Informatii Document
Emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 29 martie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018,<!–>în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare,–>Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
ARTICOL UNICSe aprobă bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Societății Comerciale „Compania Națională de Transporturi Aeriene Române – TAROM“ – S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.<!–>
PRIM-MINISTRU–>
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ<!–>
Contrasemnează:–>
p. Ministrul transporturilor,<!–>
Mircea Florin Biban,–>
secretar de stat<!–>
Ministrul finanțelor publice,–>
Eugen Orlando Teodorovici<!–>
Ministrul muncii și justiției sociale,–>
Lia-Olguța Vasilescu<!–>București, 29 martie 2018.–>Nr. 152. +
ANEXĂ<!–>MINISTERUL TRANSPORTURILOR–>Societatea Comercială „Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM“ -S.A.<!–>Sediul/Adresa: localitatea Otopeni, Calea Bucureștilor nr. 224 F–>Cod unic de înregistrare: RO477647<!–>
BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI PE ANUL 2018–><!–>
–><!–>–>