Informatii Document
Emitent: CAMERA DEPUTATILOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 20 din 12 ianuarie 2001
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind demisia unor deputaţi
În temeiul art. 67 alin. (2) şi al art. 68 alin. (2) din Constituţia României, precum şi al art. 183 alin. 1 şi al art. 192 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare,Camera Deputaţilor adopta prezenta hotărâre. +
Articolul UNICCamera Deputaţilor ia act de cererile de demisie prezentate de doamna Corina Creţu, aleasă deputat la 26 noiembrie 2000 în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, domnul Aurel Cucu, ales deputat la 26 noiembrie 2000 în Circumscripţia electorală nr. 16 Dambovita, domnul Octavian Stireanu, ales deputat la 26 noiembrie 2000 în Circumscripţia electorală nr. 14 Constanta, toţi trei aparţinând Grupului parlamentar al P.D.S.R. (social-democrat şi umanist), şi de domnul Costel Avram, ales deputat la 26 noiembrie 2000 în Circumscripţia electorală nr. 22 Hunedoara, aparţinând Grupului parlamentar al P.R.M., şi declara vacante locurile de deputat deţinute de aceştia.Aceasta hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 10 ianuarie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANU–––