie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifica în mod corespunzător. +
Articolul 2(1)<!–>Se aprobă transmiterea fără plata a terenului aferent parcului industrial, având suprafața de 36,476 ha, situat în orașul Plopeni, județul Prahova, proprietate privată a statului, din patrimoniul Societății Comerciale "Uzina Mecanică Plopeni" – S.A. în domeniul privat al județului Prahova, în vederea constituirii parcului industrial prevăzut la art. 1 alin. (1) lit. b).(2)–>Predarea-preluarea activelor prevăzute la art. 1 alin. (1), precum și a terenului transmis potrivit alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. +
Articolul 3Societatea Comercială "Uzina Mecanică Plopeni" – S.A. va beneficia de prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 126/2001 privind stingerea obligațiilor bugetare ale agenților economici din sectorul producției de apărare, din patrimoniul cărora se constituie parcuri industriale, aprobată prin Legea nr. 50/2002.<!–>
PRIM-MINISTRU–>
ADRIAN NASTASE<!–>
Contrasemnează:–>
Ministrul industriei și resurselor,<!–>
Dan Ioan Popescu–>
Ministrul administrației publice,<!–>
Octav Cozmanca–>
Ministrul dezvoltării și prognozei,<!–>
Gheorghe Romeo Leonard Cazan–>
Ministrul finanțelor publice,<!–>
Mihai Nicolae Tanasescu–>București, 12 decembrie 2002.<!–>Nr. 1.473.–> +
Anexă<!–>LISTA–>cuprinzând activele ce urmează să fie incluse în<!–>parcul industrial din orașul Plopeni, județul Prahova–>1.<!–>Secția tâmplărie … 2.–>Depozit de ambalaje … 3.<!–>Organizare de șantier (fosta ICIM NOVA) … 4.–>Autogara … 5.<!–>Plaja de distrugere … 6.–>Poligon A.L.A. … 7.<!–>Microcentrala Cămin 2 … 8.–>Punct termic PT. 3 … 9.<!–>Gospodărie-anexa … 10.–>Incinta (fosta organizare de șantier TC IND) … 11.<!–>Ateliere de producție cu anexe – ob. 1, ob. 3, ob. 21, ob. 22, ob. 121, ob. 301, ob. 40, ob. 2, ob. 46, ob. 47, ob. 235, ob. 50, ob. 103, ob. 251, ob. 53, ob. 302, ob. 303 și ob. 304 … 12.–>Ateliere de producție cu anexe – ob. 11+12, ob. 13, ob. 14, ob. 15, ob. 34, ob. 41, ob. 42 și ob. 43 … 13.<!–>Ateliere de producție cu anexe – ob. 201, ob. 202, ob. 203 și ob. 204 … 14.–>Ateliere de producție cu anexe – ob. 30, 31, ob. 91, ob. 106 și ob. 253 … 15.<!–>Statie inspecție auto … Suprafața construită = 4,0231 ha–>Terenul aferent = 36,4765 ha<!–>–><!–>–>