pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de acordare a ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale(actualizată până la data de 19 mai 2011*)
–––-*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 19 mai 2011 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: HOTĂRÂREA nr. 479 din 11 mai 2011.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorÎn temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Capitolul IDispoziţii generale şi reguli procedurale +
Articolul 1(1) Scopul prezentei hotărâri îl constituie instituirea unei scheme de ajutor de stat în vederea acordării de ajutoare destinate acoperirii costurilor legate de întocmirea şi menţinerea registrului genealogic şi de determinarea calităţii genetice a raselor de animale care sunt identificate şi înregistrate potrivit legislaţiei în vigoare. … (2) Schema de ajutor de stat prevăzută la alin. (1) este exceptată de la obligaţia notificării către Comisia Europeană, potrivit criteriilor prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1.857/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din tratat ajutoarelor de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei de produse agricole şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 70/2001, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 358 din 16 decembrie 2006. … (3) Prezenta hotărâre aplică prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) din Regulamentul (CE) nr. 1.857/2006. … +
Articolul 2Ajutoarele prevăzute la art. 1 alin. (1) sunt furnizate sub formă de servicii subvenţionate microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei de produse agricole, aşa cum sunt prevăzute în anexa nr. 1 la Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună în aplicarea articolelor 87 şi 88 din tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 214 din 9 august 2009. +
Articolul 3Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică întreprinderilor care se află în una dintre următoarele situaţii:a) sunt considerate întreprinderi aflate în dificultate financiară, definite în sensul Liniilor directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 244 din 1 octombrie 2004, respectiv întreprinderi ce constituie subiectul procedurilor de faliment, reorganizare judiciară sau lichidare; … b) sunt întreprinderi împotriva cărora a fost emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost deja executată, conform prevederilor legale în vigoare, precum şi ale art. 13-17 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu completările ulterioare. … +
Articolul 4Ajutorul de stat se acordă pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline, ovine, caprine, porcine şi ecvine. +
Capitolul IICriterii de eligibilitate şi modalităţi de acordare a ajutorului de stat +
Articolul 5(1) Solicitanţii ajutorului de stat sunt asociaţii sau organizaţii de crescători care prestează serviciile prevăzute la art. 2 şi care îndeplinesc următoarele condiţii: … a) sunt persoane juridice conform legislaţiei în vigoare; … b) sunt acreditaţi de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", în calitate de autoritate competentă, denumită în continuare ANARZ, pentru efectuarea serviciilor prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) din Regulamentul (CE) nr. 1.857/2006; … c) efectuează serviciile prevăzute la lit. b), în conformitate cu prevederile legale; … d) realizează parametrii tehnici ai programului de ameliorare ai rasei pentru care solicită sprijinul financiar. … (2) Sunt eligibile pentru ajutor de stat cheltuielile pentru serviciile prevăzute în prezenta hotărâre, efectuate după publicarea numărului de înregistrare a cererii de exceptare a ajutorului aferent perioadei 2011-2013 pe site-ul Direcţiei Generale pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene şi după aprobarea cererii iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat. … –––Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 479 din 11 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 19 mai 2011. +
Articolul 6Valoarea ajutorului de stat prevăzut la art. 1 alin. (1), pentru efectuarea serviciilor prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) din Regulamentul (CE) nr. 1.857/2006, este:a) de până la 100% din costurile eligibile pentru efectuarea serviciilor de întocmire şi menţinere a registrelor genealogice pentru femelele adulte de reproducţie aflate în exploatare, constând în înregistrarea datelor privind originea şi efectuarea descrierii liniare, cu excepţia celor pentru întocmirea şi menţinerea registrului genealogic de către proprietarul animalelor, pentru efectivele proprii, pentru care nu se acordă ajutor de stat; … b) de până la 70% din costurile eligibile pentru efectuarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale: controlul cantitativ şi calitativ al performanţelor de producţie la animale, constituirea bazelor de date, prelucrarea datelor şi estimarea valorii de ameliorare a animalelor, cu excepţia controalelor efectuate de proprietarul animalelor şi a controalelor de rutină privind calitatea laptelui, pentru care nu se acordă ajutor de stat, diferenţa de costuri fiind în responsabilitatea beneficiarilor serviciilor. … –––Lit. b) a art. 6 a fost modificată de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 479 din 11 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 19 mai 2011. +
Articolul 7(1) Categoriile de cheltuieli eligibile necesare efectuării serviciilor prevăzute la art. 1 alin. (1) sunt: … a) cheltuielile pentru plata personalului propriu al asociaţiei/organizaţiei de crescători care efectuează serviciile; … b) cheltuielile pentru achiziţia echipamentelor, materialelor şi serviciilor; aceste cheltuieli includ şi taxa pe valoarea adăugată în situaţia în care solicitanţii nu sunt înregistraţi în scopuri de TVA, potrivit art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; … c) cheltuielile administrative efectuate pentru prestarea serviciilor; aceste cheltuieli includ şi taxa pe valoarea adăugată în situaţia în care solicitanţii nu sunt înregistraţi în scopuri de TVA, potrivit art. 153 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare. … (2) Valoarea ajutorului de stat, acordat pe cap de animal/an, pentru serviciile prevăzute la art. 6 lit. a ), este de maximum: … a) 20 lei pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline şi ecvine; … b) 9 lei pentru rasele de animale din speciile ovine, caprine şi porcine. … (3) Valoarea ajutorului de stat, acordat pe cap de animal/an, pentru serviciile prevăzute la art. 6 lit. b), în funcţie de performanţele de producţie controlate, care contribuie la determinarea valorii genetice a raselor de animale, este de maximum: … a) 80 lei, în cazul controlului performanţelor producţiei de lapte, şi 5 lei, în cazul controlului producţiei de carne, pentru rasele de animale din speciile taurine şi bubaline; … b) 12 lei, în cazul controlului performanţelor producţiei de lapte, 5 lei, în cazul producţiei de carne, 2,5 lei, în cazul producţiilor de lână, pentru rasele cu lână fină, şi 3,5 lei, în cazul producţiei de pielicele, pentru rasele de animale din speciile ovine şi caprine; … c) 8 lei, în cazul controlului performanţelor de producţie la rasele de animale din specia porcine. … +
Articolul 8(1) Cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutoarelor de stat completate de către prestatorii serviciilor prevăzute la art. 6, avizate de către ANARZ, se depun în perioada 1-15 decembrie a anului precedent celui pentru care se solicită ajutorul de stat la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului, cu excepţia anului 2011, pentru care termenul de depunere a cererilor iniţiale anuale de solicitare a ajutoarelor de stat este de 15 zile de la data publicării înregistrării cererii de exceptare pe site-ul Direcţiei Generale pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene. … –––Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 479 din 11 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 19 mai 2011.(2) Cererea iniţială anuală de solicitare a ajutoarelor de stat pentru efectuarea serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către prestatorii serviciilor prevăzute la art. 6 lit. a), al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, este însoţită de următoarele documente: … –––Partea introductivă a alin. (2) al art. 8 a fost modificată de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 479 din 11 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 19 mai 2011.a) dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare; … b) acreditarea solicitantului pentru întocmirea şi menţinerea registrului genealogic al rasei pentru care solicită ajutorul de stat eliberată de ANARZ; … c) lista beneficiarilor serviciilor prevăzute la art. 6 lit. a), avizată de ANARZ, care va cuprinde: denumirea beneficiarului, adresa, codul unic de înregistrare, codul CAEN, numărul unic de identificare a beneficiarului la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi se va menţiona "întreprindere nou-înfiinţată"; … d) copia contractelor încheiate de solicitant cu beneficiarii cărora le prestează serviciile prevăzute la art. 6 lit a); … e) lista cu serviciile, echipamentele şi materialele aferente ce pot fi achiziţionate, aprobată de ANARZ. … (3) Cererea iniţială anuală de solicitare a ajutoarelor de stat pentru efectuarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, completată de către prestatorii serviciilor prevăzute la art. 6 lit. b), al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2, este însoţită de următoarele documente: … –––Partea introductivă a alin. (3) al art. 8 a fost modificată de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 479 din 11 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 19 mai 2011.a) dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare; … b) acreditarea solicitantului pentru prestarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, eliberată de ANARZ; … c) lista beneficiarilor serviciilor prevăzute la art. 6 lit. b), avizată de ANARZ, care va cuprinde: denumirea beneficiarului, adresa, codul unic de înregistrare, codul CAEN, numărul unic de identificare a beneficiarului la APIA, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi se va menţiona "întreprindere nou-înfiinţată"; … d) copia contractelor încheiate de solicitant cu beneficiarii cărora le prestează serviciile prevăzute la art. 6 lit b); … e) adeverinţa eliberată de către deţinătorul registrului genealogic al rasei, din care să rezulte că animalele beneficiarilor serviciilor cuprinşi în lista prevăzută la lit. c) fac obiectul determinării calităţii genetice a rasei. Numărul de animale din adeverinţele eliberate de către deţinătorul registrului genealogic pentru toţi prestatorii nu va depăşi numărul de animale cuprinse în controlul oficial al performanţelor de producţie, prevăzut în programul de ameliorare al rasei; … f) lista cu serviciile, echipamentele şi materialele aferente ce pot fi achiziţionate, aprobată de ANARZ. … +
Articolul 9(1) În 10 zile lucrătoare de la termenul-limită de depunere a cererilor iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat, prevăzut la art. 8 alin. (1), centrele judeţene ale APIA, respectiv al municipiului Bucureşti verifică, aprobă şi centralizează cererile şi transmit la APIA situaţiile centralizatoare cu sumele solicitate pentru efectuarea serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei şi pentru efectuarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, al căror model este prevăzut în anexele nr. 3a şi 3b. … –––Alin. (1) al art. 9 a fost modificat de pct. 4 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 479 din 11 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 19 mai 2011.(2) APIA centralizează situaţiile prevăzute la alin. (1) şi comunică centrelor sale judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti cuantumul ajutorului ce poate fi acordat cu încadrarea în sumele aprobate anual în buget cu această destinaţie. … (3) În cazul în care sumele solicitate depăşesc plafonul alocat prin buget, APIA determină procentul de diminuare a acestora, care se aplică tuturor solicitanţilor, şi îl comunică centrelor sale judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti. … (4) Centrele judeţene ale APIA, respectiv al municipiului Bucureşti aprobă suma anuală pentru cererile iniţiale anuale de solicitare şi notifică în scris fiecărui solicitant suma ce poate fi încasată sub forma ajutorului de stat. … –––Alin. (4) al art. 9 a fost modificat de pct. 4 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 479 din 11 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 19 mai 2011. +
Articolul 10(1) Cererea de plată a ajutoarelor de stat pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către prestatorii serviciilor prevăzute la art. 6 lit. a), al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4a, şi cererea de plată a ajutoarelor de stat pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, completată de către prestatorii serviciilor prevăzute la art. 6 lit. b), al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4b, se depun lunar la centrele judeţene ale APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, în primele 10 zile lucrătoare ale lunii următoare efectuării serviciilor, însoţite de următoarele documente aferente lunii pentru care s-au efectuat serviciile: … a) memoriul tehnic cu progresele înregistrate în realizarea obiectivelor propuse, aprobat de ANARZ; … b) lista cu serviciile, echipamentele şi materialele aferente achiziţionate, aprobată de ANARZ; … c) documentele justificative prevăzute la art. 12, 13, 14, 15 şi/sau art. 16, după caz. … (2) Prestatorul depune cererea de plată prevăzută la alin. (1) pentru serviciul prestat şi anexează documentele justificative pentru cheltuielile efectuate, precum şi documentele justificative de încasare de la beneficiarii ajutorului de stat, producătorii agricoli, a sumelor corespunzătoare, în funcţie de intensitatea ajutorului de stat pentru serviciul prestat, aşa cum este prevăzut la art. 6. … +
Articolul 11(1) Documentele justificative privind plata personalului propriu care prestează serviciile prevăzute la art. 1 alin. (1) sunt cele privind cheltuielile pentru plata salariilor personalului angajat al asociaţiei sau al organizaţiei prestatoare de servicii şi cele pentru plata cheltuielilor de deplasare a angajaţilor care efectuează servicii în ferme, respectiv controlul performanţelor de producţie, descrierea liniară, servicii de supracontrol. … (2) Nivelul maxim al cheltuielilor cu salariile eligibile la nivelul asociaţiei sau al organizaţiei prestatoare de servicii se stabileşte în funcţie de numărul de angajaţi ce prestează servicii, multiplicat cu nivelul a două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, stabilite potrivit legislaţiei în vigoare. … (3) Din documentele prezentate trebuie să rezulte respectarea legislaţiei aplicabile instituţiilor publice privind cheltuielile de deplasare pentru angajaţi care efectuează servicii în ferme, respectiv controlul performanţelor de producţie, descrierea liniară şi servicii de supracontrol. … +
Articolul 12Documentele justificative pentru plata salariilor sunt copiile contractelor individuale de muncă înregistrate la inspectoratele teritoriale de muncă, copiile statelor de plată aferente contractelor individuale de muncă, documentele care atestă achitarea salariilor, precum şi copia documentelor de plată a obligaţiilor angajatorului aferente salariilor menţionate. +
Articolul 13Documentele justificative pentru plata cheltuielilor de deplasare a angajaţilor care efectuează servicii în ferme, respectiv controlul performanţelor de producţie, descrierea liniară, servicii de supracontrol, sunt cele aferente cheltuielilor ce se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, cu modificările şi completările ulterioare. +
Articolul 14Documentele justificative privind cheltuielile pentru achiziţia echipamentelor, materialelor şi serviciilor sunt facturile, documentele care atestă plata facturii şi lista prevăzută la art. 10 alin. (1) lit. b). +
Articolul 15(1) Documentele justificative privind cheltuielile administrative sunt facturile emise de furnizorii de servicii de alimentare cu electricitate, gaze, telefonie şi internet, apă şi canalizare, aferente sediilor în care prestatorul de servicii îşi desfăşoară activitatea, şi documentele care atestă plata acestor facturi. … (2) În cazul în care spaţiul este închiriat/cedată folosinţa, documentele justificative privind cheltuielile administrative sunt copiile contractului de închiriere/comodat avizat de administraţia fiscală şi/sau copii ale facturilor emise de proprietarul spaţiului şi documentele care atestă plata chiriei. … +
Articolul 16În cazul altor contribuţii financiare furnizate pentru aceleaşi cheltuieli eligibile, sub orice formă, de la bugetul de stat sau din fonduri comunitare, ori ajutor de minimis pentru acoperirea costurilor serviciilor prestate, acestea sunt menţionate într-o declaraţie pe propria răspundere, însoţită de documentele doveditoare. +
Articolul 17(1) Centrele judeţene ale APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, după verificarea documentelor justificative, aprobarea cererilor de plată a ajutoarelor de stat şi deducerea din drepturile de plată a sumelor rezultate din declaraţia prevăzută la art. 16, întocmesc şi transmit la APIA centralizatorul cererilor de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrelor genealogice ale raselor de animale şi centralizatorul cererilor de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, conform modelelor prevăzute în anexele nr. 5a şi 5b. … (2) APIA întocmeşte şi transmite Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale centralizatorul cererilor de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrelor genealogice ale raselor de animale şi pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. … +
Articolul 18În baza situaţiei centralizatoare a cererilor de plată a formelor de ajutor de stat, transmisă de APIA, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale transmite Ministerului Finanţelor Publice cererea de deschidere a creditelor bugetare, însoţită de Situaţia centralizatoare a ajutorului de stat, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7. +
Articolul 19După aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Finanţelor Publice, din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se alimentează contul APIA, care alimentează conturile de subvenţii ale centrelor judeţene sau al municipiului Bucureşti, după caz, care, pe baza cererilor aprobate, virează sumele cuvenite în conturile solicitanţilor ajutorului de stat, potrivit legislaţiei în vigoare. +
Articolul 20ANARZ verifică respectarea îndeplinirii normelor tehnice pentru efectuarea serviciilor prevăzute la art. 1 şi realizarea parametrilor tehnici ai programului de ameliorare, etapizat pentru fiecare an de acordare a ajutorului de stat. +
Capitolul IIIDurata de aplicare şi bugetul schemei de ajutor de stat +
Articolul 21Schema de ajutor de stat se aplică pe perioada 2011-2013, începând cu data publicării înregistrării cererii de exceptare pe site-ul Direcţiei Generale pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene. +
Articolul 22Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada 2011-2013 este de maximum 61.250 mii lei, estimată conform anexei nr. 8. +
Articolul 23(1) Ajutorul de stat a cărui valoare este prevăzută la art. 22 se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. … (2) Suma alocată de la bugetul de stat, prevăzută în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru plata ajutoarelor de stat în anul 2011, este 12.250 mii lei. … (3) Sumele alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru plata ajutoarelor de stat în anii 2012-2013, se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului. … +
Capitolul IVDispoziţii finale +
Articolul 24Nerespectarea de către solicitanţi a condiţiilor prevăzute prin prezenta schemă, precum şi a oricăror obligaţii asumate în vederea obţinerii finanţării determină aplicarea de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a măsurilor necesare în vederea recuperării ajutoarelor de stat, potrivit prevederilor art. 13-17 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu completările ulterioare. +
Articolul 25(1) Se consideră ajutor necuvenit sumele încasate în temeiul prezentei hotărâri şi utilizate pentru alte scopuri decât cele pentru care au fost solicitate, sumele încasate prin înscrierea sau atestarea de către beneficiari a unor date ori situaţii nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului prevăzut în prezenta hotărâre sau cu încălcarea în orice mod a prevederilor prezentei hotărâri. … (2) Sumele reprezentând ajutor necuvenit potrivit alin. (1) se recuperează de la beneficiarii ajutorului de stat, potrivit prevederilor art. 13-17 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu completările ulterioare. … (3) Solicitanţii care, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situaţii nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului prevăzut în prezenta hotărâre, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai pot solicita ajutor pentru o perioadă de 3 ani calendaristici de la data încasării sumelor necuvenite. … +
Articolul 26Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării numărului de înregistrare a cererii de exceptare pe site-ul Direcţiei Generale pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.857/2006. +
Articolul 27În baza prevederilor prezentei hotărâri, APIA elaborează proceduri detaliate de verificare a cererilor de ajutor de stat şi a condiţiilor de eligibilitate, aprobate prin decizia directorului general al APIA şi avizate de direcţia de specialitate din cadrul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, proceduri aduse la cunoştinţa beneficiarilor prin afişare la sediile APIA şi pe site-ul oficial al instituţiei. +
Articolul 28Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:–––––Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,Valeriu TabărăMinistrul finanţelor publice,Gheorghe IalomiţianuBucureşti, 9 martie 2011.Nr. 207. +
Anexa 1––-AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂOperator de date cu caracter personal: 9596Centrul judeţean …………………………..Nr. …. din …..AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU AMELIORAREŞI REPRODUCŢIE ÎN ZOOTEHNIEAvizatCERERE INIŢIALĂ ANUALĂ DE SOLICITAREa ajutoarelor de stat pentru efectuarea serviciilor deîntocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei–––Titlul anexei 1 a fost modificat de pct. 5 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 479 din 11 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 19 mai 2011.Denumirea organizaţiei sau asociaţiei care întocmeşte şi menţine registrul genealogic ……………….Sediul ………………………………………………………………..Cod unic de înregistrare ……………………………………….Nr. de înregistrare la judecătorie în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilorCont trezorerie nr. …………. deschis la Direcţia Trezorerie şi Contabilitate Publică ……………………┌──────┬──────┬──────┬─────────────┬────────────────┬─────────────────────────┐│ Nr. │Specia│ Rasa │Nr. de femele│Costuri estimate│ Costuri totale estimate ││ crt. │ │ │adulte de re-│pe femelă pe an │ (col. 3 x col. 4) ││ │ │ │producţie │ (lei) │ (lei) ││ │ │ │înscrise în │ │ ││ │ │ │registrul │ │ ││ │ │ │genealogic │ │ │├──────┼──────┼──────┼─────────────┼────────────────┼─────────────────────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │├──────┼──────┼──────┼─────────────┼────────────────┼─────────────────────────┤│ │ │ │ │ │ │├──────┼──────┼──────┼─────────────┼────────────────┼─────────────────────────┤│TOTAL:│ │ │ │ │ │└──────┴──────┴──────┴─────────────┴────────────────┴─────────────────────────┘Declar pe propria răspundere că datele înscrise în prezenta cerere sunt reale; în caz contrar voi suporta rigorile prevederilor legale în vigoare privind falsul în declaraţii.Data …………………Semnătura şi ştampila………………… +
Anexa 2––-AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂOperator de date cu caracter personal: 9596Centrul judeţean ……………………………………Nr. …. din ……AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU AMELIORAREŞI REPRODUCŢIE ÎN ZOOTEHNIEAvizatCERERE INIŢIALĂ ANUALĂ DE SOLICITAREa ajutoarelor de stat pentru efectuarea serviciilorde determinare a calităţii genetice a raselor de animale–––Titlul anexei 2 a fost modificat de pct. 6 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 479 din 11 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 19 mai 2011.Denumirea organizaţiei sau asociaţiei care efectuează servicii de determinare a calităţii genetice a raselor de animale ……………………………………………………………………………………….Sediul ………………………………………………………………….Cod unic de înregistrare ……………………………………….Nr. de înregistrare la judecătorie în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor (dacă este cazul) ……..Cont trezorerie nr. ……………. deschis la Direcţia Trezorerie şi Contabilitate Publică …………….┌──────┬──────┬────┬────────────┬──────────────┬──────────┬─────────┬─────────┐│Nr. │Specia│Rasa│Denumirea │Nr. de animale│Producţia │ Costuri │ Costuri ││crt. │ │ │asociaţiei │ care fac │controlată│ estimate│ totale ││ │ │ │ sau │ obiectul │ │pe cap de│ estimate││ │ │ │organizaţiei│ serviciului │ │ animal │(col. 4 x││ │ │ │ care │ (capete) │ │ pe an │ col. 6)││ │ │ │ întocmeşte │ │ │ (lei) │ (lei) ││ │ │ │ şi menţine │ │ │ │ ││ │ │ │ registrul │ │ │ │ ││ │ │ │ genealogic │ │ │ │ ││ │ │ │ al rasei │ │ │ │ │├──────┼──────┼────┼────────────┼──────────────┼──────────┼─────────┼─────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │├──────┼──────┼────┼────────────┼──────────────┼──────────┼─────────┼─────────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │├──────┼──────┼────┼────────────┼──────────────┼──────────┼─────────┼─────────┤│TOTAL:│ │ │ │ │ │ │ │└──────┴──────┴────┴────────────┴──────────────┴──────────┴─────────┴─────────┘Declar pe propria răspundere că datele înscrise în prezenta cerere sunt reale; în caz contrar voi suporta rigorile prevederilor legale în vigoare privind falsul în declaraţii.Data …………………Semnătura şi ştampila………………… +
Anexa 3a–––AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂOperator de date cu caracter personal: 9596Centrul judeţean ……………………..Nr. …. din …..SITUAŢIA CENTRALIZATOAREcu sumele solicitate pentru efectuareaserviciilor de întocmire şi menţinerea registrului genealogic al rasei┌──────┬─────────────────────────┬─────────┬──────────┬─────────────┐│Nr. │ Denumirea solicitantului│ Rasa │Numărul de│ Suma ││crt. │ │ │ animale │ solicitată ││ │ │ │ (capete) │ (lei) │├──────┼─────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┤│ 1. │ │ │ │ │├──────┼─────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┤│ 2. │ │ │ │ │├──────┼─────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┤│…. │ │ │ │ │├──────┼─────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┤│TOTAL:│ │ │ │ │└──────┴─────────────────────────┴─────────┴──────────┴─────────────┘ Director executiv, ……………………….. (numele şi prenumele, semnătura şi ştampila) +
Anexa 3b–––AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂOperator de date cu caracter personal: 9596Centrul judeţean ………………………..Nr. …. din …..SITUAŢIA CENTRALIZATOAREcu sumele solicitate pentru efectuareaserviciilor de determinare a calităţiigenetice a raselor de animale┌──────┬──────────────┬────────────┬─────────┬──────────┬─────────────┐│Nr. │ Denumirea │ Denumirea │ Rasa │Numărul de│ Suma ││crt. │solicitantului│ asociaţiei │ │ animale │ solicitată ││ │ │ sau │ │ (capete) │ (lei) ││ │ │organizaţiei│ │ │ ││ │ │ care │ │ │ ││ │ │întocmeşte │ │ │ ││ │ │şi menţine │ │ │ ││ │ │registrul │ │ │ ││ │ │genealogic │ │ │ ││ │ │ al rasei │ │ │ │├──────┼──────────────┼────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┤│ 1. │ │ │ │ │ │├──────┼──────────────┼────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┤│ 2. │ │ │ │ │ │├──────┼──────────────┼────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┤│…. │ │ │ │ │ │├──────┼──────────────┼────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┤│TOTAL:│ │ │ │ │ │└──────┴──────────────┴────────────┴─────────┴──────────┴─────────────┘ Director executiv, ……………………….. (numele şi prenumele, semnătura şi ştampila) +
Anexa 4a–––AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂOperator de date cu caracter personal: 9596Centrul judeţean ……………………..Nr. …. din …..Verificat şi aprobatpentru suma de …… leila data de …….Director executiv,……………..CERERE DE PLATĂa ajutorului de stat pentru serviciile deîntocmire şi menţinere a registruluigenealogic al rasei pentru luna …….Denumirea organizaţiei sau asociaţiei care efectuează servicii de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei ………………………………………………………….Sediul …………………………………………………………………Cod unic de înregistrare ……………………………………….Nr. de înregistrare la judecătorie în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor (dacă este cazul) …………………Cont trezorerie nr. ………………. deschis la Direcţia Trezorerie şi Contabilitate Publică ……………….┌──────┬──────┬────┬──────────────┬──────────┬─────────────┬──────────────────┐│Nr. │Specia│Rasa│Nr. de animale│ Alte │ Valoarea │Valoarea ajutoru- ││crt. │ │ │ care fac │ajutoare │ ajutorului │lui de stat pentru││ │ │ │ obiectul │declarate │de stat pe │ plată ││ │ │ │ serviciului │conform │cap de animal│[(col. 3 x col. 5)││ │ │ │ │art. 16 │ pe lună │ – col. 4] ││ │ │ │ │ (lei) │ (lei) │ (lei) │├──────┼──────┼────┼──────────────┼──────────┼─────────────┼──────────────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │├──────┼──────┼────┼──────────────┼──────────┼─────────────┼──────────────────┤│ │ │ │ │ │ │ │├──────┼──────┼────┼──────────────┼──────────┼─────────────┼──────────────────┤│TOTAL:│ │ │ │ │ │ │└──────┴──────┴────┴──────────────┴──────────┴─────────────┴──────────────────┘Declar pe propria răspundere că datele înscrise în prezenta cerere sunt real; în caz contrar voi suporta rigorile prevederilor legale în vigoare privind falsul în declaraţii.Data …………………Semnătura şi ştampila………………… +
Anexa 4b–––AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂOperator de date cu caracter personal: 9596Centrul judeţean ……………………..Verificat şi aprobatpentru suma de …… leila data de ………Director executiv,………………CERERE DE PLATĂa ajutorului de stat pentru serviciilede determinare a calităţii genetice araselor de animale pentru luna ……..Denumirea organizaţiei sau asociaţiei care efectuează servicii de determinare a calităţii genetice a raselor de animale ………………………………………………………………Sediul …………………………………………………………………Cod unic de înregistrare ……………………………………….Nr. de înregistrare la judecătorie în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor (dacă este cazul) …………………Cont trezorerie nr. ………….. deschis la Direcţia Trezorerie şi Contabilitate Publică ………………….*Font 9*┌──────┬──────┬────┬────────────┬────────┬──────────┬─────────┬──────────┬────────────────┐│Nr. │Specia│Rasa│Denumirea │Nr. de │Producţia │ Alte │Valoarea │ Valoarea ││crt. │ │ │asociaţiei │animale │controlată│ajutoare │ajutorului│ ajutorului de ││ │ │ │ sau │(capete)│ │declarate│de stat pe│ stat pentru ││ │ │ │organizaţiei│ │ │conform │cap de │plată [(col. 4 x││ │ │ │ care │ │ │art. 16 │animal │ col. 7) – ││ │ │ │ întocmeşte │ │ │ (lei) │pe lună │ col. 6] ││ │ │ │ şi menţine │ │ │ │ (lei) │ (lei) ││ │ │ │ registrul │ │ │ │ │ ││ │ │ │ genealogic │ │ │ │ │ ││ │ │ │ al rasei │ │ │ │ │ │├──────┼──────┼────┼────────────┼────────┼──────────┼─────────┼──────────┼────────────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │├──────┼──────┼────┼────────────┼────────┼──────────┼─────────┼──────────┼────────────────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──────┼──────┼────┼────────────┼────────┼──────────┼─────────┼──────────┼────────────────┤│TOTAL:│ │ │ │ │ │ │ │ │└──────┴──────┴────┴────────────┴────────┴──────────┴─────────┴──────────┴────────────────┘Declar pe propria răspundere că datele înscrise în prezenta cerere sunt reale; în caz contrar voi suporta rigorile prevederilor legale în vigoare privind falsul în declaraţii.Data …………………Semnătura şi ştampila………………… +
Anexa 5a–––AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂOperator de date cu caracter personal: 9596Centrul judeţean ……………………..CENTRALIZATORULcererilor de plată a ajutorului de statpentru serviciile de întocmire şi menţinerea registrelor genealogice ale raselor de animalepentru luna ……………………….┌──────┬──────────────┬────────────┬─────────┬──────────┬─────────────┐│Nr. │ Denumirea │ Specia │ Rasa │ Nr. de │ Valoarea ││crt. │solicitantului│ │ │ animale │ajutorului de││ │ │ │ │ (capete) │stat pentru ││ │ │ │ │ │ plată ││ │ │ │ │ │ (lei) │├──────┼──────────────┼────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │├──────┼──────────────┼────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┤│ │ │ │ │ │ │├──────┼──────────────┼────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┤│TOTAL:│ │ │ │ │ │└──────┴──────────────┴────────────┴─────────┴──────────┴─────────────┘ Director executiv, ……………………….. (numele şi prenumele, semnătura şi ştampila) +
Anexa 5b–––AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂOperator de date cu caracter personal: 9596Centrul judeţean ……………………..CENTRALIZATORULcererilor de plată a ajutorului de statpentru serviciile de determinare a calităţiigenetice a raselor de animalepentru luna ………………….┌──────┬──────────────┬──────────┬─────────┬────────────┬────────┬────────────┐│Nr. │ Denumirea │ Specia │ Rasa │ Denumirea │Nr. de │ Valoarea ││crt. │solicitantului│ │ │ asociaţiei │animale │ajutorului ││ │ │ │ │ sau │(capete)│de stat ││ │ │ │ │organizaţiei│ │pentru plată││ │ │ │ │care întoc- │ │ (lei) ││ │ │ │ │meşte şi │ │ ││ │ │ │ │menţine re- │ │ ││ │ │ │ │gistrul │ │ ││ │ │ │ │genealogic │ │ ││ │ │ │ │ al rasei │ │ │├──────┼──────────────┼──────────┼─────────┼────────────┼────────┼────────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │├──────┼──────────────┼──────────┼─────────┼────────────┼────────┼────────────┤│ │ │ │ │ │ │ │├──────┼──────────────┼──────────┼─────────┼────────────┼────────┼────────────┤│TOTAL:│ │ │ │ │ │ │└──────┴──────────────┴──────────┴─────────┴────────────┴────────┴────────────┘ Director executiv, ……………………….. (numele şi prenumele, semnătura şi ştampila) +
Anexa 6––-AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂOperator de date cu caracter personal: 9596Nr. ……./……………………..CENTRALIZATORULcererilor de plată a ajutorului de stat pentru serviciilede întocmire şi menţinere a registrelor genealogiceale raselor de animale şi pentru serviciile dedeterminare a calităţii genetice a raselor de animale┌───────┬───────┬──────────────┬───────────┬──────┬────┬────────┬─────────────┐│ Nr. │Judeţul│ Denumirea │Serviciile │Specia│Rasa│Nr. de │ Valoarea ││ crt. │ │solicitantului│pentru care│ │ │animale │ ajutorului ││ │ │ │ se acordă │ │ │(capete)│ de stat ││ │ │ │ ajutorul │ │ │ │ pentru ││ │ │ │ │ │ │ │ plată ││ │ │ │ │ │ │ │ (lei) │├───────┼───────┼──────────────┼───────────┼──────┼────┼────────┼─────────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │├───────┼───────┼──────────────┼───────────┼──────┼────┼────────┼─────────────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │├───────┼───────┼──────────────┼───────────┼──────┼────┼────────┼─────────────┤│TOTAL: │ x │ x │ x │ x │ x │ x │ │└───────┴───────┴──────────────┴───────────┴──────┴────┴────────┴─────────────┘ Director general, ………………………… (numele şi prenumele, semnătura şi ştampila) +
Anexa 7––-MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALESITUAŢIA CENTRALIZATOAREa ajutorului de stat┌──────┬───────────────────────────────────────────┬──────────────────┐│ Nr. │Denumirea serviciilor pentru care se acordă│ Valoarea ││ crt.│ ajutor de stat │ │├──────┼───────────────────────────────────────────┼──────────────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │├──────┼───────────────────────────────────────────┼──────────────────┤│ 1 │Serviciile de întocmire şi menţinere a │ ││ │registrului genealogic şi de determinare a │ ││ │calităţii genetice a raselor de animale │ │├──────┼───────────────────────────────────────────┼──────────────────┤│TOTAL:│ │ │└──────┴───────────────────────────────────────────┴──────────────────┘ Aprobat Ordonator principal de credite, ……………………. +
Anexa 8––-VALOAREA TOTALĂ MAXIMĂa schemei de ajutor de stat pentruperioada 2011-2013, defalcată pe ani┌──────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ Ani │Ajutor de stat pentru serviciile de întocmire şi menţinere a ││ │registrului genealogic şi pentru serviciile de determinarea calităţii ││ │genetice a raselor de animale │├──────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 2011 │ 12.250 mii lei│├──────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 2012 │ 21.000 mii lei│├──────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 2013 │ 28.000 mii lei│├──────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│TOTAL:│ 61.250 mii lei│└──────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────┘–––